SubSonex JsX-2, FLS Microjet si alte gâze

Marius Zgureanu

6 ani ago

JsX-2

Sau „gâza” cu turboreactor, un demn urmas la categoria pana pentru HE-162 „Volksjäger”, avand dimensiunile de 5m lungime/ 5,5m anvergura aripi si o masa gol de 227kg iar plin, cu tot cu pilot si combustibil (150l rezervor), de 454kg:

Personal Jet JSX-2 poate atinge 460km/h si o distanta de 770km, este in productie de serie mica (sub 10 exemplare deocamdata) incepand cu 2014 si are urmatoarele costuri ca si kit:

US$130,000 Experimental Amateur Built,
US$135,000 Quick build

Pe pagina producatorului SonexAircraft se spune ca: SubSonex Quick Build Kit: $42,000

Dar si ca e echipat motorasul turbojet de tip PBS TJ-100 construit in Cehia, care consuma intre 0,7 si 3,2l/minut (relanti vs sarcina maxima, consum mediu 68l/ora) si furnizeaza pana in 1,3kN, avand o masa de 19,5kg. Costuri motor:

$55,000 – incluzand: accesorii de control si monitoring cu tot cu „throttle control”, instrumente de monitorizare a motorului si cadru precablat.

Jet JSX este practic un mini-avion cu reactie care poate fi asamblat in garaj, fiind dotat inclusiv cu parasuta balistica BRS, o optiune extrem de interesanta:

JSX este capabil de acceleratii +6/-3g in configuratie acrobatica, respectiv +4,4/-2,2gin cea utilitara, avand si o viteza ascensionala de 8,1m/s. Toate caracteristicile de mai sus il fac ideal pentru zborul de agrement cu un singur pilot, insa ar putea reprezenta un pas low-cost in pilotarea de avioane turboreactoare, inainte de trecerea pe platforme mai puternice, inalt subsonice si militarizate.

Concurenta Subsonex-ului este asta micu’ – FLS Microjet (similar vizual cu ME-163 Komet)- echipat cu acelasi motor PBS TJ-100 (kit aeronava cu resursa de 500 de ore vandut in 2011 cu suma de 190.000$, viteza maxima mai mare, la 515km/h), derivat al Bede BD-5J Micro, cel din urma echipat cu turbojet Microturbo TRS 18-046.

FLS Microjet „Rocket-man” (atentia la secventa coborarii trenului de aterizare si la avionica!!!)

Pentru cine isi mai aminteste proiectul Bjielik-ului (EM-10) polonez, despre care am mai povestit aici, acesta ar reprezenta nisa superioara biloc si militarizata, la jumatatea drumului intre piticaniile low-cost si ultracompacte de mai sus si IAR-99:

Conceptul Bielik biloc era cu 70% mai mare (9m lungime/ 6,6m anvergura aripi) decat monolocurile civile de mai sus, fiind o platforma construita in jurul turbojetului General Electric CJ610 de 13,5kN (derivat civil al celebrului J-85). Platforma era capabila de viteze inalt subsonice (MAch 0,9/1100km/h) si era dedicata luptei simulate, masa utila de aproape 900kg fiind inghitita in intregime de cei 850 litri de combustibil si de greutatea scaunelor catapultabile si a pilotilor.

Configuratia poloneza este oarecum apropiata de conceptul microfighter-ului INCAS, care foloseste un motor similar dar sacrifica al doilea pilot si manevrabilitatea pentru o viteza supersonica si cateva rachete de mici dimensiuni. Diferenta majora e ca polonezul a ajuns in stadiul de prototip testat in zbor pe cand al nostru e doar un studiu matematic, un efort personal.

Coborand cu o treapta mai jos, pentru cine isi doreste un trainer de baza low-cost biloc, turboprop, pentru simulare in lupta aeriana fara prea multe g-uri – Berkut (S-) 360 (versiunea cu electronica adaugata, denumita Ultra-Raptor), la fel de simplu de asamblat in garaj si derivat din seria Rutan Long-EZ:

Si aici un video de prezentare mai vechi, din 1993, al primei variante de Berkut:

Berkut are deja masa dubla (907kg plin/ 469kg gol) fata de JSX, si desi este echipat cu un turboprop Lycoming IO-360 de 205CP, este capabil de viteza maxima de 399km/h, avand insa o autonomie de 2000km si o viteza ascensionala de 10m/s. Un Berkut, similar cu un Long EZ, variaza ca si pret intre 40-45.000$ second hand si pana spre 120.000$ nopu si cu toate dotarile.

Versiunea pe steroizi, cu motor de 260CP se numeste Berkut 540.

Un alt lucru in comun la toate aceste bazdaganii este ca, datorita dimensiunilor reduse, pot fi relativ usor transformate in UAV-uri, Berkut avand deja un astfel de derivat propus.

Si ca sa ne intoarcem putin si la oile noastre, tot mai rare pe zi ce trece…

Daca tot se apropie de sfarsitul vietii trainerele YAK-52, iar IAR-99, ultimul in numere tot mai reduse de la un an la altul, poate ar trebui sa gandim in mod radical diferit baza antrenamentului pilotilor nostri militari de supersonic.

IAR-99 TD este doar o platforma de studiu pentru integrarea de noi solutii iar peste 10-15 ani si IAR-99 SuperSoim ( modernizat pentru compatibilizare cu F-16) se va apropia de pensionare, urmand a fi inlocuit probabil de un numar redus la o duzina de trainere avansate trans-sonice/supersonice din categoria KAI-T50/ Aermacchi M-346, capabile sa duca si armament in cantitati deloc neglijabile, dar fiind si relativ scump de operat pentru un trainer. De pe acum ar trebui sa incepem sa pregatim viitorul pentru nisele inferioare ale antrenamentului de lupta, daca nu vrem sa pierdem cu totul trenul cercetarii aeronautice in tara, si sa ne trezim si pe acest domeniu cu importul unor platforme din familia Alenia M311/345.

In incheiere, ca si fapt divers si fara a avea neaparat o legatura directa cu piticaniile din articol, ARES-ul (Agile Responsive Effective Support) RUTAN pare sa fi facut pui intr-o directie mai stealth: Model 401 – un fel de hibrid intre proiectele Boeing Quiet Bird si Bird of Prey. Fara sa arate insa la fel de spectaculos ca cei pomeniti pe post de familie mai in varsta…

Model 401