Daca in prima parte – Un pic de genetica. Despre haplogrupuri – am trecut in revista principalele haplogrupuri Y prezente in Europa, sa aruncam un ochi pe componenta genetica actuala a populatiei Romaniei:
Haplogrup I1 – frecventa de 4.5%:
Descendenti ai danubienilor, cel mai probabil prezenta I1 se datoreaza, in principal, aparitiei si stationarii, intre sec II-IV AD, a triburilor scandinave ale gotilor in zona Romaniei, cu tot cu Basarabia, zona Nistru-Bug si Panonia (temporare intoarceri la origini 🙂 ).
Asezari ale gotilor si gepizilor, sec. III-IV AD
Haplogrup I2+I2a+I2b – frecventa de 28.5%:
Descendenti directi ai danubienilor, cu o locuire neintrerupta de peste 25.000 de ani;
Haplogrup R1a – frecventa de 17.5 %;
Descendenti ai populatiilor pre-indo-europene (pre-traci, germanici, iranieni, slavi) fara a se putea stabili o proportie clara:
– pre-tracii ajung in contact cu “vechea Europa” acum cca 5300 de ani si incheie etnogeneza tracilor acum 3500 de ani;
– despre iranieni stim ca in epoca fierului existau triburile agatarsilor iranieni in Transilvania, ca tracii au suferit numeroase invazii din partea scitilor, incepand cu sec VIII BC, ulterior impartiti in sarmati yazigi si roxolani, alternand cu perioade de convietuire pasnica si chiar aliante militare, pana dupa ocuparea Daciei de catre romani;
– cu germanicii lucrurile s-au petrecut identic, fie ca vorbim de invazii, alternate cu aliante, ale bastarnilor, de aliantele antiromane cu burii, cvazii sau marcomanii, fie de invaziile gepizilor si vandalilor din primele secole AD.
– in privinta slavilor, ajunsi in aria noastra in sec V AD, influenta asupra structurii genetice nu poate fi negata dar o consider minima, avand in vedere dinamica miscarilor de populatie din acea perioada, pana tarziu dupa invaziile mongole, asa ca aportul genetic al armatei sovietice viola …… eliberatoare s-ar putea sa fie mai mare decat aportul vechilor slavi.
Haplogrup R1b – frecventa 12%:
Rezultat atat al convietuirii de cca 1700 de ani (intre 4200-2500 BC) plus alti 1300 ani (intre 2500 – 1200 BC) cu triburile pre-celtice cat si al reintoarcerii celtilor in zona noastra in perioada preromana: boi, scordisci, cotini, taurisci, anarti, serdi, eravisci cu care, in functie de situatie, tracii s-au aliat, s-au luptat, i-au asimilat sau i-au alungat;
Haplogrup G – frecventa 5%:
Descendenti ai triburilor care par sa fi introdus agricultura in Europa la 7000-6500 BC, si pe actualul teritoriu al Romaniei la 6300-5800 BC;
Haplogrup J1 + J2 – frecventa 15%:
Descendenti ai vechilor crescatori est-anatolieni de vite si capre , ajunsi pe teritoriul nostru la cca 6.000-5.000 BC;
Haplogrup E1b1b – frecventa 15%:
Descendenti ai vechilor vanatori-culegatori nord africani, ajunsi in Europa, ca sclavi, in ultimii 5000 de ani;
Haplogrup T – frecventa 0.5%:
Descendenti ai crescatorilor est-anatolieni de vite si capre, ajunsi impreuna cu grupul J1;
Haplogrup Q – frecventa 0.5%:
Descendenti ai hunilor, mongolilor, turcilor si ai armatei sovietice;
Haplogrup N – frecventa de 0.5%:
Descendenti ai maghiarilor, tatarilor nogai, ai celor de pe Volga, ai turcilor si ai armatei sovietice
Dupa atatea invazii si distrugeri, o treime din populatia masculina este descendenta, pe linie paterna, a populatiei autohtone de acum 25.000 de ani. Altii, peste 60%, reprezinta descendenti ai unor populatii sosite si asimilate acum 6.000-8.300 de ani. Restul reprezinta aporturi mai recente, minore ca importanta.
Pentru ca nu vreau sa fiu considerat misogin, am analizat si compozitia genetica a populatiei Romaniei pe baza AND-ului mitocondrial (ascendenta materna): http://www.eupedia.com/europe/european_mtdna_haplogroups_frequency.shtml
Atentie: pot exista codificari similare cu haplogrupurile Y dar asta nu inseamna ca au legatura.
Ce putem observa?
Haplogrupul mitocondrial HV – frecventa 2.5%:
Foarte vechi, 40-45.000 de ani, aproape jumatate din populatia Europei descinzand din HV si din subdiviziunile sale;
Haplogrupul mitocondrial H – frecventa 38.8%:
Desprins din HV acum cca 25-30.000 de ani in Balcani si/sau Anatolia. Par sa fi fost “nevestele baietilor I”. Vechimea si zonele de aparitie-dezvoltare coincid.
Haplogrupul mitocondrial U2 – frecventa 1.5%:
Foarte vechi, probabil ajuns in Europa cu primii Homo Sapiens, 45-50.000 ani
Haplogrupul mitocondrial U3 – frecventa 1%:
Separat acum cca 30.000 in Levant, par sa fi ajuns la noi impreuna cu crescatorii de vite J1/J2.
Haplogrupul mitocondrial U4 – frecventa 2.5%:
Separat acum 25.000 ani, in sudul Caucazului, par sa fi venit in Europa impreuna cu “baietii” R1a.
Haplogrupul mitocondrial U5 – frecventa 8.7%:
Foarte vechi, 25-50.000 de ani, prezent in Europa dinaintea maximului ultimei glaciatiuni, desemnand populatii de vanatori-culegatori
Haplogrupul mitocondrial U6 – frecventa 0.5%:
Foarte rar la noi, separat in urma cu cca 35.000 in vestul Europei, migreaza masiv spre Africa acum cca 20.000 ani.
Haplogrupul mitocondrial I – frecventa 0.5%:
Foarte rar, separat in sudul Caucazului, posibil sa fi venit in Europa atat cu “baietii” R1a cat si cu R1b.
Haplogrupul mitocondrial J – frecventa 11.2%:
Separat acum cca 45.000 ani in zona Semilunii Fertile. Ajung in Europa impreuna cu “baietii” R1b. A se observa suprapunerea distributiei cu R1b atat in Romania cat si in vestul Europei: Cornwall, Wales, Scotia, Anglia, Olanda, Danemarca, Islanda.
Haplogrupul mitocondrial J
Haplogrupurile mitocondriale T(1+2) – frecventa 11.2%:
Aparute acum cca 29.000 ani in Levant sau Mesopotamia, populatii de vanatori-culegatori. Ajung in Balcani in principal intre 15.000-11.000 BC unde incep sa se incruciseze cu “baietii” I.
Cum nu exista date credibile privind haplogrupuri Y care sa se fi deplasat spre Europa in aceeasi perioada, cel mai probabil, populatia migratoare a intalnit localnicii I, mai multi si mai bine organizati, care i-au lichidat si le-au luat femeile (e doar o parere …).
Haplogrupul mitocondrial K – frecventa 5.6%
Aparut acum cca 18-38.000 ani in Mesopotamia sau estul Anatoliei. Ajunge in Balcani in mai multe etape, intre 6400 – 4000 BC, acompaniindu-i atat pe fermierii G2 cat si pe crescatorii de vite J1 si T.
Haplogrupul mitocondrial V – frecventa 3.5%
Aparut acum 12-16.000 ani, probabil in Peninsula Iberica, si raspandit pe tot continentul pe masura retragerii gheturilor.
Cum nu se gasesc urmele unui haplogrup Y cu care sa fi migrat impreuna, cel mai probabil, “s-au intalnit pe drum” cu populatiile I1, si ele in expansiune, care i-au lichidat si le-au luat femeile.
