RNS – Clasa 3
Diferenta fundamentala dintre RNS clasa I si clasa III e ca cele din urma aveau sa fie lansate pe bucati, folosind viitoarea naveta spatiala. Astfel, crestea accentul pe modularitate, modulele de propulsie fiind doar motoarele, si cele de combustibil fiind simple rezervoare.
Aparitia acestei clase de RNS tine de accentul mai mare pus pe dezvoltarea navetei spatiale, vehicul care, se spera, avea sa reduca cu mult costurile accesului in spatiu comparativ cu familia Saturn (lucru care nu s-a materializat vreodata).
Problemele de la RNS clasa I legate de radiatie tot au ramas, insa, de data asta, echipele de proiectare au incercat noi metode interesante de a le rezolva.
Prima pe care o mentionam este cea a motoarelor fly-away. Cu alte cuvinte, motorul avea sa aibe propriul sau sistem de propulsie, cu puncte de andocare. Andocarea urma sa se faca automat, impreuna cu cuplarea liniilor de hidrogen ale rezervoarelor. La sfarsitul vietii modulului, el putea fi usor detasat, iar motorul pus pe o orbita moarta.
Poate ca ideea suna simplista, insa permite refolosirea rezervoarelor si mai simpla stocare si eventual, reutilizare a motoarelor, intr-o maniera similara cu un satelit. Mai mult, modulul de propulsie secundara (asa-numita componenta fly-away) poate fi ea insasi detasabila, putand deservi mai multe motoare care plutesc in orbite moarte pentru a le rearanja.
Diagrame din studiul Luckheed pentru un motor detasabil. Sus: sistemul codata pe culori pentru identificare usoara. Mutlumiri site-ului projectrho
O alta idee fascinanta era folosirea scuturilor extensibile. Motorul e masiv de radioactiv cand functioneaza, insa radiatia scade vertiginos dupa ce il opresti. Ca atare, daca ar exista o cale de a redistribui masa scutului dupa oprirea motrului, pentru a acoperi si lateralele sale, ar fi ideal. Oricum ai nevoie de masa aia, de ce nu ai folosi-o mai eficient? O idee pe care o regasim si in lucrarea Dr. Crouch.
Folosirea unui scut mobil, extensibil, ar mari conul de umbra atunci cand motorul e oprit si nava incearca sa andocheze
Inginerii de la LMSC au dus ideea mai departe: de ce nu am putea folosi o substanta lichida pe post de scut? Scutul e menit sa apere impotriva radiatiei gamma, ca atare e de mare ajutor ca materialul sa fie unul extrem de dens. Candidatii obisnuiti sunt plumb, uraniu saracit sau wolfram. Dar, mercurul e mult mai dens (aproape dublul plumbului) si poate fi pompat in diverse forme. Astfel, el ar sta strans intr-un rezervor in partea superioara a motorului in timpul functionarii, pentru a ecrana echipajul, si ar fi pompat in rezervoare laterale cand e oprit. Acestea ar fi mai subtiri, dar suficiente pentru radiatia mai redusa.
Folosirea mercurului pentru scutul de radiatie extensibil. Putem nota ca hidrogenul este stocat sub forma de hidrura de litiu pentru a preveni scapari. Litiul acela ar fi inacceptabil de greu in mod normal, insa exista o potentiala utilizare a lui pe care o vom discuta intr-un articol viitor cand voi prezenta conceptul Scorpion.
O ultima solutie era simpla modularitate a RNS-ului de clasa III. Puteai pune oricate module doreai intre tine si motor, in orice configuratie.
Fin
Ar fi rezolvat aceste noi metode problemele legate de radiatie? E greu de spus, insa ce e cert e ca nu radiatia a omorat planul pentru RNS, ci politica. Pe masura ce IPP a continuat, s-a pus accent din ce in ce mai mare pe naveta spatiala in detrimentul celorlalte componente ale planului. La urma urmei, naveta spatiala era vehiculul de lansare fara de care intregul concept cadea.
Cu retragerea lui Anderson, si polemicile dintre presedinte si Congres, naveta a intarziat si s-a scumpit, si trebuiau facute taieri. Prima dintre ele a fost programul NERVA. Ca sa citam pe noul administrator NASA, ‘NERVA are nevoie de naveta, dar naveta nu are nevoie de NERVA’.
Iar restul istoriei e mai mult mai putin cunoscuta. Naveta spatiala s-a vazut cu bugetul insuficient, trebuid astfel sa fie realizata in cooperare cu USAF, care i-a modificat design-ul intr-o masura asa mare incat vehiculul final nu seamana deloc cu cel dorit de IPP. A rezultat o capodopera tehnologica cu utilitate limitata si siguranta operativa scazuta, care a marcat /NASA vreme de un sfert de secol.
Aici putem spune ca a murit de tot NERVA si programul Rover. Ideea propulsiei spatiale nu a murit, insa NASA nu a mai avut pana in ziua de astazi curajul sa faca un asa program ambitios (cu sume bugetate pe masura). La nivel de jos, insa, interesul a ramas.
Va urma.
Marian Dumitriu (Checkmate)
Surse:
1. http://www.projectrho.com/public_html/rocket/realdesigns4.php#id–Reusable_Nuclear_Shuttle_Class_1
2. https://www.wired.com/2012/09/nuclear-flight-system-definition-studies-1971/
3. http://www.projectrho.com/public_html/rocket/spacetug.php#spacetug
4. Pre-Phase A Study for Analysis of a nuclear space tug vol 4 : https://ntrs.nasa.gov/citations/19710011980
5. Pre-Phase A Study for Analysis of a nuclear space tug vol 5 : https://ntrs.nasa.gov/citations/19710011981
6. https://theconquestofspace.com/?p=361
7. https://web.archive.org/web/20120505171808/http://www.energyfromthorium.com/NuclearShipPropulsion.html