PIB-ul real de pe trimestrul I 2015, adică ajustat sezonier, a fost pentru prima dată de la criză încoace mai mare decât cel din trimestrul III 2008, vârful de după Revoluţie, arată datele prezentate la sfârşitul săptămânii trecute de către Institutul Naţional de Statistică (INS).
PIB-ul din trimestrul I 2015 a avut o valoare de 169,9 puncte procentuale măsurate faţă de media trimestrială a anului 2000 â 100. În trimestrul III 2008, anul de vârf de dinainte de criză, valoarea PIB-ului raportat tot la nivelul mediu trimestrial al anului 2000 a fost de 167,8 puncte procentuale.
Reperul 2000 a fost ales de către Statistică pentru că România a înregistrat o creştere economică neîntreruptă între 2000 şi 2008, practic cea mai lungă perioadă de dezvoltare din ultimele decenii.
În cei opt ani s-a adăugat la PIB-ul real al României circa 60%. Este de remarcat că, luând în calcul suişurile şi coborâşurile dramatice de după 1990, PIB-ul României de astăzi este doar cu 32% mai mare în mod real faţă de 1990, astfel încât degeaba s-au acumulat 60% din PIB-ul anului 2000 în cei opt ani de creştere, dacă punctul de start a fost sub cel din 1990.
Acum vestea este că în sfârşit punem paranteză celei de-a treia perioade de recesiune declanşate ca urmare a crizei financiare mondiale şi în sfârşit egalăm ceea ce am produs în cel mai bun trimestru al României de după 1990.
Astfel, după căderea Lehman Brothers de la 15 septembrie 2008 şi îngheţarea pieţelor financiare, România a fost lovită în primul rând prin prăbuşirea cu 30% a exporturilor. PIB-ul din T4 2008 a alunecat imediat la 163,7 puncte procentuale din media anului 2000.
În T1 2009 deja era prăbuşire. Cel mai jos nivel al acestei perioade, de 151,8 puncte procentuale faţă de nivelul anului 2000, a fost în T4 2010.
De atunci însă, cu două sincope – una între T3 2012 şi T2 2012 şi alta între T2 2014 şi T1 2014 -, PIB-ul trimestrial a crescut neîntrerupt până în trimestrul I 2015, când iată că l-a ajuns din urmă pe cel record din trimestrul III 2008.
Dar pe ce se bazează această revenire? Comparând indicii de volum ai componentelor PIB din cele două perioade observăm că singurul sector aflat încă în scădere, şi chiar o scădere drastică, este cel al construcţiilor. Faţă de nivelul reper al trimestrului III din 2008 de 322 de puncte procentuale relativ la media trimestrială a PIB-ului din 2000 de 100, în trimestrul I 2015 valoarea adăugată brută din construcţii este încă la 225 de puncte procentuale, ceea ce înseamnă un nivel încă mai mic cu o treime faţă de vârful din trimestrul III 2008.
Revenirea se bazează pe aportul industriei, care însă şi-a depăşit nivelul din 2008 încă din 2011, al serviciilor, care au revenit la nivelul din 2008 T3 în T2 din 2012, şi al agriculturii, cu o evoluţie mult mai fluctuantă, cvasi-nerelevantă în context.
Economia românească închide astfel aproape şapte ani de criză şi revenire în care nu a făcut decât să lupte să ajungă iar la nivelul pe care îl atinsese în trimestrul III din 2008. Astăzi însă cu o datorie publică de 38% din PIB faţă de 22% din PIB în acel an şi cu imposibilitatea de a majora această datorie pentru dezvoltarea ţării. De acum marea întrebare este dacă vom putea avea creştere economică de peste 4% în condiţii de deficit bugetar, deficit de cont curent şi inflaţie sub 2%, plus stabilitate a cursului de schimb.
Între 2000 şi 2008 datoria publică nu a crescut, în schimb cea privată a explodat, iar deficitul de cont curent a ajuns şi la peste 12% din PIB. Ce-a fost a fost. Măcar ştim că de-acum începem să mergem pe podul de piatră care s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat. Am reuşit în şapte ani să facem altul pe râu în jos, dar a costat mult.