Unul dintre cele mai bune tancuri franceze, superior pentru o perioada in blindaj si armament, la tot ceea ce aveau germanii, a fost SOMUA S-35 (Saint-Ouen d’Outillage Mecanique et d’Usinage d’Artillerie/SOMUA, o filiala a firmei Schneider&Cie), fiind creat in vederea sustinerii infanteriei si a cavaleriei (arma cu traditie in armata franceza. Acest blindat a aparut in urma dorintei cavaleristilor francezi de a avea propriile tancuri, manifestata in anul 1930.
Somua S-35
In specificatia initiala se cerea un AMC –Automitrailleusse de Combat, destinat acestor divizii; cerintele fiind ulterior modificate. Blindatul, in conceptia comandantilor, avea rolul de a sparge apararea inamica deschizand drum trupelor ce veneau in urma sa. Comandantii cavaleriei au sesizat foarte bine inutilitatea trupelor lor in fata armamentului modern. Desi ideea nu era gresita, modul lor de folosire a fost ineficient, cu toate ca nu erau cu nimic inferioare blindatelor germane. Somua S-35 si varianta modernizata, S-40, datorita proastei coordonari si strategii, nu au putut sa se impuna decisiv in fata acestora). Pe 26 iunie 1934 s-au perfectat cerintele pentru asa-zisul „tanc de cavalerie”, ce urma sa dispuna de un tun de calibrul 25/47 mm, blindaj de maxim 40 mm, echipaj de trei oameni, autonomie de minim 200 km pe sosea si cel putin 5 ore in teren accidentat, viteza maxima in teren accidentat de 20/30 km/h, greutate de 13 tone, si, foarte important, acest blindat urma sa inlocuiasca vechile tancuri, fiind gandit sa reziste armamentului antitanc din anii *30.
Primul prototip al firmei SOMUA a fost gata pe data de 14 aprilie 1934, si a purtat numele de AC-3, urmat de catre o varianta imbunatatita numita AC-4, ce era dotat cu turela APX -1 (echipata cu un tun scurt de calibrul 47 mm, SA-35 –cu o rezerva de 118 proiectile si o mitraliera de calibrul 7,5 mm, Reibel, cu o rezerva de 3750 de proiectile. In urma testelor, tancul SOMUA S-35, numit asa dupa anul de debut, s-a dovedit a fi superior celorlalte prototipuri, cu toate ca au fost constatate si deficiente, cu precadere la transmisie). Acest prototip imbunatatit a si adus firmei prima comanda de 50 de unitati, in martie 1935 (in evidentele diviziilor de cavalerie apare si ca AMC1935 S), cerinta initiala fiind de 600 de bucati (tancul s-a aflat in fabricatie intre anii 1935-1940, cel putin trei variante fiind cunoscute: S-35, S-40, SAU-40). Cerinta nu putea fi realizata din motive financiare, acest blindat costand peste 130000 de franci si nu era usor de realizat, cu deosebire blindajul inclinat si turela.
Suspensia era asemanatoare tancului cehoslovac Skoda LT-35, iar motorul era amplasat in partea spate a vehiculului. Interesant este faptul ca echipajul era protejat de un panou rezistent la caldura si foc; acesta despartind compartimentul de lupta de cel al motorului. Mai mult decat atat, desi cerintele armatei prevedeau ca toate tancurile sa fie dotate cu echipament radio, datorita constrangerilor financiare, foarte putine exemplare au dispus de asa ceva (probabil unul din cinci tancuri avea echipament radio), ceea ce va reprezenta un impediment major in luptele cu germanii –pacat de blindajul excelent si puterea de foc suficienta.
Tunul de calibrul 47 mm, SA-35 (in evidentele germane apare ca 4,7 cm KwK 173 (f) ), dispunea de o rezerva de 90 de proiectile AT si 28 de proiectile explozive de mare putere, fiind dispus in turela ce se putea roti 360º (turela avea spatiu redus pentru comandant –echipajele s-au plans nu de putine ori de acest aspect – si blindajul dispus astfel: partea frontala 42 mm –pe aproximativ 50% din suprafata; partile laterale 42 mm si o inclinatie de 23º; partea spate 42 mm si o inclinatie de 24º, inclusiv trapa). Tunul avea o elevatie cuprinsa intre -18º/+18º, putand trage cu doua tipuri de proiectile: obuz de ruptura MLE 1935 (in evidentele germane apare drept Pzgr 176(f) ) –calibrul 47 mm; greutate 1,62 kg; viteza initiala a proiectilului 660/680 m/s; putea penetra blindaj de 40 mm de la 400 m, dar, in functie de grosimea acestuia, obuzul era eficace si la distante cuprinse intre 800-1000 m/obuz exploziv MLE 1932 (in evidentele germane apare drept Sprgr 175(f) ) –calibrul 47 mm; greutate 1,41 kg, dintre care 142 grame reprezentau incarcatura exploziva; lungime 183 mm; viteza initiala a proiectilului 590 m/s. Mitraliera Reibel, calibrul 7,5 mm era coaxiala cu tunul, putandu-se roti doar 10º, avand o cadenta de tragere de 750 proiectile/minut.
