E în fiecare sat, dedicată invariabil Marelui Război 1916-1919. În sate mai răsărite există chiar mai multe, iar unele au fost completate cu listele din 1941-1945. Abundenţa le face să fie trecute cu vederea, deşi exact mulţimea lor, ca întreg, e mesajul principal – fiecare cătun a pierdut pe cineva, la fiecare grup de case era o văduvă şi un orfan.
Ciocesti
La sfârşitul Marelui Război, Regatul păstorea o populaţie în traumă şi cei căzuți nu avuseseră parte de lumânare, de aici şi pomenirea concretă ca prioritate absolută. De aceea monumentele rurale sunt rezultatul unui program dus până la capăt, la fel cum sunt şcolile lui Spiru Haret.
Stela comunală s-a materializat din două extreme, iniţiativa statală prin Legea 502/1919 şi cheta fruntaşilor comunei. Unele au tunuri, altele doar obuze, cele mai multe doar piatra, “după buget, coane Fănică”. Dar toate au şirul de nume, peste care copiii să treacă degetul şi să zică, la fel ca Amilcar Săndulescu: “Acesta este tatăl meu”.
Micesti
A fost şi prima dată când arta laică a ajuns la sat, vizavi de troiţă. A fost şi primul contact al satului cu arta academică, printr-un monument de for public, un lux rezervat până atunci oraşului.
Tigveni
La un secol după, aceste foarte multe monumente riscă distrugerea, nu atât ronţăite de Mama Natură, cât mânjite de prea multă hărnicie comemorativă. În loc să transmită magnitudinea sacrificiului, mesajul mulţimii lor devine cel al Cimitirului Vesel.
Valea Manastirii
Decizia locală nu e suficientă, pentru că eşuează în bife date cu bidineaua. E nevoie de un program naţional de restaurare, dus până la capăt, în fiecare sat. Merită.
Radu Comşa
Alte articole ale autorului in Observatorul Cultural
https://www.observatorcultural.ro/author/raducomsa/
Imaginile au fost preluate de pe situl proiectului cultural Memoria Marelui Război – Județul Argeș / Institutul Național al Patrimoniului
https://marelerazboi-arges.ro/