Ori de câte ori Trump mai declară câte ceva, lumea întreagă (i) încearcă să înțeleagă ce vrea de fapt nebunul și / sau (ii) intră în panică din start. Sau ambele. Da, tind să cred că ambele… 🙂
Din postura de președinte al celei mai mari puteri militare a lumii – Statele Unite ale Americii, declarațiile lui Trump au foarte multă greutate oricât de absurd sau hilar ar fi conținutul lor. Uneori, declarațiile lui Trump privind diverse probleme internaționale pot fi catalogate fără a greși prea mult ca fiind de-a dreptul năstrușnice (asta ca să mă exprim frumos…). Noi, românii (probabil că nu doar noi), avem un vechi proverb: „un nebun aruncă o piatră în baltă și zece înțelepți nu o pot scoate”.
Încă de la primul său mandat, Trump s-a arătat impulsiv și extrem de tranzacțional în probleme de stat iar lucrurile nu par să se fi schimbat între timp. Din contra! Probabil că trecutul corporatist din real estate (un domeniu cu o doză mare de „golănie”) a condus la formarea acestui mod extrem de direct de a negocia state și / sau populații ca și cum ar fi companii și / sau angajați.
În diplomație există anumite uzanțe, un anumit protocol, Trump pare să le ignore cu desăvârșire. Pe de altă parte, în diplomație există și foarte multă ipocrizie. Unii ar putea argumenta că măcar Trump spune lucrurilor pe nume, fără să se mai ascundă după uzanțe, obiceiuri, idealuri democratice etc șamd. Realpolitik!
Nu am pretenția că aș fi „luminatul” capabil să îl înțeleagă pe Trump. Nu am nici pe departe această capacitate intelectuală… Este imposibil să decodezi afirmațiile unui om când ai acces doar la informațiile din spațiul public fără a fi la curent cu ceea ce se întâmplă în spatele ușilor închise.
Așa că hai să speculăm puțin… 🙂
Multă lume se „minuna” de ultima „idee” a lui Trump: mutarea palestinienilor din Fâșia Gaza în Egipt, Iordania etc, confiscarea teritoriului Fâșiei de către SUA care ar urma să transforme dezastrul de acolo în Riviera Levantului (declarație din 05.02.2025).
Ceea ce a spus Trump este o adevărată nebunie, extrem de greu de pus în practică, chiar plecând de la prezumția că toate părțile implicate, mai ales palestinienii, ar fi de acord. Și exact așa mi s-a părut și mie, încă de la început. Doar că este o nebunie mult prea evidentă așa că, de fapt, substratul ar putea fi altul.
Recent am început să citesc niște știri disparate dar care pot cumva pune afirmațiile lui Trump într-o altă perspectivă:
- 06.02.2025 – Ministrul israelian al apărării a ordonat armatei israeliene să pregătească un plan pentru a permite cetățenilor din Gaza care doresc să părăsească Fâșia să facă acest lucru. Katz a subliniat că planul va include „opțiuni de ieșire prin punctele de trecere terestre, precum și aranjamente speciale pentru plecarea pe mare și pe calea aerului”. Acest lucru vine după ce președintele american Donald Trump a propus mutarea populației din Gaza și confiscarea teritoriului de către Washington. Potrivit Axios, propunerea lui Trump a șocat liderii din Arabia Saudită, Egipt și Iordania, precum și pe unii din propria sa administrație… 🙂
- 10.02.2025 – Membrii Ligii Arabe vor organiza un summit extraordinar la Cairo pe 27 februarie (între timp data a fost modificată) pentru a discuta propunerea președintelui american Donald Trump de a expulza palestinienii din Gaza. Reuniunea se va concentra pe dezvoltarea unei poziții arabe unificate în sprijinul Egiptului și Iordaniei înainte ca SUA să pună presiune pe ele pentru acceptarea planului lui Trump.
