TYPE 94

9 ani ago

Type 94, Japonia, WW II.

Sub aceasta denumire, razboinicii Soarelui Rasare au creat si folosit de la motoare si pistoale, la tanchete si aeronave, precum: Type-94 Nambu, pistol; Type -94 tancheta; Type-94 calibrul 37 mm, tun antitanc; Type-94 calibrul 75 mm, tun de munte; Type-94/Nakajima Ki-4, biplan de recunoastere; Type-94/Kawanishi E7K1, hidroavion biplan de recunoastere; Type-94, motoare pentru aeronave, in mai multe variante incepand din anul 1933.

IJN MUSASHI -TURELE TUNURI TYPE 94

In articolul de fata nu ne vom opri asupra tuturor acestora, insa vom arunca un ochi asupra celui mai mare tun naval din lume, creatie a inginerilor japonezi, tun ce-a dotat cele mai mari cuirasate create vreodata, IJN Yamato si sora sa geamana, IJN Musashi, si-anume Type-94 Model 1934 (Yonjugo-kokei kyuyon-shiki yonjussenchi-ho, asa cum apar aceste tunuri imense in inventarul Marinei Imperiale. Este interesanta denumirea/clasificarea japoneza a armamentului. In Marina Imperiala din data de 25 decembrie 1908, al 41-lea an al erei Meiji, s-au redenumit toate armele din serviciu, denumirea tunului, spre exemplu, insemna: Kokei-calibru; Shiki/nen Shiki-tip/an, si se baza pe data proiectarii initiale a mecanismului chiulasei, diametrul alezajului; sufixul Ho-tun/pistol. Iata un exemplu pentru deplina intelegere,daca am reusit sa buchisesc bine: 40 kokei 11 nen Shiki 14 cm ho/Calibrul 40 Anul 11 Tip 14 cm Tun, mai „pe romaneste” -Tun de 14 cm/40 calibre/5,5 inch, a carui proiectare a chiulasei a fost initiata in anul al 11-lea al erei/perioadei imperiale Taisho/1912-1926, adica anul 1922. Dupa aceasta data, armele fabricate local au fost desemnate ca „41 Shiki ho/Tun Tip 41 Model 1908” chiar daca au fost proiectate si fabricate inainte de anul 1906.

Tunurile dezvoltate dupa aceasta data, in perioada 1927-1939, au avut atribuiti ani utilizandu-se ultimele doua cifre ale anului calendaristic imperial. Anul 1927 spre exemplu, socotit de la anul inceperii domniei Imparatului Jimmu din mitologia nipona -660 IC –considerat a fi primul Imparat al Japoniei, apare in calendarul imperial drept anul 2587. Armele fabricate in perioada anilor 1940-1945 apar in acest calendar drept anii 2600-2605. Oricum, specialistii SUA si nu numai, le numeau simplu, Type-9/11/13…./94, nu se complica nimeni cu denumirile originale, iar pilotii SUA au preferat sa boteze aeronavele inamice cu nume feminine, mai frumoase si mai usor de retinut. Ca fapt divers, celebrul vanator japonez Zero, a fost introdus in serviciu, conform Calendarului, in anul 2600, adica in anul 1940-asa s-a procedat si cu celelalte sisteme de arme, altele decat tunurile navale), calibrul 46 cm/460 mm. US Navy nu se putea lauda cu astfel de tunuri pe cuirasatele sale, cele mai mari guri de foc de pe navele americane (si-aici ma refer la cuirasatele din Clasa Iowa. Clasa Montana n-a mai fost realizata, aceste nave de peste 72.000 de tone urmau sa succeada Clasa Iowa, n-au mai apucat) create in 1939, aveau „doar” 40,6 cm/406 mm, fiind vorba despre modelul „16”/50 Mark 7” (interesant este faptul ca britanicii au fost primii care au realizat un astfel de tun naval imens, doar trei guri de foc construite in perioada 1916-1918, avand 151 de tone greutate, lungime: totala 18,90 m/tevii 18,30 m, greutate proiectil 1510 kg, calibrul 46 cm/460 mm, raza maxima de actiune 37 km, greutate incarcatura de azvarlire 110 kg. Cunoscut drept BL 18-inch Mk I, a fost cel mai mare tun naval realizat vreodata de catre britanici, doua dintre tunuri au iesit din uz in 1933, ultimul in 1947 de la artileria de coasta. Doua astfel de tunuri urmau a dota crucisatorul greu HMS Furious din Clasa N3, insa nava partial construita a fost transformata in portavion in urma deciziei conducerii Royal Navy din 18 martie 1917. Au dotat totusi doua monitoare din Clasa Lord Clive, scoase din uz pana la sfarsitul anilor *20).

