Ministerul Apărării a anunţat Avioane Craiova, Aerostar Bacău şi IAR Braşov că va mări comenzile de două până la patru ori.
Pentru prima dată implicaţiile tensiunilor de la 450 km de graniţele României se văd în economie. Astfel, Ministerul Apărării Naţionale a notificat producătorii de tehnică militară cu privire la posibilitatea triplării comenzilor destinate armatei în acest an.
Decizia vine în contextul crizei de securitate din regiune cauzată de anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia şi continuarea stării de tensiune, care tinde să se accentueze.
Pentru suplimentarea comenzilor este nevoie însă şi de o hotărâre de guvern privind suplimentarea bugetului alocat Ministerului Apărării pentru acest an, care se ridică la 6,8 miliarde de lei (1,5 mld. euro), adică puţin peste 1% din PIB. Spre comparaţie, înainte de conflictul cu Rusia, Ucraina aloca circa 2,7% din PIB pentru apărare, Rusia o pondere de aproximativ 3,8%, iar cheltuielile de înzestrare ale SUA se cifrau la circa 3,9% din PIB.
„Cei de la Ministerul Apărării ne-au anunţat înainte de Paşte că în 2-3 săptămâni să ne pregătim pentru că vor fi lansate comenzi de 2-4 ori mai mari ca valoare anul acesta. Societăţile nominalizate pentru aceste comenzi suplimentare sunt Avioane Craiova, Aerostar Bacău şi IAR Braşov. Totuşi mă gândesc că Ministerul Apărării nu poate să-şi depăşească bugetul aprobat pentru acest an, deci înainte de toate ar trebui să existe o hotărâre de guvern pentru suplimentarea bugetului Apărării. Şi la alte comandamente există intenţii de majorare a comenzilor, nu numai la comandamentul forţelor aeriene, respectiv comandamentul terestru, infanterie şi marină“, spune Mihail Toncea, unul dintre principalii acţionari ai Aerostar Bacău şi preşedintele Organizaţiei Patronale din Industria Aeronautică.
Dacă intenţiile de majorare a cheltuielilor bugetare alocate pentru apărare se vor concretiza, companiile care activează în această industrie vor fi printre puţinii beneficiari ai crizei din regiune.