Episodul XCVIII
Astazi luam parte la corida, arta de a lupta cu taurii in arena cunoscuta drept tauromahie (din lb.greaca: tauros-taur+mache-lupta). Totusi, in articolul de fata nu taurii sunt vedete ci blindatele folosite de catre ambele tabere ale Razboiului Civil din Spania, deci, cu alte cuvinte, participam la lupta intre tancuri, arta cunoscuta drept tancomahie (cum nu!? Eee, cerem drepturi de autor, am gasit/inventat o noua Arta. Glumesc!). Razboi Civil ce-a durat aproape trei ani, 17 iulie 1936-1 aprilie 1939, fortele franchiste/nationaliste conduse de catre generalul Francisco Franco, avand sprijinul Gemaniei naziste, Mexicului si Portugaliei, invingandu-le pe cele Republicane/Legaliste sprijinite de catre URSS.
Nu vom intra in amanuntele Razboiului Civil, desi acestea sunt interesante, implicand serviciile secrete sovietice si germane (si nu numai), insa ne vom opri, pe scurt, asupra implicarii tehnico-militare a Germaniei, Italiei si Uniunii Sovietice, asa deoarece are o puternica legatura cu subiectul articolului de fata –blindatele Razboiului Civil spaniol. Un conflict in care URSS, Italia si Germania si-au evaluat tehnologia si tactica militara, perfectionand/adaptand/reinventand razboiul blindat.
Un Razboi in care URSS-ul lui Stalin, Germania lui Hitler si Italia lui Mussolini au trimis trupe, tancuri, avioane, nave si submarine. Haideti sa vedem “contributia”, dezinteresata si frateasca bineinteles, a tuturor acestora:
–Italia a trimis Corpo Truppe Volontarie/Corpul de Trupe Voluntare/CTV, 50000 de oameni –trei divizii, alti 75000 de italieni fiind voluntari, 155 de tanchete CV/Carro Veloce L3/33 L3/35 si 300 de aeronave. Initial, la inceputul razboiului civil, nationalistii detineau doar 5 tancuri vechi, Renault FT-17. Curand insa, pe data de 16 august 1936, primele 5 tanchete CV-35 ajungeau in portul Vigo/Galicia, urmate de alte 10 unitati pe 29 septembrie.
Naionalistii detineau acum 10 CV-35, dintre acestea trei erau in varianta aruncator de flacari, CV-35 lf. In septembrie-octombrie1936 s-a infiintat prima companie de blindate italiano-spaniola, cunoscuta drept 1 Ragrruppamento Italo-Spagnolo Carri/Grupul Italo-Spaniol de Blindate. Primul batalion complet operational aflat sub comanda capitanului Paladini, numit Bataglione Carri d’Assalto/Batalionul Tancuri de Asalt, era gata in ianuarie 1937, forta expeditionara italiana primind pana la sfarsitul razboiului civil, 155-157 de unitati CV-33/35, pierzand pana in mai 1939, 53 de unitati.
CV 35
Oricum, erau considerate slabe si ineficace in fata blindatelor sovietice T-26, acestea facandu-le svaiter, de la distanta scurta, sub 50 m, doar cu mitraliera. In ultimele zile ale razboiului, un singur om, caporalul Garcia Moreno, republican, a distrus cu grenade si un tarnacop, 4 CV-35, capturand 10 inamici, restul luandu-si talpasita. Pentru italieni, Etiopia si Spania a fost o experienta amara si, desi au facut eforturi, WW II i-a gasit, in mare parte, la acelasi nivel scazut de dotare cu blindate (aveau un numar redus de blindate Fiat-3000 Model 21, la origine Renault FT-17 produs local si dotat cu un un tun de calibrul 37 mm, insa erau vechi si depasite, acestea nefiind trimise in Etiopia si Spania. Abia din 1939-1940 au inceput sa scoata blindate dotate cu tunuri de calibrul 20/37/47/75 mm, insa acestea, in marea lor majoritate, continuau sa sufere la capitolul blindaj).
Expertii au sesizat faptul ca blindatele lor erau slab inarmate, blindajul acestora fiind o gluma proasta, fiind penetrat de la distanta scurta si medie de gloante si srapnel. Mai mult decat atat, aveau probleme mecanice generate de praf si terenul muntos, basca autonomia redusa la 4-5 ore. Aveau sa scoata totusi un tanc relativ reusit abia spre sfarsitul razboiului, fiind vorba despre tancul mediu, Carro Armato P-26/40, 26 tone, blindaj frontal 60 mm, tun de calibrul 75 mm, motor de 330 CP, autonomie 280 km, 103 unitati produse intre 1943-1944, prea putine si prea tarziu aparute;
–Germania a contribuit cu Legiunea Condor, 12000 de oameni, alti 19000 de germani fiind voluntari. Germania a invatat multe in Spania, strategii armatei germane creionand planurile de invazie a Poloniei si Frantei pe baza lectiilor invatate acolo, cea mai importanta fiind obligativitatea gruparii tancurilor in unitati de asalt si sustinerea lor de catre infanterie si aviatie, exact viitoarea strategie a Blitzkrieg-ului. Mai mult decat atat, germanii au constientizat faptul ca Panzer 1 era deja depasit, avand blindaj slab si armament total ineficient in lupta cu alte blindate, el fiind total surclasat de catre blindatele sovietice furnizate Republicanilor, T-26 si BT-5, in fata carora erau inutile (ideea unora ca sovieticii nu stiau sa construiasca tancuri este total eronata)–se impunea grabirea dotarii cu blindate net superioare care sa fie inzestrate si cu tun, precum Panzer 2/3.
