Context istoric
Îndrăznesc să afirm că, în preajma Primului Război Mondial, marina română beneficia de o resursă umană destul de bine pregătită, deschisă la tot ce era nou în materie de tehnologie. În urma repetatelor stăruinţe ale ofiţerilor marinei, s-a decis demararea unui nou program de înzestrare al marinei, în special a celei maritime.
Delfinul în construcţie Sursa: vechiulregat.blogspot.com
„Programul de instrucţie nu poate servi la nimic fără vase. Ne trebuie vase cu care să putem apăra litoralul ţării şi să putem da instrucţia practică ofiţerilor şi echipajelor”, spunea în 1898 contra-amiralul Ion Murgescu.
Dacă marina fluvială beneficiase integral de cel de-al treilea program major de înzestrare, cel de-al patrulea ar fi urmat să beneficieze integral Diviziei de Mare, care la acel moment se baza doar pe bricul “Mircea”, bătrânul crucişător “Elisabeta” şi cele trei torpiloare achiziţionate din Franţa: “Smeul”, “Sborul” şi “Năluca”. Bricul era navă şcoală iar celelalte patru nave erau complet depăşite la acel moment.
Decizia finală, luată în 1912, avea în vedere construcţia a şase contratorpiloare însă, la 25 mai 1913, doar patru contratorpiloare au fost comandate Şantierului „Pattison” din Napoli. Pe lângă cele patru contratorpiloare, se pare că ar fi fost comandat şi un submarin Şantierului „Fiat” din La Spezzia.
Dotarea României cu noi submarine este un subiect revenit în actualitate. La modă chiar… Dar, uneori, pentru a înţelege mai bine prezentul, chiar şi viitorul, este bine să aruncăm o privire în trecut. Este ceea ce vă invit să faceţi astăzi, pe rnhs.info (Romanian Navy Historic Ships).
Nicolae Hariuc