IJN Yamato – grafica

Tunurile calibrul 46 cm au fost cele mai mari utilizate vreodata pe o nava de lupta, acestea dotand super-cuirasatele (dupa cum sunt considerate de catre unii experti navali) din Clasa Yamato, doua unitati construite, botezate Yamato si Musashi, de aproximativ 72.000 de tone, realizate la Arsenalul Naval din Kure. IJN Yamato avea ca armament principal 9 tunuri calibrul 46 cm dispuse in trei turele (3×3), tunurile putand trage proiectile HE sau antiblindaj la 42 km distanta. Se spune ca suflul rezultat in urma tragerii cu un asemenea tun facea ferfenita hainele marinarilor ce nu erau adapostiti, basca ca-i surzea dea binelea, iar puterea de penetrare a proiectilelor intr-un angajament cu un crucisator american aflat la distanta de 5000 m era devastatoare.

TYPE 1 -PROIECTIL ANTIBLINDAJ

Aceste tunuri erau imense, turela+tunurile cantarind impreuna peste 2000 de tone (2730 de tone), adica aproximativ greutatea unui distrugator de dimensiuni medii din cadrul Marinei. Interesant este faptul ca japonezii au incercat sa ascunda in perioada interbelica proiectarea si realizarea acestor tunuri, desemnandu-le oficial drept „40 cm/45 Type 94” (15,7 inch), existenta lor fiind unul dintre secretele bine pazite ale Marinei Imperiale, asta pana la izbucnirea WW II si atacarea Americii. Exista supozitii ca Serviciul de Informatii al US Navy avea banuieli ca Marina Imperiala construia astfel de tunuri, insa stia sigur ca aveau in constructie doua cuirasate de peste 70.000 de tone, Clasa Yamato. Oricum, istoricii navali SUA recunosc faptul ca „n-au avut cunostinta, per ansamblu, de intreg armamentul cuirasatelor”…

Din cate se cunoaste, inclusiv istoricii Marinei nipone sustin aceasta, se pare ca Yamato si Musashi au tras impotriva Flotei SUA doar cate o singura data cu aceste tunuri, Yamato in Batalia din Golful Leyte/Marea Filipinelor (23-27 octombrie 1944, considerata a fi cea mai mare batalie aero-navala din istorie. Aici, Marina Imperiala a intalnit Flota A 7-a si Flota a 3-a a US Navy. Raportul de forte era net favorabil SUA, Flota a 7-a dispunand de 6 cuirasate, 5 crucisatoare grele, 6 crucisatoare usoare, 18 portavioane de escorta, 86 de distrugatoare, 25 distrugatoare de escorta, 11 fregate, basca navele din compunerea marinei australiene. Flota a 3-a venea si ea cu 8 portavioane, 6 cuirasate cu tunuri de calibrul 406 mm, 6 crucisatoare grele, 9 crucisatoare usoare, 58 de distrugatoare.In contrapartida, japonezii n-aveau decat un portavion,3 portavioane de escorta, 9 cuirasate, 14 crucisatoare grele, 6 crucisatoare usoare, 35 distrugatoare) iar Musashi in Batalia de la Marea Sibuyan (centrul insulelor Visayas, octombrie 1944, Marea Filipinelor. Epava sa a fost descoperita recent la 1000 m adancime. Nava a pierdut unul dintre tunuri si turela aferenta prin explozia unui proiectil pe teava, acesta fiind unul antiaerian). Cel mai probabil japonezii au realizat 27 de astfel de tunuri, primul fiind finalizat in martie 1938 si testat in poligonul Marinei de la Kamegakubi-saki, aici aflandu-se si o importanta baza navala, americanii ocupand-o in decembrie 1945. 18 tunuri s-au pierdut odata cu Yamato si Musashi, doua au fost distruse/dezafectate in noiembrie 1945 de catre japonezi la Kamegakubi in baza ordinelor de dezarmare date de catre invingatori, alte sapte exemplare fiind descoperite pe o plaja intr-un golfulet aflat la nord de Kamegakubi, acestea fiind in diverse stadii de executie, nefinalizate. Cinci dintre acestea aveau sa fie distruse, insa doua au fost duse in State la Poligonul de Testare al US Navy din Dahlgren/Virginia, fiind taiate si acestea undeva in cursul anilor *50.

CUIRASATUL MUSASHI -FOC CU IMENSELE TUNURI 1942

Realizarea acestor tunuri era deosebit de complexa, necesita timp si resurse substantiale, teava putand fi schimbata insa acest lucru nu s-a facut niciodata pe cele doua cuirasate, si-asta fiindca acestea au avut o viata scurta.

