Regiunea separatistă nistreană are probleme economice din ce în ce mai vizibile. Se sufocă și nu mai poate genera resurse pentru populația care a mai rămas în regiune și nu a părăsit zona către Est sau Vest. Separatismul nistrean își probează limitele în fața unor ambiții imposibil de satisfăcut. Însă în loc să-și rezolve problemele cu patria mamă, Republica Moldova, și să negocieze creștere economică și avantaje pentru propria populație, Tiraspolul stă țanțoș ca un curcan ogârjit și își introduce unicele resurse rămase în exerciții militare, fluturatul steagurilor în parae simbolice și arătatul mușchilor pe malul Nistrului.
Prima greșeală fundamentală a regiunii separatiste, admițând că s-a gândit cu adevărat vreodată la separatism genuin și nu la dominarea Chișinăului prin dreptul de veto al părții componente asupra politicilor fundamentale ale întregului, a fost modul în care și-a gestionat construcția economică. Regiunea a moștenit o situație economică mult mai bună decât terirtoriul dintre Prut și Nistru, acolo unde erau amplasate mai degrabă capacități agricole. Totuși, ca orice industrie din perioada sovietică, mare consumatoare de energie și nemodernizată, fără aport de tehnologie, și cea din stânga Nistrului a fost destinată pieirii, cu atât mai mult cu cât haina îmbrăcată a fost cea a separatismului și al dependenței financiare de Moscova.
Într-adevăr, separatismul de la Tiraspol a fost întotdeauna un proiect politic al Moscovei, și nu o pornire reală, genuină, naturală a populației locale. Acest lucru s-a dovedit prun faptul că, în loc să-și valorifice capacitatea industrială locală, să facă reforme sau să recalibreze capacitățile industriale, separatiștii au preferat proiectele independentiste politice și alocările bugetare de la Moscova. Până când dependența a ajuns la 75% din bugetul regiunii, virat direct de la bugetul rus pentru acest proiect politic. Niciodată autoritățile succesive de la Tiraspol nu au vâzut regiunea ca autosustenabilă, capabilă să-și asingure prin sine și capacitățile locale supraviețuirea și dezvoltarea. Adică o formă de consolidare a independenței mult clamată și “cerută” în presudo-referendumuri successive.
Din contra, dependența de Moscova a crescut. Mai mult, chiar și la nivel local, principalele surse de venituri au provenit din contrabanda cu diverse produse și din infracționalitatea regională, respectiv din două ramuri greu de cotat într-o industrie necriminală. Astfel, principala sursă de venituri a devenit fentarea Ucrainei, cu larga complicitate a diferitelor autorități și potentați locali, în special din regiunile Odesa și Vinitsa, de impozite și taxe, în special accizabile, la fel cum a făcut-o și cu Republica Moldova, acolo unde numeroși potentați și oameni de afaceri, dar și oameni politici, și-au ascuns afacerile, au spălat bani în tranzacții fictive și și-au ascuns veniturile ilicite, bazându-se pe lipsa capacității de control a autorităților legale în regiune.
Evoluțiile politice au fost succesiv în situația de a determina aruncarea în aer a acestei industrii criminale și acestei părți a economiei negre și gri din Ucraina și RM, valorificată la Tiraspol și în regiune. Mai întâi, Guvernul Iulia Timoshenko a adoptat Decretul 400 prin care se cerea controlul oficial al Republicii Moldova pentru tranzacțiile cu regiunea separatistă. Guvernul Timoshenko a căzut și situația a revenit repede la starea anterioară, totul până la războiul din Estul Ucrainei. Și atunci, așezarea economiei separatiste pe baze ilicite a fost din nou probată, odată cu adoptarea interdicției de tranzit a produselor accizabile prin regiune, deci evitarea pierderii resurselor statului ucrainean către separatiști și infractorii mari cu protecție politică din regiunile ucrainene limitrofe.
Astăzi regiunea separatistă a redus salariile cu 30%. A fost nevoită și la nivelul firmelor particulare să reducă salariile cu 20%, iar reducerile de personal vin în cascadă. Regiunea e nesustenabilă, iar sprijinul oferit de Chișinău pentru a exporta în UE, pe baza normelor europene ale Acrordului de liber schimb, în condițiile dispariției la sfârșitul anului a sistemului de preferințelor comerciale europene, ar trebui să determine Tiraspolul să se apropie de Chișinău și să încerce să valorifice această oportunitate. Să accepte reintrarea părții viabile a economiei regiunii în sistemul economic și financiar al Republicii Moldova. În schimb, nu vedem decât strigăte de acuzare privind “blocarea Transnistriei” de către Kiev și Chișinău, acuzații de „înțelegeri subterane” între Republica Moldova și Ucraina și manifestări militare cât mai vizibile cu mutarea tehnicii militare și formule ofensive de desant pe malul drept al Nistrului. Adică agresivitate și violență în locul abordărilor diplomatice și adaptării la realitate, respectiv viabilizarea propriei economii din regiunea separatistă.
Furtul nu avea cum să dureze. O economie bazată doar pe construcția separatistă ca proiect politic al Moscovei era viabilă doar atât timp cât economia rusă duduia și nu arunca cu bani într-un război de susținerea Crimeii anexate și pe agresiune militară din Donbas. Apoi economia bazată pe căpușarea economiei Ucrainei și Republicii Moldova, pe contrabandă, spălare de bani și evaziune fiscală, nu putea să supraviețuiască odată ce relațiile dintre cele două state și autoritățile lor legitime se armonizau. Acțiunea celor două state vecine a fost legitimă, una de evitare a exportului de fonduri ilicite deturnate din cele destinate bugetului național către zona separatistă. Doar economia reală, cea a producției de bunuri și comercializarea lor, la prețuri reale, stabilite pe piață și nu subvenționate, dezvoltarea unei piețe interne competitive și a unui consum care să susțină această economie, acestea erau soluțiile care puteau duce la susținerea populației la nivel local și la proiecte de independență, dacă acestea au existat vreodată la Tiraspol. Și ieșirea din izolare, armonizarea relațiilor regiunii cu statul căruia îi aparține de drept, Republica Moldova, și, prin intermediul acestuia, integrarea în comerțul legal cu staul vecin, Ucraina, tranzitul legal prin teritoriul Ucrainei spre Est și comerțul cu statele terțe din UE și din Occident.
Iulian Chifu