Pe 21 aprilie, a fost introdus in Camera Reprezentantilor a SUA, proiectul bugetului de finantare pentru programul de cooperare SUA-Israel pentru dezvoltarea sistemului antiaerian cunoscut sub numele de David’s Sling (Prastia lui David) sau Magic Wand (Bagheta Magica). Bugetul prevazut, de 286 milioane $, va permite cheltuieli pentru achizitii, cercetare si dezvoltare pentru sistemul menit sa doboare rachete la distante de peste 180 mile (~ 300 km).
Anterior, la inceputul lui aprilie, IMDO (Israel Missile Defence Organization) anuntase incheierea cu succes a unui nou set de teste, derulate in comun cu americanii, teste care au fost efectuate contra unor tinte reprezentative pentru rachetele cu raza scurta si lunga pentru care sistemul a fost proiectat. Formularea exacta este “long range rockets and short range missiles”.
IMDO si Agentia de Aparare Antiracheta a Pentagonului intentioneaza sa efectueze in cursul acestui an o a patra serie de teste dupa care Fortele Aeriene Israeliene ar urma sa declare capacitate operationala initiala pentru sistem.
Scurt istoric
In 2006 Rafael a castigat un contract privind dezvoltarea unei rachete care sa contracareze rachetele cu raza medie si lunga din dotarea vecinilor. Nu-i vorba ca si pana atunci existau rachete in inventar doar ca situatia Israelului, cu vecini, mai apropiati sau mai indepartati, ostili pe fata si, in plus, dotati cu nenumarate rachete de diferite tipuri, facea ca problema apararii antiracheta a tarii sa devina o problema financiara mai mult decat una tehnica.
Cercetatorii au utilizat Missile Defence Testbed si alte softuri specializate pentru a simula o amenintare cu rachete balistice cu raza medie si lunga. Conform scenariului, o forta de atac cuprinzand 600 de rachete Scud si 200 rachete balistice cu raza lunga ar lansa din 60 de lansatoare mobile un atac de zeci de rachete in cateva minute.
Doua strategii defensive au fost studiate.
In primul caz, o investitie de 1 miliard $ in rachete din tipurile existente (MIM-23B Hawk, Patriot PAC-2, Arrow II), cu o valoare medie de 4 milioane $ pe racheta, ar duce la achizitia ca 250 interceptori. Pentru a intercepta rachetele adverse ar trebui lansati cel putin 60 de interceptori adica aproape 25% din stocul total, impotriva a cca 10% din stocul de rachete adverse, ceea ce ar face ca stocul de interceptori sa se termine dupa 4 atacuri in timp ce adversarul ramane cu 60% din stocul de rachete gata sa fie folosite.
In al doilea caz, investitia de 1 miliard $ este dirijata catre achizitia a cca 600 rachete Stunner (pret sub 1 milion$ la data studiului) si a 100 de rachete mai scumpe, pastrate pentru situatii speciale. In acest caz, sunt lansate 50 Stunner si 10 rachete mai scumpe, consumand sub 10% din stoc, iar ritmul va fi mentinut pana cand adversarul isi termina stocul de rachete.
Pentru a putea beneficia de programul de sprijin financiar american, israelienii au cooptat in program compania americana Raytheon care se va ocupa de dezvoltarea MFU si a sistemului logistic general.
Dupa un prim test, in noiembrie 2012, programul a fost pus on hold, din motive financiare, fiind reluat in 2014, urmand un nou test, reusit, in noiembrie 2014.
Ce stim despre Stunner?
Stim ca este o racheta in doua trepte, la care se adauga un booster pentru lansarea de la sol.
Racheta pare sa datoreze mult sistemului Spyder MR, incorporand radarul Derby, senzorul IIR al Python 5, asigurandu-si ghidajul initial prin intermediul radarului EL/M-2084 MMR, la fel ca si Spyder MR. In plus, pana la demararea colaborarii cu Raytheon, racheta ar fi urmat sa utilizeze lansatorul Spyder MR.