TUNURI INCOMPLETE TYPE 94 -CAPTURA AUSTRALIANA IN MAI 1946

Tunul Type-94 Model 1934 avea urmatoarele caracteristici: in serviciu 1941-1945; calibrul 46 cm, ghintuit; proiectat in 1939; greutate tun 164, 65 kg; lungime tun 21,13 m; lungime alezaj 20,700 m; lungime ghintuire 20,48 m; dimensiune canelura 4,6 mm x12,14 mm; volumul camerei de presiune 680 dm cubi; rata de foc 1-2 proiectile/minut. Cu tunul la elevatia de 3◦, acesta putea fi reincarcat cam in 30 s, raza de actiune a tunului nedepasind 6000 m. Daca tunul avea elevatia de 41◦, acesta putea fi reincarcat in aproximativ 11 s.

PROIECTILE TYPE 91, TYPE 1, TYPE 3, HE -DE LA STANGA LA DREAPTA

Cu toate acestea, uzual, in lupta nava-nava, rar se depasea elevatia de 20◦, timpul de reincarcare fiind probabil de 35 s; teava trebuia schimbata dupa 150-250 proiectile trase, depinde de tipul acestora; munitie stocata la bord -100 de proiectile per tun; proiectile: Type-91, APC, greutate 1460 kg, greutate incarcatura exploziva 33,85 kg, lungime proiectil 195,35 cm, greutate incarcatura de azvarlire 360 kg, viteza initiala a proiectilului 780 m/s; Type-1, APC, greutate incarcatura exploziva 33,85 kg, lungime proiectil 206 cm, greutate incarcatura de azvarlire 360 kg, viteza initiala a proiectilului 780 m/s; Type-0, HE, greutate 1360 kg, greutate incarcatura exploziva 61,70 kg, lungime proiectil 160 cm, greutate incarcatura de azvarlire 360 kg, viteza initiala a proiectilului 805 m/s; Type-3, IS (incendiar-srapnel, proiectil folosit in tragerile AA), greutate 1360 kg, lungime proiectil 160 cm, greutate incarcatura de azvarlire 360 kg, viteza initiala a proiectilului 805 m/s (japonezii mai numeau aceste proiectile „3 Shiki tsujodan/Proiectil comun Tip 3”, poreclindu-l „stupul”. Continea 900 de mici proiectile incendiare in forma de tub si un focos de timp destinat presetarii altitudinii de detonare a incarcaturii exploziv-incendiare, altitudinea fiind presetata manual –de regula, altitudinea uzuala presetata era de 1000 m. Dupa detonare, tuburile incendiare si srapnelul erau expluzate intr-un con de 20◦ in fata directiei de deplasare a aeronavei inamice.

PANOPLIA PROIECTILELOR

Un astfel de tub incendiar ardea timp de 5 s la 3000◦C, producand o flacara de aproximativ 5 m lungime, dar multe astfel de proiectile au functionat defectuos. Barajul aerian de foc si schije ar fi trebuit, teoretic, sa fie devastator pentru orice aeronava din dotarea US Navy, insa pilotii Marinei nu il luau prea in serios, considerandu-l nu prea eficient,era bun doar pentru „spectacol aerian”); raza de actiune a tunului cu proiectil: Type-91, APC, la elevatia de: 2,40◦ -5000 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 690 m/s, unghiul de cadere al acestuia fiind de 3,30◦/ 5,40◦ -10.000 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 620 m/s, unghiul de cadere al acestuia fiind de 7,20◦/ 8,60◦ -15.000 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 562 m/s, unghiul de cadere al acestuia fiind de 11,50◦/ 12,60◦ -20.000 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 521 m/s, unghiul de cadere al acestuia fiind de 16,50◦/17,20◦ -25.000 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 490 m/s, unghiul de cadere al acestuia fiind de 23◦/23,20◦ -30.000 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 475 m/s, unghiul de cadere al acestuia fiind de 31,40◦/ 30◦ -35.830 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 475 m/s, unghiul de cadere al acestuia fiind de 31,40◦/ 40◦ -40.700 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 475 m/s, unghiul de cadere al acestuia fiind de 31,40◦/ 45◦ -elevatia maxima posibila in turela, 42.030 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 475 m/s, unghiul de cadere al acestuia fiind de 31,40◦ (la sol tunul a fost testat si la elevatia de: 48◦, tragand la distanta de 42.110 m/ 50◦, tragand la distanta de 41,870 m). La viteza de 780 m/s, proiectilul Type-91, APC, parcurgea distanta de: 16.830 m in 26,10 s; 27.920 m in 49,20 s; 40.700 m in 89,40 s; 42.030 m in 98,60 s/Type-0, HE, la elevatia de 45◦, tunul tragea la 32.550 m distanta.

TYPE 0 HE

Proiectilul Type-91 APC putea penetra blindajul unei nave dupa cum urmeaza: de la 0 m distanta, blindaj lateral 864 mm; de la 20.000 m distanta, blindaj lateral 494 mm, blindaj punte 109 mm, viteza de izbire 522 m/s. Daca unghiul de cadere al obuzului era de 16,50◦, atunci obuzul putea penetra blindaj lateral de 566 mm si blindaj punte de 167 mm; de la 30.000 m distanta, blindaj lateral 360 mm; blindaj punte 189 mm, viteza de izbire de 475 m/s. Daca unghiul de cadere al obuzului era de 31,40◦, atunci obuzul putea penetra blindaj lateral de 416 mm si blindaj punte de 230 mm.

IJN MUSASHI -GRAFICA

Tunurile erau dispuse in turele, Yamato avea trei turele a cate trei tunuri, doua la prova si una la pupa. O astfel de turela realizata la Arsenalul Naval din Kure avea urmatoarele caracteristici: greutate totala 2730 de tone; elevatie cuprinsa intre -5◦/+45◦; rata elevatiei 10◦ s; turela se putea roti intre +150◦/-150◦; viteza de rotatie 2◦ s; reculul tunului 1,43 m; unghiul de incarcare al tunului 3◦; fiecare turela era antrenata de cate doua motoare electrice de 500 CP, insa, dupa toate probabilitatile, se utiliza doar unul; o incarcatura de azvarlire continea 6 saci cu cordita, pana in 1942 acestia fiind confectionati din lana, ulterior din bumbac.

CUIRASAT DESIGN A-150 -GRAFICA

Ei bine, se pare ca japonezii intentionau sa construiasca/au construit tunuri si mai mari, de 51 cm/510 mm, acestea, dispuse cate doua in turela (2×3. Fiecare turela ar fi cantarit 2736 de tone, elevatie cuprinsa intre -5◦/+45◦, rata elevatiei 10◦ s, turela se putea roti intre +120◦/-120◦, viteza de rotatie 2◦ s), urmau sa doteze noile supercuirasate de peste 78.000-80.000 de tone (263 m lungime; pescaj 39 m; peste 2800 de oameni in echipaj, Yamato, spre exemplu, avea 2760 oameni in echipaj; blindaj lateral 460 mm), proiect denumit A-150/Clasa Super Yamato (!!!). In 1942, strategii niponi aveau in vedere realizarea a doua astfel de nave mamut, o reproiectare masiva a Clasei Yamato, facandu-se schite si planuri, toate acestea fiind distruse, foarte probabil, inainte de Capitulare. Se pare c-au fost construite doua astfel de tunuri la Arsenalul Naval din Kure, undeva in perioada iunie 1941-1942/1943, alte surse sustinand ca acestea ar fi fost gata pana la atacul de la Pearl Harbour, proiectarea si executia lor debutand in 1938 –intregul program fiind oprit dupa declansarea razboiului in Pacific. Posibil ca aceste tunuri sa fie botezate 51 cm/45 (20,1 inch) „A” Type-98. Un astfel de tun ar fi avut 23,56 m lungime, alezaj 22,84 m, folosind proiectile APC de 1900-2000 kg greutate si HE de 1858 kg greutate. Greutatea incarcaturii de azvarlire APC -30-32 kg, HE -84 kg.

TURELELE PROVA -IJN MUSHASHI

Nu putem incheia pana nu vorbim un pic despre „purtatoarele” acestor tunuri imense, cuirasatele surori Yamato si Musashi. Erau nave impunatoare, cele mai mari cuirasate construite vreodata in istorie. Japonezii le-au realizat mergand pe ideea, deloc gresita pana la un punct, ca daca dispun de o Flota echipata cu nave mari si puternic inarmate ar putea controla Pacificul prin intimidare.Tunurile de calibrul 46 cm au fost proiectate de catre capitanul Kikuo Fujimoto, unul dintre cei mai talentati proiectanti si arhitecti navali din WW II. Naoyoshi Ishida, unul dintre ofiterii ce-au servit pe Yamato, atunci cand a vazut nava pentru prima data a ramas socat, exclamand „Cat de imensa este!”. Acesta a povestit: ”Cand mergi in interior, exista sageti care va spun in ce directie este prova si in ce directie este prora, altfel nu v-ati descurca. Altfel nici nu stiam cum sa ma intorc la propria-mi cabina…toata lumea era asa. Am stiut ca este un vas de razboi foarte capabil, armele erau enorme. Pe atunci mi-am dorit sa angajeze in lupta un vas de razboi american din Pacific”. Stegarul Mitsuru Yoshida, ce-a servit ca operator radar pe Yamato, spunea ca nava, datorita dimensiunilor sale, n-avea ruliu, echipajul mergand pe punte ca si cum s-ar fi deplasat pe un teren solid.

TYPE 94 PE YAMATO IN CONSTRUCTIE -SEPTEMBRIE 1941

Date si poze: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

www.navweaps.com/…/WNJAP_18-45_t94.ht…

forum.worldofwarships.eu/index.php?/…guns…