Romania Military

Turcia trimite tancuri la graniţa cu Siria

Turcia a trimis un număr mare de tancuri şi alte vehicule blindate la graniţa cu Siria pe fondul tensiunilor în creştere cu regimul de la Damasc după ce antiaeriana siriană a doborât un avion de vânătoare turc, relatează ziarul local Hurriyet, preluat de mass-media israeliene.

Nu mai puţin de 15 tancuri au fost trimise în plus faţă de armele cu rază lungă de acţiune şi alte echipamente militare. „Încă un convoi sub pază suplimentară, de teama unor atacuri din partea rebelilor kurzi, se deplasează în prezent spre frontiera” cu Siria, scria marţi Hurriyet.

Ankara a început să-şi comaseze armata la graniţa cu Siria la câteva ore după ce premierul Recep Tayyip Erdogan a promis că ţara sa va lua măsuri de retorsiune împotriva Damascului pentru avionul doborât. Erdogan a declarat că Turcia îşi schimbă regulile în relaţia cu Siria şi l-a denunţat pe fostul aliat ca pe un „pericol clar şi imediat”.

De cealaltă parte, preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a adresat către noul său guvern, afirmând că Siria se află „într-o stare de război reală”.

„Trăim într-o stare de război reală din toate părţile, iar atunci când suntem în situaţie de război, întreaga politică a tuturor partidelor, în toate sectoarele, trebuie să fie direcţionată spre victoria în acest război”, a spus al-Assad, într-o declaraţie adresată guvernului său, potrivit agenţiei israeliene Kursor.info.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=5B-GWRRoe-I&w=560&h=315]

Articol Capital

 

Nero Flash

Exit mobile version