De cativa ani suntem ocupati cu injuratul autoritatilor romane care nu finanteaza proiectul TBT 8×8 si nici nu cumpara Saur 2 (nu finanteaza ei multe dar aici e vorba de Saur 2 si TBT 8×8), discutam despre diverse variante de cooperare pentru noul TBT ba ne gandim si la posibilitatea de a importa sau asambla in Romania transportoare Stryker.
Ocupati cu aceste discutii, se pare ca ne scapa din vedere un detaliu:
There is a new guy in town !
De fapt, nu am scapat din vedere aparitia lui ci se pare ca nu evaluam corect ce insemna el pentru evolutia viitoare a masinilor de lupta.
Ca sa nu va tin in suspans, ma refer la sistemul AU-220M, produs de rusii de la Burevestnik.
Sistemul AU-220M si variantele lui
Prima data l-am vazut instalat pe transportorul ATOM, produs de rusi in cooperare cu francezii, apoi pe “tancul” PT-76 destinat trupelor de desant.
In realitate sistemul este realizat in patru variante terestre, cu mase intre 2.5 si 4 tone, cu sau fara penetrarea cutiei blindate, in diferite configuratii privind sistemele secundare de armament si destinate a fi montate pe aproape tot ce misca in armata rusa, incepand de la PT-76, 2S25 Sprut si BTR-80, continand cu BMP1 – 2 – 3 pana la “greul” BTR-T … cel putin pana in prezent.
Lor li se adauga o varianta navala, cu profil antiaerian si antiracheta, cu masa de 3 tone, un fel de sora mai mica a sistemului A-220M (6 tone, 300 lovituri / minut).
Veti gasi destule detalii despre sistem pe net, unele au fost publicate chiar pe site-ul nostru, dar subiectul de interes pentru mine il reprezinta munitia folosita.
In afisul de prezentare apar doua tipuri de munitie:
– 53–UBR–281U, perforant, cu trasor si focos de intarziere, cu o capacitate de penetrare de 106mm RHA la 500m si 96mm RHA la 1000m;
– 53–UOR–281U, cu fragmentatie, focos de impact si trasor, pentru uz antiaerian;
Conform Army Guide munitia cu fragmentatie este codificata 53–ERM–281U.
In privinta tipurilor de munitie, in special cea penetranta, informatiile nu sunt foarte clare dar unele site-uri vorbesc de o capacitate de penetrare de peste 130mm (cel mai probabil, alta munitie decat vechiul 53–UBR–281U) iar pe bloguri se vorbeste de aproape 300mm ( 😉 ).
Desi mi se pare greu de realizat o munitie cu capacitate de penetrare de 300mm, calibrul 57mm, avand in vedere ca tunul a fost realizat plecand de la S-60 care pacatuia prin camera scurta, sa incercam sa vedem ce capacitate de penetrare au munitii de calibru apropiat pentru a ne face o idee.
Munitiile pentru tunul Bofors 40mm L70 se prezinta cam asa:
– Slpprj 90, aparuta in 1993, cu o viteza initiala de 1465m/s si o capacitate de penetrare de 140mm la 2000m;
– Slpprj 90LK/97, aparuta in 1997, cu o viteza intiala de 1465m/s si o capacitate de penetrare de 140mm la 2500m;
– Slpprj 95LK/05, aparuta in 2005, cu o viteza initiala de 1510m/s si o capacitate de penetrare de 170mm la 2000m;
Acestor lovituri de tip APFSDS-T clasice li se adauga lovitura APFSDS-T, telescopica, produsa de CTA International si care poate strapunge 140mm RHA la 1500m.
Privind la datele de mai sus nu e greu sa ne imaginam ca un proiectil APFSDS cu o incarcatura de azvarlire de peste doua ori mai mare decat a celor de 40mm ar putea penetra dincolo de 200mm RHA, in functie de masa sagetii utilizate si de tipul de lovitura (clasica sau telescopica).
Aici apare marea problema
Un tun capabil sa traga 110-120 lovituri pe minut si sa penetreze RHA de la 200mm in sus strapunge, din orice directie, orice blindat pe roti, orice Bradley, Marder, CV-90, Warrior, M113, Leonidas, Kentaurus, Saurer, K-21, orice sistem autopropulsat de artilerie sau tanc usor folosit pentru trupele de desant.
I-ar rezista Puma IFV, in varianta supergrea, de 43 tone.
In privinta blindatelor noastre, doar blindajul frontal (presupus a fi stratificat) al Bizonului si TR-85 ar putea rezista la asa ceva in timp ce restul blindatelor, incepand cu T-55 si continuand cu tot ce mai avem pe roti si pe senile ar fi „sitting ducks”.