In privinta dimensiunilor si masei rachetei nu avem date dar putem sa le estimam prin comparatie cu alte rachete produse de Rafael (Python 5, Derby, Barak-8).
Repet, sunt doar estimari:
Lungime Stunner: 3.20m;
Lungime totala cu booster: 4.50m;
Calibru: 195 mm;
Masa Stunner: 160 kg;
Masa totala cu booster: 270 kg;
In privinta dotarilor si performantelor rachetei ne ghidam dupa Wiki, desi n-as credita 100% ce scrie acolo.
Raza de actiune: 300km;
Plafon maxim: 50-75km;
Plafon de zbor: 30-50km (nu stiu de ce sunt doua plafoane dar asteptam si alte surse);
Viteza: 7.5 Mach;
Ghidaj initial radar, EL/M 2084;
Ghidaj final: dual, radar si optoelectronic (CCD/IIR), favorizat de forma speciala, “bot de delfin”, a varfului rachetei. Wiki mai vorbeste si despre EO-FPA (electro optic focal plane array) dar nu reiese clar daca inlocuieste sistemul CCD/IIR sau il completeaza.
Acestora li se adauga Advanced Asymmetric 360 Degree Multi Seeker Sensor Engagement. Nu am gasit date suplimentare si nu pot spune daca este vorba de o retea de senzori de iluminare radar / laser / IR sau de o retea de senzori care pot detecta tinte in tot spatiul din jurul rachetei. Avand in vedere ca racheta isi poate alege autonom o alta tinta (retargeting) e posibil ca sistemul cu pricina sa foloseasca tocmai pentru asa ceva.
Racheta dispune de 3 way datalink, permitand si retargeting manual.
Capabilitati avansate ECCM si IRCCM;
Incarcatura de lupta: vehicul asimetric destinat distrugerii tintei prin impact.
Sistem de control aerodinamic cu doua randuri de suprafete de control mobile, situate in fata si in spatele motorului rachetei. Un al treilea rand de suprafete de control, fixe, actioneaza ca aripi de control al fluxului de aer pentru suprafetele mobile de control din spatele motorului rachetei. Sistemul pare sa ofere super-super manevrabilitate in special in faza finala a traiectoriei.
Motorul este de tip tripulse, cu combustibil solid, primele doua impulsuri fiind destinate traiectoriei midcourse iar al treilea fiind destinat accelerarii finale, dupa achizitionarea tintei de catre senzorii rachetei.
Mod de functionare (interceptarea unei rachete balistice):
Racheta balistica lansata este detectata de radarul MMR EL/M 2084 al sistemului care o urmareste pe masura ce se ridica deasupra orizontului. Odata traiectoria sa stabilita, sistemul de management si control de lupta (BMC) calculeaza punctul de interceptie si ordona unitatii de foc sa lanseze un interceptor. In aceasta faza intermediara rachetele zboara una spre cealalta, Stunner accelerand rapid. Dupa localizarea tintei de catre sistemul sau dual, radar si optoelectronic, Stunner intra pe cursul final de interceptare si loveste tinta.
Daca macar 80% din ce se spune pe internet despre performantele rachetei este adevarat, atunci devine explicabil interesul americanilor pentru noua racheta precum si veto-ul opus de acestia la livrarea sistemului David’s Sling catre Polonia.
Cooperarea cu Raytheon
In iulie 2013 Raytheon a dezvaluit ca lucreaza cu parteneri straini la dezvoltarea unui nou sistem de rachete antiaeriene. Sistemul ar fi urmat sa se bazeze pe radarul AN/MPQ-53 al sistemului Patriot, pe un centru de dirijare a tirului Konsberg/Raytheon si pe racheta Stunner.
In august 2013 Raytheon si Rafael au inceput sa caute finantare pentru noul sistem, numit Patriot Advanced Affordable Capability-4 (PAAC-4), bazat pe radarele, sistemele de control si lansatoarele PAC-3, dar cu Stunner inlocuind racheta PAC-3.
