Am stat si eu ca tot muritorul de rand sa privesc audierea ministrului apararii din parlament, procedura pe care actul fundamental al Romaniei o cere. Am stat un pic sa treaca ceva timp de la audieri tocmai ca sa nu analizez la cald. Din pacate din secunda numarul doi de la finalizarea audierilor opinia mea nu s-a schimbat, deloc.
Nu pot sa vorbesc extraordinar de competent pe toate domeniile, aia cu multilateral-dezvoltatul este pentru alta epoca. Asadar imi permit sa comentez si imi permit sa amendez niste aspecte, cu tot dragul si respectul pentru dl. general(r), doua subiecte.
Au fost doua probleme adresate in linii mari, doua probleme pe care le pot dezvolta. Rezervisti voluntari si sectorul IT. Nu intamplator cred ca au fost adresate aceste intrebari deoarece nu trebuie sa fii ceva geniu, ceva mare ghicitor in stele sa iti dai seama ca astea sunt problemele pe care societatea civila le ridica, iar reprezentantii ei din parlament, buni sau mai putin buni cum ar fi ei, au obligatia sa le adreseze. Deci nu inventam roti, ci pur si simplu am vazut una din putinele dati cand democratia romaneasca ia un fagas normal.
Din intreaga evolutie retin doua puncte pe care le pot analiza competent:
1. Rezervistii voluntari
Asadar, dl. ministru interimar a fost intrebat cu privire la evolutia programului rezervistilor voluntari. Cifrele sunt ridicole dupa parerea mea, 400 de militari dupa o campanie a specialistilor in recrutare si selectie (citez de pe site-ul MApN aici). Deci specialistii in recrutare si selectie au produs un fiasco, pe de o parte tin doritori la usi si pe de alta parte se plang ca nu sunt suficienti oameni in proiect. La un prim contact cu privatul acesti oameni ar fi fost dati afara de la un abc de cartier. Cum e posibil sa existe cifrele acestea in conditiile in care au fost mii de posturi disponibile. Iara reluam discutia “atractivitatii” acestui serviciu si ca trebuie modificata legea rezervistilor. Am scris, am analizat, mi-am batut gura, in tari civilizate proiectul merge de zbarnaie, si nu remuneratia este problema, cum insista obsesiv ministerul sa ne convinga. Ca sa fiu clar, in Bulgaria, tara pe care am analizat-o acum cateva episoade in seria soldatului Sveijk, programul merge ceva mai bine, intampinand acelasi deficit cronic de echipament cu o remuneratie lunara care ar fi undeva pe la 8% din solda personalului activ. Dar, ca sa fim “cristal – clear” intelesi, asemenea colonelului Jessup din filmul “Few good men”:
Aici avem grila de solda de la americani, aia cu cea mai puternica armata de pe planeta. Tot ei isi permit sa asigure un 17%, deci nici macar 20% plata rezervistului in raport cu cel activ.
Imi permit sa fac o supozitie, daca gresesc, asta este, emit o mea culpa/erata si intorc figurativ un camion de cenusa din trei in fata la cercul militar ca mai apoi sa mi-l pun in cap. Cu acel 30% pe care se insista obsesiv se pot crea niste sinecuri de toata frumusetea. Iar campaniile idioate desfasurate sub sloganul “Iei bani cat stai acasa” (https://www.antena3.ro/actualitate/cum-sa-primesti-bani-de-la-armata-daca-stai-acasa-sute-de-lei-pe-luna-533880.html / http://www.turnulsfatului.ro/2017/07/10/armata-cauta-rezervisti-voluntari-200-de-lei-pe-luna-cat-timp-stai-acasa/ ) vor avea un singur efect: antagonizarea unei parti din populatie cu privire si la acest tip de serviciu militar. Ceea ce la nivel de PR (alti specialisti si acolo) nu intelege ministerul este ca acest proiect putea sa fie cea mai buna punte de legatura intre societatea civila si armata. Putea sa fie acel punct din societate pe care armata sa se sprijine.
Pe langa asta, acel 2% nu este doar pentru a pompa bani in personal ci pentru inzestrare, aia care doare si doare rau de tot, de ani de zile!
Ar mai fi ceva de observat pentru cine a citit toata seria de articole dedicate soldatului Sveijk: datele oferite ministrului apararii sunt incomplete. Nu sunt doar 400 decat in situatia in care o parte considerabila din cei putini recrutati si care au fost admisi, sa isi fi dat demisia deja. Daca stiuatia sta asa, pai trebuia sa ne spuna ceva dl. ministru in acest sens.
Ca sa incheiem, problemele structurale le-am mai adresat pe aici, nu le recapitulez, insa nici macar la o audiere parlamentara sa nu oferi ministrului date complete si clare?
2. IT-ul militar
Domnul ministru a fost intrebat ce face ministerul in cadrul industriei IT din Romania? Intrebarea extraordinar de prost formulata desigur, insa o formulez eu inteligibil: cum profita ministerul de pe urma celui mai productiv sector din industria Romaniei? In completare vine intrebarea altui parlamentar: ne-am mutat de la razboi clasic la cel hibrid. Romania cum contracareaza? Domnul ministru ne spune ca un colegiu militar se va adresa strict specialistilor “cibăr”* si atat ATM-ul cat si AFT-ul (am sesizat si subliniat asta in analiza referitoare la locurile scoase pentru anul curent) produc “aitiști militari”. Deci problema nu era lipsa personalului specializat, lipsa retentiei in sistem a personalului, conceptii tehnice invechite ci… lipsa capacitatii de formare? Dupa cum este binecunoscut faptul ca prima auto-palma peste fata (face palm) din istorie este pe columna lui Traian, imi permit sa reiau si eu aceasta veche traditie daco-romaneasca, imi dau o palma si reiterez: nu ati inteles domnilor din minister ce inseamna secolul 21, mobilitatea si dinamica pietii muncii si ce inseamna lipsa de adaptare. Mai grav pare ca nu intelegeti nici directia conflictelor moderne si asta este grav.
Nu am pretentia ca dl. ministru sa stie de toate, sunt sigur ca pe sectorul sau este un profesionist, fapt certificat de aliatii nostri. Chiar si in domeniul militar nu poti fi bun la toate subdomeniile care alcatuiesc acest urias complex. Un sfat al unui om, care mai scrie si el din cand in cand dar care in privat, asa nespecialist cum este el, daca ar fi venit o data in fata unui client cu astfel de rezultate era reziliat contractul in secunda doi, faliment in secunda trei si eventual pleca in Germania sa spele vase in secunda 4.
Astfel, il rog pe domnul ministru, si spun asta purtand un deosebit respect pentru dansul, il rog asadar sa evalueze in mod serios persoanele care i-au pregatit informatile pentru acesta audiere si persoanele care manageriaza latura de resurse umane. La niste bani seriosi, insa fara stele pe umar si pensie de serviciu, puteti lua niste specialisti adevarati din civil, asa cum armatele tarilor cu apa calda permanenta o fac de prin 1980.
Va las stimati cititori pe manile specialistilor in selectie si recrutare.
* Nota – nu ar trebui ca limba engleza sa fie chiar asa un exotism pe la institutiile de stat.
Ma semnez al vostru lt(rez)
Informatii preluate cu mentionarea sursei:
Salarizarea US Army este preluata de pe situl oficial al armtei SUA:
https://www.goarmy.com/reserve/benefits/money.html
https://www.goarmy.com/benefits/money/basic-pay-active-duty-soldiers.html
Informatiile cu privire la campania de recrutare sunt preluate de pe site-ul:
Specialistii in recrutare ii gasiti aici: