Sau cum francezii vor sa le fure clientii nemtilor
Italia opereaza astazi o flota de opt submarine, din care patru U 212A (Todaro-class) si patru mai vechi din clasa „Sauro”, acestea din urma fiind deja trecute la capitolul „in retragere”. Galceava intre Naval Group si TKMS ar avea ca mobil anuntul facut de ministrul italian al apararii, doamna Roberta Pinotti, pe 3 februarie, conform caruia Italia urmeaza sa comande inca doua submarine, mai mult, fondurile necesare au fost deja cuprinse in bugetul pe 2018 (o parte).
Favorit pare a fi tot U 212A (asa cum ar fi logic) dar francezii n-au stat mult la discutii si, mizand pe o schimbare de putere la Roma dupa alegerile generale din 4 martie, isi joaca cartea cu Scorpene. Miscarea nu este chiar atat de absurda cum poate parea, Naval Group si Fincantieri (constructorul submarinelor) sunt implicate in tot soiul de aliante si amicitii industriale, cele doua companii fiind mult mai apropiate decat sunt cei de la TKMS (ThyssenKrupp Marine Systems) cu italienii.
Important pentru noi, sau macar de bagat la cap, este pretul vehiculat pentru cele doua noi submarine: 1,2 miliarde de euro. Francezii bat darabana pe cooperarea strategica dintre cele doua tari: SAMP/T, Aster, FREMM, Horizon class etc si spera la ce-i mai bine.
Istoria U 212A sub pavilion italian incepe in 1998 cu comanda pentru primele doua nave – 1,1 miliarde de euro, continua apoi in 2008 cu alte doua nave – 944 milioane de euro. Din sumele platite de italieni rezulta ca la prima comanda a fost platita si infrastructura portuara si pregatirea echipajelor, a doua comanda insemnand doar navele in sine.
Pretul n-ar fi prohibitiv nici pentru noi, cu sensibila diferenta ca „macaronarii” au cumparat o varianta a U 212 si deocamdata germanii au exportat doar U 214.
Vedem ce-o iesi…
GeorgeGMT