„Eminescu nu este un idol, el nu este un zeu. El este tot ceea ce este: Noi în noi”.
Nichita Stănescu
Climatul politic şi social de la noi continuă să fie și astăzi unul total nesănătos, viciat, în care fărâmiţarea coeziunii sociale şi naţionale are ca principală cauză impunerea unor standarde anticreştine şi antinaţionale, toate cu un singur scop: deținerea puterii și continua înavuţire a celor deja bogaţi, pe seama sărăcirii materiale şi spirituale a celorlalţi, care nu trebuie să facă altceva decât să fie nişte roboţi ascultători şi umili într-o lume artificială, fără percepte morale, fără credinţă și fără valori, construită pe iluzii deşarte…
Tocmai de aceea, este necesară cunoaşterea şi celeilalte laturi a personalităţii lui Eminescu, cea de veritabil analist politic, care n-a iertat imperfecţiunile vremurilor de atunci şi a tras un semnal de alarmă pentru ceea ce a urmat ca timp istoric şi biologic, adică vremurile tulburi pe care le trăim noi astăzi. Nu numai unele creaţii poetice, dar în special, gândirea sa politică – de altfel, la fel de profundă ca şi opera sa poetică – pare se că ar fi fost principala cauză a scoaterii lui Eminescu din viaţa politică şi socială, supus în ultima perioadă a vieţii, unui proces lent, dar sigur, de asasinare fizică şi morală.
Poate că, Eminescu ar trebui prezentat tinerilor nu doar ca poet genial, cât mai ales ca luptător neobosit pentru neam şi ţară, luptă dusă până la capăt, cu sacrificiul propriei sale vieţi. Oare este aşa greu de înţeles că opera eminesciană a trebuit scindată, fiind limitată doar la poezie, tocmai pentru a se şterge aproape complet opera sa ziaristico-politică, operă de mare valoare şi însemnătate pentru istoria acestui popor ?
Ovidiu Vuia, Nae Georgescu, Andrei Vartic, Constantin Barbu, Theodor Codreanu, sunt doar câteva nume pe care conştiinţa i-a călăuzit în căutarea adevărului despre cauzele morţii poetului, despre martirajul acestui înger păzitor al naţiei române, cel ale cărui observaţii cu caracter general sunt şi acum de mare actualitate.
,,Nefiind oameni vrednici cari să constituie clasa de mijloc, scaunele instituţionale existente le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oameni cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc. (…) Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi cari trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa cu nimic, ciocoi boieraşi şi fudui”. (Mihai Eminescu, ,,Icoane vechi şi icoane noi”- revista Timpul, nr.11, dec.1877, Opere, X, pag.19)
În accepţiunea poetului, arionii indică o tipologie inspirată de figura omului politic Virgil Arion, cel care ulterior morţii lui Eminescu, a aruncat la coş ziaristica eminesciană!
Orice asemănare din textul de mai sus, cu personaje şi fapte din viaţa reală a societăţii româneşti de astăzi, să fie oare chiar pur întâmplătoare?
Din păcate, mai trist și mai grav este că tânăra generaţie încă nu cunoaște în totalitate titanica activitate culturală, politico-socială şi jurnalistică a lui Eminescu, ci doar câte ceva despre poezia şi despre nebunia poetului, care, chipurile, i-ar fi adus moartea.
Dacă ne gândim la modul cum este predat Eminescu în şcoli, ca ,, poetul nepereche”,
,,cel mai mare poet”, ,, personalitate completă a culturii româneşti” şi dacă mai adăugăm la zecile de epitete şi interminabilele comentarii pe care elevii trebuie să le înghită cu toptanul, fără prea multe întrebări, avem o imagine a modului defectuos şi dezastruos în care este de regulă, perceput Eminescu de către tineri.
De la momentul anihilării sale şi până în zilele noastre, Eminescu a fost cunoscut de toată lumea drept ,, marele poet”, ,, poetul naţional al României”, ştergîndu-se aproape complet opera sa jurnalistică, la fel de valoroasă şi bogată precum cea poetică.
Lovit în timpul vieţii şi martirizat pentru că milita pentru o Românie Mare, Eminescu este astăzi iarăşi asasinat, cea mai favorabilă atitudine a majorităţilor laşe şi cuminţi şi a elitei intelectuale de azi faţă de el, fiind prezentarea, în fapt, marginalizarea sa ca poet şi ca luptător neobosit pentru marile idealuri ale neamului românesc.
,,Mulţi, poate mult prea mulţi, consideră că trebuie să-l denigreze astăzi pe Eminescu. Theodor Codreanu, a scris `A doua sacrificare a lui Eminescu`. Eu aş zice că au fost trei sacrificări: prima în timpul vieţii lui, când era privit de contemporanii săi ca o ciudăţenie. El venea ca un mare întemeietor de limbă poetică, venea ca un european. Este primul mare poet european al României! A doua a fost în anii 50, când sovieticii aveau în plan să ne reteze rădăcinile. Şi a treia, se întâmplă în momentul de faţă, promovată, din păcate, dinspre vest, ceea ce e o mare tristeţe. Eu înţeleg globalizarea, integrarea, dar nu fără identitate. A încerca să dărâmi acest `monument`- închinat, de alţii, în cinstea lui – înseamnă să-ţi ignori tu puterile tale, de nevrednică şi măruntă creatură. Şi ceea ce e cel mai grav, să loveşti îm valorile culturii tale tradiţionale. Asta nu înseamnă să te integrezi într-o cultură europeană, căci fără aceste valori nu vom putea niciodată supraveţui”, spunea pe bună dreptate, regretata mare doamnă a culturii și spiritualității românești, Zoe Dumitrescu-Buşulenga.
,,Trebuie să ne reaşezăm. Formele vor veni. Deocamdată sunt importante vocile, nucleele şi atitudinea. România are de ales astăzi între două atitudini: una de încolonare, fără creier şi fără şira spinării, în aşteptarea unei presupuse mântuiri venite de la o structură izbăvitoare, numită UE; alta deschisă, adevărată, de tip creştin, în care ne asumăm adevărul şi îl mărturisim, construind pe el”, grăia în același spirit de mare simțire și trăire românească, inconfundabilul și marele om de spirit, Dan Puric.
Eminescu a fost până la urmă un extraordinar vizionar, un reformator care ne-a propus reflecţii şi principii care ating şi astăzi problematica atât de complexă a condiţiei umane.
El ne-a dat spre citire şi înţelegere opera sa, care înglobează tot ce are România mai înălţător şi veşnic, ne-a făcut să ne înălţăm la o nouă treaptă de gândire şi simţire, cu adevărat românească. Restabilirea adevărului în cazul său, devine aşadar, o necesitate, altfel, reabilitarea spirituală a neamului nostru, va întârzia să se producă.
Ar fi bine dacă apartenența la Neamul Românesc și la Eminescu s-ar transforma într-un fenomen autentic românesc, izvorât din adâncimile sufletești ale românilor și aflat într-o perpetuă dinamică, întrucât prezentul şi viitorul acestui neam depind în mod decisiv de capacitatea lui spirituală. (Va urma)
Romulus Dan BUSNEA
Sursa: Bacauexpres.ro