Dupa ce in ultimii ani am stors untul din reutilizarea sasiurilor de tancuri T-55 si TR-85 ramase prin parcurile MApN, de la rolul de MLI greu la cel de tun autopropulsat, azi investigam un mutant intre cele doua variante. Si nu este obligatoriu ca sasiul de plecare sa fie ceva autohton, insa deoarece asta avem in cimitire denumite pompos « rezerva », de la asta am pornit in modelarea studiului de caz.
Amplasare tun, motor si echipaj in STRV103
Mutantul ar fi un fel de tun de asalt, cu capacitati antitanc dar si masina de lupta si sprijin a infanteriei, adica un vehicul putin mai ieftin si mai usor decat un tanc:
- Tun cu calibru cel putin egal cu 120mm (preferabil 130-140mm, cu posibilitatea de a lansa si proiectile ghidate), incastrat in mare parte in lungimea sasiului (si datorita plasarii in fata a motorului), intr-o suprastructura (cocoasa) cu un mic grad de mobilitate orizontala+verticala in interiorul compartimentului (+/- 10° sau mai mult) si eventual stabilizare (mai scumpa), care sa faca posibila si tragerea din mers;
- Tunul nu necesita extractor de fum, crescand presiunea utila la gura tevii, compartimentul autoloaderului fiind separat de al echipajului si integrat in suprastructura;
- Autoloader pentru tun, recomandat pentru calibre superioare lui 120mm (fie simplificat, cu un singur tip de munitie, fie cu brat robotizat tip Meggit si selector de munitii), cu cadenta ridicata de aprox. 15 lovituri/minut;
- Capacitatea de a trage la nevoie si proiectile ghidate la 5-8km (pe teava si complementar cu un lansator de rachete) ;
- 2 turele telecomandate de cal. mai mic sau mijlociu (maxim cal. 40mm) pentru autoaparare la 360°, eventual cu un lansator de rachete AT/anti-infanterie pe cea a comandantului cu scopul de a ataca tinte blindate neaflate pe directia de mers (care incearca sa flancheze pozitia autotunului), lovirea tintelor dincolo de bataia tunului (chiar si cu munitie ghidata) sau saturarea tintei/lovirea mai multor tinte cu lovituri alternate tun/rachete;
- Bine protejat, cu o noua placa frontala in zona motorului, in urma plasarii motorului in fata compartimentului echipajului, dar si cu blindaj lateral si plafon imbunatatit pe zona compartimentului, pentru a proteja de atacuri laterale sau din aer.
- Protectie activa cu radar milimetric capabila sa opreasca inclusiv atacuri in plan vertical;
- Amprenta vizuala, radar si infra-rosie cat mai reduse utilizand invelis izolator si camuflaj multispectral (inclusiv camuflaj si bruiaj activ – ex. „Black Fox”/ Eltics), generator auxiliar si racirea evacuarii gazelor de esapament.
- Intr-o versiune mai avansata tehnologic ar putea utiliza propulsie hibrida (electrica), pentru un plus de silentiozitate in deplasarea pe distante scurte si repozitionare;
- Capacitatea echipajului de a privi la 360 cu ajutorul unui sistem similar Ironvision, care sa ofere un grad ridicat de constienta operationala, in special in lupta in mediul urban, si foarte util atunci cand insotesti propria infanterie.
Video Ironvision: https://www.youtube.com/watch?v=XOi__MmtN1M
- Tot pentru cresterea constientei situational-tactice, integrarea unui mini-UAV cu sistemul de management al luptei dar si cu cel de tragere, in special pentru descoperirea si ghidarea lovirii tintelor aflate la distanta de mai multi km sau pentru recunoasterea cvasi-permanenta a terenului din jurul vehiculului. Cei de la Cokerill au integrat déjà un sistem similar in turela lor: UAV Thales Spy’Ranger integrat cu sistemele turelei CMI 3105HP;
- Sistem acustic de detectare de directia a tragerii/lunetist;
- Lama de buldozer frontala pentru indepartat obstacole, ca si parte a kit-ului optional pentru lupta urbana, eventual o lama pentru auto-ingropare in teren (pliabila in pozitie scut ventral), pentru pozitie de ambuscada;
- Motorul si transmisia pot fi cele ale TR-85M1, sau din clasa respectiva (a carcasei selectionate).
