Stealth
Daca rusii sustin ca americanii degeaba se chinuie cu avioanele de generatia a V-a ca ei oricum le vad pe radare si le pot da jos oricand, lucrurile sunt se pare mult mai putin clare, sustin cei de la CNA (Center for Naval Analyses). Adica rusii spun doar o jumatate de adevar, pot detecta avioanele dar nu le pot incadra.
Astfel Mike Kofman (CAN) spune ca desi apararea antiaeriana rusa pare formidabila [anti-access/area denial (A2/AD)], in realitate nu-i chiar asa de netrecut. Apararea AA rusa este intr-adevar una integrata si stratificata dar ea este gandita si are capacitatea de a proteja Rusia in fata avioanelor de generatia a IV-a, mai putin in fata F 22/F 35/B 2 sau a viitorului B 21 si iata de de ce.
“In terms of establishing viable air defenses against opponents with fifth generation aircraft, it’s quite clear how Russia is trying to tackle the problem of stealth. “Russia’s advanced radar, variety of capable missiles and systems that try to integrate large amounts of data for a more potent air defense will increasingly segregate Western air forces into two benches. In a future where these systems have proliferated to China, Iran and other regional powers there will be those that can penetrate and survive against advanced air defenses in a high end fight, and those whose job it is to bomb ISIL or its successor.”
Anti-stealth
Este clar cum conteaza Rusia sa trateze problema apararii antiaeriene in perspectiva aparatelor de lupta stealth. Intregul sistem de radare AA avansate si rachete va incerca sa proceseze cantitati mari de date pentru o protectie integrata, segregand in doua mari ramuri aviatia occidentala: aeronavele destinate bombardarii unor inamici mai putin tehnologizati – gen Daesh/ISIS – de generatie 4+, si aeronavele stealth care pot penetra apararea AA, lupta si chiar supravietui (China, Iran si alte state fiind pe cale sa introduca in uz astfel de tehnologii).
Cele mai perfomante sisteme AA rusesti – S 300PMU2, S 400 si viitorul sistem anti-balistic S 500 pot intr-adevar sa “vada” (detectie si urmarire) un aparat de generatia a cincea dar nu pot oferi solutii de tragere pentru rachete (nu pot incadra/ilumina aparatul inamic). Cu alte cuvinte anumite radare rusesti, si nu doar, detecteaza prezenta avionului dar nu suficient de precis in spatiu pentru a furniza o solutie de tragere, adica sa poata dirija racheta spre acel avion.
Facem o paranteza aici, nu-i vorba ca pe rusi nu-i duce capul sau n-ar avea tehnologie, pur si simplu nici americanii nu sunt mai breji, nici ei nu pot sa incadreze avioanele de generatia a cincea, drept dovada ca F 35 si F 22 poarta transpondere speciale cand au loc „jocuri de razboi” pentru ca radarul de la sol sa le poata dirija si evita astfel accidentele.
Desi sistemele rusesti sunt special proiectate sa descopere avioane greu observabile, nu reusesc inca sa ofere si solutii de tragere adecvate, desi Moscova a investit enorm in cercetare tocmai pentru a putea contracara acest nou tip de amenintare.
Problema rusilor este una de fizica (si nu este doar o problema a tehnicii rusesti, nici altii nu pot urmari acest tip de aeronave) si are la baza faptul ca radarele (de detectie-avertizare timpurie) lor sunt in banda VHF, UHF, L si S. Avantajul acestui tip de radare este dat de raza foarte mare si de imposibilitatea practica de fi bruiate, astfel ca radarele de descoperire sunt ok, necazul incepe cu radarele de iluminare (radare care ghideza practic racheta spre avion) si aici nu mai poti opera in benzile de mai sus ci ai nevoie de radare in banda C, X sau Ku…
Astfel fizicienii au ajuns de mult la concluzia ca un avion de lupta – de marimea unui aparat F 22/F 35/PAK FA – trebuie optimizat sa fie greu detectabil in banda de frecvente C, X si Ku, pentru a trece de un sistem de aparare AA modern.
Un prag al efectului de rezonanta apare cand un element al unei aeronave, cum ar fi suprafata frontala a derivei, este de mai putin de 8 ori dimensiunea unei anumite lungimi de unda utilizate de radar. Aeronavele LO (low observable) de dimensiuni mai mici, care nu isi permit, din cauza restrictiilor de masa sau suprafata, tratamente si materiale anti-radar, trebuie sa aleaga nisa de frecvente pentru care vor fi optimizate ca «stealth», in general din gama celor inalte. Rezulta ca ele vor fi vizibile pe radare operand la frecvente mai joase : benzile S, L sau inferioare acestora. Aeronavele de dimensiuni mai mari (ex. : Northrop Grumman B-2 Spirit si viitorul B-21), cu suprafete rotunjite si fara majoritatea elementelor care genereaza astfel de rezonanta, nu depind atat de mult de lungimea de unda, fiind eficiente si impotriva radarelor de frecventa joasa. Exact zona in care lucreaza sistemele de avertizare timpurie rusesti!
Deoarece Moscova trateaza in continuare fortele aeriene americane ca cel mai important adversar potential, fonduri insemnate sunt alocate pentru programele de detectare a aeronavelor stealth. Deocamdata rusii au abordat problema incercand sa integreze in aceeasi retea sisteme de radare cu lungimi de unda diferite care sa ilumineze din mai multe directii aeronava, pentru a reconstrui apoi, gen «puzzle » imaginea aeronavei in sistemul central de procesare a datelor. Nu se stie cu cat succes au avansat rusii in aceasta directie, insa este o mare diferenta in a detecta parti din structura unei aeronave si capacitatea de a coordona o racheta in apropierea unei astfel de tinte.
Iar pe de alta parte sistemul are nevoie de toate componentele pentru a avea cat de cat o sansa, un singur sistem radar distrus si s-a dus pe apa sambetei posibilitatea de a detecta si incadra aeronavele stealth.
Deocamdata se pare ca nici rusii si nici chinezii (nici americanii) nu au reusit sa gaseasca inca antidotul la astfel de sisteme aeriene stealth, insa nimic nu este imposibil… ceea ce inseamna ca apoi eterna cursa tehnologica sistem-antidot se va relansa, posibil intr-o alta directie!
Sursa traducerii : AICI