Primele 32 de blindate Panzerkampfwagen 1/PzKpfW 1/Panzer 1/Vehicul Blindat de Lupta Model 1 si un exemplar vehicul de comanda, SdKfz 265 Panzerbefehlswagen, au ajuns in Spania in luna octombrie 1936. Acestea au servit in cadrul Legiunii Condor/Panzer Abteilung 88 (pana la final a fost compus din trei batalioane, toate bazate la Cubas de la Sagra, un orasel aflat in nordul provinciei Toledo, la sud de Madrid) sub comanda maiorului Kleiner Ritter von Thoma (viitor general in Wehrmacht), in cadrul Grupului Imker (Apicultorul. Imker era componenta terestra a Legiunii, cea aeriana se afla sub comanda generalului-maior Hugo Sperrle, viitor Generalfeldmarschall al Luftwaffe), razboiul civil spaniol semnificand botezul focului pentru blindatele germane, pana la final 106 unitati Panzer 1 in trei variante, 102 Ausf A/B si 4 SdKfz 265 servind cauza nationalista. Mai mult decat atat, instructori germani au format echipaje spaniole, scoala de formare aflandu-se la Cubas.
Interesant este faptul ca Republicanii au capturat cateva exemplare de Panzer 1 pe care le-au si utilizat in lupta (exista surse care mentioneaza ca le-ar fi dotat cu tunuri franceze Hotchkiss, calibrul 25 mm, model 1934, sau italiene, Breda, calibrul 20 mm, model 1937, la ambele variante turelele fiind modificate. Se pare c-au fost doar 3 unitati modificate astfel, insa informatia este incerta. Modificate au fost, dar de catre nationalisti). Nationalistii au avut doua batalioane de Panzer 1 in cadrul Agrupacion de Carros, cunoscute drept Batalionul 1/2 Tancuri (acestea au apartinut Armatei Spaniole, fiind create inainte de Razboiul Civil, fiind dotate cu blindate franceze, Renault FT-17. Regimentul 1 era bazat la Madrid, iar Regimentul 2 la Zaragoza). Povestea germana este oarecum interesanta…
Panzer I
Odata cu izbucnirea razboiului civil, liderii nationalisti militari aflati sub conducerea lui Franco au cerut imediat ajutor german. Prima cerere a constat din 10 aeronave de transport, acestea urmand a fi folosite pentru transportul trupelor fidele din Maroc in Spania. Initial, ministrul de externe german, Constantin von Neurath, a respins cererea nationalistilor temandu-se ca aceasta ar duce la un razboi european. Insa, interventia lui Adolf Hitler dupa consultarea cu Herman Goering, Wilhelm Canaris si Werner von Blomberg a fost hotaratoare, Franco fiind informat pe data de 26 iulie 1936 ca va primi ajutor. Hitler considera ca astfel salveaza Europa de „barbarii comunisti” si atrage Spania in sfera de influenta germana, insa avea in vizor si obtinerea de resurse vitale industriei de razboi naziste, precum fierul, cuprul, mercurul si pirita. Strategii germani l-au sprijinit, Hitler considerand acest razboi o oportunitate nesperata de a-si testa/scolariza/imbunatati comandantii, armele si tacticile, toate acestea in vederea „razboiului viitor”.
Incepand cu data de 27 iulie 1936, Hitler a trimis nationalistilor 26 de aeronave de lupta, 30 de transport, JU-52 ajungand in Maroc unde timp de doua saptamani au transportat peste 15000 de trupe in Spania. Mai mult decat atat, locotenent-colonelul Walther Warlimont a ajuns consilierul lui Franco in septembrie 1936. Per total, conform surselor, germanii, in cadrul Legiunii Condor, au avut, initial, urmatoarele forte: trei escadrile de transport cu JU-52; un grup de vanatoare cu trei escadrile de HE-51; un grup de recunoastere cu doua escadrile de HE-99/70; un grup de hidoaviatie cu HE-59/60. Sub comanda lui Sperrle, aveau sa li se-adauge si bombardiere HE-111 si JU-87 Stuka, precum si aeronave de vanatoare ME Bf-109, pe tot parcursul razboiului, aeronavele germane au „scuipat” aproximativ 17000 tone bombe si 4.327.949 proiectile de mitraliera; patru regimente de blindate, numarul acestora nedepasind niciodata 600 de unitati; dintre cei 19000 de germani participanti, 298 si-au pierdut viata, 173 sub focul inamic.
Dintre acestia, 150 apartineau Fortelor Aeriene, 27 fiind piloti de vanatoare, Legiunea Condor fiind vaduvita de 232 de avioane, 72 pierdute in actiune si 160 in accidente.
„Negrillo” cu tun de 20mm
Spaniolii numeau personalul german, cu deosebire tanchistii, „Negrillo/Negrii/Negriciosii”, si-asta cel mai probabil datorita combinezoanelor specifice de culoare neagra. Blindatul Panzer 1 era si el poreclit „Negrillo” (Panzer 1”Negrillo”) datorita camuflajului gri. 132 de exemplare de Panzer 1 au ajuns in Spania, insa acestea erau net inferioare ca putere de foc si blindaj sovieticelor T-26. Ca urmare, nationalistii s-au gandit sa-i creasca puterea de foc prin montarea unui tun italian Breda, calibrul 20 mm,turela fiind modificata si inaltata, avand la partea frontala fante de vizare, acestea nefiind dotate cu sticla blindata, fapt ce-a nemultumit personalul german si nu numai, tanchistii spanioli poreclind cele 10 exemplare modificate „Carro de la Muerte” (Tancul Mortii). In 1937 au incercat/intentionat sa monteze pe turela unui Panzer 1, tun de calibrul 45 mm (luat de pe T-26), 25 mm (Puteaux, francez) si 37 mm (german, cel mai probabil), insa nu-i certa existenta vreunui prototip.
