Prin uşa larg deschisă, OSU mă anunţă că sunt chemat la general, veste care mă luase oarecum pe nepregătite. Abia venisem din poligon și încă nu reușisem să scap de noroiul de pe bocanci. Cum totuşi era o urgență, am șters bocancii cu o cârpă, le-am aplicat un strat de cremă proaspătă și dădui fuga la general.
Eram sigur că domnul general mă va întreba cum stau cu tancurile.
În mintea mea, stăteam bine: 30 în remize – toate lustruite Nekerman, dacă-mi permiteți acest termen, 12 în aplicația de la Babadag, iar diferența, în poligon, de unde abia m-am întors.
– Zi comandante, mă întâmpină domnul general, care e treaba cu TAB-urile?
Deci asta era, nu tancurile făceau obiectul controlului. Iar eu venisem doar cu un pix.
– Domnule general, tancurile noastre sunt toate operative…
– Lasă tancurile. Zi-mi cum stai cu TAB-urile?
Problema începuse să capete contur, pentru mine. Sigur, cineva ciripise că TAB-urile batalionului anexă erau pe chituci.
– Domnule general, TAB-urile aparțin batalionului de infanterie, iar cel mai în măsură să vă răspundă este comandantul acestui batalion, care…
– Nu e treaba ta. Comandantul batalionului este detașat la Sinaia, la Complexul Furnica, unde are destulă bătaie de cap cu toți cei care ajung să-și petreacă acolo concediul de odihnă… Ce te miră?
– Treaba asta cu petrecutul concediului de odihnă! Eu de când sunt militar, am reușit să-l iau numai în februarie și în noiembrie, și atunci, numai când nu aveam nevoie de odihnă…
– Iarăși, nu e treaba ta! Raportează: Batalionul de infanterie, nu este anexă la unitatea pe care o comanzi?!
– Este, dar starea TAB-urilor…
– Nu mai căuta justificări și alte motive. Răspunde, cum stai cu TAB-urile?!
Un alt gând îmi încolți în minte: dacă totuși, la nivelul ăl de sus, se cunoaște starea adevărată a tehnicii din dotare, nu-i momentul să spun adevărul, să scăpăm de aceste vechituri și să nu ne mai furăm căciula…
– Comandante, răspunde-mi la întrebare! mă învioră domnul general.
– Nu stau deloc bine. TAB-urile abia se mai țin pe roți…
T-72
Și-mi dădui drumul la gură: sunt pe chituci, cauciucurile sunt îmbătrânite, aparatură este veche, uzată moral, defectă sau chiar lipsește, motoarele sunt stricate, ruginite, gripate, unele au chiar blocul motor crăpat, transmisiile, cuplajele, angrenajele și așa mai departe sunt defecte, baterii ioc… Practic, sunt mormane de fier vechi, iar noi cheltuim bani pentru ascunderea realității, lustru și pază.
– Cum aşa? Ce tot îmi îndrugi aici?
– Aceasta este realitatea cu TAB-urile!
– Cum îți permiți să faci asemenea afirmații? De ce nu le-ai reparat până acum?!
– Domnule general, starea tehnică a mijloacelor de luptă este raportată…
– Taci! Nu mă interesează! Din acest moment te apuci și repari toate TAB-urile din curte. Apropos, câte transportoare amfibii blindate aveți?
– In parcul mașini luptă sunt 25.
– De mâine, faci o planificare și-mi repari câte 5 TAB-uri pe săptămână! Ai înțeles?
– Am înțeles, dar sunt unele mici probleme… Eu sunt comandant la unitatea de tancuri, nu am nici cu ce și nici cu cine să repar ceva ce nu-mi aparține…
– Imediat vom da un ordin să-ți „aparțină”!
– Mai e o problemă…
– Care?!
– De fapt, sunt 25 de TAB-uri în cazarmă, dar mai sunt încă 5 trimise la reparat, de vreo 3 ani, la Secţia de Reparat Tehnică Militară şi se pare că nu mai pot fi reparate…
– Nu fi obraznic! Și nu mă interesează cum faci! Tu mi le repari pe toate! În patru săptămâni!
Şi abia plecă generalul… Ce mai freamăt, ce mai zbucium…
Atunci mi-am dorit să înceapă războiul sau măcar o revoluţie, să fiu detaşat la Polul Nord sau Sud, în fine, să se întâmple ceva care să-mi dea altceva de lucru decât ordinul pe care l-am primit.
Şanse la fel de mari în a-l duce la bun sfârşit erau dacă mă apucam să repun pe linia de plutire epava de la Costineşti!
Dialogul de mai sus nu este imaginar sau născocit!
Nu-i o glumă! În vara anului 2003 am primit ordin să repar, adică să fac operative într-o lună 25 de buc. TAB-71, care erau în acea cazarmă de mai mulţi ani.
Fără nicio referire la cu ce, cu cine, cum, de ce s.a.m.d.!
„Încercările” mele de a ieşi din acea situaţie, în care dintr-o dată, trebuia să fiu mai performant decât întreaga industrie românească de armament pot fi regăsite în OZU şi în rapoartele care au urmat.
Bineînţeles că „lucrările” pe care am reuşit să le fac împreună cu acea mână de oameni pe care am avut-o la dispoziţie şi faţă de care mi-era ruşine să dezvălui întraga „misiune primită”, ca să nu mă considere tâmpit, au constat în elaborarea unei liste lungi cu defecţiuni tehnice, altei liste cu necesar de piese, materiale, accesorii, etc., stergerea prafului, smulgerea buruienilor şi reîmprospătarea dungilor cu var.
Am ieşit din acea „situaţie fără ieşire” după numai două săptămâni, când „norocul” mi-a ieşit în cale cu o altă întâmplare, cel puţin la fel de interesantă ca şi cea despre care am vorbit.