Haplogrupul mitocondrial W – frecventa 3%:
Separat acum 16-20.000 ani in zona Caspicii, par sa fi fost “nevestele” uralicilor (fino-ugrici) N1c, spre deosebire de Eupedia care crede ca sunt legate de R1a. Frecventa ridicata din zona Finlandei – 10% ma conduce spre aceasta concluzie, coroborata cu frecventa de 5-6% din Ungaria si 4-4.5% din Transilvania. In aceste doua zone, frecventa ridicata poate fi datorata atat prezentei avarilor (sec V-VIII AD) cat si sosirii maghiarilor. Le-am putea spune “vaduvele lui Arpad”. Alta zona cu frecventa mai mare este Nipru-Don-Volga, zona unde au tot stationat triburi uralice inainte de incursiunile spre vest.
W – “Vaduvele lui Arpad”
Haplogrupul mitocondrial X – frecventa 2.5%
Aparut acum 20-35.000 ani in Mesopotamia sau estul Anatoliei. Ajunge in Balcani impreuna cu fermierii G2. De remarcat similitudinea raspandirii, in valea Dunarii, cu haplogrupul Y G2.
Haplogrupul mitocondrial X
Daca tragem linie, observam ca populatia actuala a Romaniei cuprinde, pe linie materna, cca 52% descendenti din populatii cu o vechime de cel putin 25.000 ani pe acest teritoriu, carora li se adauga 14.7% descendenti din (neveste de) vanatori-culegatori ajunsi acum 13-17.000 de ani si alti 22.3% descendenti din agricultorii si crescatorii de vite sositi acum 6.000-8.300 de ani, restul fiind aporturi nesemnificative.
Cifrele nu sunt batute in cuie si pot aparea mici variatii, pe masura ce se vor efectua mai multe teste AND, dar tabloul, in mare, este cel de mai sus.
Daca am reusit sa stabilim un tablou cat de cat exact privind componenta genetica a populatiei actuale a Romaniei, sa aruncam un ochi prin vecini, sa vedem cum stau ei si cat ne sunt de asemanatori:
Ungurii, care-si revedinca ascendenta hunica (Q) si/sau maghiara (uralici – N), au ZERO la Q si 0.5% la N
Populatiile fino-ugrice cu care spuneau ca se inrudesc au, pentru N: 61.5%-Finlanda, 34%-Estonia, 17% Bashkiria.
Compozitia genetica la unguri este:
I(toate) – 26.5%, R1a – 29.5%, R1b – 18.5%, G – 3.5%, J1+J2 – 9.5%, E1b1b – 8% ………. nu foarte diferita de compozitia noastra.
Bulgarii, care ba se trag din vechii bulgari-uralici, ba sunt frati cu slavii rusi, au 0.5% N si 17% R1a, exact cat noi deci nici vorba de slavi sau bulgari-uralici.
Compozitia genetica la bulgari este:
I(toate) – 26 %, R1a – 17%, R1b – 11%, G – 5%, J1+J2 – 14%, E1b1b – 23.5%, si mai apropiati de compozitia noastra, chiar as spune ca sunt fratii nostri mai negri J )))))
SI DE AICI LUCRURILE DEVIN TOT MAI INTERESANTE !
Pentru a ne face o idee cam cat de apropiate sunt compozitiile genetice ale populatiilor europene actuale am intrat aici: http://www.eupedia.com/europe/european_y-dna_haplogroups.shtml si am preluat datele din tabelul cu compozitiile tarilor europene, in format Excel. Cam asa:
Pornind de la acest tabel am aplicat o metoda care ar produce un atac cerebral unui genetician pentru ca nu prea are legatura cu genetica ci mai mult cu matematica. 🙂
Pe scurt, am luat Romania si Bulgaria, haplogrup Y cu haplogrup Y, si am determinat ce procentaj avem in comun. Cam asa:
| Haplogrup | Ro % | Bg % | Comun % |
| I1 | 4.5 | 4 | 4 |
| I2/I2A | 26 | 20 | 20 |
| I2B | 2.5 | 2 | 2 |
| R1a | 17.5 | 17 | 17 |
| R1b | 12 | 11 | 11 |
| G | 5 | 5 | 5 |
| J2 | 13.5 | 11 | 11 |
| J1 | 1.5 | 3 | 1.5 |
| E1b1b | 15 | 23.5 | 15 |
| T | 0.5 | 1.5 | 0.5 |
| Q | 0.5 | 0.5 | 0.5 |
| N | 0.5 | 0.5 | 0.5 |
| Total | 88 |
A rezultat o similitudine / compatibilitate de 88% intre “mixul genetic” al romanilor si cel al bulgarilor.
Am comparat, prin aceeasi metoda, Romania cu restul tarilor europene (unele dintre ele au si reprezentari regionale) si a rezultat ca populatiile cu care suntem cel mai compatibili sunt:
Macedonia – 88.5%, Bulgaria – 88%, Grecia de nord (Macedonia+Tracia) – 86%, Serbia – 82%, Gagauzia – 80%, Croatia – 78.5%, Moldova – 78%, Muntenegru – 77%, Sarbii bosniaci – 76.5%.
In privinta compatibilitatii mai mari cu Gagauzia decat cu Moldova trebuie subliniat ca numarul de teste genetice efectuate in zonele respective este foarte mic deci nu ma grabesc sa trag concluzii.
Alte rezultate care ne intereseaza: cu Ungaria – 72%, Grecia Centrala – 71%, Albania – 68.5%, Rusia – 44.5%, Ucraina – 59.5%.
Cu cine e compatibila Macedonia:
Bulgaria – 90%, Romania – 88.5%, Grecia de nord (Macedonia+Tracia) – 88%, Sarbii bosniaci – 80%, Muntenegru – 79%, Serbia – 78.5%, Grecia centrala si Albania – 77%, Grecia de sud – 76%.
Cum se prezinta bulgarii:
Macedonia – 90%, Grecia de nord – 89%, Romania – 88%, Gagauzia – 79.5%, Muntenegru si Serbia – 79%, Grecia centrala si sarbii bosniaci – 78.5%, Moldova – 76.5%.
Comparativ cu Rusia: 46.5% brotherhood my ass 🙂 )))))
Apropierea genetica a bulgarilor si romanilor de gagauzi ne arata ca acestia din urma nu sunt turci ci bastinasi din Balcani, calariti de turci pana au invatat turca si, o parte, au trecut la islam, fiind adusi in sec XIX in Bugeac de catre Imperiul Tarist.
Cu cine e compatibila Grecia de nord (Macedonia+Tracia):
Zbaaaaaang !!!!
Bulgaria – 89%, Macedonia – 88%, Romania – 86%, Grecia centrala – 80.5%, Grecia de sud – 79%, Gagauzi – 77.5%, Albania – 77%, Insulele Egeene – 76.5%.
Pe scurt, teza cu macedonenii care sunt greci latinizati pica lata !
Nordul Greciei (Macedonia+Tracia) formeaza un bloc compact cu Macedonia, Bulgaria si Romania, peste 86%, urmate la distanta de Grecia centrala si sudica.
Aici ar fi de subliniat un lucru important: dupa Primul Razboi Mondial, in baza unei conventii de schimb de populatii cu Grecia, turcii au expulzat in 1923 cca 1.5 milioane de greci din Asia Mica si Tracia Rasariteana, iar autoritatile grecesti i-au asezat masiv in nord (Macedonia si Tracia) pentru a reduce ponderea aromanilor care dominau zona.
Faptul ca dupa acest implant compozitia Greciei de Nord este mai apropiata de Bulgaria, Macedonia si Romania decat de restul Greciei ne duce la concluzia ca “grecii anatolieni” erau, de fapt, descendenti ai tracilor care formasera regatele anatoliene in antichitate.
Cu cine se aseamana sarbii:
Sarbii bosniaci – 85%, Croatia – 83.5%, Muntenegru – 83%, Romania – 82%, Bulgaria – 79%, Macedonia – 78.5%, Grecia de nord – 75.5%.
Comparativ cu Rusia: 48.5% – no brotherhood 🙂 )))
Sa-i vedem si pe scandalagiii de kosovari (sub rezerva ca testele sunt putine):
Grecia de sud – 72.5%, Albania – 69%, Sicilia – 68.5%, Grecia centrala – 68%, Insulele Egeene – 67.5%.
Probabil ca, dupa izgonirea sarbilor din Kokovo, in sec XVII, Imperiul Ortoman i-a adus pe actualii kosovari din Albania si/sau Peloponez si/sau Atica.
A doua posibilitate ar fi aducerea lor, intr-o mare proportie, chiar din nordul Africii, stapanit ferm in acea perioada de catre Imperiul Otoman. Aceasta varianta ar justifica si credinta tiganilor kosovari ca ei sunt “egipteni”.
