Romania Military

Turcia a primit aprobarea pentru F 16 Block 70

In urma votului pozitiv pentru aderarea Suediei la NATO al parlamentului turc (adica presedintele Turciei le-a spus parlamentarilor sa fie de acord), presedintele Biden a cerut Congresului sa aprobe vanzarea catre Republica Turca a 40 de aparate noi F 16 E/F Block 70/72 si a 79 de kit-uri de modernizare pentru aducerea F 16 turcesti la standardul F 16 Block 70. 29 Block 50+ si 50 Block 40M vor fi modernizate la standardul “V”.

Congresul a fost de acord si Turcia urmeaza sa plateasca pentru intregul pachet suma de 23 de miliarde de dolari. Contratul nu a fost inca semnat si nu avem un grafic de livrare.

Cu aceeasi ocazie a fost aprobata si vanzarea a 40 de avioane F 35A catre Grecia, contra sumei de 8,6 miliarde de dolari. Faptul ca cele doua solicitari au fost aprobate concomitent ar putea lasa loc pentru anumite speculatii.

Daca punem fata-n fata fortele aeriene grecesti cu cele turcesti observam ca Turcia va detine, candva in viitor, un numar de 119 avioane moderne de lupta F 16 Block 70/72, in timp ce Grecia va dispune de 84 F 16 Block 70/72 (in cazul grecilor programul de modernizare este demarat si au fost deja livrate 10 aparate), 40 de F 35A si 24 de Rafale.

Astfel incat desi Turcia va putea sustine inca o anumita superioritate numerica (Ankara are si multe alte avioane F 16 modele mai vechi), Grecia nu va avea motive temeinice de teama, detinand suficiente aeronave ultra-moderne cu care sa faca fata turcilor. Si desi americanii sau francezii nu au invocat niciodata mentinerea unui avans tehnologic al Greciei fata de Turcia, lucrurile par sa stea in acest fel dupa ce politica Ankarei a creat nemultumiri si neincredere in NATO si mai ales de cand turcii i-au amenintat fatis atat pe greci cat si pe italieni sau francezi.

Daca inainte de schimbarea orientarii pro-Vest, turcii erau bine priviti din punctul de vedere al detinerii de tehnologie militara moderna – in rand cu restul membrilor Aliantei – astazi Ankara se afla inca sub embargo militar iar trenul F 35A pare pierdut pentru foarte mult timp.

Revenind la Grecia, pe 26 ianuarie, Statele Unite si guvernul grec ar fi ajuns la un acord care priveste un ajutor financiar american in valoare de 200 de milioane de dolari in schimbul livrarii de catre Atena Ucrainei a unor sisteme anti-aeriene de sorginte sovietica. Grecia ar urma sa livreze Kievului sisteme S 300, Tor, OSA si ZU-23-2, impreuna cu stocurile de munitie detinute.

GeorgeGMT

Exit mobile version