National Security Agency
Angela Merkel a fost monitorizată de americani din 2002, înainte de a deveni Cancelar. Der Spiegel susține că este în posesia unor documente care demostrează acest lucru și mai arată și că Obama știa despre ascultarea telefonului lui Merkel de prin 2010. Asta ne demonstrează că Unchiul Sam gândește-n viitor: îi monitorizează și îi cultivă pe liderii țărilor importante cu mult înainte ca aceștia să ajungă la putere.
De interceptări se ocupa un Centru special care funcționa ( și sigur mai funcționează) în Ambasada Statelor Unite din Berlin. În lume, SUA au în jur de 80 de astfel de unități clandestine de ascultare. 19 dintre acestea sunt în Europa. O fi și Bucureștiul pe listă? Poate. Nu cred că Big brother îi lasă de capul lor pe politicienii noștri, în condițiile în care au în Romania o componentă a scutului antirachetă și o importantă bază de tranzit. Sigur vor urma un ping-pong diplomatic, scandal, anchete și, la final, batista va fi pusă pe țambal. Eu cred că nu americanii sunt de condamnat.
E normal ca ei să dorească să controleze tot. O mare vină o poartă serviciile occidentale de informații care au dormit în cizme și nu au mirosit nimic și nici n-ar fi mirosit dacă nu ar fi fost Edward Snowden. Somn ușor, Europa! Dormi liniștită. Statele Unite ale Americii (te) veghează!