- 12.02.2025 – Egiptul va prezenta un plan de reconstrucție a Fâșiei Gaza care va permite palestinienilor să rămână pe pământurile lor, a declarat Ministerul de Externe al țării. Declarația a fost făcută după ce președintele american Donald Trump a declarat că ar putea lua în considerare suspendarea ajutorului pentru Egipt și Iordania dacă acestea nu cooperează cu planul său de relocare a palestinienilor din Gaza în statele arabe din apropiere.
- 12.02.2025 – Acum că s-a deschis Cutia Pandorei, fostul prim-ministru turc Ahmet Davutoglu a sugerat că Gaza ar trebui să fie anexată temporar de Turcia ca regiune autonomă. Conform propunerii sale, populația din Gaza ar organiza un referendum pentru a decide dacă teritoriul ar trebui să fie anexat Turciei, iar după anexare ar fi înființat un stat palestinian. Davutoglu a susținut că planul său ar proteja palestinienii de propunerea lui Trump de a-i elimina din zonă. Ca scurtă paranteză, Turcia este pe val de la căderea lui Assad.
- 13.02.2025 – Președintele egiptean Abdel Fattah el-Sissi și regele Abdullah al II-lea al Iordaniei au discutat telefonic despre pregătirile pentru un summit de urgență al Ligii Arabe, care urma să aibă loc pe 27 februarie la Cairo. Convorbirea lor s-a axat pe situația din Fâșia Gaza, cu privire la care ambii lideri și-au subliniat unitatea în sprijinirea punerii în aplicare a acordului de încetare a focului și a reconstrucției fără strămutarea populației palestiniene.
- 17.02.2025 – Hamas și-a exprimat dorința de a preda controlul asupra Fâșiei Gaza Autorității Palestiniene, a anunțat Sky News Arabia. Potrivit sursei citate, decizia a fost luată sub presiunea puternică a Egiptului în timpul unei vizite recente a unei delegații Hamas la Cairo. Într-o scrisoare adresată Organizației pentru Eliberarea Palestinei, Hamas a stipulat că angajații guvernamentali din Gaza ar trebui să se întoarcă la muncă sub noua administrație sau să se pensioneze cu garanția plății pensiei.
- 17.02.2025 – O reuniune planificată în Arabia Saudită a liderilor arabi ca răspuns la planul președintelui Statelor Unite, Donald Trump, de a prelua controlul asupra Gaza a fost amânată cu o zi și extinsă, au declarat diplomați arabi luni, 17 februarie. „Mini summitul arab de la Riad a fost amânat de joi pentru vineri, 21 februarie”, a declarat o sursă saudită pentru agenția franceză de presă AFP. O sursă diplomatică arabă a confirmat noua dată. Între timp, conform ArabNews, a fost mutat pe 4 martie, pare că totul e fluid… Dar iată cum se încheie articolul citat: „Planul lui Trump pentru Gaza a stârnit proteste în întreaga lume arabă, determinând o rară demonstrație de unitate între națiunile arabe pentru a-l bloca.”
Mie mi se pare destul de clar ce a vrut Trump să facă. Omul joacă ruleta rusească fără să clipească și, când ți-e lumea mai dragă, mai bagă și un „crazy Ivan”, mai ceva ca Sean Connery. Este și ăsta un stil de negociere, dar ca să funcționeze, trebuie ca lumea să te creadă. Chiar este Trump un actor atât de bun? Pentru moment aș zice că da.
Închei cu încă un exemplu:
- 08.01.2025 – BBC: Președintele ales Donald Trump și-a reiterat dorința ca SUA să achiziționeze Groenlanda și Canalul Panama, calificându-le pe ambele drept esențiale pentru securitatea națională americană. Întrebat dacă ar exclude folosirea forței militare sau economice pentru a prelua teritoriul autonom danez sau Canalul, el a răspuns: „Nu, nu vă pot asigura cu privire la niciunul dintre cele două. „Dar vă pot spune următorul lucru: avem nevoie de ele pentru securitatea economică”, a declarat el reporterilor în timpul unei ample conferințe de presă la proprietatea sa Mar-a-Lago din Florida.
