Romania Military

Slovacia, Cehia si Gripen

images (1)

Slovacia se pregateste ca impreuna cu Cehia, sa formeze o singura forta aeriana destinata protectiei spatiului aerian al celor doua tari, pana in 1993 una singura. Astfel slovacii sunt in negocieri cu Suedia pentru achizitionarea unor avioane Gripen C/D, presupunem noi, care sa fie integrate mai apoi cu cele 14 avioane similare operate deja de cehi.

Negocierile sunt acum in faza incipienta, a declarat Sophia Karlberg, purtatoare de cuvant a FXM, agentia guvernamentala suedeza responsabila pentru exportul de armament. Se asteapta ca pilotii din cele doua tari sa participe la actiuni comune incepand din anul 2016, in timp ce Slovacia va continua sa retraga de la zbor avioanele MIG-29, pe care le opereaza in prezent, asteptandu-se ca pana in 2016 avioanele rusesti sa fie retrase complet de la zbor.

Astfel cele doua tari vor crea o escadrila comuna, cu baza pe aeroportul ceh Čáslav, iar pilotii slovaci vor face trecere pe Gripen in Cehia, iar in viitor avioanele Gripen vor fi operate si pe baza aeriana slovaca de la Sliač. Impreuna cele doua tari ar trebui sa dispuna de aproximativ 20 de aparate operationale. Nu se stie inca daca fortele aeriene reunite vor avea un total de 20 de avioane Gripen, sau avioanele puse in comun vor atinge un numar de 20 de unitati, dar cum Cehia opereaza astazi 14 Gripen C/D este de asteptat ca si Slovacia sa achizitioneze un numar comparabil.

Astfel cu 20 de avioane de lupta si 6-8 pentru scoala, cele doua tari vor detine una dintre cele mai moderne si puternice aviatii militare din Europa de Est, intrecuta doar de Polonia, pentru ca pe langa avioanele Gripen, presupunem 24-28 de aparate in total, Cehia mai dispune si de aparatele L-159 care pot efectua si operatiuni de atac la sol. In acelasi timp costurile de operare a flotei reunite vor fi mai mici pentru fiecare dintre cele doua tari, Cehia si Slovacia impartind astfel mentenanta si operarea avioanelor, fiind daca vreti o varianta locala a „Smart Defense”-ului promovat de americani pentru Bulgaria, Romania si Croatia.

Cehii au declarat ca daca procesul de achizitie al avioanelor Gripen de catre Slovacia intarzie dincolo de anulul 2016, an in care MIG-urile 29 vor fi retrase, Gripen-urile cehe vor putea fara probleme sa asigure serviciul de politie aeriana pentru tara vecina, pana cand avioanele comandate vor intra in dotare.

Estimarile cehilor pentru o ora de zbor cu Gripen C sunt in jurul valorii de un million de coroane, adica aproximativ 36000 euro/ora de zbor pentru efectuarea serviciului de politie aeriana deasupra Slovaciei.

Aici trebuie sa facem o paranteza, mai ales datorita sumei cu adevarat foarte mari. Cei 36000 de euro includ si resursa armamentului pe care avioanele aflate in serviciul de politie aeriana il folosesc, pentru ca trebuie sa stim ca o rachete aer-aer, odata scoasa din container are o viata foarte scurta, operational vorbind. Mai clar, daca racheta este scoasa din container si acrosata, durata sa de viata poate scadea considerabil, insa oricum am privi, suma de un million de coroane cehe per ora de zbor, adica 36000 euro mi se pare cu totul si cu totul foarte mare, de unde putem presupune ca suma vehiculata pentru Gripen C de 4000-6000 euro/ora de zbor, este pura fantezie, in realitate ora de zbor apropiindu-se de cea a oricarui monomotor, fiind compatibila cu F-16C, pe care americanii il zboara cu 25000$ ora, in timp ce F-16A s-ar apropia de 32000$ ora de zbor. Bineinteles ca americanii au enormul avantaj ca au multa experienta in mentenanta flotei, iar producatorii avioanelor se afla practic in curtea lor.

Interesant in cazul acesta este faptul ca estimarile pentru costul cu ora de zbor apartin unor oficiali cehi si nu presei.

Sursa: Cotidianul ceh Lidové Noviny 

GeorgeGMT

Exit mobile version