Propunerea celor de la DSME
Deocamdata cel putin dar lucrurile par sa fie inclinate mai spre definitiv decat spre amanare.
Ca sa luam lucrurile de la inceput, Coreea de Sud si-a propus sa aiba cel putin un portavion, cel mai probabil doua, si pe acest criteriu au anuntat programul: LPX-II” mai apoi CV-X.
In 2020 totul a fost confirmat oficial si s-au alocat fonduri, planul de a construi portavioane fiind prins in cincinalul 2021- 2025. Doua companii locale, Daewoo Shipbuilding si Marine Engineering [DSME] si Hyundai Heavy Industries [HHI] au venit cu propuneri si parneteri straini, cu experienta in constructia de portavioane.
Babcock si Fincantieri au fost alese, lucrurile indicand un usor avantaj pentru britanici, doar ca odata cu schimbarea guvernului de la Seul lucrurile au degenerat. Mai intai a fost confirmata comanda pentru inca 20 de aparate F 35A, dar nimic despre F 35B, avioane cu care viitorul portavion coreean ar fi fost sa fie echipat. Mai apoi, in planul bugetului de aparare pentru 2023 programul CV-X nu mai apare absolut deloc, in schimb se aloca fonduri suplimentare (bugetul pentru 2023 al Coreei de Sud intru aparare este de 42,5 miliarde de euro) pentru alte programe.
Submarinul “Dosan Ahn Changho” (clasa KSS-III) primeste bani in plus (submarin capabil sa lanseze rachete balistice din imersiune), ca si achizitia suplimentara de rachete anti-racheta Patriot PAC 3MSE, drone de supraveghere si rachete tactice (sol-sol) de calibrul 230mm.
O apreciere speciala, 5 miliarde de euro primeste programul de productie al tancului K2 care intra in productia de masa (sa traiasca polonezii).
Dar cel mai probabil ca sud-coreenii au ales in mod intelept, ce sa faca ei cu 1-2 portavioane?! Cu atat mai mult cu cat apararea tarii are la baza un razboi prezumtiv cu Coreea de Nord, nu cu China, Japonia sau cine stie cu cine si in cadrul unui razboi cu nordul, trei sunt aspectele principal luate in considerare de Seul:
- “Ruperea Lantului”, capacitatea operationala a Sudului de a distruge capacitatile de lansare a rachetelor din nord. Si aici intra atat informatiile necesare cunoasterii locurile unde sunt amplasate aceste rachete cat si posibilitatea Sudului de a le distruge rapid, poate chiar preventiv:
- „Korea Air and Missile Defense System” [KAMD], sisteme de rachete anti-rachete;
- “Korea Massive Punishment end Retaliation” [KMPR], adica promisiunea ferma ca Nordul va fi facut una cu pamantul in cazul unui atac neprovocat asupra sudului.
Si intr-adevar, daca privim problema prin prisma celor trei “stalpi” ai apararii sud-coreene, portavionul iti pare ca nuca-n perete, fara sens si fara absolut nicio utilitate reala, bani aruncati pe geam.
Cu toate acestea programul nu a fost total abandonat, sau macar coreenii incerca sa renunte la el intr-un mod foarte elegant, asa ca au anuntat ca fac un studio de fezabilitate, idee preluata probabil de la Bucuresti, care atunci cand nu face absolut nimic, face studii de fezabilitate ani si ani de zile…
PS La Seul, unul dintre argumentele in favoarea portavionului a fost si faptul ca acesta este greu de distrus in caz de conflict, are o mare mobilitate, iar pe de alta parte americanii poate nu vor avea mereu un portavion disponibil in zona.
Dar nu este chiar un argument foarte valabil, ori cu 20 de F 35B ori fara cam tot un drac in caz de conflict cu nordul, adevarat ca portavionul ca “baza aeriana mobila” face sens, doar ca deocamdata fondurile vor fi cheltuite cu un mai mare profit pe alte zone.
In acelasi timp, contra-balansarea puterii navale japoneze pare sa fi trecut in plan secund.
GeorgeGMT