- 27.01.2025 – Gcaptain: Danemarca a anunțat un acord istoric în domeniul apărării în valoare de aproximativ 2 miliarde de dolari (14 miliarde de coroane daneze) pentru a-și consolida prezența militară în regiunea arctică și nord-atlantică, răspunzând astfel provocărilor de securitate în continuă evoluție și interesului internațional crescut în zonă.
- 30.01.2025 – Gcaptain: Ministerul danez al Apărării a anunțat o schimbare semnificativă în strategia sa de achiziții navale, reorientându-și proiectul de proiectare a navelor de patrulare pentru a se concentra asupra navelor cu capacitate arctică. Pivotul strategic vine ca răspuns la evoluția dinamicii de securitate în regiunile Mării Baltice și Atlanticului de Nord, cu un accent deosebit pe consolidarea capacităților arctice ale Danemarcei, în special în jurul Groenlandei. Decizia, luată de comitetul pentru acordul de apărare, vizează înlocuirea navelor învechite din clasa Thetis cu nave arctice mai eficiente.
Evident, totul ar putea fi explicat și prin principiul acțiunii / reacțiunii. Doar că Danemarca n-avea cine știe ce planuri arctice în ciuda faptului că despre întărirea prezenței aliate în zonă se vorbește de multă vreme… Așa cum nici țările arabe nu erau foarte interesate de viitorul palestinienilor.
În fine. Eu, personal, am mai văzut tiparul ăsta în viața mea de zi cu zi. Prin urmare, încă nu mă grăbesc să trag concluzii de pe urma întâlnirii ruso-americane din Arabia Saudită.
Eu cred ca-l banuiesti pe Trump de ceva inteligenta peste medie, dar cred ca omul asta – un Becali al americanilor – vorbeste sa fara sa gandeasca, spune tot ce-i trece prin cap, se pricepe la orice, face ce crede el de cuvinta, fara sa constientizeze efectele.
Eu cred ca Trump tinteste inalt menit sa aibe unde
sa scada si sa castige teren de negociere. Cam asa e
jocul precum merge si la afaceri. Eu personal sugerez sa asteptam pana se vor aseza boabele de mazare in oala. 🙂
Sistemul lui e aparent bizar dar e posibil ca gandeste
afara din cutie , nu degeaba sustine atata timp aceeasi parere fara sa faca o miscare in nici o directie.
Sa pui un rege si un presedinte arabi in pozitie care nu le convine, nu e facuta degeaba fara motiv. Asa cred eu.
Si, si, si posibil ca este un fel de racnet al lui pt
Europa sa se trezeasca, un fel de goarna ?📣📢
Posibil, dar nu poți ști. Până una alta lumea se agită. Bine, rău… naiba știe…. Dacă ar fi să mă uit însă acolo unde sprijinul este sigur, adică pentru Israel, pare adeptul soluțiilor radicale. Nu comentez mai departe fiindcă nu doresc să fiu greșit înțeles, doar punctez referitor la modul în care ar putea, eventual, gândi.
Asa o fi… 🙂 Dar e prezidentul SUA. A ajuns acolo fiind ales.
N-am zis ca are cine stie ce IQ deosebit dar cred ca putem fi de acord ca omul nu duce lipsa de „scoala vietii”. Uneori, scoala vietii face cat 2 doctorate.
Intamplarea face ca am folosit si eu tactica asta de negociere cand eram pus la colt si aveam o mana foarte proasta. Doar ca eu stau ceva mai prost la actorie.
In fine, vom vedea.
