În decursul istoriei noastre complicate am trecut prin fel de fel de faze şi relaţii cu vecinii noştri, despre care am avut ocazia să vorbesc pe acest site. Dar, totuşi, parcă cu niciunul dintre vecinii noştri nu am avut atât de multe de împărţit şi pătimit ca şi cu ruşii. Pare paradoxal, în decursul existenţei noastre de două mii de ani, ruşii ne-au influenţat atât de mult încât până şi astăzi suntem cu ei în postura actuală, de adversitate aproape declarată. Şi totuşi, cu ruşii am ajuns vecini abia la 1792, dar tendinţele lor expansioniste s-au lovit de noi mult mai devreme, oficial din 1711, din timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, de când putem înregistra prima invazie rusească asupra noastră. A fost prima din cele douăsprezece, invazii care au fost mai grele şi mai cumplite ca şi cele ale tătarilor sau turcilor, aceste fapte fiind documentate de martori şi scriitori contemporani care au lăsat mărturii indiscutabile ale acestor fapte. Iar despre ultima, cea din 1944, avem amintirile bunicilor noştri care au trăit din plin acele vremuri grele.
Nu ne-am dorit să fim vecini cu ruşii, dar aceştia, popor cuceritor prin excelenţă, au ajuns să fie vecini cu noi. Iniţial i-am privit ca şi eliberatori, ca să ne scape de turci, dar când am ajuns sub ei, s-au comportat infinit mai rău ca şi turcii, deşi eram fraţi întru religie. Ruşii, în elanul lor cuceritor, au robit şi popoare creştine, chiar şi ortodoxe, şi asupra lor au pus un jug mult mai cumplit decât cele păgâne, islamice, o realitate pe care aceştia ar trebui să şi-o asume, dar nu o fac nici astăzi, ba chiar dimpotrivă. Ei au istoria lor proprie, unică, pe care o propovăduiesc, deşi nu se potriveşte deloc cu cea a popoarelor cucerite. În istoria lor sunt eliberatori aşteptaţi şi primiţi cu braţele deschise, în istoria celorlalţi, eliberaţii, sunt mai răi ca turcii, cotropitori şi împilatori. Noi, românii, simţim asta mai mult ca şi alţii având în faţă cazul Basarabiei.
Va invitam sa cititi intregul articol pe Cristian Negrea.ro