Ucraina este în pragul războiului civil. Scindarea ţării între vestul proeuropean şi estul filorus nu este deloc exclusă. Este pregătită România să intervină şi să apere românii din Regiunea Cernăuţi şi sudul Basarabiei?
Stat artificial, apărut din ruinele URSS, neomogen, cu o istorie de nici 24 de ani, faţă de care România are cele mai mari revendicări teritoriale, Ucraina s-ar putea rupe în două într-un viitor deloc îndepărtat. Gestionat cu violenţă de administraţia Ianukovici, conflictul cu opoziţia proeuropeană alunecă încet spre un adevărat război civil.
Săptămâna aceasta, violenţele din capitala Kiev s-au extins spre regiunile din vestul Ucrainei. Sediile administraţiilor regionale de stat au fost ocupate de opoziţie în mai multe capitale regionale.
La Cernăuţi, aproximativ o mie de persoane au luat cu asalt, vineri, sediul administraţiei regionale de stat. Preşedintele Mihai Găiniceru a fost lovit la cap în timpul conflictului. Guvernatorul Mihail Papiev a fost evacuat sub scuturile Miliţiei.
Harta etnolingvistica a Ucrainei
Protestatarii au preluat puterea la nivelul regiunii Cernăuţi şi au înfiinţat un „Consiliu Naţional al Bucovinei”, format din politicieni ai opoziţiei şi reprezentanţi ai societăţii civile şi organizaţiilor nonguvernamentale.
Preşedintele Viktor Ianukovici a anunţat că va remania guvernul şi va abroga legile speciale împotriva protestelor. Opoziţia nu renunţă însă la principala revendicare: demisia lui Ianukovici şi alegeri libere.
Cum reconcilierea dintre cele două tabere pare aproape imposibilă, specialişti în geopolitică din întreaga lume nu exclud ruperea în două a statului vecin. Acest lucru nu se va face însă în mod paşnic.
Într-o astfel de situaţie, în cazul unor manifestări violente, nu ar trebui oare statul român să intervină pentru a apăra românii care locuiesc pe teritoriul actualului stat Ucraina? Rusia sigur îşi va apăra etnicii. Aşa cum o face în Caucaz de vreo 20 de ani. Statul român nu trebuie să excludă, ba chiar trebuie să se pregătească cu atenţie pentru situaţia în care ar deveni iminentă şi necesară o eventuală intervenţie, inclusiv militară, în nordul Bucovinei, ţinutul Herţa, nordul şi sudul Basarabiei şi, de ce nu, în Transnistria, atunci când statul ucrainean nu ar fi capabil să menţină ordinea publică în teritoriile locuite de români.
Locuitorii aceste teritorii trebuie să beneficieze în sfârşit de dreptul la autodeterminare.
Aşa cum cu siguranţă Rusia îşi va proteja etnicii ruşi, este oare în acest moment statul român pregătit să intervină pentru a apăra românii din Regiunea Cernăuţi şi sudul Basarabiei?
Sursa: Adevarul
La Cernăuți se strigă ”UE, România, ajută-ne!”
Roșu: orașe in care au fost ocupate clădirile guvernamentale. Verde: orașe în care au avut loc doar proteste. Sursa: rt.com
Protestele din Ucraina s-au întins vineri în toată jumătatea centrală şi vestică a ţării, atingând şi oraşul Cernăuţi. La presiunile cancelariilor occidentale, Ianukovici a promis că va modifica legile contestate de Opoziţie, scrie Ziarul de Iași.
Manifestanţii opoziţiei ucrainene au atacat vineri administraţia regională de la Cernăuţi, în vestul ţării, în apropiere de graniţa cu România, iar poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene. Potrivit AFP, ciocnirile au continuat în tot cursul zilei. De asemenea, preşedintele Consiliului Regional din Cernăuţi a fost rănit când a ieşit în faţa protestatarilor. În faţa consulatului României de la Cernăuţi s-a scandat “UE, România, ajută-ne!”.
Manifestanţii opoziţiei ucrainene ocupau vineri sediile administraţiilor regionale în patru regiuni din vestul ţării, ceea ce duce la extinderea mişcării de protest, care s-a radicalizat cu ciocniri violente la Kiev.
La Liov, bastion naţionalist, 200 de manifestanţi şi-au petrecut noaptea în sediul administraţiei regionale, pe care au ocupat-o joi, forţându-l pe guvernatorul Oleg Salo, numit de preşedintele Ianukovici, să-şi dea demisia. Ca şi la Kiev, unde Piaţa Independenţei şi străzile învecinate din centrul capitalei sunt înconjurate de baricade, manifestanţii de la Lvov au ridicat baricade cu pneuri şi saci de nisip în faţa sediului administraţiei.
Guvernatorul a afirmat că demisia sa, semnată sub constrângere, nu este validă. El a sosit vineri dimineaţă la sediul administraţiei, dar nu a fost lăsat să intre şi a plecat. De asemenea, manifestanţii au blocat o autostradă care duce spre frontiera cu Polonia “în semn de solidaritate cu acţiunile de la Kiev”. Administraţiile au fost, de asemenea, ocupate în regiunile Rivne, Ternopil, Hmelniţki, în vestul ţării. La Cerkasî, în centrul ţării, poliţia a reuşit să-i alunge pe manifestanţii care au atacat joi seara administraţia, şi a arestat 50 de persoane. La Luţk, în vestul ţării, 1.000 de manifestanţi s-au adunat în faţa administraţiei regionale pentru a cere demisia guvernatorului.
Ianukovici: Vom utiliza “toate mijloacele” împotriva demonstranţilor
Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a avertizat vineri seară că va utiliza “toate mijloacele” împotriva manifestanţilor dacă nu se va ajunge la un acord cu opoziţia. El a promis că va efectua o remaniere guvernamentală săptămâna viitoare şi va modifica legile contestate de opoziţie. Ianukovici a făcut aceste declaraţii după întrevederea pe care a avut-o cu Stefan Füle, comisarul UE pentru Extindere. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, l-a sunat joi pe preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, pentru a-i cere să retragă legile care prevăd sancţiuni dure pentru participanţii la proteste.
Sursa: Cotidianul