Ceva tot are in bostan, ca nu a ajuns degeaba presedinte, macar prima data. Si cu politici de stanga in campanie pt sanatate, joburi, criticandu-l pe Bush Jr pt Irak, era admirat de democrati. Ca si el fusese democrat toata viata pana a vazut ca astialalti sunt mai usor de convins sa-l voteze. Doar ca nu e rabdator, atent la detalii si are destule capricii. Iar in al doilea mandat presedintii nu mai au constrangerile din primul… vedem ce iese.
https://www.aktual24.ro/plan-de-pace-in-trei-etape-anunta-fox-news-ce-ar-fi-stabilit-concret-reprezentantii-sua-si-rusiei-in-legatura-cu-ucraina/
Plan de pace – armistitiu, alegeri in UA, acord de pace.
Decat zic.Zelensky face un turneu prin OM.Turcia,Arabia Saudita,EAU.Toate au jucat un rol de intermediar intre UA si RU la un moment dat.AS evident a gazduit azi intalnirea intre RU si SUA.
Putin zice ca e gata sa negocieze cu UA dar asta e blabla cata vreme cere schimbarea configuratiei de securitate pe continent.Macar zice si el ceva.
Amu,zic si io ca dracu nu-i atat de alb inchis pe cat pare.
Astia tre sa faca dansul diplomatic oarecum obisnuit.Ce putem jura cu mana pe Biblie e ca canalele secrete baga 24/24 zilele astea si beau multa cafea.
Asta e bine.Sa rupa telefoanele,poate se lasa cu o pace.
Si trecatoare si nedreapta,tot ar fi mai bine ca alternativa.Pacea ofera timp Europei sa traga de fiare,UA sa se refaca cat de cat si timp pt ca Vova sa fie ingropat in zidul Kremlinului.
Dupa care sa ne ocupam de inamicii comuni,orezarii people.
Mdap. Peste vreo cativa ani…ce-o sa ne mai pupam cu rusii, incercand sa-i oprim impreuna pe chinezi…
Ai uitat indienii, sunt la ora asta mai multi 😂
Wet dreams! Dacă rușii vor obține ce vor ,următorul „țar” va face fix la fel. Dacă nu mai rău. Iar prietenia cu China va mai dura. Muuult! Pencă știu că unul fără altul sunt victime sigure. In gașca formată și cu Iran,Siria,Pakistan și în curând și alții sunt intangibili. Trumpeta,teoretic,asta vrea. Vinde Hoholia la bucată încercând să obțină desprinderea Rusiei de China. Dezbină și cucerește!! Doar că la masă sunt niste vulpi bătrâne care știu cum să îi fure cașcavalul din cioc. Mai știți filmul ??
Iran,Pakistan,North Korea. Sorry!!
Urmatorul tar il va injura pe Vova cum Vova is sigur ca-i injura pe boii lui care l-au bagat in kkt pana in gat.
Marea strategie rusa de vreo 250 de ani a fost sa fie al 3-lea cand 2 se bat.
Chit ca mai ciordeau cate ceva periferic,tot era bun luat .
Acum se pune de cafteala sino-americana.Vulpile batrane reusesc sa se faca 3 ani de cacao si sa piarda de facto un razboi.Nu sa stea pe tusa si sa astepte ci sa devina dependenti de China,sa piarda toata Asia Centrala, Caucazul,Siria,sa isi f.. armata si societatea.
UA tine frontul de un an si ceva cu drone produse de ei.Din acest pdv ei si rusii sunt mult peste NATO.Chapeau!
Ce kkt vor obtine rusii la negocieri o sa fie maxim salvat obrazul,cum zicea Nicolae.Si sansa sa se elibereze din jugul chinez.
Daca nu accepta,au sanse sa o beleasca crancen.
@Mihais
Maitre, cred ca e prematur sa ne pronuntam pe subiectul asta.
Realitatea este ca orice negociere ruso-americana s-ar duce pe copca instanta daca ar participa si ucrainenii si europenii.
Putin / Fed. Rusa a reusit perfomanta sa se faca de ras in Ucraina facand praf in cateva luni toata propaganda aia creata cu migala in ani de zile. Ma refer la aia cu „piticul rus e cel mai mare etc samd”.