Somua S-35, captura Germania
S-35, avea urmatoarele caracteristici: motor V8 pe benzina, 190 CP, in patru timpi, racit cu apa; transmisie manuala cu ambreiaj dublu, frane cu actionare hidraulica ceea ce facea ca blindatul sa se poata roti rapid; sistem modern de iluminare camuflat, atat fata cat si spate – avand doua culori; greutate 20 de tone; echipaj trei oameni; blindaj maxim 40 mm; lungime 5,30 m; latime 2,12 m; inaltime 2,62 m; viteza maxima 40 km/h pe sosea; autonomie 260 km, pe sosea. In mai 1940, 395 de unitati erau operationale dar productia a continuat pana la armistitiu, ajungand la peste 430 de exemplare. Si regimentul condus de catre colonelul De Gaulle a avut in dotare aceste blindate ce s-au remarcat in incercarea disperata a acestuia de a opri inaintarea germana la Laon si Montcornet.
Desi au distrus un numar mare de blindate germane si au luat cateva sute de prizonieri, tanchistii lui De Gaulle, cu toate ca s-au straduit, n-au putut face fata Luftwaffe si tunului AA de 88 mm (se pare ca atunci au fost utilizate pentru prima data aceste tunuri in rol AT, de catre germani). Multe asemenea tancuri au tinut in sah trei divizii germane de blindate, usurand si facilitand celebra retragere de la Dunkerque, fiind intr-un final abandonate din lipsa de combustibil si munitii. Un lucru era insa clar, inclusiv pentru germani, daca francezii ar fi utilizat cum trebuie blindatele si-ar fi dispus de suport aerian, alta ar fi fost soarta razboiului. Au facut insa ce-au putut, graitoare fiind cuvintele lui De Gaulle: “Am incercat sa scot Franta din noroi…”.
O varianta imbunatatita a fost S-40. Aceasta varianta, mai mare, a aparut nu cu mult inaintea invaziei germane, avand suspensia modificata, motor mai puternic, de 220 CP si viteza maxima crescuta la 45 km/h. Din pacate, doar cateva exemplare au putut fi fabricate inainte de armistitiu.
SAU-40
SAU-40, a fost varianta tun autopropulsat a S-35, oarecum similara cu ARL V 39 (despre care am vorbit intr-un articol anterior). Acesta avea un tun de calibrul 75 mm, MLE 1937, in partea dreapta a conductorului si o noua turela, mai mare. Un singur prototip a fost realizat -desi comanda se ridica la cel putin 70 de unitati -despre care nu exista date certe in privinta carierei operationale (foarte probabil sa fi fost utilizat in lupta in iunie 1940 si capturat de catre germani, insa turela era de fapt o macheta realizata probabil din lemn sau tabla, ea nefiind produsa la acea data).
Cu toate acestea, dupa armistitiu, cariera acestor tancuri a continuat, inclusiv in serviciul german. Acestia au utilizat cel putin 290 de unitati, botezandu-le PzKpfw 35 S 739 (f), unele dintre acestea fiind modificate –a fost taiata turela la partea superioara adaugandu-se doua trape, comandantul putand astfel sa stea cu capul iesit in afara, insa toate unitatile au fost echipate de catre germani cu sistemul radio, FuG-5 (antena masura 2 m, avand frecventa intre 27,2-33,3 MHz/10 W, raza maxima de emisie-receptie fiind de aproximativ 310 m. Ulterior, datorita modernizarii echipamentului, raza de actiune s-a marit la 620 m. Intregul echipament cantarea 50 kg). Germanii au utilizat cel putin 15 turele de S-35 la echiparea unor trenuri blindate, alte 60 de tancuri fiind transformate in tractoare de artilerie, turelele acestora ajungand la Zidul Atlanticului.
De asemenea, tancurile S-35/40 au fost utilizate de catre germani in Balcani, Norvegia, Crimeea, Franta si Finlanda. Multe au luptat pe frontul de est impotriva tancurilor sovietice T-34 si KV-1, care le erau oricum net superioare. Cel putin 40 de unitati au fost vandute ori cedate aliatilor de catre germani, precum: Italia -32 de exemplare; Ungaria -2 exemplare, primite in 1943; Bulgaria -6 exemplare, primite in februarie 1944. Cel putin un exemplar a fost capturat si utilizat ulterior de catre partizanii iugoslavi.
Si regimul de laVichya utilizat masiv tancurile Somua S-35/40 –posibil peste 100 de exemplare. Cu certitudine insa, in noiembrie 1942, 23 de unitati au ajuns in Africa de Nord si, deosebit de interesant, dupa armistitiu, cinci S-35 au fost ascunse de catre francezi in munti si utilizate in 1944. Oricum, in decembrie 1944, germanii mai aveau cateva S-35 operationale.
