Romania Military

Trei fregate si un pumn comun aratat Turciei

Grecia tocmai ce a semnat o intelegere cu Franta intru achizitia a trei fregate FDI – deocamdata nu avem un contract ferm – dar lasand la o parte fregatele, acordul este ceva mai amplu si mult mai semnificativ.

La punctul doi, Parisul si Atena se angajeaza sa-si ofere sprijin armat daca o terta parte face atingere la teritoriul celeilalte, adica daca Franta ar fi atacata, Grecia i-ar sari in ajutor cu fortele sale armate, daca Grecia ar face obiectul unei agresiuni armate, atunci Parisul i-ar sari in ajutor cu forta sa armata…

Cum ambele tari sunt membre NATO stai si te intrebi ce sens ar putea sa aiba un astfel de angajament dar lucrurile devin imediat clare, odata cu reactia Ankarei. Astfel, purtatorul de cuvant al ministerului turc de externe ne-a explicat pe loc care si cum sta treaba: “Greece’s maximalist maritime jurisdiction area and national airspace claims are in contravention of international law. It is a vain dream for Greece to think that they can impose upon Turkey these claims, which are also questioned by the international community, by forming bilateral military alliances against Turkey, undermining NATO Alliance itself.”

Cu alte cuvinte intelegerea dintre Paris si Atena are in vedere Turcia si daca otomanii ar avea de gand sa mai faca excursii prin apele teritoriale grecesti cu nave de prospectare insotite de fregate ar putea avea surpriza sa dea ancora-n ancora atat cu navele elene cat si cu cele frantuzesti.

Iar de aceasta data este posibil ca o nava de razboi frantuzeasca sa nu mai faca cale intoarsa cand una turceasca isi pune radarul pe ea ci dimpotriva, sa faca exact acelasi lucru si de aici incolo ramane de vazut.

Iar turcii si-au cam facut-o cu mana lor, situatia devenind tensionata in vara anului trecut cand nave turcesti de cercetare au facut teste prin Mediterana de Est in zone considerate de greci ca fiind zona lor economica exclusiva. Grecii au intrat in alerta iar Franta si-a trimis navele de lupta in zona. Turcii, baieti destepti, au pus radarul pe o nava frantuzeasca, Parisul a protestat si a trimis in zona si mai multe nave de lupta, plus forte aeriene.

Drept urmare, Grecia a cumparat de urgenta 24 de Rafale si se pregateste sa mai cumpere si 3, poate chiar 4 fregate FDI, in acelasi timp intarindu-si legaturile de aparare cu Franta.

Pentru cine nu stie, relatiile franco-elene au fost mai mereu foarte bune, in timp ce relatiile dintre Ankara si Paris n-au excelat absolut niciodata. Ne mai aducem aminte ca presedintele Frantei Nicolas Sarkozy a fost primul oficial de rang foarte inalt al UE care a spus clar si public ca Turcia nu are ce cauta in Uniune, ca nu face parte din familia europeana si a spus toate acestea intr-o perioada in care Erdogan nu era presedinte iar derapajele politice si economice nu incepusera in Turcia.

Un acord similar a fost semnat de Grecia si cu Emiratele Arabe Unite, desi acest acord nu are in mod evident anvergura politica si potential militara a documentului semnat cu Franta, EAU au sprijinit si ele Grecia prin trimiterea in zona de aparate de lupta.

GeorgeGMT

Exit mobile version