Fed. Rusa gafaie iar daca li se ofera o solutie care sa le si salveze nitel obrazul s-ar putea sa iasa ceva bun din asta. Americanii le-au pus-o la modul ori va asezati la masa negocierilor ori va bagam si mai rau la colt. Doar ca, spre deosebire de europeni, americanii se poarta cu ei ca si cum ar fi o mare putere, le lasa loc de buna ziua, le salveaza nitel obrazul cum zic chinezii. Care chinezi au si marsat in Europa dupa discursul lui Vance ca realizeaza ca daca americanii cad la pace cu rusii, nu le va fi bine.
Sa nu uitam ca americanii sunt extrem de pragmatici si pasibili de intoarceri la 180* daca asta e in interesul lor.
Istoria se repeta:
In WWII rusii au mancat bataie mare si cu toate ce
propaganda lor zice si acum, operatiuna Land&Lease
ia salvat. Mama lor de nerecunoscatori.
Acum nu au Land & Lease si mananca tarana.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Legea_de_%C3%AEmprumut_%C8%99i_%C3%AEnchiriere
Europa sa tragă de fiare…
Europa devine din ce in ce mai mult varianta aia la a moda la Eurovision, o persoana ecologista non-binara.
La fel și armatele.
Ești superoptimist și cu chinezii, sunt foarte prezenți inclusiv în România, in București mai ales, sunt destui care vb românește, la a 2a generație aici, ei au rabdare
Uită-te ce genii ai in politica europeana.
De asta is buni „nazistii” in politica europeana.Par mai de bun simt pe partea de securitate in general,nu doar pe partea strict militaura.
serios? AfD vrea sa dezarmeze Germania, Le Pen asijderea. ce Europa mai ramane?
Nu am auzit de la AFD ce spui.Chiar m-am uitat expres la ce zicea Frau Weidel,de cand a luat avant in sondaje.
O spus ca e buget marit pt aparare ,nu la laudat pe Putin.
De ce zic frantujii mai recent,nu stiu.
Problema e invers.Avem mega mare razboi langa UE.Rusii au stricat toate combinatiile anterioare.Daca sunt lasati in boii lor iese si mai rau.
Razboiul e de 3 ani,criza e de 11 ani. Rezultatele concrete ale celei mai grozave,liberale,democratice etc… comunitati sunt fix pix.
E adevarat ca s-au dat bani,arme,instruire pt UA,dar cand tragi linia UE nu e arsenalul democratiei ce ar fi trebuit sa devina,pt ca noua ne arde buza nu americanilor.
In ritm de pace,in anii 80,RFG facea vreo 250-300 Leo2 anual.Acum stii bine care e treaba.
Deci,ce diferenta ar fi,presupunand ca ai 100% dreptate.
Studii de fezabilitate si „vom avea din 2030 toamna” is apa de ploaie.
Pozitia vestului in 1938 a fost mereu amintita in Europa.Ei,din 1938 pana in 1940,Franta si Anglia au produs de au rupt.Puteau si mai mult,dar efortul de pregatire a existat.E incomparabil cu traiul pe vatrai de acum.
@Mihais- totusi „nazistii” si ma refer in special la AFDul german sunt profund antieuropeeni. Ori eu sunt de acord cu afirmatiile tale, UE in principiu e o treaba prea ok dar trebuie scuturata zdravan si reformata aprig. Partea de securitate ce sa zic, nu ma risc sa apreciez cit din migratia islamica s´a datorat razboiului hibrid purtat de rassia dar ca sa vezi le au adaugat procente si credibilitate considerabila. Nope nu mai cred in mos coca si nici in coincidente. Si le mai punem in circa si pacea pe care vor sa o proclame instant, care pace e de fapt o predare neconditionata in fata lui putin, totul asezonat de sprijinul vehement primit de la mos trumpache si gasca. Bine io nu prea inteleg de ce mai incercam sa´i überinterpretam tampeniile lui trump cind e deja evident ca ajientu´provocateur al piticului atomic. Despre ce securitate mai vorbim si care nazisti? aia cu legaturi financiare si simpatii evidente cu putin? Care ne apara de invazia la care putinache a pus masiv umaru´? scuze n´am putut sa ma abtin, rezonam cu parerea ta dar mi ai provocat niste semne de intrebare
E bine ca ies semne de intrebare.