–URSS, sponsorul si initiatoarea “miscarii comuniste mondiale” si, bineanteles, furnizoare de ajutor “altruist si dezinteresat”, n-a ramas nici ea mai prejos, trimitand Republicanilor primele T-26 in octombrie 1935.
Astea pe langa nenorocitele acelea de Brigazi Internationale/BI create de Stalin in 1936 cu concursul NKVD-ului (in Spania, in cadrul BI, au luptat 30000 de oameni din 53 de tari), din acestea facand parte si una formata din oameni trimisi de catre PCR, numita Brigada “Ana Pauker”, condusa de catre Petre Borila (comisar politic. Numele real, Iordan Dragan Rusev. S-a intors in Romania cu Divizia “Tudor Vladimirescu”, careia i-a si fost comandant in perioada 1944-1947. Mare ilegalist al PCR…Mda, cu certitudine insa, mare agent al NKVD) si Valter Roman (maior, a comandat un batalion de artilerie din cadrul Brigazii 11“Venceremos”. Pe numele adevarat, Erno Neulander, agent NKVD). Ana Pauker (numele real, Hanna Rabinsohn, mare ilegalista PCR si agenta NKVD. A revenit in Romania in anul 1944 in uniforma de ofiter al Armatei Rosii. In calitate de ministru de externe a semnat actul cedarii catre URSS a Insulei Serpilor), Petre Borila, Valter Roman, si multi altii, stim cu totii cine-au fost –maimutoii Moscovei si-ai Tatucului si, ma-ntreb deseori, de ce mai stau la loc de cinste in mausolee sau pe peretii unora de pe-aici care, spre ghinionul nostru, ne si conduc…
BT 5
Ehh, dar sovieticii nu furnizau “ajutor fratesc” degeaba, Republica trebuind sa plateasca tancurile, tunurile, avioanele, munitia si consilierii sovietici (aproximativ 700 de oameni, “voluntari sovietici” bineanteles. Da, “voluntari” NKVD si ai Armatei Rosii, acestia conducand si BI) cu rezervele de aur ale Bancii Nationale Spaniole/BNS (suma s-a ridicat la 500 milioane de dolari, doua treimi din rezerva BNS). Mai mult decat atat, sovieticii au fost si hoti (nu ne mira, cunoastem placa, Tezaurul BNR fiind furat tot de catre ei, mama lor de mujici), dandu-le republicanilor si arme de proasta calitate la un pret supraevaluat (hmmm, pai noua nu ne-au dat, initial, tancuri T-34 revopsite si obuziere decalibrate, basca aeronave obosite, precum TU-2).
Spre exemplu, mule tancuri n-au putut fi folosite datorita starii tehnice precare, basca lipsa de experienta a echipajelor spaniole si a intretinerii corespunzatoare (multe dintre tancurile T-26 livrate spaniolilor fusesera fabricate in 1931, erau uzate, motoarele trebuind verificate,conform fabricantului, la fiecare 150 de ore de functionare, intregul blindat, inclusiv calea de rulare, trebuind retrimis in fabrica pentru revizie generala dupa 600 de ore de functionare. In Spania, calitatea slaba a combustibilului facea ca motoarele sa se uzeze prematur si sa functioneze defectuos, iar calea de rulare, senilele in principal, se distrugeau iremediabil dupa aproximativ 800 km parcursi pe drumuri neamenajate. Mai mult decat atat, echipajele spaniole neexperimentate faceau ca ambrejajele sa se uzeze prematur, plus ca nu erau capabile sa faca reparatii in teren, asta datorita faptului ca nu cunosteau pe deplin chichitele tehnice. Nici consilierii sovietici nu prea puteau face mare lucru, nu existau facilitati de intretinere tehnica in zona Madrid, despre piese de schimb nici nu mai vorbim).
In privinta tancurilor, sovieticii n-au invatat multe in Spania, tanchistii sovietici lipsind, initial, din peisaj, exceptie facand putinii specialisti trimisi acolo, decizia lui Stalin fiind cu dus si-ntors, si-asta se va vedea cativa ani mai tarziu. Faptul ca tancurile T-26 si BT-5 erau superioare celor germane si italiene nu putea fi pus la indoiala, insa acest lucru a distras atentia strategilor sovietici de la modul ideal de folosire a acestora in lupta, si-anume colaborarea cu infanteria si aviatia, faptul ca mijloacele de comunicare erau vitale in lupta cu blindate. Desi, dupa Razboiul Civil, tanchistii sovietici au efectuat exercitii comune cu infanteria, acestea erau de scurta durata si nu lasau timp de implementare a unor tactici si strategii comune. Cand germanii i-au invadat, tanchistii si infanteristii sovietici n-aveau experienta luptei in comun, si-asta fiindca au ignorat experienta spaniola, ulterior insa au invatat, cu-adevarat, sa lupte.