A treia posibilitate ar consta dintr-o combinatie a primelor doua, respectiv aport de populatie din Albania si/sau Peloponez si/sau Atica, completat cu aport de robi / sclavi din nordul Africii. Aceasta varianta ar explica mai bine saltul de la 27% (in Albania si sudul Greciei) la 45% in Kosovo, pentru frecventa haplogrupului african E1b1b.
Cu cine sunt compatibili rusii:
Belarus – 83%, Ucraina – 81%, Lituania – 79%, Letonia – 77%, tatari – 75%
Apropiati, dupa cum se vede, dar nu cum sunt balcanicii intre ei, mai ales ca tarile cu care sunt cel mai compatibili au, de fapt, puternice minoritati rusesti.
Pentru ca nu vreau sa uit de kurzi, sa aruncam rapid o privire asupra lor:
– Kurzii irakieni: I – 17%, R1a – 11.5%, R1b – 17%, G – 4%, J2 – 28.5%, J1 – 11.5%
– Kurzii turci: I – 20%, R1a – 16%, R1b – 6%, G – 2.5%, J2 – 10.5%, J1 – 9.5%
Intr-o zona in care I (haplogrup balcano-danubian) nu sare de 5%, kurzii se remarca prin frecvente de 17-20% in schimb frecventa J1 (semitic) 9.5-11.5% este mult mai redusa decat a populatiilor din zona care, exceptand Iranul, au o frecventa intre 20-81%.
Asta ma face sa cred ca originea kurzilor este tracica, fie provenind din populatiile tracice din Anatolia (misieni, frigieni, bithinieni) fie descendenti ai vechilor cimerieni.
Despre cimerieni trebuie spus ca au avut o istorie tumultoasa:
– se formeaza in urma etnogenezei tracice, fiind atestati in nordul Marii Negre, Azov si Crimeea in cca 1300BC;
– sec VIII BC sunt infranti si impinsi de catre sciti in Anatolia;
– 714 BC ataca Urartu;
– 705 BC sunt respinsi de Sargon al II-lea al Asiriei si se intorc spre Anatolia;
– 696-695 BC cuceresc Frigia;
– 652 BC cuceresc Sardis, capitala Lydiei si ating apogeul puterii;
– 637-626 BC sunt infranti de Allyates al Lydiei si decad rapid, nemaiaparand insemnari despre ei;
– se banuieste ca s-ar fi asezat in Capadocia dar cercetarile genetice nu arata o frecventa mare a haplogrupurilor I si R1a, insemnand ca ori nu au ajuns/ramas acolo ori au fost exterminati.
Indiferent ca s-ar trage din tracii anatolieni sau din cei cimerieni, kurzii au puternice radacini balcano-danubiene.
O prima intrebare:
Cum se face ca, dupa atatea milenii de invazii, populatia balcano-danubiana a ramas un bloc compact in aceeasi zona, fara sa poata fi dislocata ba, mai mult, extindandu-se si propagandu-si cultura in intreaga Europa?
- Este evident ca populatia balcano-danubiana a beneficiat din plin de geografia favorabila, cu intinsele zone montane ale Carpatilor, Balcanilor, Rodopilor, Alpilor Dinarici, pana in muntii Pind, in sud, cu tot cu regiunile submontane aferente.
Relieful peninsulei Balcanice
Expresia istoricului roman Aenneus Florus “ Daci inhaerent montibus “ (dacii stau agatati de munti) nu reprezinta decat constatarea unei filozofii de viata aplicata cu sfintenie, incepand cu cristalizarea populatiei danubiene, acum mai bine de 25.000 de ani, continuand cu expansiunea acesteia in Europa si pana in zilele noastre.
E suficient sa va uitati pe hartile cu raspandirea haplogrupului I2 (cu ramurile lui) pentru a vedea ca frecventele mai mari sunt legate de zonele montane si submontane din Europa.
- Un al doilea factor la fel de important, pe langa relieful favorabil, l-a constituit gradul ridicat de impadurire din acea vreme a regiunii. Urmarim reprezentarea de mai jos care, desi nu e foarte precisa, ne ofera o imagine sugestiva privind situatia din acele vremuri:
In privinta zonelor neacoperite de paduri, din perioada aceea, ne putem face o idee urmarind si zonele de raspandire a “agricultorilor” (haplogrupul Y G2) , cu varf de prezenta in Valea Dunarii inferioare si jumatatea de sud a Moldovei, acestor zone adaugandu-se Dobrogea si Bugeacul. Alte zone descoperite ar mai fi fost valea Savei (Bosnia-Croatia, prezenta G2) si Campia Panonica.
Acestea erau zonele unde, cel mai probabil, danubienii practicau agricultura si tot acestea erau zonele cele mai afectate de invazii.
- Bogatia resurselor naturale, incepand cu vanatul, fructele salbatece si pestele din vremurile preistorice, sarea vitala pentru cresterea vitelor si oilor, lemnul si piatra de constructii, necesare atat pentru locuinte cat si pentru fortificatii puternice, cuprul si fierul necesare realizarii, in diferite etape istorice, a uneltelor si armelor, aurul si argintul pentru podoabe si pentru baterea monedelor, terenul agricol fertil si lutul de calitate pentru o ceramica pe masura.
- “Calitatea resursei umane” 🙂
Partea asta e cel mai dificil sa o scriu fara a aluneca spre evaluari bombastice.
In primul rand, este vorba despre o populatie inteligenta. Altfel n-ar fi supravietuit atatea mii de ani. O populatie care a pus bazele civilizatiei europene, edificand culturi mezolitice si neolitice spectaculoase, cu realizari care au revolutionat civilizatia umana: ceramica (cca 24.000 BC), roata (cca.3950 – 3650 BC), ansamblul roata –osie (cca 3300-3000 BC), metalurgia cuprului (cca 5800BC), scrierea (cca 5500-5300 BC).
Chiar daca nu putem spune ca de aici descoperirile respective s-au raspandit in toata lumea, este evident ca zona balcano-danubiana a fost unul din focarele majore de dezvoltare a civilizatiei umane, alaturi de Semiluna Fertila si China, iar pentru continentul nostru a constituit vatra civilizatiei europene.
Vaca pe roti. Cultura Cucuteni (cca 3950-3650 BC)
Aceeasi inteligenta a permis populatiei localnice sa asimileze orice a considerat util, inclusiv populatii, din culturile cu care a venit in contact, incepand cu pastorii J1, J2 si T si agricultorii G2, continuand cu triburile pretracice si preceltice, edificand in perioada antica o civilizatie care uimeste si acum prin cunostintele astronomice, medicale, de arhitectura (in special militara), de prelucrare a metalelor, atat pentru arme cat si pentru bijuterii sau monede, ceramica, indiferent ca s-au numit geto-daci, traci, macedoneni sau frigieni.
In al doilea rand, este vorba despre foarte buni luptatori. O populatie care, intre 12.000 BC si cca 4200 BC, a cucerit si a dominat Europa fara rivali, eliminand atat populatiile intalnite in timpul expansiunii cat si pe cele care continau sa vina in Europa din Anatolia, daca le-a considerat o amenintare. Dovada stau, am mai spus, numeroasele haplogrupuri mitocondriale carora nu li s-au putut gasi haplogrupuri Y corespondente.
Dupa etnogeneza tracica, fie ca vorbim despre odrisi, despre getii lui Dromichaites, geto-dacii lui Burebista si Decebal, masagetii reginei Tomiris, de misienii, frigienii si bithinienii din Anatolia, de cimerieni sau de macedonenii lui Alexandru cel Mare, calitatile de luptatori ale tracilor, armele, tacticile lor de lupta si sistemele de fortificatii ii vor face faimosi si vor pune in dificultate, de multe ori, marile puteri militare ale vremii, fie ca vorbim despre romani sau persi.
Din nefericire nu s-a realizat niciodata o unificare a tracilor, multi luptand ca mercenari in armatele altora (in razboiul Troiei au luptat in ambele tabere) sau, si mai des, diversele formatiuni statale tracice s-au razboit sangeros intre ele, meteahna de care populatiile respective n-au scapat nici in zilele noastre, fie ca vorbim de razboaiele balcanice, 1912-1913, fie de recentele razboaie din Yugoslavia.