Comparatie profile frontale – jos STRV103/2000
Aceasta solutie tun de asalt-MLI greu ofera:
– masa mai redusa decat un tanc, cu posibilitate de a suplimenta protectia si mobilitate crescuta pentru acelasi sasiu si motorizare;
– costuri ceva mai mici de productie si operare fata de un tanc;
– profil redus, mai usor de camuflat;
– capacitate de a rezista a unor atacuri multiple cu arme antitanc sau artilerie;
– capacitate de a lovi eficient cele mai noi tipuri de tancuri, cu munitie de calibru si viteza mare, alternata cu rachete antitanc.
– capacitate secundara de artilerie blindata;
Practic se obtine un produs similar lui STRV-2000 ca si putere de foc, cu mobilitate si protectie superioare, profil/amprenta similara STRV103/2000-O, penalizat doar de lipsa mobilitatii turelei. Un astfel de vehicul de asalt ar putea inlocui tunurile antitanc tractate A407/M1977/M2002 (in jur de 200 de exemplare in dotarea MApN), furnizand un mijloc greu de lupta antitanc si sprijin de infanterie, alaturi de vehiculele mai usoare dotate cu rachete antitanc sau grenade reactive, suplimentand tancurile mai grele si costisitoare.
Un sasiu de tanc T-55 are o lungime de 6,45m standard, fara alungire (a se vedea modernizarea ucraineana AGM, cu 6,85m lungime), in timp ce un sasiu de TR-85 atinge 7,5m lungime, suficient pentru a integra aproape complet in lungime un tun de 5,3m (in cazul Rh-120mm /L44) – 6,6m (in cazul Rh-120mm/L55), autoloader aferent si magazie de munitie in partea din spate (spatiu extins prin amplasarea frontala a motorului). In ambele cazuri, pentru un plus de spatiu, se poate alungi usor sasiul cu cateva zeci de cm, iar magazia de munitie suplimentara poate fi amplasata in exteriorul cutiei blindate, in spatele sasiului, o solutie similara celei STRV-2000.
STRV2000: compartiment cu munitie suplimentara
Ca si masa, un tun cu tot cu montura poate cantari intre 3,15 tone (A308 cal. 100mm) si 3,78 – 5 tone (in cazul RH cal. 120mm L44 respectiv L55, evident viitorul XM360E1 fiind mai usor), iar cu tot cu turela, masa urcand in cazul T-55AM si TR-85 la 12-14 tone. Deci eliminand masa turelei fara tun din ecuatie, dar pastrand 2 tone suplimentare pentru un tun mai puternic si autoloader, exista o marja de peste 8 tone, ca rezerva de masa pentru blindaj si echipamente suplimentare, fara a depasi 50 de tone complet echipat de lupta.
Dimensiuni proiectil cal.120mm x570: APFSDS-T-TP RH L/44
Aproximand ca 2 tone de blindaj ERA adauga unui tanc de talia M 1A2 Abrams echivalentul a 300mm RHA frontal, rezulta ca pentru un T-55/TR-85, cu un profil mai redus, aproximativ 1,5 tone ar fi echivalentul, iar 3 tone de blindaj suplimentar ar asigura o protectie foarte buna. La aceasta se adauga reducerea suplimentara a profilului prin eliminarea turelei.
Rezerva de masa poate creste, favorizand si o integrare mai usoara si un gabarit mai redus, daca se ramane la un tun cu teava scurta dar ranforsat si folosind munitie mai puternica, similar XM360/E1 cal. 120mm (proiectat sa dezvolte 16 Mj), poate intr-o versiune cal. 130mm daca va fi confirmat ca noul calibru NATO.