In caz ca nu m-am exprimat suficient de clar, reiau: tunul de 57mm al sistemului AU-220M gaureste tot ce avem in dotare, cu exceptia (deocamdata) a blindajului frontal al TR-85 si TR-85-M1.
Fara a-mi dori sa pun in discutie utilitatea dotarii cu un transportor 8X8, mai ales acum, cand au aparut zvonuri despre o posibila dezvoltare a TBT-ului cu sprijin General Dynamics, producatorul Stryker-ului, ma intreb daca, macar la unitatile Diviziei 2 Getica, nu avem nevoie de transportoare grele, mult mai bine blindate, apte sa reziste la tirul tunului de 57mm rusesc.
Ce ar fi de facut?
Solutia cu transportoare usoare, pe roti si senile, incarcate cu diferite kituri de blindaj modern, scump, pentru a rezista la calibrul 57mm nu mi se pare corecta pentru ca le va “manca” din capacitatea de incarcare si din mobilitate.
Solutia optima mi se pare utilizarea de sasiuri de tanc pentru ca pleaca de la inceput cu o protectie foarte buna, contra cel putin 57mm frontal si contra 23mm lateral, iar prin inlaturarea turelei de 10-12-14 tone se disponibilizeaza o masa importanta care poate fi folosita pentru completarea cu kituri de protectie, plus instalarea unei turele cu tun de calibru mediu si rachete, APS plus spatiu si sarcina utila disponibile pentru transportul trupei.
Chiar daca s-a incercat si de catre altii realizarea de transportoare grele pe sasiu de tanc, cel care mi se pare cel mai reusit si singurul verificat in lupta este, fara indoiala, NAMER-ul israelian, considerat, in acest moment, drept cel mai bine protejat vehicul blindat din lume.
NAMER
In timpul Operatiunii Protective Edge (Gaza – 2014), transportoarele NAMER, fara sistem Trophy la acea data, au fost lovite in repetate randuri de RPG-uri si rachete antitanc, inclusiv Kornet, reusind sa scape fara avarii grave, fara afectarea mobilitatii si fara ranirea echipajelor si militarilor transportati.
Rezultatele bune in lupta i-au facut pe israelieni sa planifice ajungerea la un numar de 500 de masini in urmatoarea decada, crescand ritmul actual de achizitie de 30 bucati/an.
Calitatile lui l-au facut interesant si pentru export, in SUA existand discutii daca sa se mearga pe o solutie verificata, cu Namer sau cu ceva similar pe sasiu de Abrams, in loc sa se mearga pe dezvoltarea unui nou Ground Combat Vehicle, mult mai scump.
In plus, israelienii mai negociaza cu Azerbaidjan si Columbia exportul Namer.
Despre Namer s-a mai discutat si la noi pe blog si gasiti destule informatii pe internet privind datele lui tehnice, asa ca reiau foarte pe scurt:
– masa – 60 tone;
– echipaj -3;
– trupa – 9;
– motor – 1200 CP;
– viteza 60 km/h;
– cost – 3 milioane $ (adaptarea sasiului de Merkava). Acesta e pretul pentru varianta de baza, acesta putand creste dupa instalarea Trophy si a unei teleoperabile cu tun de calibru mediu si rachete.
O oportunitate pentru Uzina Mecanica Bucuresti
Cred ca, pe langa a se gandi la realizarea unui tanc, UMB ar trebui sa profite de momentul asta cand producatorii europeni de blindate inca nu par sa inteleaga ce poate face turela AU-220M a rusilor si se tot invart in jurul cozii, pornind de la tranportoare usoare pe care incearca sa adapteze tot felul de kituri scumpe de blindaj.
Ar trebui sa inceapa discutiile cu IMI si Israeli Ordnance Corps pentru producerea la noi a unui APC greu, de tip Namer, pornind de la sasiurile de tanc pe 6 galeti, de tip TR-85 si T-72.
Avem prin depozite destule TR-85 (vreo 235 zice Wiki) plus 30 de T-72 si acestea ar putea acoperi necesarul pentru batalioanele de infanterie ale Diviziei 2 Getica.
Daca sunt necesare mai multe, putem cumpara de prin zona sasiuri de T-72 retrase din uz si sa completam necesarul. Ulterior, treptat, s-ar putea trece si la dotarea cu aceste APC-uri grele a batalioanelor de infanterie de la Bg.1 Mc. si Bg.81 Mc.
Evident, ar fi vorba despre intoarcerea sasiului cu motorul in fata, pentru protectie maxima.
Nu-mi dau seama acum daca ar trebui sa se mearga pe pastrarea motoarelor originale de 860-900 CP sau trebuie trecut la 1200 CP, probabil va fi in functie de echiparea finala preconizata a APC-ului.