In primele secole ale erei noastre, tracii au influentat puternic politica Imperiului Roman, dand o seama de imparati importanti ai Romei, si, mai tarziu, au dat cele mai importante dinastii ale Imperiului Bizantin.
In perioada invaziilor populatiilor migratoare tracii (incep sa fie denumiti valahi, vlahi, vlasi, volohi, blaci, balak, ulak, iflak si in multe alte feluri) vor folosi inteligent avantajele reliefului si zonelor impadurite si, in functie de situatie, vor lupta cu invadatorii, se vor retrage in paduri si zonele accidentate asteptand situatii mai favorabile, uneori vor negocia cu migratorii, alteori vor convietui cu ei, pastrand permanent controlul zonelor montane si submontane impadurite.
Se vor adapta rapid atacurilor migratorilor, bazate pe cavalerie rapida, arcuri cu bataie mare si lupta cu lancea. Vor evita urmarirea si lupta in camp deschis si-i vor astepta in ambuscada in zone accidentate sau puncte obligatorii de trecere unde cavaleria isi pierdea mobilitatea iar invadatorii puteau fi loviti de la mica distanta cu sulite, pietre, sageti si atacati corp la corp, lupta pentru care localnicii par sa fi fost mult mai potriviti decat oponentii (mongoli sau uralici-turcici, mai mici si mai piperniciti).
Ca lucrurile s-au petrecut cam in acest fel o dovedesc primele lupte date de maghiari cu armata lui Menumorut, pierderea corpului de oaste al lui Almos, cu tot cu rege, cazut in ambuscada undeva prin Maramures, dificultatile intampinate de mongoli, la 1241, la traversarea Carpatilor Orientali, in drum spre Ungaria, dar si la intoarcere, problemele intampinate de corpul mongol care se retragea prin sudul Dunarii. Alte exemple de acest fel sunt luptele cu tatarii, la Lipnic sau la Preluca Tatarilor, unde invadatorii, incarcati cu prada si incapabili sa se deplaseze rapid, vor fi prinsi si lichidati aproape in intregime.
Calitatile de luptatori ale urmasilor tracilor nu vor scapa atentiei marilor puteri ale Evului Mediu care ii vor angaja ca mercenari sau, in cazul Imperiului Otoman, vor crea temutul corp al ienicerilor din copiii crestinilor din Balcani, in imensa lor majoritate valahi / vlahi / macedoneni. Tot calitatile de luptatori ale valahilor ii vor face pe otomani sa prefere vasalitatea Valahiei si Moldovei, cu plata unui tribut plus obligatii economice, in loc sa aloce resurse si armata pentru a le cuceri militar si transforma in provincii, trebuind apoi sa le pazeasca sa nu se revolte.
A doua intrebare:
Cum se face ca nenumaratele invazii din primul mileniu AD care au dus la formarea a tot felul de regate si imperii in Balcani si in zonele adiacente (Panonia) nu au putut schimba compozitia etnica a zonei, aceasta ramanand intr-o proportie covarsitoare aceeasi din vremea etnogenezei tracice?
- In primul mileniu AD principalii magneti care au atras migratorii au fost Roma si Constantinopolul.
Alaturi de ele, orasele intarite din vestul Europei si Peninsula Italica constituiau tinte mult mai atragatoare pentru jaf decat o populatie rurala, raspandita pe zone intinse si care, in caz de invazie, se refugia prin paduri si prin munti. Chiar daca, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, diferite populatii migratoare au stationat in spatiul nostru, tintele lor au fost cele susmentionate, zona noastra fiind zona de tranzit sau, temporar, baza pentru raidurile in zonele vizate.
- In special pentru populatiile de stepa, din est, au existat doua “bulevarde” principale de migratie.
Primul traseu trecea prin nordul Marii Negre, Bugeac, Dobrogea / Baragan, estul actualei Bulgarii, de unde migratorii puteau cobori spre Constantinopol si spre orasele din sudul Greciei ori puteau sa mearga spre vest, prin sudul Balcanilor, pe ruta romana Via Militaris: Philippopolis – Serdica – Naissus – Singidunum (Plovdiv – Sofia – Nis – Belgrad) pentru a iesi in bazinul Tisei si Dunarii Mijlocii.
Al doilea traseu, tot din nordul Marii Negre, trecea prin Podolia, traversa Carpatii Nordici prin pasul Verecke si cobora in bazinul superior al Tisei si valea Dunarii Mijlocii, de aici putandu-se indrepta cam in orice directie, spre vestul Europei, spre Italia sau spre Peninsula Balcanica, strabatand Via Militaris in sens invers.
Daca armatele invadatoare erau suficient de puternice sau daca erau in criza de timp (urmarite de alte populatii) traversau si prin trecatorile Carpatilor sau culoarul Dunarii dar asta s-a intamplat mai rar iar rezultatele nu au fost prea placute.
De regula, migratorii, armate de cavalerie, foarte mobile, dotate, in principal, cu arcuri cu bataie mare si lanci, preferau sa se deplaseze si sa duca luptele in zonele deschise unde puteau sa-si puna in valoare mobilitatea si forta de izbire a cavaleriei si sa-si loveasca adversarii cu sageti de la distante mai mari decat bataia arcurilor europenilor.
Traversarea zonelor impadurite si a trecatorilor montane era extrem de periculoasa pentru ca se pierdeau toate avantajele avute in camp deschis, putand fi atacati de foarte aproape, chiar corp la corp, iar cavaleria isi pierdea capacitatea de manevra.
Mergand pe acelasi principiu, chiar si cand au stationat in zona noastra si au proclamat diverse regate sau imperii, de fapt, migratorii n-au controlat decat zonele deschise (sudul Moldovei, Bugeac, Dobrogea, Baragan, estul Bulgariei, bazinul Maritzei, valea Tisei, valea Dunarii Mijlocii, vaile Savei si Dravei), bastinasii mentinandu-se in zonele montane si submontane, impadurite.
Ca delimitarea nu se poate face milimetric si in unele locuri s-au mai amestecat si au convietuit acest lucru era inevitabil.
- Daca tot am vorbit de “bulevarde” trebuie spus ca acestea au fost foarte circulate in primul mileniu, migratorii sosind unii dupa altii.
In linii mari, mecanismul era urmatorul: sosea o populatie migratoare, cucerea zonele deschise, organiza ceva raiduri spre vestul Europei, spre Italia, Constantinopol sau prin vecini, dupa o vreme se aseza si incepea sa intre in schimburi comerciale cu vecinii (localnicii din zonele impadurite).
Cand sosea urmatorul val de migratori, cei sositi primii aveau doua solutii: sa ramana si sa lupte sau sa fuga din calea invadatorilor spre vestul Europei sau spre Italia (cei din Panonia), spre sudul Balcanilor sau Asia Mica (cei din zona noastra), sperand ca noii invadatori nu-i vor urmari.
Sa se refugieze in zonele controlate de localnici era aproape imposibil pentru ca nu aveau experienta luptelor in zonele impadurite si accidentate.
Evident, au fost cazuri cand migratorii s-au asezat in zonele impadurite dar asta a depins foarte mult de relatiile avute anterior cu localnicii si de raportul de forte din acel moment.
Procentajele foarte mici ale haplogrupurilor N si Q din zona noastra ne arata ca, in imensa majoritate a cazurilor, migratorii au fugit din calea urmatoarelor valuri sau au fost nimiciti de acestea.
Ca zonele deschise erau usor de cucerit si greu de aparat o dovedeste chiar Imperiul Roman care-si va retrage granita pe linia Dunarii, lasand libera campia Tisei, Baraganul si Bugeacul.
Pragmatici, in timpul invaziilor localnicii se vor retrage in zone impadurite si accidentate, reocupand zonele deschise dupa disparitia pericolului. Asa se face ca, dupa lichidarea de catre carolingieni a dominatiei avarilor din Panonia, sosirea maghiarilor va gasi un regat al valahilor lui Salanus, intre Tisa si Dunarea de Mijloc, ducate ale valahilor, amestecati cu ceva bulgari, in Banat, Crisana si Transilvania dar si in nord, in zona Ung-Muncaci, in Maramures si in Moravia unde erau amestecati cu slavii.
