A avut Hitler o sansa unica sa aplice o lovitura mortala Uniunii Sovietice in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial? Se pare ca da, este de opinia profesorul american Joel S.A. Hayward, autor al unei importante lucrari de istorie militara despre rolul aviatiei germane – Luftwaffe- in timpul bataliei de la Stalingrad.
Dar sa incepem…
Operatiunea Pike, sau cum putea fi scoasa din joc Uniunea Sovietica
Suntem la sfarsitul anului 1939. Razboiul tocmai a inceput, dupa ce Germania invadeaza Polonia pe 1 septembrie. In scurt timp, pe 17 septembrie, URSS-ul deschide la randul sau ofensiva impotriva polonezilor. Sub asaltul celor doua puteri, statul polonez se destrama pana la sfarsitul lunii septembrie, iar teritoriile sale sunt impartite intre invadatori, de-a lungul raului Bug.
Franta si Marea Britanie declara imediat razboi Germaniei, dar sunt ingrijorate de pozitia adoptata de URSS. Desi Stalin si-a declarat neutralitatea fata de cele doua tari occidentale, el ramane totusi un aliat al Germaniei prin simplu fapt ca-i vinde importante cantitati de resurse naturale, in special de titei.
Numai in 1940, Germanaia importa 4 milioane barili de petrol brut sovietic, iar in prima jumatate a lui 1941 mai obtine inca 1,6 milioane de barili. Si Romania se dovedeste un furnizor important de titei pentru nemti, insa chiar si la capacitatea maxima de productie tot nu reuseste sa acopere necesarul industriei germane.
In graba Franta si Marea Britanie concep un plan de rezerva, cautand o solutie de a prabusi economia sovietica si de a opri alimentarea cu petrol a Germaniei de catre URSS.
Delegat cu aceasta sarcina, generalul francez Mariuce Gamelin identifica punctul slab al URSS-ului: regiunea din jurul orasului Baku, capitala Azerbaidjanului. Acolo se afla concentrata 80% din capacitatea de productie si de rafinare petroliera a Uniunii Sovietice, cifrata la 24 milioane de tone in 1942.
Farman 222
Distrugerea acestui centru strategic ar avea consecinte dezastroase pentru sovietici: nu numai ca ar lipsi de combustibil Armata Rosie, dar in acelasi timp ar stopa cea mai mare parte a industriei grele si a agriculturii de tip colectiv, bazata pe utilaje motorizate. In acelasi timp, germanii ar fi la randul lor lipsiti de un important furnizor de petrol, vital pentru sustinerea razboiului.
Atacarea Finlandei de catre URSS in decembrie 1939 nu face decat sa grabeasca pregatirile pentru executarea planului, denumit acum “Operatiunea Pike” (lance in limba engleza). Cateva avioane de recunoastere engleze sunt trimise deasupra capitalei Baku pentru a fotografia campurile petroliere si rafinariile. Pe langa Baku, sunt planificate atacuri impotriva altor centre petroliere importante din Caucazul de Sud, precum Groznîi si Batumi.
Desi operatiunea nu are inca unda verde pentru atac, se fac pregatiri serioase. Marea Britanie aloca 48 de bombardiere Bristol Blenheim, suplimentate de alte aparate de tipul Vickers Wellesley. La randul ei, Franta pregateste 65 de avioane Martin Maryland impreuna cu 24 bombardiere grele Farman F222, acestea putand transporta nu mau putin de 5 tone de bombe.
In imagini: sus, doua bombardiere usoare Vickers Wellesley; jos, un bombardier Bristol Blenheim IV
Operatiunea urmeaza sa fie executata folosindu-se bazele aeriene din Orientul Mijlociu, situate in Iran, Turcia si Siria. Aproape 1000 tone de bombe explozive si incendiare sunt alocate pentru executarea planului. Campania aeriana urma sa dureze 3 luni.
