Romania Military

Un militar român mort şi alţi cinci răniţi într-un atac sinucigaş în Afganistan

Un militar român a murit şi alţi cinci membri ai unui convoi românesc au fost răniţi în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat în Afganistan.

Răniţii au fost transportaţi la spitalul din Kandahar.

Informaţia a fost confirmată şi de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care a trimis un comunicat de presă în care arată că „un militar a decedat şi alţi cinci au fost răniţi în dimineaţa zilei de duminică, 30 martie, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, în Afganistan”. Militarii români executau o misiune de patrulare în comun cu forţele de securitate afgane, pe autostrada A1 (Kabul-Kandahar), la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall, mai arată oficialii. În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost transportaţi cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din Kandahar.


Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat la postul TV că militarii erau într-o misiune de patrulare şi se deplasau cu un transportor blindat pus la dispoziţie de Armata americană. „Din nefericire, e o duminică tristă pentru armată. Militarii aflaţi pe A1 în Afganistan au fost victima exploziei unui dispozitiv improvizat, un militar şi-a pierdut viaţa şi alţi cinci sunt răniţi. Au fost transportaţi la spital cu elicopterul”, a spus Duşa. Ministrul a precizat că mai multe informaţii legate de militari vor fi furnizate după ce familiile acestora vor fi anunţate. „Batalionul de la Craiova se afla de o lună şi jumătate în misiune, de fapt erau ultimul batalion care participă la misiuni în Afganistan”, a adăugat el.

Citeste mai mult: adev.ro/n38rai

Adevarul

Exit mobile version