T 26 debarcat la Cartagena
Stalin a decis sa trimita ajutor militar consistent fortelor republicane dupa ce, in urma ajutorului dat de catre Italia si Germania, nationalistii erau pe cale sa castige, revolutia mondiala fiind…in pericol. Primul transport de tancuri (50 de T-26) si specialisti sovietici (51 de “voluntari”) a ajuns in portul Cartagena la bordul cargoului “Komsomol” pe data de 12 octombrie 1936. Mai mult decat atat, atasatul militar sovietic de la Madrid, Kombrig Vladimir Efimovich Gorev (Kombrig -Comandant de Brigada/Brigadier), a creat un centru de formare pentru tanchistii republicani in apropierea orasului Archena/Provincia Murcia, aflat la aproximativ 90 km distanta de portul Cartagena, scoala fiind condusa de catre colonelul sovietic, Semyon Krivoshein, si de catre colonelul spaniol, republican, Rafael Sanchez-Paredes, aici facandu-se si intretinerea acestor blindate.
Si-asta fiindca conducerea sovietica nu dorea sa furnizeze republicanilor echipaje sovietice, o greseala ce se va vedea mai tarziu, tanchistii sovietici “lipsind” la o lectie de tactica importanta, pe cand cei germani, nu! Ulterior, pana la sfarsitul lunii octombrie 1936, datorita faptului ca formarea echipajelor spaniole decurgea greu iar necesitatile frontului de langa Madridul asediat reclama prezenta blindatelor, Kombrig Gorev a fost autorizat cu formarea unor batalioane mixte, ruso-spaniole, in cadrul Centrului de Formare din Archena. Cel putin trei astfel de batalioane au fost infiintate, insa uzura blindatelor era cronica, multe fiind inoperabile. Pentru conservarea celor care mai erau operationale, deplasarea acestora se facea, fie si cativa kilometri, cu trenul sau cu camioane de mare tonaj (practica nu era sovietica ci franceza. Armata Spaniola deplasa astfel tancurile Renault FT-17, insa tactica a fost insusita, ulterior,si de catre sovietici), astfel ca regimentele de blindate republicane n-au putut fi folosite in toate misiunile, doar in cele mai importante.
Datorita incalcarii de catre Italia si Germania a politicii de non-interventie prin trimiterea de noi ajutoare militare nationalistilor, Stalin a revenit asupra hotararii initiale, trimitand aproximativ 200 de tanchisti si specialisti sovietici in sprijinul republicanilor, acestia ajungand in Spania, la bordul navei “Cicerin”, pe data de 26 noiembrie 1936. Faceau parte din Brigada 4 Tancuri ce apartinea de Districtul Militar Bielorus, sub comanda Kombrig, Dmitri Grigorievici Pavlov, spaniolii spunandu-i “Pablo”. Spaniolii i-au spus 1Brigada Blindada/Brigada 1 Blindate de la Archene, insa n-a avut niciodata mai mult de 60 de blindate operationale (o brigada de tancuri in Armata Rosie avea, pe-atunci, 96 de blindate. In ianuarie 1937, doar 47 de tancuri mai erau in uz) si, datorita insuficientei factorului om, au avut si echipaje mixte (de regula comandantii, conductorii si tunarii erau rusi. Comandantii de pluton si comandantii de companie, asijderea). Acest acord de non-interventie fusese semnat in septembrie 1936 de 27 de tari, printre acestea numarandu-se Germania, Marea Britanie, Franta, URSS, Italia si Polonia. Hitler a incercat sa fenteze Acordul, trimitand in Spania via Portugalia, oameni, avioane, blindate si munitii. N-a tinut insa, sovieticii, prin intermediul spionajului, au aflat.
Sovieticii au trimis in Spania 278-281 de unitati T-26 (variantele A- 8,60 tone si B – 9,20 tone. A era inarmat cu doua mitraliere, B dispunea de un tun calibrul 45 mm+o mitraliera), inclusiv varianta din 1933, T-26B2, mai mult de doua treimi dintre acestea fiind distruse in luptele de la Madrid, Jarama, Guadalajara, Brunete, Belchite, Teruel si Ebro. Nationalistii, inclusiv germanii, au fost impresionati de T-26B2, cu atat mai mult cu cat ceea ce aveau ei nu-i facea fata (exceptand tunurile antitanc germane, 3,7 cm Pak 36, calibrul 37 mm, si italiene, 47/32 M35, calibrul 47 mm), instituind chiar si o recompensa de 500 de pesetas pentru fiecare blindat capturat. Nationalistii au folosit si ei blindate T-26, de captura, aproximativ 50 de exemplare. Iata si graficul livrarilor:
-Cargoul “Komsomol”, 50 T-26, 12 octombrie 1936;
-Cargoul “Cabo Palos”, 37 T-26, 25 noiembrie 1936;
-Cargoul “Marc Caribo”, 19 T-26, 30 noiembrie 1936;
-Cargoul “Cabo Santo Tomas”, 60 T-26, 6 martie 1937;
-Cargoul “Darro”, 40 T-26, 8 martie 1937;
-Cargoul “Cabo Palos”, 50 T-26, 7 mai 1937;
-Cargoul “Cabo San Augustin”, 50 BT-5 Model 1932, 11 tone, tun de 45 mm, 10 august 1937. Acestea erau cele mai performante blindate venite pe sol spaniol, cele 50 de exemplare au participat la luptele de la Zaragoza si Ebro, armamentul lor era devastator pentru germani si italieni. Nationalistii ar fi capturat tancuri BT-5 pe care nu s-au sfiit sa le “inroleze”, dar cert este doar faptul ca un singur exemplar ar fi fost folosit/vazut in lupta;
-Cargoul “Gravelines”, 25 T-26, 13 martie 1938.