- Capacitatea Imperiului Roman si in special a celui Bizantin de a toca populatiile migratoare, nu doar pe cale militara dar si folosindu-le ca mercenari sau asmutindu-le unele impotriva altora.
Vom intalni o multitudine de situatii: fie ii nimicesc din primele batalii, fie ii inving si-i colonizeaza in zone ale imperiului unde le acorda ceva drepturi cu obligatia de a apara granitele de alti invadatori, fie pierd batalii cu acestia si, dupa plata unor compensatii/tributuri, le permit sa se aseze in imperiu, in zonele de granita, platindu-i pentru paza frontierelor.
In mod special Imperiul Bizantin va excela in aceste tactici, in special prin oferirea de pamanturi si ranguri in provinciile sale din est si sud-est unde creeaza zone-tampon cu populatiile migratoare, folosindu-le pe post de carne de tun in confruntarile ulterioare cu persii, oguzii, arabii, seleucizii si otomanii.
O alta tactica in care bizantinii au excelat a fost provocarea de disensiuni si razboaie intre diferitele populatii migratoare, lasandu-le sa se toace intre ele: slavi vs huni, slavi vs goti, slavi vs bulgari, bulgari vs maghiari, bulgari vs sarbi, bulgari vs cumani, maghiari vs cumani, maghiari vs pecenegi maghiari vs sarbi si tot asa.
A treia intrebare:
Unde au disparut vechii maghiari ?
Teoria descendentei actualilor unguri din huni nu mai prinde decat la cativa exaltati, inclusiv istorici maghiari fiind de acord ca nu exista legatura intre huni si actuala populatie ungara.
In privinta descendentei ungurilor din vechii maghiari (uralici-turcici), frecventa de doar 0.5% a haplogrupului (y) N1 arata ca pe linie paterna nu exista aproape nicio legatura cu vechii maghiari, mai probabile fiind “contributiile” armatei otomane, dupa ocuparea Ungariei in 1526, si armatei sovietice care a ocupat Ungaria intre 1944 si 1989.
Singura descendenta din vechii maghiari ar putea fi pe linie materna, foarte limitata si ea, cu o frecventa de 5-6% a haplogrupului mitocondrial W in Ungaria si cca 4-5% in nordul Transilvaniei.
Pentru a intelege cum s-a petrecut o asemenea ruptura, sa ne uitam putin in istorie:
Fara a ne pierde in detalii privind originea lor geografica, prima mentionare a lor apare in 830AD cand, localizati undeva in zona Nipru-Don (Levedia), au fost angajati de bulgari sa lupte impotriva prizonierilor bizantini care se rasculasera dar trupele maghiare vor fi nimicite de bizantini undeva pe malul Dunarii de Jos.
La acel moment erau organizati in 7 clanuri sau triburi conduse de capetenii militare.
In jurul anului 850AD sunt invadati de kangani (triburi pecenege) si fortati sa plece. O parte trec Caucazul ajungand in Persia dar majoritatea pleaca spre vest, stabilindu-se in Etelkoz, zona cu limite inca disputate, probabil intre Siret si Bug sau chiar Nipru. Aici accepta suzeranitatea khazara in schimbul recunoasterii dinastiei Arpadiene, cu Almos recunoscut ca print / lider suprem al maghiarilor. La acel moment cronicile musulmane spun ca aveau o armata de 20.000 calareti.
Tot in timpul stationarii in Etelkoz li se alatura trei triburi kabare/khavare care se rasculasera impotriva stapanirii khazare.
Pe timpul stationarii in Etelkoz activitatile lor principale vor fi raidurile asupra formatiunilor galitiene si podolice, inclusiv asupra Kievului, jafurile si capturarea de sclavi pe care-i vindeau bizantinilor la Kerci si participarea ca mercenari in diferitele razboaie din centrul Europei si Balcani.
In 862 ataca Imperiul Franc, la initiativa lui Rastislav al Moraviei, in 881 se intorc si jefuiesc zona Vienei in timp ce aliatii kabari jefuiesc Kollmitz. In 892 se alatura regelui Arnulf al Franciei de Est si ataca impreuna Moravia Mare .
In 893 trupele maghiare sunt trecute peste Dunare de flota bizantina si-i infrang pe bulgari in 3 batalii (la Dunare, la Silistra si Preslav). Foarte curand, in timp ce trupele maghiare erau in Balcani, salasele lor din Etelkoz sunt atacate si distruse de pecenegi, la solicitarea tarului Simeon I al Bulgariei.
Dupa o noua infrangere in fata aliantei bulgaro-pecenege (896 – batalia de pe Bugul de Sud) maghiarii sunt alungati spre Europa Centrala si trec Carpatii prin pasul Verecke in urma unor lupte inversunate cu slavii si valahii care pazeau trecatorile. Un corp condus de Almos este lichidat de localnici in zona Maramuresului.
In acel moment este sigur ca nu mai existau 7 triburi maghiare (fusesera 7 inainte de invazia pecenegilor si mutarea in Etelkoz, o parte plecand in Persia). Numele unora dintre sefii triburilor „maghiare” suna chiar ciudat, cum ar fi tribul lui Ursuur (probabil de la ursul de stepa 😉 ) Despre tribul lui Arpad stim ca erau maghiari si ca numarau …. 108 familii. Cat de mare sa fi fost o familie ? 40? 50?
Una peste alta, la intrarea in Bazinul Panoniei, nu cred ca maghiarii erau mai multi de 30-35.000 de oameni.
Urmeaza cucerirea cetatii Ung si extinderea treptata in teritoriile invecinate, intercalata cu numeroase raiduri urmate de lupte sangeroase in Italia, Germania, Franta pana la Atlantic, Catalonia, Croatia, Bulgaria, Imperiul Bizantin. Intre timp, intre 903-907 distrug regatul Moraviei Mari. Campaniile incep in 899 cu invadarea Italiei si continua neintrerupt in vest pana in 955 cand sunt infranti de germani in a doua batalie de la Lechfeldt. In Balcani invaziile vor continua pana in 970 cand sunt infranti de bizantini in batalia de la Arcadiopolis.
Intre 970 si 1241 vor fi implicati in aproape 50 de razboaie, cu rezultate diferite, in incercarea de a-si creste teritoriul si influenta in centrul Europei si nordul Marii Negre.
Infrangerea cumanilor in fata mongolilor, in batalia de pe raul Kalka – 1223, este vazuta de regele Bela al IV-lea ca o oportunitate de a-si extinde influenta asupra cumanilor, acordandu-le sprijin, permitand unui numar de cca 40.000 cumani sa se aseze in Ungaria (intre Tisa si Dunare), sprijinind trecerea lor la crestinism si luandu-si numele de rege al Ungariei si Cumaniei.
Ambitiile sale vor atrage represaliile mongolilor care, sub pretextul primirii celor 40.000 de cumani, vor organiza o campanie de proportii, in 1241, cu tinta principala Ungaria si cu atacuri secundare asupra Poloniei, balticilor si germanilor, pentru a-i impiedica sa intervina in sprijinul lui Bela.
Invazia se termina catastrofal pentru maghiari. Bela isi pierde intreaga armata. Exceptand cateva orase cu fortificatii de piatra, mongolii distrug toate orasele maghiare din Panonia si Transilvania, lichidand toti locuitorii, distrug Zagrebul dar nu reusesc sa cucereasca alte castele din Croatia, pierzand oameni in ambuscadele croatilor. Conform cronicarilor vremii, Ungaria pierde jumatate din populatie, in special in zonele deschise din Panonia, apoi pierde o alta parte a populatiei din cauza foametei si epidemiilor care izbucnesc in zona.
Dupa retragerea mongolilor Bela incepe reconstructia si aduce mii de colonisti din zonele invecinate si chiar de mai departe, din Polonia, pentru a inlocui populatia exterminata de mongoli.
Paradoxal, chiar daca au fost nevoiti sa lupte impotriva mongolilor, invazia a avut efecte benefice pentru romani, eliminand dominatia cumana si presiunile Ungariei si dandu-le un respiro care le-a permis, ulterior, infiintarea statelor feudale Valahia si Moldova.
Pana la batalia de la Mohacs -1526, regatul ungar va purta alte 53 de razboaie unele victorioase, unele nedecise iar altele incheiate cu infrangeri catastrofale (cruciadele de la Nicopole si Varna, bataliile de la Posada-1330 si Baia-1467, razboaiele cu Venetia).