Vb de razboiul hibrid de parca am fi tinte in poligon,legati fedeles si vin hibrizii rusi sa ne faca sita.
Rahatii astia nu pot sa faca concret nimic decat sa se suie cu schiurile pe ce zapada au pus tunurile de zapada ale partiei.
Rusii au interzis granicerilor in toata Europa sa someze infractorii cu un foc in aer si apoi unul in plin? Metoda functioneaza de minune in Polonia,unde poti spune ca baga rusii pe fata ciorobetii peste granita.
Dar asta e acum,nu in urma cu 10 ani si nici acum 25-35-45 de ani cand s-au format comunitati compacte de migratori.
Rusii le dau astora casa/masa/cazare in loc de un sut in cur?
Simpatie a dreptei europene de rusi e din anii 2000,cand erau facuti islamofobi daca se uitau urat la atentatori.Rusii ii aruncau pe ceceni din elicopter sau ii legau de un 152mm. De unde perceptia transmisa ca vezi Doamne is rusii mari conservatori si ultimii barbati din Europa.
La nivelul votantului,politica e locala.Rusii sunt dincolo de Nipru ,babulanii la 2 strazi distanta.
Restul e politicianism de nivel „sa fie bine ca sa nu fie rau” la fel ca la boii nostri neaosi.
In cel mai rau caz se umple Europa de anti-UE.Un paradox al nationalismului de azi e ca e international.Ce vor face AFD ,RN sau AUR? De nevoie vor discuta.E treaba de interes reciproc si urgent.
Nu as fi grabit sa proclam caderea UE,nici sclavia fata de Putin.
Dezinformezi la greu. Povesteste care e bugetul de aparare din programul conservatorilor din Germania (aia care apar in presa ca vor sa dea Taurus Ucrainei) si cat au prevazut verzii (Habeck, colegul de partid ministrului de externe).
Te luminez eu: verzii vor 3,5% fata de 2% cat e maximum acceptat de conservatorii lui Merz.
Povestea asta cu ecologistii finantati de rusi e rasuflata de mult… doar ca in fundul lumii singurele vesti care conteaza sunt alea de pe TikTok.
Chestia asta cu Trump e ca și cum arunci o piatra înspre mai mulți copaci si cum lovește , așa ai vrut tu sa arunci …
Trump e un debil și un înapoiat – nu are experiența și nivelul profesional sa conducă SUA …
Problema in acest mandat , comparativ cu cel anterior e legată de oamenii cu care s-a înconjurat , iar de aici pot apărea încurcături …
Relația SUA – Rusia : Trump pare sa vadă in Rusia un partener , un aliat in eventualitatea unui conflict cu China , iar disponibilitatea de a vinde F35 Indiei vine ca o încercare de a transforma și India într-un aliat împotriva Chinei …
Pentru SUA , singura posibila amenintare este reprezentata de China , pentru Europa e Rusia – in acest moment interesele europenilor și ale americanilor devin foarte diferite …
Eu nu pot sa concep ca Marea Britanie , Germania , Franța , Polonia + noi , resturile , sa nu facem fata cu Brio unui posibil conflict cu Rusia – dacă suntem uniți …
Mario Draghi tot anunța și insista ca Uniunea Europeană trebuie sa devină Federația Europeană , altfel nu va putea face fata vremurilor și provocărilor …
https://www.youtube.com/watch?v=pi_KRvYPymw
diplomatie si politica.
eu pentru asta particip la circul electoral democratic,alesii mei sa faca si pe dracu in patru si sa stea la masa chiar si cu cel mai periculos adversar .