Revenind la “oile” noastre, haideti sa centralizam un pic, inainte de a vedea “productia” spaniola de blindate, tipul acestora, utilizate atat inainte de Razboiul Civil cat si pe timpul acestuia:
-inainte de Razboi spaniolii operau urmatoarele tipuri de blindate:
1) Schneider CA-1/Franta, a fost dezvoltat de catre firma cu acelasi nume incepand cu anul 1915. In Armata Spaniola, tancurile apartineau Regimentului 1 din Madrid, si-au fost 4 unitati operationale din 6 cumparate initial. Despre acest blindat am discutat deja pe blog;
2) Renault FT-17, Franta, tancurile apartineau Regimentului 1 din Madrid si Regimentului 2 din Zaragoza, si-au fost 10 unitati operationale. Despre acest blindat am discutat deja pe blog. Primul astfel de blindat a fost achizitionat in vederea testarii pe data de 23 iunie 1919. Testele fiind reusite, in septembrie 1921 au fost achizitionate 11-20 exemplare dotate cu mitraliere. Armata Spaniola a folosit pentru prima data in lupta tancuri Renault FT-17 in Maroc, acestea fiind cumparate de la francezi in vederea inabusirii revoltei triburilor musulmane, razboi cunoscut drept Razboiul din Rif/Razboiul Rif-ului (1920-1926).
Blindatele spaniole au ajuns in Maroc pe data de 8 septembrie 1925, debarcand in Golful Al Hoceima (nordul Marocului). Spania avea suportul francezilor, la randul lor putere coloniala, acestia temandu-se ca asa-zisa Republica din Rif sa nu cumva sa se extinda. Legiunea Straina Franceza a luptat acolo cot la cot cu Tercio de Extranjeros/Legiunea Straina Spaniola, recent infiintata (1920).
Renault FT 17 spaniol
Interesant este faptul ca spaniolii au folosit, initial, in Maroc, tancuri Schneider CA-1 in vederea suprimarii rebelilor din Rif. Pe 12-13 martie 1922 au pierdut trei unitati din cauza terenului dificil, lipsei de experienta a echipajelor/comandantilor (beneficiasera de o scurta pregatire, insuficient insa) si a defectiunilor tehnice, ulterior acestea fiind recuperate. In 1923, armata spaniola avea mai mult de 6 exemplare de Renault FT-17 in dotare, acestea fiind achizitionate din Franta impreuna cu camioane Latil+remorci platforma (erau destinate tansportului tancurilor FT-17) si 12000 de cartuse de 7 mm, pentru suma de 1.036.052.85 pesetas. La inceputul Razboiului Civil, 10 exemplare erau inca in uz, acestea fiind pierdute rapid.
Republicanii vor cumpara la randul lor peste 32 de exemplare in doua loturi, acestea fiind capturate ori distruse de catre nationalisti (multe intacte datorita defectiunilor tehnice). Cel putin 16 unitati (64 conform altor surse) le-au achizitionat din Polonia in 1937, erau vechi, uzate si total depasite, insa vandute drept vehicule noi, militarii polonezi considerandu-le „inutile”. Interesant este faptul ca polonezii au reusit sa fenteze embargoul, aceste blindate fiind vandute, oficial, Uruguayului, dar au ajuns la Guvernul Republican. Pana la final, Republicanii au avut pese 500 de vehicule blindate, precum: autoblindate sovietice pe roti, BA-3/6/10/20 (interesant este fapul ca autoblindatul BA-10 a fost folosit pentru prima data in lupta in Spania, de catre batalionul republican „Comuna din Paris”. Tunul sau de 45 mm facea praf un Panzer 1 de la 500 m distanta. Posibil ca sovieticii sa fi utilizat in Spania si autoblindatul BA-27 dotat cu tun de calibrul 27 mm si o mitraliera DT de calibrul 7,62 mm, cel putin un exemplar, insa informatia nu-i certa); tancuri T-26 (doua versiuni) si BT-5 Model 1932. Autoblindatele FAI-M (probabil 20 de unitati, dotate cu o mitraliera DT de calibrul 7,62 mm) si BA-3/6 se pare c-au fost undeva la 140 de exemplare. Mai mult decat atat, atat republicanii cat si nationalistii au realizat autoblindate pe sasiul camioanelor ZIS, Ford si Chevrolet, despre toate acestea intr-un articol viitor;
3)Fiat 3000, produs in Italia din anul 1921 sub licenta franceza, Renault FT-17, o singura unitate la Madrid. Acest blindat a fost achizitionat in vederea evaluarii in anul 1925;
4)Trubia A4 realizate la Fabrica de Armas de Trubia din Oviedo (unele surse mentioneaza Fabrica de Artilleria Trubia din Asturia), nordul Spaniei, o unitate realizata in anul 1925-1926, acesta fiind prototip. Povestea lui incepe in anul 1925 cand capitanul Carlos Ruiz de Toledo, Roger Areces si Victor Landes au lansat cu fonduri private un program de cercetare-constructie pe plan local a unui tanc. Primul prototip (intr-un final aveau sa fie 4 prototipuri) a fost realizat pe sasiu de Renault FT-17 modificat, intentionandu-se ca acesta sa depaseasca originalul, fiind cunoscut drept Carro Ligero de Combate para la Infanteria Modelo Trubia 50 HP/Tanc Usor de Lupta contra Infanteriei Model Trubia 50 CP, acesta avand motor Hispano-Suiza, 4 cilindri, 50 CP, fiind testat la Escuela Central de Tiro/ECT/Scoala Centrala de Tir din Carabanchel, testele fiind nesatisfacatoare. I-au urmat alte 4 prototipuri, primul fiind realizat in 1928 si testat cu succes la ECT. Prototipul nr.2 a fost gata in 1931, ultimele doua urmandu-le in 1934.Ultimele 3 exemplare au ajuns la Regimentul din Oviedo, pentru testarea in teren si formarea echipajelor. Blindatul nr.1 a fost retrimis in fabrica pentru revizie si modernizari in 1935.
