O importantă companie internaţională din industria auto tatonează terenul pentru a înfiinţa o linie de producţie pe platforma combinatului Fortus * dacă negocierile vor avansa favorabil, cei 500 de angajaţi ai combinatului vor avea un loc de muncă stabil, precum şi alte 900 de persoane, ce vor fi angajate din rândul meseriaşilor disponibilizaţi.
Pe platforma industrială de la Fortus ar urma să fie lansată o linie low-cost produsă sub marca Opel, care să concureze modelele realizate de grupul francez Renault la Uzinele „Dacia”. Compania care intenţionează să acapareze acest segment de piaţă, a maşinilor ieftine din Europa, General Motors, şi-a arătat intenţia de a concesiona sau cumpăra terenurile de la Fortus pentru a deschide această profitabilă afacere şi, totodată, de a redresa din punct de vedere economic acest fost colos industrial al Iaşului.
„Pentru General Motors, dezvoltarea segmentului low-cost şi entry level este foarte interesant de produs pe o piaţă în colaps, în care putem găsi foarte uşor piaţă de muncă calificată. Tocmai de aceea ne-am gândit să dezvoltăm această afacere la graniţa de est a României”,a declarat recent Karl-Thomas Neumann, director executiv Opel, divizia europeană a General Motors.
Atuurile oferite de Fortus
Surse din interiorul General Motors au precizat în exclusivitate pentru cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” că Iaşul este principalul oraş pe harta viitoarelor investiţii prefigurate de conducerea companiei, iar terenurile de la Fortus, cu deschiderea acestora către noduri importante de cale ferată şi cu accesabilitatea şoselei de centură spre vămile de la graniţa de est a ţării, constituie atuuri importante pentru afacerea ce tinde să acapareze piaţa de profil din Europa şi partea răsăriteană a acestei părţi a continentului. Compania americană intenţionează să fructifice în primul rând terenurile generoase de la Fortus, să reabiliteze liniile feroviare din incinta combinatului şi să restabilească legătura cu calea ferată aflată în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate, dar, în acelaşi timp, să profite şi de perspectiva rutieră nou creată, prin intermediul şoselei de centură a Iaşului.
Pe ce au pus ochii americanii de la General Motors
Din activele deţinute încă în stare bună de conservare de către Fortus, se regăseşte corpul administrativ central, care ar urma să fie reamenajat în totalitate, dar şi halele de producţie. Cu girul administratorilor speciali ai fostului Combinat de Utilaj Greu, ar urma să ajungă pe mâinile americanilor de la General Motors şi alte bunuri din patrimoniul combinatului, în valoare de peste 70 de milioane de euro, de la pavilionul central, la terenuri de zeci de mii de metri pătraţi sau hale de producţie. Sindicatul de la Fortus a îmbrăţişat deja ideea preluării de către americani, atât a activelor combinatului, cât şi a celor 500 de salariaţi, întrezărindu-se speranţa ca investitorii de la General Motors să mai atragă de pe piaţa de muncă activă sau chiar din rândul foştilor angajaţi încă 900 de muncitori. Aceasta cu atât mai mult cu cât pierderile înregistrate lunar la Fortus, din cauza neaplicării planului de reorganizare, se ridică la aproximativ două milioane de lei. „Să ne ia orice investitor de bună credinţă, numai să se poată face ceva în acest combinat. Toate garanţiile guvernamentale de până acum au fost apă de ploaie. Activele s-au degradat şi s-au împuţinat, angajaţii sunt pe cale de dispariţie, iar acum, după anunţarea falimentului, asistăm la propriul sfârşit, ca profesionişti şi ca oameni, şi la împărţirea pe bucăţi a unui combinat care a fost timp de jumătate de secol, mândria acestui oraş”, a spus un reprezentant al sindicatului de la Fortus.