dar national-socialistii ne ideamna la boicot,la dat cu fundul de pamant,la ridicat poalele peste cap,la istericale,la drobul de sare,la revolutia si razboiul fara sfarsit.
https://www.youtube.com/shorts/BhNy0u5-ijY
si cum plange el…
Cand esti slab , ajungi aproape mereu moneda de schimb intre cei puternici sau fel de mancare pe masa lor 🙁 . Asta ar trebui sa ne intre bine in cap si sa incercam sa devenim cat de puternici putem si sa avem greutatea noastra specifica mai ridicata . In plus ne-ar trebui o diplomatie mult mai buna care sa discute cu toate partile , sa ia in calcul toate variantele si sa aibe canale de comunicare cu toate partile.
Tipul asta cred ca si acum se crede in studioul de TV la „The apprentice”. Tot ce face sugerează ca i-a intrat atât de mult emisiunea aia in cap, încât uita unde e (adică in biroul oval) si se comporta ca la emisiunea aia. Toate deciziile lui sunt atât de mercantile încât nu poți face nici o diferența intre omul de afaceri rapace, dispus sa-si vândă si pe maicasa pentru bani si omul de stat, care are atât de multe responsabilități in „fisa postului”.
Si de aici … problemele.
Daca ar fi fost obligatoriu un test de evaluare psihologica înainte de preluarea mandatului (si nu numai in cazul lui, in cazul tuturor politicienilor in general, indiferent din ce tara), lumea ar fi fost mult mai buna decât este.
Cred ca saritura e prea inalta sau calul prea mic. Tarile Golfului, in frunte cu ArabiaSaudita, sunt f importante si pt Orient M si pt pacea din Ucraina. Dar ele au scapat din lesa ! Pretul petrolului si chiar al gazelor e in mana lor ! Armament au si gasesc. Iranul nu mai este o asa amenintare pt ele iar palestinienii sunt arabi si cu ei defileaza. Am fost demult in Iordania si le dau dreptate ca nu vor palestinieni(pe atunci aveau voie doar comert, nu armata, nu administratie !). Egiptul s-a lamurit ce samanta de scandal sunt si au saracii lor care nu muncesc si nu mai vor si altii. Deci dece i-ar primii ca spune T ? Sa-i ia el !
Important este ca Arabia si Golful puteau cobori pretul petrolului si al gazelor, 1/2 an si se facea pace in Ucraina dar SUA n-a mai avut puterea sa-i „convinga” sa-l bage in faliment pe putin !!
Trump se rasteste unde n-ar fi cazul, la cei care au fost aproape si in Coreea, si Iraq si Afganistan si Iran si tot Razboiul Rece. La cei de unde ar primi singurul ajutor in… cazul galben !
Iar celalalt care sustine „suveranismul” (un fel de amestec de etatism-sovinism-socialism…) are mai multe miliarde decat neuroni si e rau intentionat.
daca tot analizam actiunile lui pe asta la ce o incadram: https://www.rumaniamilitary.ro/08-17-23-februarie-2025-permiteti-sa-raportez#comment-613655
aaa stai mai face si omu greseli,mai degraba articolul este despre cum sa dai la peste,si sa traga numai fate ,si daca din intamplare dupa 2 zile 2 nopti trage unu mare te lauzi un an cu el,daca nu ramai ce ai fost un fraier ,pamanturile rare am auzit ca au dat chix,n-au pus fraierii botu
Tizule, incerc sa discern ceva intr-un haos… Dupa cum am spus si in articolas, speculez.
Aruncatul carligului ca sa obtii reactii nu e o strategie rea, atat timp cat merge.
Si inca ceva, il prefer pe unul care face ceva, orice, chiar si cu riscul de a gresi decat pe unul care sta linistit si contempla nemurirea… E o vorba, numai cine nu munceste, nu greseste.
In rest, dupa cum spunea cineva celebru, „poţi să ai şi eşecuri, poţi să ai şi SUCCESURI…”
Buna seara!