In ciuda pregatirilor, razboiul avanseaza mult mai rapid decat s-a prevazut. Intr-o miscare fulger (Blitzkrieg), dupa numai 2 saptamani de ofensiva, Germanaia reuseste sa scoata Franta din razboi. Un armistitiu este semnat pe 22 iunie 1940.
Planurile operatiunii Pike sunt descoperie de nemti intr-un sat din Franta, alaturi de alte documente secrete evacuate din Paris. Imediat, germanii publica fragmente ale planului in scop propagandistic, prezentandu-se ca pe niste “salvatori” ai altor tari, in acest caz fiind vorba de URSS.
Lipsita de aliatul sau principal, Marea Britanie amana pe termen nedefinit executarea Operatiunii Pike. Totusi, mai tarziu, in 1942, englezii iau din nou planul in considerare, in cazul in care Germania reusea sa captureze campurile petroliere ale Uniunii Sovietice.
Petrolul sovietic – ambitia lui Hitler
Ne reintoarcem in vara anului 1942. A trecut un an de cand a inceput operatiunea Barbarossa, menita sa distruga din temeli Uniunea Sovietica, si impreuna cu ea, comunismul de tip bolsevic . Pe 22 iunie 1941, peste 200 divizii germane si aproximativ 40 de divizii aliate (iatliene, romanesti si unguresti) lanseaza cea mai mare ofensiva din istorie, de-a lungul unui front de 3000 km.
Desi la inceput operatiunea are succes, obtinand o serie de victorii tactice si avansand rapind in teritoriul sovietic, in cele din urma inaintarea se opreste langa Moscova. Blitzkrieg-ul estic a dat gres, iar luptele tind sa se transforme intr-un razboi de uzura.
Hitler stie foarte clar ca nemtii nu-si pot permite sa poarte un razboi de durata. Cu numai un an in urma, pe 1 iunie 1941, cu putin inainte de Operatiunea Barbarossa, el declarase: “Daca nu voi captura petrolul din Maikop si Groznîi, atunci eu trebuie să sfarsesc razboiul”.
Masinaria de razboi germana are nevoie constant de cantitati imense de petrol pentru a continua lupta. Stocurile de petrol cumparate de la sovietici in vremurile de colaborare au fost deja epuizate. Romania continua sa exporte petrol Germaniei la capacitate maxima, sacrificand uneori si consumul intern. Nu este de ajuns. Nemtii, construiesc uzine pentru productia de combustibili sintetici prin sinteza Fischer- Tropsch si prin hidrogenare Bergius. Nici asa nu este destul. Numai petrolul sovietic reprezinta solutia la problema.
In fata esecului operatiunii Barbarossa Hitler schimba iarasi prioritatile. Moscova nu mai reprezinta un interes major, in schimb se doreste capturarea cat mai rapida a zonelor cu resurse naturale, in special campurile petroliere din Caucazul de Sud. Astfel incepe operatiunea Fall Blau. Obiectivele finale sunt campurile petroliere din Maikop, Groznîi, si, in cele din urma, Baku. Capturarea lor ar insemna ca Armata Germana isi va putea indeplini cele mai marete obiective.
Asa cum remarca istoricul Réné Sédillot, tarile Axei sufera din cauza dependentei fata de resursele de petrol. “Jocurile sunt facute.” spune Sédillot in “Istoria petrolului”. “Singura sansa a Germaniei – sau a Japoniei – ar fi un razboi fulger victorios: ele ar trebui să triumfe in cateva saptamani sau in cateva luni. Altfel lipsa petrolului le-ar anula orice speranta de succes. Sau ar trebui sa acapareze cat mai repede zacaminte importante – Caucazul în cazul germanilor, Indiile Olandeze în cazul japonezilor. Fără ele, cauza lor este pierduta”.
Operatiunea Fall Blau incepe pe 28 iunie 1942, implicand 3 armate si 11 divizii blindate. La inceput trupele germane avanseaza rapid si reusesc capturarea mai multor puncte strategice, insa problemele de logistica si lipsa de combustibil devin din ce in ce mai acute.