Ca un exemplu, francezii de la Renk, impreuna cu suedezii de la Scania, au pus la punct un bloc compact motor-cutie care se potriveste, cu minime adaptari, pe sasiurile de tip T-72, T-90, M-84, PT-91 si poate furniza o putere de 1000 / 1200 CP. Sunt sigur ca mai sunt si alti producatori.
Sigur, un astfel de transportor nu va mai fi amfibiu dar se poate pastra capacitatea de snorkeling a tancului original.
Un pret de 4 – 4.5 milioane $, in configuratie de baza, dar cu Trophy, l-ar face mai mult decat interesant, avand in vedere ca un APC usor costa pe la 5-7 milioane $.
In plus, combinatia performante – pret redus l-ar face foarte interesant cel putin pentru partenerii NATO, in special cei din flancul estic, expusi direct pericolului rusesc.
Realizarea unui astfel de proiect la noi ar fi o ocazie excelenta pentru UMB sa intre in contact cu noi solutii si tehnologii privind blindaje, blocuri propulsoare, suspensii, sisteme de senzori care i-ar fi extrem de utile daca se va decide vreodata dezvoltarea unui tanc.
Nu as folosi sasiul de T-55 pentru a realiza un APC greu datorita sasiului mai scurt care ar permite imbarcarea a doar 6-7 pasageri. In plus, experienta israeliana cu Achzarit ne arata ca blindatul a trebuit refacut in intregime, cu costuri mai mari, din vechiul tanc ramanand doar partea inferioara a cutiei blindate.
Pe sasiul de T-55, intors si el cu motorul in fata, as dezvolta o platforma modulara pe care sa o pot adapta pentru sistem de rachete antitanc, transportor aruncator 120mm, sistem VSHORAD, vehicul de sprijin cu foc (o solutie gen Terminator), vechicul cercetare (cu posibilitate de lansare de drone terestre si aeriene), MLRS, vehicul de recuperare tehnica.
In functie de destinatie, ar putea fi dotat cu un motor de 600-700 CP de 12,7 sau 15 litri in locul celui de 38.8 litri si 580 CP, sau cu motorul de 860 CP disponibilizat de pe TR-85.
Si Moreniul ?
Daca zvonurile privind o colaborare cu General Dynamics pentru noul TBT 8X8 sunt reale, Moreniul ar trebui sa-si continue proiectul pentru ca oricum trebuie dotate cu APC-uri batalioanele de infanterie ale Bg.2 Inf. si Bg.18 Inf., BIM-ul.
Platforma TBT 8X8 este numai buna si pentru un HIMARS amfibiu sau platforma mobila si amfibie pentru lansare de rachete antinava, la fel cum poate fi un excelent transportor de munitie pentru unitatile de artilerie sau ambulanta destinata transporturilor mai in spatele frontului.
Odata ce platforma 8×8 este definitivata se poate realiza si o platforma 4X4 pentru cercetasi si vanatori de munte.
In plus, Moreniul se poate gandi si la o platforma de drona terestra pentru cercetare si vehicul lansator de drone terestre, specializate pe lupta antitanc (s-a mai discutat pe aici) si plantare de mine, culegere de informatii etc.
Concluzii
Toti ne-am minunat de performantele tunurilor de 40mm de pe vehiculele de lupta occidentale dar se pare ca doar rusii si-au luat masuri in privinta asta, daca e sa luam in discutie numai IFV-urile T-15 si Kurghanetz.
In plus, au reactionat rapid, dezvoltand sistemul AU-220M dar se pare ca, de data asta, occidentalii nu s-au prins cum stau lucrurile.
Pana se vor prinde ei cum sta treaba, avem sansa sa ne conturam ca producator regional (cel putin) pentru astfel de APC/IFV-uri grele, punandu-ne pe picioare industria de aparare si creand premisele pentru dezvoltarea ulterioara a unor proiecte mai complexe.
Conditia este sa ne miscam repede pentru ca, altfel, parca ne trezim ca le vor produce polonezii.
Eroul Bula
Citeste si:
http://www.rumaniamilitary.ro/modernizari-ale-armamentului-existent-solutii-stop-gap-ii
http://www.rumaniamilitary.ro/reutilizarea-armamentului-existent-solutii-stop-gap
http://www.rumaniamilitary.ro/turele-si-arme-calibru-mediu-pentru-masini-de-lupta
http://www.rumaniamilitary.ro/noutati-in-gama-bmp-3
http://www.rumaniamilitary.ro/lockheed-martin-testeaza-turele-pentru-rachete-antitanc
http://www.rumaniamilitary.ro/rachete-multirol-thales-lmm-integrate-pe-turele
http://www.rumaniamilitary.ro/masina-grea-de-asalt-a-infanteriei-o-noua-moda