Ramanand la cal. 130mm, tunul A412/ M1982 – licenta a chinezescului Type 59-1 cu carucior de tractare D-20, a fost o platforma interesanta, avand si anumite veleitati antitanc limitate: folosea proiectil exploziv OF482M sau perforant BR482B. Insa viteza la gura tevii de doar 930m/s il face contraindicat pentru lansarea de penetratori cinetici, un tun antitanc dedicat putand atinge o viteza dubla, de aproape 1800m/s. O alta diferenta este incarcarea separata a incarcaturilor de azvarlire pentru proiectile, cadenta obtinuta manual fiind de 7-8 lovituri pe minut. Un astfel de tun ar fi util intr-o varianta de artilerie de sprijin blindata, un echivalent modern al SU-122-54.
O varianta imbunatatita a acestui tun ar putea fi folosita preponderent in angajamente cu munitie exploziva si mai putin antitanc, pentru rolul perforant punandu-ne sperantele in noul Rheinmetall cal. 130mm..
Autoloaderul celor de la Meggit Defense
In ceea ce priveste autoloader-ul, raman partizanul a ceva gen MeggitDefense, compatibil cal. 120mm, actionat electric si cu selector de munitie, in magazie intubata si etansata, accesibila doar de catre bratul robotizat de incarcare sau manual, in caz de avarie sau de incarcare munitii speciale.
Magazia compacta Meggit
Sistemul poate incarca tunul in elevatii cuprinse intre -3 si +10 grade, rata de tragere fiind de 12 proiectile pe minut (maximum 15), insa este nevoie ca autoloaderul si magazia sa faca corp comun cu tunul, cu acelasi gradient de libertate atat orizontala cat si verticala. Rezolvarea ar consta in plasarea magaziei autoloaderului in interiorul celulei cutiei blindate principale, cu acces printr-un panou blindat culisabil, iar ansamblul completat de o mica suprastructura (cocoasa) dorsala, care sa-i confere mobilitatea stabilizata necesara in plan vertical si orizontal, a tunului, autoloaderului si magaziei rotative. Astfel ansamblul tun-brat autoloader-magazie rotativa ar permite un mic spatiu de miscare solidara in compartimentul dedicat aflat in pozitie mijloc-spate, separat de cele 2 compartimente ale echipajului aflate pe lateral.
Video Meggit:
https://www.youtube.com/watch?v=8rsML92PLbU
Echipajul poate fi amplasat de o parte si de alta a tunului, separat de compartimentul autoloaderului (unde poate avea acces in caz de urgenta/blocare) dar si de magazia de munitie, intr-o compartimentare similara STRV-103, in cazul celui de-al 4-lea membru al echipajului, acesta fiind situat simetric, alaturi de ochitor.
Exemplu de suprastructura dorsala – Neue Gepanzerte Plattformen
Este discutabil daca echipajul trebuie sa fie alcatuit din doar 3 membri (sofer, comandant, tragator) sau din 4 (al 4-lea putand deservi o turela teleoperabila, dar si incarca manual, la nevoie, tunul). Deci varianta cu 4 ar fi de preferat, avand insa dezavantajul cresterii masei si volumului compartimentului echipajului si al protectiei aferente. Referitor la ergonomie si spatiu al compartimentelor echipajului, scaunele cu protectie antimina pot fi asezate in pozitie usor alungita, spre spate, pentru echipaj, similar soferului din M1 Abrams, pentru a reduce inaltimea totala a cutiei blindate.
Referitor la armament, alaturi de tun, echipajul ar putea executa foc complementar sau de saturatie cu 2 turele teleoperabile.
Turela Rafael Samson arma cal. mic + rachete Spike
Prima turela teleoperata, de calibru mediu, cu profil si inaltime reduse (cal. 14,7mm-40mm), echipata si cu rachete antitanc, ar putea fi operata fie de comandant (folosind periscopul de inalta rezolutie) fie de un alt tragator (al 4-lea om in echipaj).