In 1491 incep razboaiele cu Imporiul Otoman (1491-1495, 1499-1504, 1512-1520, 1521-1526) care vor slei de resurse Ungaria si se vor incheia cu infrangerea de la Mohacs si disparitia Regatului Ungar. Din nou populatie ucisa sau luata in sclavie, orase distruse si teritorii pustiite. Pentru 200 de ani Ungaria va constitui camp de lupta intre Imperiul Otoman si Austria cu aliatii sai.
Din nou, disparitia Ungariei va avea efect benefic asupra romanilor, Transilvania ramanand autonoma sub suzeranitate otomana.
Ca o concluzie, au venit putini, s-au implicat permanent in razboaie si raiduri de prada, cu pierderi, si au suferit, cel putin in doua randuri, infrangeri catastrofale urmate de ceea ce numim astazi genocid.
Ar mai fi de subliniat un lucru: adoptarea actului Fraterna Unio (sau Unio Trium Nationum) in 1437, pe langa efectele lui extrem de negative (declararea romanilor ca natiune tolerata, consfintirea iobagiei si maghiarizarea nobilimii romanesti) a avut, paradoxal, si o parte buna: populatia romaneasca nu a fost inrolata sa lupte in nenumaratele conflincte sangeroase ale Ungariei, obolul de sange dandu-l maghiarii si prietenii lor secui si sasi. Abia dupa 1762, cand se infiinteaza regimentele de graniceri, romanii incep sa serveasca in armata austriaca pentru a scapa de iobagie.
A patra intrebare:
Unde au disparut vechii bulgari?
Frecventa de 0.5% a haplogrupului (y) N1 in Bulgaria de astazi ne arata o ruptura la fel de clara intre vechii bulgari (populatie turcica) si actuala populatie, cu atat mai mult cu cat Bulgaria are si o minoritate turca destul de importanta pentru a nu mai spune ca mai bine de 500 de ani au fost provincie a Imperiului Otoman.
Sa ne uitam tot in istorie:
Inainte de sec VII AD, Vechea Bulgarie (sau Vechea Mare Bulgarie) se intindea intre Nipru si Volga inferioara si in jurul Marii Azov, avand capitala la Phanagonia, in stramtoarea Kerci.
Sub hanul Kubrat (632-665) reusesc sa-si extinda teritoriile spre vest. La moartea lui Kubrat, khazarii invadeaza Marea Bulgarie iar in 668 aceasta se dezintegreaza, populatia imprastiindu-se spre Volga, spre Gurile Dunarii si, posibil, spre Italia.
Populatia bulgara care ajunge in zona Deltei Dunarii, sub conducerea fiilor lui Kubrat, Asparuh si Kuber, numara, conform cronicarilor, intre 30.000 si 50.000 persoane.
Ocupati sa respinga asediul arabilor asupra Constantinopolelui, bizantinii vor efectua prima campanie impotriva bulgarilor abia in 680, dandu-le timp sa se intareasca prin aliante cu slavii. In batalia de la Ongal (undeva in jud. Tulcea) bizantinii sunt infranti cu pierderi mari iar Asparuh muta rapid, cucerind Dobrogea, Baraganul, malul sudic al Dunarii pana la Balcani, tarmul vestic al Marii Negre pana la Burgas iar de aici se intinde pana in valea Maritei, stabilind primul Imperiu Bulgar, recunoscut de bizantini in 681. Capitala este stabilita la Pliska (langa Shumen, 88km vest de Varna).
Incepand din acel moment bulgarii vor duce o serie nesfarsita de razboaie, in principal cu bizantinii dar, in diferite etape istorice, si cu maghiarii, sarbii, croatii, romanii, cruciatii, mongolii, rusii.
Primul Imperiu Bulgar are doua perioade de varf:
Prima perioada este sub hanul Krum (803-814) cand isi extind controlul pe tot teritoriul de azi al Bulgariei, Serbiei, Romaniei, Ungaria de la est de Dunare, iar in est se intind pana la Nipru. In aceasta perioada ii infrang pe avari si le lichideaza dominatia din actuala zona a Romaniei, cucerind exploatarile de aur si sare din Transilvania.
A doua perioada este sub Simeon cel Mare care extinde hotarele cucerind Macedonia, Tracia, Epir, Tesalia si Atica, atingand istmul Corint si tarmurile Adriaticii si Marii Egee.
Trebuie precizat ca numarul redus al bulgarilor nu le permitea sa controleze direct intregul teritoriu ci, cel mai probabil, invadau formatiunile statale impunandu-le suzeranitatea bulgara, cu plata tributului, casatorii “monarhice”, ostateci din familiile conducatoare plus mici contingente pentru supravegherea frontierelor.
Intre infiintarea primului Imperiu Bulgar (680) si distrugerea sa de catre bizantini (1018) bulgarii vor purta numai putin de 30 de razboaie, unele intinzandu-se pe 2-3 ani sau chiar pe 42 de ani, ultimul razboi cu bizantinii. Se vor lupta cu sarbii, maghiarii, croatii, khazarii, arabii, francii, Rusia Kieveana si, evident, cu bizantinii, purtand multe batalii sangeroase, din cand in cand suferind infrangeri catastrofale urmate de distrugeri de orase, masacre si vinderea locuitorilor ca sclavi.
Ritmul razboaielor si pierderile ii vor slei de resurse, ajungand sa fie cuceriti de bizantini in 1018.
Conform practicii bizantine, nobilimea bulgara va primi titluri si functii in regiunile de est ale Imperiului Bizantin, in Anatolia, eliminandu-se astfel elita bulgarilor.
Al doilea Imperiu Bulgar (sau Taratul Vlaho – Bulgar) ia fiinta in 1186, odata cu victoria rascoalei fratilor Ioan si Petru Asan si cunoaste maxima dezvoltare in timpul domniilor lui Ionita Caloianul si Ioan Asan al II-lea cand recucereste teritoriile detinute de Simeon I, mai putin partea de est a Ungariei, Transilvania, Banatul si teritoriile de la est de Nistru.
In cei 210 ani de existenta, acest imperiu va duce peste 30 de razboaie din care 9 campanii sangeroase impotriva Imperiului Bizantin, totalizand cca 35 de ani de lupte. Alte 4 razboaie, totalizand cca 25 de ani, le va duce impotriva invadatorilor mongoli. Va mai duce razboaie cu Imperiul Latin, cu maghiarii si sarbii, cu Ducatul de Savoia, cu Valahia.
Spre sfarsitul dinastiei Asanestilor, 1280, se accentueaza luptele interne, stimulate de bizantini.
In momentul in care Imperiul Otoman incepe invazia Balcanilor, Imperiul Bulgar va fi deja impartit in mai multe formatiuni, cele mai importante fiind Taratul de Tarnovo si cel de Vidin, care vor continua sa-si dispute suprematia, nereusind sa-si coordoneze lupta impotriva otomanilor.
Dupa 7 campanii sangeroase, totalizand aproape 25 de ani, otomanii ocupa toate teritoriile fostului Imperiu Bulgar si cuceresc Tarnovo si Vidin.
Spre deosebire de bizantini, otomanii lichideaza nobilimea si clerul, distrug orasele importante, masacreaza sau duc in robie populatia capturata.
Vestigiile arheologice ne arata ca bulgarii s-au asezat in zonele joase, deschise, ale Balcanilor in timp ce bastinasii traci / valahi locuiau in zonele inalte si impadurite.
Acest lucru este confirmat si de faptul ca, exceptand perioada 970-1018, capitalele primului Imperiu Bulgar, Pliska si Preslav, s-au aflat in zona Shumen, la vest de Varna, si nu in zonele montane ale Balcanilor in timp ce in timpul Taratului Vlaho – Bulgar capitala va fi la Tarnovo, in creierul Balcanilor.
Avand in vedere nenumaratele razboaie cu devastari de orase si exterminarea / deportarea populatiei, reiese destul de clar ca populatia bulgara, oricum nu foarte numeroasa la sosire, a suferit pierderi masive atat ca armata pe campul de lupta cat si populatie civila tocmai datorita situarii in zonele deschise, foarte vulnerabile in caz de invazii.