Anterior, acordul de colaborare dintre Rafael si Raytheon a stabilit ca Raytheon va detine rol de prim contractor si ca va produce in SUA cel putin 60% din componentele rachetei.
Pana acum, Raytheon a realizat lansatorul pentru Stunner, posibil pe trailerul utilizat pentru PAC-3 dar utilizand 12 canistre de lansare.
E greu de spus in acest moment daca sistemul bazat pe infrastructura PAC-3 va fi utilizat doar de americani sau il vor utiliza si israelienii. Daca ar fi dupa mine as pastra macar unitatea de lansare tip Spyder MR, pe sasiu 8X8, cu 8 rachete, datorita mobilitatii mult mai mari.
Dupa cum se poate vedea, israelienii sunt foarte prudenti in acest proiect, testand pas cu pas capabilitatile rachetei din cauza mizei foarte mari. Daca trece testele, racheta ar scoate de pe piata (cel putin cea americana) racheta MIM-104 PAC-3 a celor de la Lockheed Martin.
Daca vom compara datele nici nu e greu sa intelegem de ce:
PAC-3:
raza: 20km, plafon: 24.2km, viteza: 4.1 Mach, pret: cca 3.7mil$
PAC-3 MSE:
raza: 35km, plafon: 24.2 km, viteza: 4.1 Mach, pret: cca 4.5mil$
Stunner:
raza: 300km, plafon: 50-75km, viteza: 7.5 Mach, pret: 1 mil$
Acesta pare sa fie si motivul pentru care israelienii nu bat toba prea tare privind alte utilizari ale rachetei desi la lansarea proiectului intentionau ca racheta sa inlocuiasca in intregime rachetele Hawk si Patriot din dotarea Israelului, vizand o utilizare completa atat impotriva rachetelor cat si impotriva avioanelor, dronelor si munitiilor aer-sol dirijate.
Daca trag lozul cel mare, prin intrarea in dotarea armatei americane, nu va fi o problema pentru o racheta superrapida, supermanevrabila, superdotata cu senzori si ECCM/IRCCM, apta sa intercepteze un Iskander, sa fie utilizata si impotriva rachetelor de croaziera, rachetelor aer-sol, avioanelor sau dronelor, problema punandu-se doar in privinta unei eventuale inlocuiri a capului inert cu o incarcatura clasica plus modificari de soft.
In paralel, israelienii, chiar daca nu bat toba, au in studiu utilizarea rachetei in rol aer-aer precum si posibilitatea de a o lansa de pe nave si in sistem containerizat.
Pentru a intelege ce ar insemna utilizarea Stunner in regim aer-aer sa ne uitam ce rachete cu raza lunga mai exista pe piata:
AMRAAM 120D:
Masa: 152kg, raza: >180km, viteza: 4Mach, pret: 1.79milioane$(2014);
MBDA Meteor:
Masa: 185kg, raza: 300km, viteza: >4Mach, pret: 1.57milioane$(2003);
R-37 (Rusia):
Masa: 600kg, raza: 400km, viteza: 6Mach;
K-100 (Rusia):
Masa: 748kg, raza: 200-400km, viteza: 3.3Mach;
Stunner:
Masa: 160kg, raza: 300km, viteza: 7.5Mach, pret: 1 milion$;
Observatie: raza Stunner este pentru lansare de la sol, in configuratie aer-aer raza crescand semnificativ deoarece racheta nu-si consuma energia pentru a ajunge la altitudine iar lansarea se face de pe o platforma care se deplaseaza cu viteza mare. Cred ca nu gresesc prea tare estimand o raza de 450-500 km, in configuratie aer-aer.
Nu am intrat in comparatii privind sistemele de ghidaj dar e greu sa pui pe rachete ceva mai modern decat are Stunner.
Comparativ cu rachetele vestice, Stunner domina prin viteza si pret.