Aceste 4 unitati au fost construite pe sasiul tractorului pe senile Orion, model 1918, importate din Germania, cunoscute initial drept Carro Ligero de Combate Trubia Serie 4/Tanc Usor de Lupta Trubia Seria 4, insa dupa doar trei zile au fost rebotezate Carro Ligero de Combate Trubia de 75 HP Serie 4A/Tanc Usor de Lupta Trubia de 75 CP Seria 4A, acestea avand urmatoarele performante: greutate 8,90 tone; lungime 5,38 m; latime 2,10 m; inaltime 2,39 m; blindaj format din placi de otel nituite cu grosimi cuprinse intre 16-20 mm (maxim 18 mm conform unor surse).
Frontal 20 mm, turela 20 mm, plafonul turelei 5 mm, podeaua 5 mm; echipaj 3, conductor si doi servanti la mitraliere, unul fiind si comandant; motorizare: un Daimler MV-1574, 4 cilindri,75 CP la 900 rpm, benzina, racit cu apa; viteza maxima: pe sosea 19-20 km/h (unele surse mentioneaza 30 km/h, putin probabil insa)/in teren accidentat, 8 km/h; rezervor intern de combustibil 180 litri; urca pante de maxim 40°; trecea: vaduri adanci de maxim 91 cm/obstacole verticale de maxim 76 cm inaltime/santuri de maxim 1,83 m lungime; sisteme de comunicatii radio nu avea, semnalizarea facandu-se cu fanioane; armament: 3 mitraliere Hotchkiss Model 24/29, calibrul 7 mm, doua in turela mobila dispuse in tandem in monturi tip bila/una dispusa pe placa de blindaj frontal, fixa, cu tragere inainte, rezerva interna 8000 de proiectile. Echipajul mai dispunea si de 50 de grenade de mana. Turela era complet noua si unicat in acei ani. Interesant este faptul ca initial se dorea ca blindatul sa dispuna de un tun calibrul 40 mm, posibil chiar unul francez, Puteaux, calibrul 37 mm, insa s-a renuntat la aceasta versiune; 4 unitati realizate.
Tancurile 2,3 si 4 au ajuns la Regimentul 32 de Infanterie „Milano” din Oviedo in vederea testarii si scolarizarii echipajelor, in inventare aceste blindate apar numerotate de la A-1 la A-3. Ele au fost stocate in stare proasta, posibil ca A-2 si A-3 sa fi fost dezasamblate la sfarsitul anului 1936, insa este cert faptul ca A-4 a participat la asediul orasului Oviedo de catre nationalisti in perioada iulie-octombrie 1936, acest exemplar fiind pierdut in timpul unui atac pe data de 10 septembrie 1936. Nationalistii aveau sa utilizeze trei exemplare, iar republicanii unul, conform surselor.
Prototipul nr.1(posibil A-1) a ajuns pe mana republicanilor, nu se stie soarta acestuia. La sfarsitul razboiului civil toate exemplarele ramase au fost casate, foarte probabil doua. Alte doua exemplare ar fi fost produse pe sasiul tractorului senilat comercial Landesa, acesta fiind usor blindat (probabil) –cele doua exemplare fiind, probabil, folosite ca tractoare de artilerie de catre nationalisti (informatie incerta.Posibil sa fie vorba despre cele doua tractoare de artilerie blindate Sadurni de Noya, ambele fiind prototipuri,acestea avand motorul dispus central, echipaj de 2-4 persoane, fiind inarmate, cel putin prototipul nr.2, cu o mitraliera de calibrul 7 mm). Interesant este faptul ca suspensia si calea de rulare erau complet modificate si revizuite.
Sadurni de Noya
Mai mult decat atat, pentru realizarea acesui nou blindat din seria Trubia, capitanul Ruiz de Toledo a calatorit in Franta si Germania pentru a se pune la curent cu noile inovatii tehnice in materie de blindate. Astfel, el a vazut in Germania noi motoare si noi sisteme de transmisie, mai puternice si mai fiabile, calea de rulare fiind simplificata usuand echipajelor depanarea in teren. Toate aceste inovatii s-au regasit la prototipul Trubia nr.2, descris anterior.
Insa povestea blindatelor Trubia nu s-a incheiat. Pe timpul Razboiului Civil, planurile si schitele prototipurilor realizate au fost inmanate capitanului Ignacio Larrea, directorul fabricii Naval de Sestao/ Sestao Naval din Bilbao (inainte de razboiul civil era cunoscuta drept Sociedad Espanola de Construccion Naval/SECN). Aici a inceput un nou ciclu din istoria acestor blindate, fiind autorizata productia de serie de catre guvernul autonom al Tarii Bascilor. De multe ori acest blindate sunt confundate cu cele patru Serie 4A, insa acest lucru este inexact. Noile blindate se bazau pe sasiul tractorului Landesa si-au fost cunoscute drept „Carro Ligero Trubia Modelo Naval 1936” sau M-36 in doarea Republicanilor.