Dupa rapida infrangere a Frantei, lucru la care lumea nu se astepta nicicum, multi s-au intrebat cum a fost posibil. Cum a fost posibil ca o natiune considerata pe atunci a avea una dintre cele mai puternice armate din Europa sa clacheze atat de usor. Cum a fost posibil ca o armata ce dispunea in mai 1940, de peste 3000 de tancuri si alte vehicule blindate, 764 de avioane de vanatoare, 260 de bombardiere, 180 de avioane de recunoastere, o gramada de piese de artilerie de diferite calibre –chiar daca mare parte din echipamentului greu data din WW I -fara a lua in calcul si trupele din colonii, sa piarda atat de usor, in conditiile in care diferentele de dotare erau net in favoarea francezilor.
Principala cauza a esecului rasunator al armatei franceze a fost doctrina gresita, ramasa ancorata in realitatea campului de lupta din WW I, aceasta nefiind pregatita pentru un razboi ofensiv, conducerea militara considerand ca amenintarea germana putea fi foarte bine anihilata intr-un razboi defensiv, pe pozitii fortificate, bine aparate, Linia Maginot fiind considerata inexpugnabila. Fonduri imense au inghitit aceste fortificatii inutile; fonduri ce puteau fi utilizate pentru realizarea unor proiecte militare necesare dotarii armatei franceze si innoirea echipamentelor depasite, inclusiv blindate si avioane.
Si directia de dezvoltare a blindatelor franceze era oarecum gresita. Eficiente in privinta blindajului si a armamentului, tancurile franceze erau greoaie si masive, neputand face fata razboiului-fulger. Ele puteau fi folosite cu succes daca erau dispuse in aparare, ingropate in pozitii dinainte stabilite, dar ineficiente si vulnerabile atunci cand actiunile necesitau deplasarea rapida, avand mobilitate scazuta si un consum de carburant prohibitiv (spre exemplu, tancurile grele trebuiau sa fie realimentate si de cate doua ori pe zi, iar in conditiile avansarii rapide a germanilor si a haosului aprovizionarii, acest lucru era din start un esec. Din aceasta cauza, multe blindate au fost abandonate de catre echipaje in stare buna, fiind recuperate ulterior de catre germani).
Un alt impediment major al blindatelor franceze a fost complexitatea lor, multe fiind abandonate datorita defectarii, a lipsei echipelor de intretinere si a pieselor de schimb –prea multe fabrici si societati colaborau la realizarea unui anume blindat, iar asigurarea pieselor de schimb era un adevarat calvar si pe timp de pace, ce sa mai vorbim pe timp de razboi… Despre superioritatea aeriana germana nici nu mai vorbim, fiindca aviatia franceza a fost cvasi-inexistenta; soldatii francezi facand tot ceea ce-au putut, luptand cu eroism, dezamagiti fiind de lipsa suportului aerian, nevoiti sa indure intr-o situatie si-asa grava, furia Luftwaffe –multi dintre ei, n-aveau nici macar o pusca (existau cazuri cand era doar o pusca la doi soldati iar munitia deficitara. Mare parte a pieselor de artilerie, cu deosebire cele de calibru mare, datau din WW I, multe fiind scoase de prin depozite.
Chiar si castile si tinuta soldatiilor francezi datau din WW I, in totala contradictie cu echipamentul modern, in mare parte, a trupelor germane). Blindatelor franceze, care si-asa aveau probleme de natura tehnica, logistica, de dispunere si conducere din partea forurilor superioare, inexistenta sprijinului aerian n-a facut decat sa le puna cruce…Spre exemplu, numai raidurile aeriene germane din ziua de 13 mai 1940, in care vanatoarea si bombardierele au executat 1215 misiuni, au facut praf multe blindate franceze –pana pe 16 mai, spre exemplu, Divizia 2 Blindate, ce dispunea initial de 80 de tancuri Somua S-35, mai avea doar trei operationale. Multe blindate au incercat sa lupte pe cont propriu in haosul acelor zile, fara a fi coordonate si fara a cunoaste situatia tactica, insa, eroismul lor n-a insemnat decat pierderi inutile, umane si materiale, in fata panzerelor si a extraordinarei coordonari dintre infanterie, blindate si aviatie. Asa cum se-ntampla intotdeauna, erorile in plan militar se platesc mereu cu sange de catre cei ce nu-si fac decat datoria. Ce-ar fi fost insa daca totul mergea bine si Franta era pregatita de razboi, bine condusa, cu o strategie adecvata, alta decat cea adoptata de catre gerontocratii ei generali mosteniti din WW I, si invingea? Nu putem decat sa ne imaginam…
WW
Surse date si poze: WIKIPEDIA-ENCICLOPEDIA LIBERA; INTERNET
www.chars-francais.net/…/index.php?…
philippe.boursin.perso.sfr.fr/autohi3b.htm –
www.lesfrancaisaverdun-1916.fr/theme-cha…
www.warwheels.net/…/WFVFrance3HAUG…
militaires-d-hier.forumgratuit.org/t13… – Franța
http://www.landships.freeservers.com/
www.warlordgames.com/…/new-french-cha… –
forum.worldoftanks.com/index.php?/topic/…