In comparatie cu cele rusesti se impune prin masa (de 3-4 ori mai redusa) si viteza, cel putin.
Intr-o teoretica infruntare, 1 la 1, cu un avion rusesc dotat cu rachete cu raza lunga, un F-16 (ca un exemplu) ar avea posibilitatea sa-i doboare toate rachetele cu raza lunga lansate si sa pastreze rachete si pentru doborarea avionului lansator, fara sa fie nevoit sa se apropie si sa intre in raza rachetelor cu raza scurta ale oponentului. In plus, distanta mare de la care poate lovi avionul advers anihileaza avantajul plusului de manevrabilitate al avioanelor rusesti de ultima generatie.
La ce ar mai putea fi folosita Stunner ?
Israelienii nu se pot arunca sa-si dea cu parerea inainte de a testa noi optiuni dar pe noi nu ne opreste nimeni sa ne folosim imaginatia, mai ales ca noi nu putem inregistra esecuri la teste 🙂 ))))
O prima utilizare ar putea fi in rol de racheta sol-aer cu raza foarte lunga, anti AWACS (nu ale americanilor 🙂 ) si anti bombardiere.
Ideea nici macar nu este originala ci este pusa deja in practica de catre rusi cu a lor 40N6, destinata sistemului S-400.
Pe scurt, racheta 40N6 dispune de o prima treapta care e un motor de racheta balistica, motor care o propulseaza pe o traiectorie foarte inalta, similara unei rachete balistice tactice, dupa care racheta se desprinde si se indreapta spre tinta, valorificand plusul de altitudine, fiind apta sa loveasca avioane la o distanta de 400km. 40N6 a fost conceputa special pentru combaterea avioanelor de tip AWACS si a celor de razboi electronic.
In mod similar, israelienii pot utiliza motorul rachetei LORA pentru a propulsa pe o traiectorie inalta racheta Stunner de unde sa se desprinda si sa-si loveasca tinta.
O racheta de doar 160kg in locul capului de lupta original, de 440kg, ar aduce un plus de raza pentru LORA, undeva spre 350km. De la o altitudine de 45km si o viteza de 4.5-5 Mach, Stunner se poate desprinde indreptandu-se catre tinta, adaugand inca vreo 500km la cei 350km parcursi cu motorul LORA.
La o raza totala de 850km ar pune bombardierele adverse in imposibilitatea de a lansa alte rachete decat cele de croaziera, subsonice, din clasa Kh-55/101/102 si ar da interdictie de zbor pentru orice avion de cercetare, razboi electronic sau early warning.
Aici ar fi de studiat daca sa se mearga pe o singura racheta Stunner pe un motor LORA, pentru castigul de 50km in raza de lovire, sau pe instalarea a trei Stunner pe acelasi motor LORA ( le-ar duce fara probleme) pentru reducerea costurilor, cresterea probabilitatii de lovire si a efectului la tinta pentru ca vorbim de bombardiere, nu de Mig-uri. Un fel de Starstreak mai mare, de 6.2-6.5m lungime si 1.6-1.7 tone.
O a doua utilizare a Stunner ar putea fi cea de protectie pentru avioanele de tip AWACS sau de razboi electronic impotriva rachetelor sol-aer cu raza lunga, gen 40N6, si a intalnirilor nedorite cu avioane adverse.
Stunner e capabila atat sa intercepteze o racheta de tip 40N6 cat si sa doboare de la mare distanta un avion advers. La cca 160kg bucata se vor gasi locuri de acrosaj pentru 4 rachete (minimum) iar cel putin AWACS are radar suficient de puternic pentru a dirija tirul la mare distanta.
O alta utilizare pentru Stunner ar putea fi ca stand-off weapon pentru lovirea unor tinte terestre critice: sisteme antiaeriene, statii radar, centre de comunicatii, lansatoare de rachete tactice, avioane si helicoptere aflate la sol.
