Etichetă: rafale in india
In sfarsit!
Noutati despre Rafale in India
India ameninta Rafale-ul cu Suhoiul
D(assault)orele probleme ma?!
Ei bine discutiile dintre India si Dassault Aviation in vederea semnarii contractului pentru achizitionarea celor 126 de avioane multirol (omnirol pe franceza) Rafale au cam stagnat, cu prognoza negativa. Astfel negocierile nu pot progresa datorita faptului ca Fortele Aeriene Indiene insista ca integratorul local al productiei Rafale – HAL –…
Contractul dintre India si Dassault gata de semnare in maximum doua luni
Chiar sa aiba Rafale probleme in India?! Zvonurile sunt din ce in ce mai persistente.
Acum una din doua, ori Dassault chiar are probleme in India, ori partea indiana incearca sa puna presiune pe francezi in timpul negocierilor. Zvonurile privind o posibila relansare a competitiei, provin din doua surse distincte: Rusia si Germania, si nu sunt chiar noutati, ci doar destul de persistente. Astfel primii…
Rafale are unele probleme in India
Negocierile pentru construirea aparatelor Rafale in India, de catre Hindustan Aeronautics Ltd. (HAL), vor mai dura cel putin noua luni de acum inainte. Desi ministerul apararii indian, A.K. Antony face presiuni asupra birocratiei indiene ca totul sa se miste mai repede, el dorind ca totul sa se incheie in trei…
India reinventeaza… “batranul” F-16
Faimosul program indian de realizare a LCA-ului Tejas este deja intrat in folclorul local, pe filiera bancurilor cu prosti! Din pacate insa nu este la fel de notoriu si pentru capacitatile aparatului, ci dintr-un motiv care devine pe zi ce trece din ce in ce mai jenant pentru industria indiana.…
Rafale revine si in Emirate! 2012 ar putea fi anul Dassault!
Dupa ce parea ca vanzarea de avioane multirol Rafale catre Emiratele Unite, este o afacere pierduta, lucrurile s-au mai modificat. Ziarul francez La Tribune scrie, citand surse apropiate Dassault, ca afacerea s-a reincalzit, dupa recentul anunt al Indiei, care a adus Rafale foarte aproape de semnarea mega-contractului pentru 126 de…