Romania Military

Sprut-SDM1 mai bun decat ce vor avea americanii!

Cel mai mare tanc mic din lume…

Clar si la obiect, agentia de presa rusa Ria ii anunta pe americani sa nu se mai oboseasca, noul tanc usor rusesc “Sprut” este mai bun decat cel american.

Americanii, saracii, vor fi ramasi perplecsi, cum adica sa fie “Sprut”-ul mai bun decat omologul sau american atat timp cat “omologul” nici macar nu exista?! Ca uite-asa intra omul la idei ca nu-i al lui copilul…

Ca s-o luam cu inceputul, yankeii au bagat seama ca le trebuie un vehicul pe senile usor si fara prea mare grad de protectie dar care sa aiba in dotare ditamai tunul anti-tanc. Au nevoie adica de un vehicul, pentru sprijinul infanteriei, cu mare putere de foc, probail ca le trebuie un vanator de tancuri.

Asadar, in cadrul programului “Mobile Protected Firepower” (parte a mai amplului  “Next-Generation Combat Vehicles”)  au dat strigare despre cam ce au ei nevoie si pana acum au identificat doua posibile optiuni, asa ca au finantat cu cate 376 milioane de dolari pe cei de la BAE Systems (inca din 2018) si General Dynamics intru fabricarea a cate 12 prototipuri din fiecare… idee, sa vaza Varu” Sam ce si cum.

Iar incepand cu luna martie, fieratanile- prototip au inceput testele.

Dar nici bine nu si-au inceput americanii testarile cu viitoarele lor tancuri (vechicule de asalt mai degraba) usoare ca ivanii au si dat de stire ca ei au deja asa ceva in dotare si, evident, este net superior prototipurilor americane. Asta desi americanii nu s-au hotarat daca tancurile lor usoare vor dispune de tun AT de 105mm sau 120mm. Ce stim sigur este ca vehiculele se invart in jurul a 30 tone masa totala si s-ar putea sa dispuna de incarcare automata.

Ivanii ne explica ca ei au deja tancuri usoare “Sprut”, dotate cu tunuri AT de 125mm, folosind acelasi sistem de achizitie a tintei cu tancurile T 72B3M si chiar se pregatesc de lansarea versiunii modernizate – Sprut-SDM1. De unde putem trage noi concluzia ca “Sprut” n-a rupt gura targului de se apucara ivanii sa-l modernizeze, stiind ca banii nu curg garla in tara ivanilor, iar gauri au destule.

La rusi acest vehicul este denumit “vanator de tancuri” dar ca functie este tot un tanc usor si lupta (daca are cu cine) in tabara trupelor aeropurtate ruse. Deocamdata doar 24 de tanculete sunt inrolate in armia lui Ivan.

 Sturmgeschütz III, una dintre cele mai eficiente arme din arsenalul german

Rolul acestor vehicule este relativ simplu: sa ofere o mare putere de foc, combinata cu o mobilitate superioara unui MBT. Ele ar urma sa tina pasul cu infanteria in teren greu si foarte greu si sa-i ofere acesteia sprijinul cu foc necesar. In estenta sunt vehicule de asalt, similare ca functie cu mult mai faimoasa  Sturmgeschütz III  germana, o arma care s-a dovedit cu adevarat exceptionala si relativ ieftina fata de un tanc adevarat.

Acum ramane doar sa vedem exact ce scot americanii la inaintare si abia mai apoi putem comenta asertiunile rusilor cu cine e mai bun decat cine. Oricum haios modul absolut categoric in care Ria intelege superioaritatea produsului rusesc in fata unuia american care nu este inca nascut oficial…

GeorgeGMT

Exit mobile version