Pentru o astfel de destinatie ar fi nevoie de montarea unui bloc de navigatie inertiala dar aceasta nu ar fi o problema si ar permite programarea unor traiectorii multiple pentru a nu dezvalui tinta vizata.
Am pornit de la observatia ca, exceptand rachetele 48N6(E2), 9M96E(2) si 40N6 ale sistemului S-400, sistemele de rachete antiaeriene ale „prietenilor” nostri nu pot intercepta o tinta care se deplaseaza cu 7.5 Mach, cum e cazul Stunner.
Asta inseamna ca, dintr-o data, sistemele antiaeriene mobile care protejeaza unitatile de tancuri, infanterie etc, fie ca vorbim de Tunguska, Pantsir, Tor M1/2 sau Kub/Buk, Osa devin vulnerabile in fata Stunner care le poate scoate din lupta fara efort, lasand unitatile fara acoperire antiaeriana, numai bune de lovit cu rachete/proiectile de artilerie sau bombe de aviatie, ghidate sau nu.
Pentru a distruge sisteme ca Tunguska, Kub/Buk, Tor-M1/2 sau Pantsir, racheta nu are nevoie (desi nu exclud) de modificarea capului de lupta, lovitura directa cu cap inert fiind suficienta pentru distrugerea lansatoarelor, radarelor, centrelor de dirijare a tirului sau a masinilor de realimentare cu rachete.
Un astfel de atac se poate declansa atat de la sol cat si din aer.
Un lansator de tip Spyder MR, cu 8 rachete, aflat departe de linia frontului poate lichida o baterie antiaeriana, fiind suficienta incarcarea coordonatelor tintelor, ghidaj inertial midcourse, ghidajul final facandu-se de catre senzorii rachetei.
La fel, unul-doua IAR-99, fataindu-se departe in spatele frontului, pot lichida o baterie antiaeriana mobila, primind de la sol coordonatele tintelor si incarcandu-le in memoria rachetelor.
IAR-99, variante de inarmare cu Stunner
Visul meu secret ar fi un IAR-99 bimotor, cu motoare FJ44-4M in nacela, pe model Boeing Skyfox, cu un radar EL/M 2032 sau 2052, cu prizele de aer modificate si utilizate ca rezervor de carburant (dreapta) si locas pentru tunul de bord 2x23mm (stanga), cu 7 puncte de acrosaj si 8 rachete Stunner. Cam asa:
IAR-99 pe steroizi, cu Stunner
O treaba similara poate face si un MIG-21 Lancer doar ca trebuie adaptati piloni de lansare care sa care cate 2 rachete Stunner. De vazut daca un lansator APU 60 II merge adaptat pentru Stunner (imaginea aici: http://www.rumaniamilitary.ro/rav-rs-racheta-romaneasca-de-top-ir).
Avand in vedere ca va fi folosit pentru lansari stand-off, Lancerul, asa batran cum e el, e numai bun pentru astfel de misiuni care nu necesita manevre violente sau fortarea motoarelor.
In privinta eficientei economice a unor astfel de lovituri sa ne gandim ca folosim rachete Stunner de 1 milion $ bucata pentru a distruge Tor M1/2 – 25 milioane $, o baterie Buk-M2 70 milioane$, Tunguska 17 milioane $ sau Pantsir-S1 18-20 milioane $.
Tehnic, s-ar putea folosi Stunner si pentru combaterea Smerch, Tornado, Koalitsiya, Msta-S, Uragan, Grad dar cred ca rolul sau principal ar trebui sa fie eliminarea apararii antiaeriene, MLRS-urile si artileria autopropulsata putand fi anihilate cu rachete de tip Extra si proiectile / bombe ghidate, mai ieftine decat Stunner.
Similar apararii antiaeriene, Stunner ar fi extrem de eficient pentru lichidarea statiilor radar si a centrelor de comunicatii.
O destinatie speciala si foarte importanta pentru Stunner ar trebui sa fie vanarea rachetelor tactice de tip Tochka si Iskander.
