Scurt istoric
În mod cert, hidrolocatorul nu este o tehnologie nouă, fiind dezvoltat la sfârșitul Primului Război Mondial pentru a contracara ascensiunea și proliferarea activității submarinelor. Britanicii și francezii au testat primele hidrolocatoare active.
Hidrofonul și hidrolocatorul au fost utilizate intens și pe scară largă în cel de-Al Doilea Război Mondial, nelipsind nici din echiparea Marinei Regale Române, chiar dacă aceasta din urmă nu a beneficiat de cele mai performante echipamente disponibile.
Hidrolocator de chilă SQS-23. Avea 7 metri diametru și cântărea 30 de tone Sursa foto: Wikimedia Commons
Anii 1960 – 1970 au adus o creștere substanțială a numărului de submarine sovietice fapt ce a relevat necesitatea dezvoltării unor noi mijloace tehnice și tactice pentru combaterea lor, hidrolocatorul/sonarul ocupând un loc central în această ecuație. La început, din cauza dimensiunilor mari, hidrolocatoarele erau instalate doar pe navele mai mari însă, progresul tehnologic a permis mai târziu instalarea lor atât pe navele mai mici cât și pe avioane sau elicoptere antisubmarin. În timp, navele de suprafață au început să utilizeze pe lângă hidrolocatorul amplasat în chilă și hidrolocatoare remorcate, cu antenă/vibrator imersat, funcționând atât în mod activ cât și în mod pasiv.
Dacă vreți să aflați mai multe informații despre hidrolocator/sonar dar și să citiți despre particularitățile luptei antisubmarin la Marea Neagră vă invit să accesați acest link pe rnhs.info.
Nicolae