Bear hug pentru echipa forumului paginii si patriotilor, salutari si scursurilor resuscitate.
Trecand peste, daca am ajuns sa fim de acord cu o litera din ce latra oligofrenul portocaliu si sluga lui rimelata inseamna ca ne meritam soarta.
Lasati sa vorbeasca oamenii care si-au pus pielea in joc pe teatrele de operatiuni, militarii si orice alt utilizator cu cunostinte despre geopolitica, armament.
Restul, lasati cardeala de eminente cenusii sau de „molotovi” pragmatici si cu sange rece, militati pentru o pace pentru care vor plati plozii vostri cu viitorul si nevestele cu orificiile destinate tragerilor de alta natura!
Abandonul Ucrainei, reintrarea in zona de influenta a vodcarilor, se prapadesc toti de ras cand vad cum in cateva luni toti pacalicii au invatat cuvantul „suveranist” si se raliaza unui gunoi.
Muncesc din timpul facultatii pentru una dintre cele mai mari corporatii din lume, am vazut vreo 8 tari (in interes de serviciu), am 4 ani imi de cand imi fac veacul in Germania, cred ca sunt in masura sa va asigur de un lucru, cu bune si rele nu exista o tara mai buna decat Romania!
Nu am avut de ales, cand aveam 13 ani ai mei s-au mutat in Spania, nu a fost alegerea mea sa parasesc Romania, o vizitez cat de des imi permite programul, este singurul loc unde mananc bine, ma simt in largul meu, ma bucur cand romanii sar din pozitii de conducere la functii de executivi regionali/globali.
Locul nostru este langa Europa cu orice pret, restul este praf in ochi.
Golanul portocaliu ia pulsul tuturor la ora asta, aia slabi vor ajunge prada nu la masa bogatilor.
Am bagat miliarde in curul lor, ne-am lasat soarta in mainile lor si ne scot la tabla ca am anulat campania unui nenorocit care ar trebui sa infunde puscaria pentru nenumarate infractiuni, de la fals in declaratii la propaganda legionara, dezinformare, instigare si lista continua.
Uitati-va cum s-au activat toti clovnii, cum au ajuns americanii cei mai credibili propagandisti ai lui Putin si trageti concluziile singuri.
Democratia nu inseamna redenumirea zonelor geografice, anexarea cu japca si impartirea lumii intre 2 idioti.
Trump si poporul rus, fericire ne-au adus, huh?
Cred ca nici nu avea rost un alt format decat cel actual pentru o prima intalnire!
scopul este ca partile sa isi prezinte pozitiile si aici un schimb de documente scrise ajunge iar cel mai important cred ca acum are loc o clarificare intre SUA si Rusia a cea ce o sa urmeze.Probabil vor fi si amenintari si nu cred ca era constructiv ca Ucraina sa asiste la asta.SUA si-ar pierde pozitia de arbitru a confruntarii
Ar trebuie să aruncăm un ochi și prin alte părți, nu numai în partea noastră de lume: https://theconversation.com/trumps-lurking-assault-on-canada-rests-on-endless-lies-and-irrational-populism-249256
Nu de alta, dar poate opiniile altora ajută….
Cand ai atitea probleme pe cap sa te framante grija fratilor petreus ???
https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/administratia-trump-a-interzis-in-scoli-o-carte-2422878.html
PS 1 Eventual ii poti caza la Mar-a-Lago , o invata pe Melania sa inoate :-)))
PS 2 Altii chiar au alte griji !
https://www.twz.com/land/ukraine-appears-to-have-destroyed-its-first-russian-s-350-air-defense-system
https://hotnews.ro/lavrov-sustine-ca-romania-si-alte-tari-ue-au-revendicari-teritoriale-fata-de-ucraina-politicienii-romani-au-vorbit-despre-asta-1904617
sa dam parti din Ucraina si Rep. Moldova romanilor si Transilvania ungurilor