Aici nu ma refer doar la doborarea lor in aer ci la lovirea rampelor mobile de lansare inainte de a ajunge in puncte din care sa atace trupele proprii.
Ambele sisteme se remarca printr-o mobilitate foarte mare si prin timpi redusi pentru intrare in pozitia de tragere, respectiv de parasire a zonei dupa efectuarea tragerii, astfel ca e foarte dificil sa le lovesti inainte de a lansa rachetele. Odata lansate, in special Iskander-M, devin dificil de interceptat datorita vitezei mari si contramasurilor menite sa evite lovirea de catre sistemele antiracheta. In plus, pe sasiul Iskander s-a trecut si la utilizarea unei rachete de croaziera cu raza scurta, cca 360-500 km, R-500.
Pe scurt, desi se afirma ca Stunner poate dobori Iskander, ar fi preferabil sa lovesti lansatorul inainte de a ajunge la distanta de tragere. Avand in vedere ca varianta Iskander-M are o bataie de 500km solutia optima ar fi Stunner completat cu motor de LORA in locul boosterului astfel incat raza totala de lovire, de cca 800km, sa-l puna la adapost de sistemele de rachete adverse si sa-i permita lovirea lansatorului Iskander mult inainte de a ajunge in punctul de lansare. Pentru a avea succes, astfel de operatiuni trebuie sa beneficieze din plin de informatii din satelit (in primul rand) si de la avioane/drone de cercetare, dar merita, atat economic (distrugi doua Iskander/R500 cu un singur Stunner) cat si din punct de vedere militar.
No fly / landing zone pe o raza de 800 km
Utilizarea Stunner completat cu motor LORA, cu o raza de lovire de cca 800 km, ar da interdictie de zbor pana hat departe la fel cum ar face extrem de periculoasa stationarea avioanelor pe aerodromurile din raza sa de actiune. E suficient sa ne uitam pe harta (a cui vreti voi 🙂 ) ca sa ne dam seama ce inseamna asta. Pentru a putea opera, avioanele adverse vor trebui sa decoleze mult mai departe de linia frontului, reducandu-si timpul petrecut in zona de lupta, in cazul fericit ca nu se intalnesc pe drum cu Stunner.
Naval warfare
Sistemul compact de lansare, cu blocuri de 8 rachete, utilizat si de Spyder MR, permite instalarea sistemului pe fregate, corvete sau pe Tarantul modernizate. Ca un exemplu, pentru 22-uri, mai spatioase, se pot instala fara probleme 4 blocuri x 8 Stunner, langa cos, dupa modelul 22-ului vandut chilienilor (acolo cu Barak-1):
- Aparare antiaeriana /antiracheta:
In privinta avioanelor situatia e similara celei de la uscat.
In privinta rachetelor antinava, Stunner e suficient de rapida pentru a intercepta de la mare distanta atat P500/700/800 cat si Klub si chiar de a adopta traiectorii ocolitoare pentru a le ataca din lateral sau din spate, iesind din conul radarului de bord al rachetelor atacatoare si lasandu-le sa zboare linistite, fara lansarea de contramasuri sau executarea de manevre evazive.
Pentru asta este nevoie ca supravegherea din satelit si cu radarele cu raza lunga de pe coasta sa mearga foarte bine. Acestea trebuie completate cu drone-helicopter, dotate cu radar, care sa patruleze deasupra formatiei de nave pentru depistarea sea skimmerelor de la distanta mare (am mai discutat despre asta).
2. Vanarea lansatoarelor de rachete antinava de pe coasta adversa:
Pornind de la modelul misiunilor de lovire, la mare distanta, a lansatoarelor Iskander / Tochka, pot fi lovite lansatoarele de rachete antinava Bastion / Klub de pe coasta adversa, folosindu-se rachete Stunner cu motor LORA.