O alta dovada a declinului, ca numar si influenta, al bulgarilor este faptul ca in timp ce dinastia bulgara Dulo, a lui Kubrat si Asparuh, a domnit cea mai mare parte a existentei primului Imperiu Bulgar, existenta celui de-al doilea Imperiu Bulgar a fost dominata de dinastia valaha a Asanestilor (cca 100 de ani) urmata de dinastiile cumane Terter si Shishman (alti cca 100 de ani), bulgarii trecand in rol marginal.
A nu se intelege ca veneau invadatorii si-i omorau doar pe bulgari dar in primul imperiu ei au dat grosul trupelor care au suferit pierderi in nenumaratele campanii, unele dezastruoase, iar populatia bulgara a suferit cele mai mari pierderi datorita pozitionarii geografice.
La fel ca si ungurii, bulgarii au venit putini, s-au implicat in nenumarate razboaie sangeroase, unele din ele cu infrangeri catastrofale urmate de masacre si deportari de populatie.
A cincea intrebare:
Cum ramane cu slavii sudici?
Daca vreti sa va distrati, puteti citi pe Wikipedia un articol despre “South Slavs” in care enumera tarile slave sudice (Slovenia, Croatia, Bosnia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bulgaria) le aduna populatiile si le reies vreo 40 de milioane slavi sudici.
Mai mult, baietii o dau si-n genetica si constata ca slavii sudici formeaza o masa compacta datorita dominantei haplogrupurilor I2 si E1b1b (slavii din estul Balcanilor) si dominantei I2, R1a si R1b (slavii din vestul Balcanilor). Sa mai spun ca I2 sunt danubieni, E1b1b sunt nord africani, R1b sunt celti iar R1a pot fi germanici, traci, iranieni sau slavi ?
Cum stim ca slavii sunt R1a am luat la rand tarile respective pentru un calcul al populatiei R1a:
| Tara | Populatie est.2014* | Populatie masculina* | R1a% | Pop.R1a* |
| Slovenia | 1.988 | 0.968 | 38 | 0.368 |
| Croatia | 4.471 | 2.155 | 24 | 0.517 |
| Bosnia&Hertzeg | 3.872 | 1.887 | 15 | 0.283 |
| Serbia** | 7.210 | 3.515 | 16 | 0.562 |
| Muntenegru | 0.650 | 0.324 | 7.5 | 0.024 |
| Macedonia | 2.092 | 0.942 | 13.5 | 0.127 |
| Bulgaria | 6.925 | 3.310 | 17 | 0.563 |
| Total | 27.208 | 13.101 | 2.444 |
*milioane locuitori
**fara Kosovo
Din tabel reiese clar ca in tarile mentionate de Wiki drept “slave de sud” avem doar cca 2.44 milioane barbati R1a care ar putea fi atat traci si germanici cat si iranici sau slavi.
Cred ca sunt generos cand spun ca maximum 1 milion ar putea fi descendenti ai vechilor slavi. Sa le atasam si un numar egal de femei, ca doar slavii n-or fi venit holtei, si cam astia-s toti slavii sudici.
Cum s-a ajuns aici?
Tot istoria ne-ar putea lamuri, cu conditia sa cautam bine pentru ca sunt multe informatii, deseori contradictorii.
Primele date despre ei apar in scrierile bizantine din sec.V AD, fiind descrise triburile Antes si Sclaveni (Anţi si Sclavini), situate la nord de Dunare.
Despre slavi documentele spun ca erau violenti, traiau in colibe, practicau o agricultura primitiva, itineranta, ocupandu-se si cu jafurile, furtul de vite, luarea de sclavi din zonele invecinate. Deseori cei capturati erau integrati in trib.
Erau complet dezorganizati, traind la nivel de familii sau clanuri. Erau politeisti, avand ca zeu suprem pe Perun, cretorul fulgerelor. In batalii luptau pe jos, fara armura, doar cu o sulita si un scut mic.
Primele raiduri ale slavilor in Imperiul Bizantin incep in 520 BC, cu o frecventa anuala, distrugand asezari, furand animale, luand sclavi, cucerind fortarete mai neinsemnate dar nereusind sa cucereasca orasele mari, fortificate.
In acel moment bizantinii se opuneau atacurilor persilor, arabilor si turcilor, simultan cu ofensiva in Italia si nordul Africii, pentru reunificarea Imperiului Roman, astfel ca nu dispuneau de resurse sa se opuna raidurilor.
Mai mult, intre 541-542 se dezlantuie o epidemie de ciuma bubonica (Ciuma lui Iustinian) care va ucide intre 25 si 50 milioane de oameni in Imperiul Persan, Bizant, toate porturile de la Mediterana, ajungand pana in Germania si Insulele Britanice.
Migratiile slavilor in Balcani ating maximul intre 581-584, dupa sosirea avarilor care-i inving pe slavi, o parte fiind supusi, mutati de avari in Panonia si inrolati ca pedestrasi in campaniile avarilor iar altii sunt alungati in Balcani.
Menandru, istoric din sec VI, vorbeste despre 100.000 de slavi care se revarsa in prefecturile Thrace si Illyricum (astazi Dobrogea, Bulgaria, Serbia, FYROM, Turcia Europeana si zona Salonic), fara a putea cuceri Salonicul. Imperiul Bizantin, prins in razboiul cu Sasanizii, nu poate trimite trupe in Balcani astfel ca raidurile se intetesc, culminand cu asedii esuate asupra Salonicului (614-616) si Constantinopolelui (626 – slavi si avari).
Croatii, al caror punct de plecare este nesigur, Galitia sau Silezia, ajung in Dalmatia in doua valuri, primul in 600 AD, adusi de avari, iar al doilea in jurul anului 620 cand, la solicitarea imparatului bizantin Heraklius, croatii ii alunga pe avari din Dalmatia asezandu-se acolo si devenind foederati ai Imperiului Bizantin. Se vor raspandi in Dalmatia, Panonia (confluenta Dunare-Tisa) si Illyricum (astazi Croatia, Bosnia, vestul Serbiei, Kosovo, nordul Muntenegrului)
Daca relatiile bizantinilor cu croatii vor fi de alianta sau macar pasnice, in privinta sclavinilor si antilor Imperiul Bizantin va duce o serie intreaga de campanii pentru recastigarea controlului Balcanilor si refacerea granitei pe Dunare.
In 658, Constans al II-lea ii infrange pe slavii din Balcani, impunand un oarecare control asupra lor si deportand o parte din ei in Anatolia. Alte surse spun ca i-ar fi atacat pe sclavinii de la nord de Dunare dar in acel moment acolo erau instalati avarii, slavii fiind impinsi in Balcani.
In 688-689 Justinian al II-lea ii infrange pe slavi, in actuala Macedonie, apoi intra in Salonic. Imediat va deporta in Anatolia un numar mare de slavi din valea Vardarului. Populatia deportata a fost atat de numeroasa incat a fost apta sa-i furnizeze un corp de 30.000 soldati pentru campaniile sale din Anatolia. Ne putem gandi usor la 150-200.000 deportati.
In 782-784 generalul Staurakios pleaca din Salonic, coboara spre Tesalia si Peloponez, infrange si captureaza foarte multi slavi pe care-i deporteaza in Anatolia.
In 805 guvernatorul bizantin al Corintului ii ataca si-i extermina pe slavii din Peloponez, elibereaza Patras si permite grecilor sa-si reia pamanturile.
In afara de campaniile militare impotriva slavilor, efortul de recuperare a imperiului sub Nikephoros I (802-811) va cuprinde si multe transferuri de populatie, deseori fortate.
Va muta slavi in Anatolia si va aduce greci din sudul Italiei, Sicilia si Asia Mica.
Avand in vedere ca in 803 hanul Krum accede la tronul Bulgariei, trecand la o violenta campanie de cuceriri, nu e greu de inteles cam ce soarta au avut slavii din zona sa de influenta. In plus, asezati in zonele deschise (doar practicau un fel de agricultura), slavii vor fi expusi tuturor invaziilor suferind masacre si vinderea in sclavie.
Chiar daca nu se poate afirma ca au fost complet exterminati, e aproape sigur ca, pana la sfarsitul primului Imperiu Bulgar, numarul sclavinilor si antilor devenise nesemnificativ.
Din ce am expus mai sus reiese destul de clar care e proportia slavilor ramasi in Balcani.