Nationalistii le numeau Trubia A4 Naval, insa sursele sunt ambigue in acest sens, astfel ca informatia trebuie tratata ca atare. Trubia A4 Naval avea urmatoarele caracteristici: greutate 5-5,50 tone; blindaj format din placi de otel nituite cu grosimea maxima de 16 mm (6-16 mm. Unele surse mentioneaza 18 mm); echipaj 3, conductor, servant la mitraliera montata frontal coca si comandant, acesta opera si mitraliera din turela rotativa; motorizare: un MAN D-0530, 6 cilindri,70 CP/52,20 kW la 1800 rpm, Diesel, racit cu apa (licenta Austro-Fiat, motor aparut probabil in perioada 1928-1933. A intrat in dotarea Armatei Federale Austriece incepand cu data de 28 ianuarie 1936 pe camioane de 3 tone. Ulterior a fost produs sub licenta de catre Maschinenfabrik Augsburg/MAN, motorizand camioanele MAN L1/Z2 de 3,30 si 4,50 tone. 431 de exemplare produse, inclusiv varianta L2 cu motoare de 100 CP, MAN D-1040, in perioada 1938-1939, fiind folosite pe toata perioada razboiului de catre Wehrmacht si aliatii sai); viteza maxima pe sosea 30 km/h; autonomie pe sosea 100 km; sisteme de comunicatii radio nu avea, semnalizarea facandu-se cu fanioane; lungime 3,55 m; inaltime 1,80-1-85 m; latime 1,70 m; trecea: obstacole verticale cu inaltimea de maxim 65 cm/vaduri adanci de maxim 60 cm/transee cu lungimea de maxim 1,60 m; armament: 2 mitraliere Lewis, calibrul 7,70 mm, una in turela mobila/una dispusa pe placa de blindaj frontal, fixa, cu tragere inainte, rezerva interna 9600 proiectile; 15-20-24 unitati realizate in perioada 1936-1937 (unele surse mentioneaza faptul ca din cele 48 de exemplare comandate, doar 16 au fost finalizate. Foarte probabil sa fie asa, cert este doar faptul ca 5 unitati au fost livrate in aprilie 1937), la acestea adaugandu-se, probabil, 4 prototipuri (cel mai probabil acestea sunt modelul Serie 4A. Oricum,sursele sunt neclare, in evidentele fabricii Fabrica de Armas de Trubia din Oviedo apar ca fabricate 60 de exemplare, acestea ar fi dotat doua batalioane, ambele trecand de partea republicanilor).
M 36 Trubia Naval
Blindatele mai sunt cunoscute drept „Euzkadi” („Basc”, in limba basca). Ele nu erau compartimentate astfel ca-n habitaclul echipajului era foarte cald si mult zgomot din cauza motorului, ceea ce facea ca echipajul sa nu reziste mai mult de 30 de minute in interior pe timpul functionarii blindatului. Sistemul de ventilatie era ineficace, fantele erau insuficiente, iar suspensia era inexistenta ceea ce facea ca vehiculul sa fie extrem de lent pe drumuri neamenajate. Se pare ca doar 9 exemplare au supravietuit razboiului civil, acestea fiind capturate, la sfasit, de catre nationalistii invingatori.
Chiar daca n-au fost reusite, blindatele Trubia A4 Naval au reprezenta punctul de plecare pentru un proiect nou, un tanc mediu proiectat si realizat in anul 1937 la Fabrica Sestao Naval din Bilbao. Noul blindat a fost conceput de catre partea nationalista pe baza a trei blindate straine participante la Razboiul Civil si aduse in fabrica, si-anume T-26 (de captura), Panzer 1 si CV-35. Acesta trebuia sa combine plusurile tuturor acestor blindate si s-a dovedit a fi reusit, mobilitate buna, viteza mare, suspensie eficienta si tun de calibrul 20 mm. Cu toate acestea, nu s-a reusit blindarea corespunzatoare, acesta dovedindu-se a fi un defect major, cartusele de calibrul 7,92 mm penetrandu-l relativ usor. Ca urmare, intregul proiect a fost anulat, desi era foarte aproape de productia de serie, primele 20-30 de exemplare fusesera deja planificate pentru a doua jumatate a anului 1938. Interesant este faptul ca testele au demonstrat ca blindatul era asemanator ca performante cu Panzer 1 si inferior T-26, insa il depasea ca viteza.
Cunoscut drept „Carro de Combate de Infanteria Tipo 1937” (Tanc de Lupta contra Infanteriei Model 1937) avea urmatoarele caracteristici: greutate 8 tone; motor MAN, 100 CP, racit cu apa; armament: un tun Breda Model 1935, calibrul 20 mm, in turela/2 mitraliere calibrul 7,92 mm, una coaxiala cu tunul, cealalta montata frontal pe sasiul blindatului; echipaj 4: conductor, 2 mitraliori, comandant –acesta opera tunul si mitraliera coaxiala; trecea santuri de 1,20 m lungime si urca obstacole verticale de 30 cm; viteza maxima pe sosea se pare ca atingea 42 km/h; blindaj realizat dintr-un aliaj de crom-nichel cu grosimea de 13 mm.