3. Misiuni antinava:
Pe o procedura similara celei in care sunt lovite de la distanta sistemele antiaeriene, radarele si centrele de comanda/comunicatii de la uscat, Stunner, atat in varianta cu booster cat si cea cu motor LORA, poate fi folosita cu succes pentru scoaterea din lupta a navelor adverse, avand in vedere ca sistemele antiaeriene de la bordul lor nu pot intercepta o tinta atat de rapida.
Pentru asta este nevoie ca, odata desemnate coordonatele tintei, racheta sa se indrepte spre ea, s-o recunoasca si sa localizeze sistemele critice de la bordul ei: radare, tuburi lanstorpile, canistre sau celule de lansare verticala pentru rachete.
Pentru o nava gen corveta sau vedeta purtatoare de rachete, un atac cu rachete Stuner poate insemna anihilarea capacitatii de lupta a navei, prin distrugerea radarelor si detonarea rachetelor / torpilelor de la bord.
Pentru o nava mare (distrugator, crucisator, nava de desant, portelicopter) un astfel de atac ar duce cel putin la anihilarea apararii antiaeriene, prin distrugerea radarelor de cautare si a celor de dirijare a tirului, si la afectarea partiala a capacitatilor de atac cu rachete antinava.
In ambele cazuri navele lovite raman la discretia rachetelor antinava clasice, lansate de pe nave / din aer / de pe coasta, si a bombelor ghidate.
O fregata dotata cu Stunner (varianta standard + cea cu motor LORA) va pune navele adverse in imposibilitatea de a se apropia la distanta necesara lansarii de rachete antinava P500, Onix sau Klub, fara a mai vorbi de navele mici purtatoare de rachete cu raza scurta, 120-130km, de tip Moskit / Malakit etc.
O corveta sau vedeta tip Tarantul, echipata cu Stunner standard, ar putea impiedica vedetele / corvetele adverse sa se apropie suficient pentru lansarea rachetelor antinava cu raza scurta.
In privinta rachetelor tip P500, Onix, Klub, corvetele / vedetele noastre ar putea beneficia, pana la cca 200km in larg de protectia sistemelor Stunner cu motor LORA de pe coasta sau de pe fregate care pot impiedica navele adverse sa se apropie pentru lansare.
Pentru misiuni independente, in larg, vor trebui sa se bazeze pe sistemul Stunner de la bord pentru a dobori rachetele cu raza lunga lansate de navele adverse.
Stunner si S-400
Pornind de la premisa ca rachetele 48N6(E2), 9M96E(2) si 40N6, ale sistemului S-400 pot distruge tinte care se deplaseaza cu viteza lui Stunner, sau chiar mai rapide, o “confruntare” Stunner vs S-400 trebuie sa ia in calcul organica batalionului S-400 si probabilitatea ca fiecare racheta lansata de sistem sa doboare un Stunner.
Dupa datele gasite pe net, batalionul S-400 cuprinde 12 lansatoare cu cate 4 rachete gata de tragere la care se adauga radarele de dirijare a tirului si vehiculele de realimentare.
Asta inseamna un necesar de 70-75 de Stunner lansate in succesiune rapida, pe traiectorii multiple, pentru a fi sigur ca, dupa ce ti-a interceptat o parte din rachete, raman suficiente cat sa-i distruga lansatoarele, vehiculele de realimentare si radarele de dirijare a tirului.
Pentru succesul unei astfel de operatiuni ai nevoie ca supravegherea din satelit sa fie extrem de precisa pentru a nu ramane sisteme ascunse.
Din punct de vedere financiar se merita sa cheltui 70-75 milioane $ pentru a scapa de un sistem cu raza lunga care, conform estimarilor, costa undeva spre 500 milioane $.
Amplasare si mascare
Daca pentru sistemele amplasate pe nave nu ai ce sa maschezi, pentru sistemele cu lansare de la sol exista o varietate de posibilitati de dispersare si mascare astfel incat o tentativa de anihilare a acestora sa implice un consum foarte mare de rachete din partea adversarului, parte din ele trase asupra unor tinte false.