Ma gandesc la ceva gen Rafael Samson, pentru arme de calibru mai mic, sau un sistem in genul tunului cal. 30mm de pe T-72 Moderna, eventual un derivat DVK-30 (masa totala turela 1050kg) sau Shturm ucrainean, insa cu magazie externa de munitie, nu in cos in compartimentul echipajului, sub plafon. Ideea este de a folosi un tun relativ usor, intr-o turela de pana la o tona pentru suprimarea infanteriei cu munitie « airburst » dar si pentru a ataca vehicule blindate usor sau cladiri ( blindatele mai grele urmand a fi lovite cu rachete antitanc SpikeLR). In aceasta categorie ar intra tunurile actionate electric gen ATK LW25 cal. 25mmx59 si M230LF cal. 30mm.
ATK LW25 pe Saab Trackfire RWS
Turelele cu armament de cal.40-57mm ar fi mai complex de instalat si operat, insa recent au aparut variante teleoperabile cu profil redus, cum este AU 220M ruseasca, insa in acest caz ar putea sa nu mai fie interesanta integrarea tunului de calibru mare, vehiculul putand executa cea mai mare parte a misiunilor cu un mix arma de calibru mediu si rachete antitanc.
In cazul in care exista un al 4-lea om in echipaj, comandantul poate folosi propriul periscop pentru a coordona o turela cu armament de calibru mic (7,62/12,7mm suplimentat eventual de un aruncator automat de grenade cal.40mm), pe principiul celei instalate pe T-90MS.
Mitraliera comandantului T-90 MS
In cazul limitarii echipajului la doar 3 oameni, comandantul va folosi turela de calibru mediu iar ochitorul tunului ar putea folosi ca si armament secundar turela de calibru mic.
STRV-103 – principiu dispunere a turelei teleoperabile
In fine, lectiile invatate din razboiul din Ucraina dar si echipamentele prezentate la ultimele parade arata ca Rusia se pregateste si de o lupta de contact apropiat, in care foloseste un mix de razboi psihologic si informational, electronic, drone, artilerie (Koalytsia), arme antitanc, cu submunitii si termobarice, blindate tot mai bine protejate (Kurganets, Boomerang si Armata), antiaeriana stratificata si infanterie bine echipata (vezi Ratnik dar si sisteme sol-aer portabile) amestecata cu forte speciale si recruti. Si ca sa fim pe aceeasi lungime de unda, rusii se lauda ca pregatesc un tun antitanc autopropulsat de cal. 152mm pe sasiu Armata T-14. Ori pentru a contracara un astfel de « coktail », este nevoie de protectie aeriana, artilerie pe masura si blindate grele, capabile sa raspunda cu aceeasi moneda, greu detectabile in teren si cu rezistenta sporita la arme antitanc, munitie de calibru mare si bombardamente de artilerie sau cu arme ghidate din aer. Ori asta inseamana alaturi de un tun de calibru si viteza mare, arme antitanc cu bataie lunga, arme de supresie a blindatelor usoare, dronelor si fortei vii, un profil cat mai redus, un blindaj cat mai consistent, dar si o semnatura vizuala, termica si IR minime. Si bineinteles o mobilitate de invidiat si integrarea cu drone aeriene si terestre de observatie si atac!
Dar probabil pentru noi nu e momentul… nu inca. Mai asteptam!
Marius Zgureanu
Concepte artistice MLI greu si tun de asalt. Autor Cristian Goila
Citeste si:
http://www.rumaniamilitary.ro/mli-greu-lego-umb-si-moreni-tema-pentru-acasa
http://www.rumaniamilitary.ro/tancul-care-era-sa-fie-strv-2000
http://www.rumaniamilitary.ro/vanator-de-tancuri-sau-tanc-tunul-de-asalt-revine