Experienţa mea pe/cu TR-77-580 acoperă o perioadă lungă, mai exact, din 1981 şi până în 2008, fără însă a fi şi continuă. Dintre activităţile pe care le consider importante şi la care am luat parte amintesc taberele şi aplicaţiile cu trageri de luptă din poligoanele Babadag, Cap Midia şi Mălina, exerciţiile de conducere din Babadag, Topraisar, Medgidia, Basarabi, Mihail Kogălniceanu şi Taşaul, pregătirea şi transportul primelor tancuri în portul Constanţa pentru export, recepţia unui lot de tancuri la secţia din Mihai Bravu a FMGS şi altele.
Soarta mi-a fost ca să particip la aplicaţia din vara anului 1982 din Poligonul Babadag, unde pregătirile au durat aproape trei luni pentru prezentarea în faţa lui Nicolae Ceauşescu a aplicaţiei cu trageri reale cu Batalionul de infanterie în apărare, întărit cu o companie de tancuri şi sprijinit cu focul a două divizioane de artilerie, aplicaţie la care au participat elicopterele de la Tuzla şi avioanele de la Ianca, Feteşti şi Mihail Kogălniceanu. In cadrul aplicaţiei, acolo, pe Dealul 6 Martie a fost organizată şi o expoziţie de armament şi echipament militar produs de industria românească, „vedetele” acelei expoziţii fiind tancurile TR-77-580 şi TR-85. Printre altele, văzute de mine atunci şi acolo, aş aminti Tunul de 130mm, instalaţia de decontaminare NBC cu motor de MIG, elicopterul IAR 330 Puma etc.
Numarand „bobite”
Pe timpul pregătirilor, fiecare din cele 10 TR-77-580 participante numai în cadrul dispozitivului de apărare (pentru că au mai fost alte 6 tancuri care au prezentat un exerciţiu de conducere), a tras un număr impresionant de lovituri. Din câte-mi aduc aminte, numai tancul meu a tras cam cinci unităţi de foc, asta însemnând 250 de lovituri de tun. Cred că nu exagerez!
„Purcei” in cutie
Faptul că România a fost în măsură să fabrice şi să exporte un număr important de tancuri, este pozitiv, de netăgăduit şi important, nu-i aşa?! Pentru că nu oricine îşi poate permite acest lucru! 🙂
Tancul avea multe hibe. Caracteristicile sau performanţele lui sunt cele pe care le cunoaştem, dar bătăi mari de cap am avut cu altele, mărunte, la prima vedere, dar care practic îl făceau neoperaţional. Aş aminti aici o „amărâtă” de bară de torsiune de 30 cm, cea care angrena compresorul şi care crăpa dacă turai motorul în mod neglijent. Scoaterea din funcţiune a compresorului ducea în scurt timp la pierderea aerului comprimat, compromiţând în acest mod pornirea pneumatică a motorului, care era de bază. Iar înlocuirea acestui element simplu, nu era de loc simplă! 🙂
Tot soarta sau întâmplarea au făcut ca pe 5 aprilie 2004, în prima zi lucrătoare după accederea României în NATO, eu, în fruntea subordonaţilor din Batalionul 1 Tancuri „Vlad Ţepeş”, să facem praf ţintele din poligonul Mălina, tot cu… „bătrânul” TR-77-580! 🙂
Şi ca să încheiem discuţia pe această temă, în 2008, la sfârşit de toamnă, dar şi de carieră militară, mi-a fost dat să primesc un lot de TR-77-580, de această dată în Târgovişte, probabil pentru veşnica lor odihnă!
Iată de ce, îmi permit să spun că TR-77-580 trebuie văzut ca început de drum, şi nu ca un eşec!
Eşecul este atunci când pleci la drum şi nu eşti în stare să ajungi la destinaţie!
Sau dacă eşti „lost in space” şi nici măcar nu ştii unde vrei să ajungi!
Tot cu un eșec aș compara și „rătăcirea” României după decembrie 1989.
tRofi
TR-77-580: eşec, sau început de drum? (1)