In afara lansatoarelor de tip Spyder MR, pe sasiu 8X8, se poate utiliza un sistem redus, cu patru rachete, pe sasiu amfibiu (SAUR), pentru a permite desfasurarea in Delta Dunarii, sau sistemul cu 8 rachete poate fi amplasat si mascat pe autobasculate cu cap tractor si semiremorca sau in containere standard de 9m.
Semiremorci basculante
In cazul autobasculantelor cu semiremorca, pentru ridicarea rachetelor in pozitie de lansare va fi folosit erectorul benei, bena ramanand fixa iar erectorul trecand prin podeaua benei si prinzandu-se de suportul canistrelor de lansare.
Aceleasi semiremorci basculante si containere de 9m pot fi folosite si pentru amplasarea rachetelor Stunner cu motor LORA, amplasate cate doua pe masina / container. La o lungime de 6.2 – 6.5m a rachetei ramane loc suficient pentru instalarea generatoarelor si echipamentelor C3I.
Sistemele vor trebui sa poata functiona actionate de la distanta, pentru a nu atrage atentia prin activitatea umana din jurul lor.
Pentru a nu iesi in evidenta, atat autobasculantele cat si containerele vor trebui sa fie uzate, asemanatoare celorlalte echipamente aflate in dotarea firmelor de constructii sau a firmelor de transport containere.
In plus, autobasculantele si containerele cu rachete vor trebui dublate de altele (neechipate) care sa fie mutate de colo pana colo pentru a lasa impresia ca sunt sisteme de lansare a rachetelor.
Multitudinea locurilor de depozitare a containerelor si a punctelor de lucru/stationare pentru autobasculante din sud-estul Romaniei face imposibila detectarea locatiilor rachetelor, necesitand acoperirea tuturor posibilitatilor, cu un consum mare de rachete.
Daca pentru rachetele Stunner cu booster standard ai nevoie sa le amplasezi pe coasta sau, cel mai departe, in interiorul Dobrogei, in varianta cu motor LORA le poti amplasa inclusiv dincolo de Dunare, in Baragan, raza lor mare de actiune permitandu-le sa acopere toate zonele de interes din Marea Neagra, de la Kerci si pana dincolo de Bosfor.
In privinta costurilor, ca sa ne raportam la studiile facute de israelieni, daca-ti iei rachete de 1 miliard de $, in loc de 250 PAC 2+3 mai bine iei 1000 Stunner. Nu discut aici de costul sistemelor complete ci doar de stocul de rachete.
Concluzii
Revenind din visare, trebuie sa spun ca ne asteapta multe surprize in privinta Stunner dar, daca totul va merge bine iar racheta va deveni operationala, pariez pe evolutia sa catre o racheta multirol, apta sa loveasca tinte aeriene, terestre si navale.
Pur si simplu e prea buna (viteza, plafon, raza, senzori, masa redusa, platforme multiple de lansare, pret) pentru a nu fi utilizata in aceste moduri ca sa nu mai vorbim de simplificarea sistemului logistic.
Avand in vedere recentul acord SUA-Iran, privind activitatile nucleare, si solicitarile Israelului de a primi asigurari suplimentare, se asteapta cresterea livrarilor de F-35 si a sprijinului financiar pentru apararea antiracheta … bani pentru Stunner printre altele.
In privinta intrarii in dotarea noastra cel mai probabil vom cumpara sisteme sh Patriot de la americani, cu stocuri de rachete PAC-2 si PAC-3 (nici macar GEM T / MSE), eventual la preturi ceva mai mici, pentru ca vor dori sa-si lichideze stocurile de rachete vechi si sa faca rost de bani pentru achizitia de Stunner.
Peste 10-15 ani, cand resursa pentru PAC2/3 va fi aproape de expirare, poate ne vor lasa si pe noi sa luam Stunner.
Eroul Bula