Momentul de glorie al lui Vladimir Putin în Duma de Stat trebuie citit în două chei majore.
Prima, este mesajul că Federaţia Rusă NU va alipi şi alte teritorii după Crimeea, deşi e clar că ar putea. A doua, este mesajul pentru toţi ucrainenii, consideraţi de Putin fraţi ai ruşilor, dar rătăciţi şi asupriţi de fasciştii de pe Euromaidan.
Ambele chei deschid, de fapt, aceeaşi uşă, a noii Uniuni Sovietice care, în mod formal, va purta numele de Uniunea Eurasiatică.
Cu o zi înainte de discursul din Duma de Stat, Moscova a trimis atât Kievului, cât şi Vestului, un mesaj clar – Ucraina va rămâne independentă atâta timp cât nu se pune problema integrării în NATO şi în UE. A naibii independenţă! Deci Ucraina are de ales între pacea rusească şi o independenţă într-un război disproporţionat. (Apropo de asta, trimiterea la China are, de asemenea, dublu sens – alternativă economică pentru vânzarea gazelor in cazul unei blocade din vest, dar şi o posibilă alianţă militară ce i-ar permite Rusiei să mute o mai mare parte a armatei la vest, pe graniţa cu Ucraina şi NATO. Altfel, armata Rusiei este mică pentru cât teritoriu are de apărat.)
Odată înţelese aceste lucruri, ţarul a putut merge în faţa Dumei pentru a desfăşura spectacolul grandios, montat ca de obicei de televiziunea rusă, cu imagini şi vorbe care trebuie să-i fi mers direct la suflet cetăţeanului Federaţiei. Împrumutând din măreţia lui Petru cel Mare, la care se raportează ori de câte ori are ocazia, Vladimir Putin a transmis, superior, un mesaj de pace tuturor, inclusiv NATO, care începuse să se agite.
Cum rămâne cu Transnistria, o să vă întrebaţi? Dar cu Osetia, Abhazia, sau pe unde mai au ruşii trupe? Păi ce, l-aţi auzit pe Putin că ar intenţiona să le retragă? Nu. E drept, el a spus că nu va continua alipirea altor regiuni la Federaţia Rusă, dar asta nu le împiedică să intre în Uniunea Eurasiatică dacă asta vor… sau să rămână insule neinteresante altfel, decât ca baze militare ruseşti. (Ce altceva este Transnistria azi?)
Concentrându-şi în mod aparent mesajul pe cetăţeanul rus, Putin le-a dat şi amicilor săi occidentali o pastilă de somn.
Noi însă, aici, în România, ştim exact câte ruble fac promisiunile conducătorilor ruşi. Încă ne amintim că ne-au promis Independenţa în 1877, dar era să nu le mai scoatem armata din ţara noastră, iar apoi ne-au luat sudul Basarabiei, chiar dacă ar fi pierdut războiul cu Turcia fără Armata Română.
Noi încă reţinem că am pierdut Bucureştiul în faţa nemţilor şi a austro-ungarilor în 1916 din cauza trădării lor, a ruşilor, noi încă ne mai vrem tezaurul lăsat de la strămoşii noştri şi rătăcit definitiv de Moscova, căreia am avut încredere să i-l încredinţăm că ne era aliat.
Noi, în România, încă mai avem coşmaruri cu ultimatumul de predare a Basarabiei din 1940, iar Crimeea preluată azi „pacifist” este pentru noi un déjà vu. Dar noi nu-i vom uita niciodată pe ruşi pentru Ciuma Roşie, pe care timp de 45 de ani ne-au impus-o, la fel cum nu-i vom uita niciodată pentru confiscarea perestroikistă a dorinţei noastre de libertate din 1989.
Aşa că, dragă Putin, Mărite Ţar al Uniunii Eurasiatice, or fi bune pentru americani şi pentru nemţi garanţiile matale că te vei opri la Crimeea, dar noi aici, în România, la fel ca şi cei din Polonia sau Ţările Baltice, noi nu dăm pe garanţiile tale nici două ruble. Iar rubla se devalorizează rapid.
Moise Guran