In consecinta, nu putem vorbi de popoare slave ci de populatii / tari SLAVOFONE in Balcani.
Cum s-a ajuns aici? It’s all about politics !
Prima etapa:
In 862 imparatul Bizantin Mihail al III-lea ii trimite in Moravia Mare pe fratii calugari din Salonic, Chiril si Methodius, pentru a introduce alfabetul glagolitic in uzul oficial si religios. Solicitarea a venit din partea printului Rastislav al Moraviei Mari care dorea sa-si reduca dependenta de influenta preotilor Franciei de Est.
Cei doi frati au realizat alfabetul glagolitic pornind de la cele 24 litere ale scrierii unciale grecesti (scrierea cu majuscule) pe care le-au completat cu litere si ligaturi pentru sunetele dialectului vorbit de slavii din zona Salonicului.
In Moravia Mare alfabetul este introdus in documentele oficiale si religioase si la Academia Moraviei Mari unde cei doi calugari intentionau sa-si pregateasca discipolii.
Dupa alungarea lor de catre franci (886), discipolii lui Methodius se risipesc, o parte ajungand in Imperiul Bulgar unde sunt primiti foarte bine de catre tarul Boris I.
Dupa crestinarea bulgarilor slujbele religioase se tineau in greaca, dupa ritul grecesc, cu o crestere a influentei clericilor bizantini iar Boris I a decis sa introduca noul alfabet si limba slavona in serviciul religios pentru a elimina influenta bizantina.
La solicitarea lui Boris I, discipolii Clement si Naum readapteaza alfabetul glagolitic pentru scrierile bisericesti, noua scriere (foarte apropiata) capatand denumirea de alfabet Chirilic.
Cei doi vor infiinta centre educationale la Ohrid si Pliska unde vor instrui in limba, alfabetul si liturghia slavona mii de preoti care, ulterior, vor inlocui clerul bizantin inca existent in Imperiul Bulgar.
In 893 limba slavona devine limba oficiala a Imperiului Bulgar.
In secolele urmatoare slavona si scrierea chirilica se vor raspandi in Balcani, inclusiv in Croatia care, sub influenta Romei, va utiliza alfabetul chirilic dar va pastra ritul latin.
A doua etapa:
Tot sub influenta politica vor evolua lucrurile incepand cu sfarsitul de sec. XVII cand Petru cel Mare al Rusiei sesizeaza potentialul existentei slavofonilor in Balcani pentru indeplinirea planurilor sale de expansiune catre marile calde.
Incepand cu Petru I si continuand cu Ecaterina a II-a, Rusia isi aroga rolul de protectoare a slavilor / crestinilor din Balcani, se implica permanent in viata populatiilor din Balcani, incitandu-le permanent la “renastere nationala” si nesupunere fata de Imperiul Otoman, avandu-i ca varf de lance pe sarbi.
In special Ecaterina a II-a va face eforturi repetate pentru realizarea unui culoar terestru spre Serbia, invadand tarile romane in 1768 si solicitand alipirea lor la Rusia sau macar independenta lor fata de turci pentru a le alipi ulterior. Esecul solicitarii, consfintit de tratatul Kuciuk-Kainargi, duce la o noua invazie, in 1787, cand turcii le cedeaza teritoriul dintre Nistru si Bug.
Invaziile, pe langa distrugeri, vor duce si la o mutare masiva a populatiei Moldovei in interiorul Rusiei. Daca pe timpul lui Petru I si Dimitrie Cantemir s-au produs colonizari benevole ale moldovenilor pe Nipru, in timpul Ecaterinei a II-a moldovenii incep sa fie mutati fortat astfel ca, la sfarsitul domniei acesteia, cca 2/3 din populatia Moldovei fusese transplantata in sudul Rusiei, zona Uralilor sau Siberia de vest.
Politicile celor doi vor fi urmate cu consecventa de urmatorii tari, Pavel I, Alexandru I, Nicolae I, concretizandu-se in alte invazii, in 1806, 1811, 1821, 1848, 1853, de fiecare data cu solicitari de noi teritorii.
A treia etapa:
Dupa intense eforturi ale Rusiei, asa zisa renastere nationala a slavofonilor din Balcani incepe sa se produca, incepand cu revoltele antiotomane ale sarbilor, din 1804 si 1815, in urma carora Serbia capata autonomie (semi independenta) in cadrul Imperiului Otoman.
Din acel moment Serbia incepe o politica de expansiune teritoriala si de unificare a miscarilor slavofonilor din Balcani, lansand teoria eliberarii tuturor slavilor de sub dominatia Austriei si Imperiului Otoman si unificarii acestora, sub conducere sarba, intr-o natiune sud-slava a celor trei credinte (ideologia yugoslava).
In 1863, Asociatia de Filologie Sarba lanseaza ideea crearii unui “popor slavon pur, cu figuri slavone pure si caracter slavon pur.”
Expansiunea sarbilor va avea efecte nefaste asupra romanilor din Balcani. Dupa 1825, romanii timoceni, care sub turci aveau cca 100 de biserici si manastiri cu serviciu religios in limba romana, vor ramane fara ele. Acestea vor fi nationalizate in 1833, preotii romani fiind alungati iar lacasele de cult preluate de clerul sarb sau inchise. Simultan, sunt inchise scolile romanesti, este interzisa utilizarea limbii romane si botezarea copiilor cu nume romanesti, multi romani fiind obligati sa-si sarbizeze numele in actele civile. Asta s-a petrecut in toata zona de influenta a sarbilor.
In vestul Balcanilor, pe o perioada mai lunga si intr-un ritm mai lent, sunt slavizati morlacii si istroromanii din Bosnia, Muntenegru si Croatia.
In privinta bulgarilor, renasterea lor nationala va beneficia din plin de sprijinul Principatelor Romane, apoi al Romaniei, bulgarii ferindu-se sa efectueze presiuni pentru slavizarea romanilor / aromanilor. Abia in perioada interbelica incep presiunile care vor cunoaste un maxim in perioada lui Todor Jivkov care decide ca toata populatia trebuia sa fie “bulgara”, inclusiv minoritatea turca, in timp ce Ceausescu, din prietenie, declara ca la sud de Dunare nu exista romani.
In linii mari, cam asa s-a ajuns la situatia de azi, cu “popoare slave” in Balcani.
Nu stiu daca am reusit sa lamuresc unele aspecte in privinta istoriei acestei zone pentru ca materialele de studiu sunt enorm de multe si deseori contradictorii, supuse intereselor “nationale” ale diverselor tari din Balcani (si nu numai).
Utilizarea cercetarilor genetice pe osemintele umane din siturile arheologice si pe populatia actuala, in paralel cu modernizarea metodelor de cercetare, de la detectarea siturilor arheologice la analiza chimica a uneltelor, armelor, ceramicii, fragmentelor de echipament, a resturilor alimentare si la analiza genetica a resturilor de animale din siturile arheologice ne va pemite o trasare mult mai precisa a evolutiei civilizatiei umane, a traseelor de migratie, chiar daca aceasta inseamna rasturnarea unor teorii care au dominat lumea istoricilor si arheologilor.
Este drept ca aceste schimbari de perceptie se vor face greu pentru ca generatii intregi de istorici si arheologi si-au construit cariere stiintifice si si-au educat discipolii in baza unor teorii care acum sunt date peste cap. Cum stim, in lumea stiintifica orgoliile sunt mari.
In plus, pe masura ce diferitele teorii privind prioritatea si rolul unei tari / populatii sau al alteia in dezvoltarea civilizatiei europene vor fi contrazise de noile descoperiri, orgoliile nationale si interesele politice vor face ca noile teorii sa razbata greu sau sa fie distorsionate tot pentru interese politice. Am explicat asta in problema interpretarii haplogrupului R1a de catre slavisti.
Din tot ce am citit pana acum, ultimele descoperiri si analize genetice, multe facute de straini, ne arata clar ca stramosii nostri danubieni, ulterior traci, au avut un aport imens la dezvoltarea civilizatiei europene asa ca nu este nevoie sa ne isterizam cu teorii bombastice, ci doar trebuie sa avem rabdare, sa punem cap la cap tot ce se descopera si se analizeaza pentru ca lucrurile sunt in favoarea noastra.
Trebuie doar sa citim mult si sa comunicam la fel de mult dar cu mintea limpede.
Eroul Bula