Carro de Combate de Infanteria Tipo 1937
Spaniolii n-au reusit sa produca un blindaj corespunzator. Se pare ca blindajul era stratificat –prima placa era din crom-nichel cu grosimea de 8-13 mm, intre placa exterioara si carcasa interioara era un blindaj cu grosimea de 25 mm, numit de catre constructori „decalaj”, realizat dintr-un material necunoscut, iar carcasa interioara, probabil tot din crom-nichel avand grosimea de 3 mm (oricum, sursele sunt ambigue, posibil sa nici nu fi fost asa); un singur prototip produs. Sasiul si calea de rulare proveneau de la o tancheta italiana, CV-35, unele surse considera ca acest blindat ar fi fost realizat in Italia pentru Franco, insa acest lucru este inexact.
Nationalistii aveau totusi sa realizeze un blindat relativ reusit abia spre finalul razboiului civil, primul prototip fiind finalizat in ianuarie 1939. Designul acestui blindat, botezat Verdeja-1, a fost prezentat in anul 1938 de catre capitanul Felix Verdeja. Specificatiile proiectului erau ambitioase, insa realizabile pentru industria locala. Datorita lipsei de materii prime si a putintei de a le fabrica, cea mai mare parte a componentelor si pieselor acestui blindat proveneau de la blindate donoare, astfel: tunul si telescopul de observare/vizare proveneau de la T-26/URSS; cutia de viteze, transmisia, provenea de la Panzer 1/Germania; mitralierele proveneau de la Panzer 1; motorul provenea de la un camion Ford/SUA.
Constructia acestui prototip a inceput in anul 1939 in Zaragoza, acesta avand urmatoarele caracteristici: greutate 5,45 tone; motor: Ford V8, 65 CP, benzina; inaltime 1,75 m, silueta joasa facea ca vehiculul sa fie greu de reperat; viteza maxima: pe sosea 45 km/h, printre cele mai rapide din epoca/pe drumuri accidentate, 25 km/h; echipaj 3; blindaj cuprins intre7-16 mm (frontal 16 mm, ceea ce era putin, impunandu-se cel putin 30 mm); armament: un tun calibrul 45 mm/doua mitraliere coaxiale cu acesta, MG-13. Rezerva interna: 60 proiecile tun/2500 proiectile mitraliera; sistem de comunicatii nu avea; blindatul era bine ventilat, insa se intentiona montarea unui sistem mecanic/electric de ventilatie (ventilatoare) la vehiculele de serie. A existat si un al doilea prototip, acesta fiind prezentat pe data de 20 ianuarie 1939, ce se diferentia de primul pototip, cel mai probabil acesta este de fapt, Verdeja-1.
Oricum, in anul 1941, Franco a aproba fabricarea a 1000 de unitati, ceea ce nu s-a facut pana la urma, cel mai probabil din cauza germanilor care n-au asigurat utilaje, piese si subansamble. In 1942 a aparut o noua versiune, realizata pe sasiul Verdeja-1, prototipul nr.3, acesta avand blindaj cuprins intre 10-40 mm, era mai greu si mai lent. Cunoscut drept Verdeja-2/Verdeja 75 mm, acesta era un obuzier autopropulsat pe sasiu de Verdeja-1, doar un singur prototip a fost produs, acesta fiind dotat cu un obuzier calibrul 75 mm. Acesta era destinat sprijinului infanteriei, insa n-a fost sa fie. Se pare ca intentionau in 1944 sa realizeze un blindat mediu de 15 tone, dotat cu tun de calibrul 50 mm si blindaj de 50 mm, motor de 100 CP, posibil inspirat de Panzer III Ausf.F-J, insa nimic nu-i cert, nu exista date/schite cu privire la acesta.
A mai existat un blindat autohton ce s-a remarcat prin…nimic. A fost construit de catre Constancio Ramirez in atelierul propriu la Barbastro/Huesca. Blindatul cunoscut drept Barbastro a fost realizat in intregime din piese reciclate de la un tractor agricol (senilele, suspensia –calea de rulare), un camion american (motorul cu 8 cilindri), blindajul era din tabla de otel luata de la camioane, echipaj 4, fiind dotat cu un tun de calibrul 20 mm. Era atat de lent si de inalt incat aducea foarte mult cu tancurile britanice Mark 1 din WW II, total ineficace. A ajuns in dotarea fortelor republicane care l-au modernizat, adaugandu-i foi de blindaj de 6 mm grosime, motor Ford V8, doua mitraliere de calibrul 7 mm in locul tunului original, 3 unitati fiind comandate, insa doar blindatul original modificat a fost vazut in lupta scurt timp,nu se cunoaste soarta sa.
Interesante blindatele spaniole chiar daca au fost in numar limitat si nu prea stralucite. Au facut ce-au putut, cum au putut, unde au putut in conditiile date, ceea ce este, totusi, remarcabil.
WW
Episodul XCIX- REGINA ALBINELOR &N2C2-2
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Interne.
https://sites.google.com/…/carros-de-combate/ca…
www.rojoyazul.net/wiki/militaris_wiki/…/carros…
forum.worldoftanks.eu › … › Sugerencias
vehiculosblindadosdelaguerracivil.blogspot.co…
www.aviarmor.net/tww2/…/cci_tipo1937.htm
www.tanks-encyclopedia.com/…/Interwar_Span…
www.tanks-encyclopedia.com/…/Trubia_naval…
bobrowen.com/…/soviet_tank_operations_in_th…
www.tanks-encyclopedia.com/…/spain/Interwar…
spartacus-educational.com/SPgermany.htm