Harta cu etapele desfasurarii operatiunii Fall Blau
Inca din data de 4 iulie, Hitler trimite Armata a 6-a germana in directia Stalingradului, care nu reprezenta insa un obiectiv major al campaniei.
Pe 25 iulie este capturat orasul Rostov, deschizand calea de acces catre campurile petroliere din Caucaz. In aceeasi zi, Hitler emite o noua directiva prin care restructureaza trupele din regiune in 2 mari grupuri, fiecare cu obiective separate.
Grupul de Armate A (format din Armata a 17-a si 1-a Panzer), sub comanda lui Wilhelm List, este insarcinat sa captureze capurile petroliere din Caucaz. Grupul de Armate B (format din Armata a 2-a, a 4-a si a 6-a Panzer), comandat de Maximilian von Weichs, este trimis sa ocupe pozitii defensive de-a lungul raului Don, sa atace Stalingradul, sa blocheze portiunea de pamant dintre Don si Volga si sa impiedice transportul pe Volga.
Flota a 4-a Aeriana – Luftflotte 4 – este la randul sau divizata in Fliegerkorps VIII si Fliegerkorps IV, fiecare fiind alocat sa sustina operatiunile unui grup de armata.
Pe 9 august trupele germane reusesc sa captureze campurile petroliere din Maikop printr-o operatiune de commando. Este primul obiectiv major atins in operatiuea Fall Blau. Euforia succesului avea sa se spulbere repede: rezervoarele de combustibil au fost deja arse, iar puturile de petrol sunt blocate cu dopuri imense din beton si otel. Toate echipamentele industriale au fost deja sabotate de catre trupele sovietice inainte sa se retraga din zona.
In imagine: trupele germane langa Maikop
Repunerea in functiune a sondelor si a puturilor petroliere nu numai ca ar dura cel putin 6 luni de zile, dar ar necesita si aducerea de echipamente scumpe si greu de transportat intr-o zona instabila, macinata de razboi.
In cele din urma, cu toate eforturile depuse, germanii nu vor reusi sa exploateze petrolul sovietic. Perioada in care Maikopul s-a aflat sub ocupatie germana a fost prea scurta ca sa permita refacerea puturilor si a instalatiilor petroliere. Pe 29 ianuarie 1943, Maikop este recapturat de sovietici.
August 1942 – sansa lui Hitler
Cu toate ca germanii nu au reusit sa extraga petrol din sondele sovietice, Hitler detine acum o imensa oportunitate: poate ordona distrugerea campurilor petroliere si a rafinariilor din Baku. Bombardarea acestor tinte extrem de vulnerabile ar transforma regiunea intr-un imens incendiu si ar distruge 80% din capacitatea de productie peroliera a URSS-ului.
Lipsite de petrol, trupele sovietice s-ar fi vazut curand in situatia armatei germane de la inceputul anului 1945, cand numai o mica parte din blindatele si avioanele disponibile mai puteau sa fie folosite datorita lipsei cronice de combustibil.
Transportul de trupe si aprovizionare ar fi fost, la randul lor, profund afectate. Fara o retea de aprovizonare bine pusa la punct, orice armata este sortita infrangerii. Lipsite de combustibil camioanele de transport rusesti ar fi devenit niste echipamente inutile.
In egala masura, industria sovietica, in mare parte dependenta de petrol, s-ar fi prabusit, facand imposibila productia monstruasa a zeci de mii de tancuri T-34 si de avioane Il-2. Iar tractoarele folosite in kolhozurile sovietice ar fi devenit la randul lor inutilizabile.
Pe baza acestor rationamente, se poate specula ca Armata Rosie ar fi colapsat pe fondul lipsei de combustibil in maxim un an de zile de la distrugerea campurilor din Baku.
Totodata, populatia sovietica s-ar fi confruntat cu lipsuri imense datorita opririi productiei industriale si agricole. Foametea ar fi devenit curand o realitate crunta si probabil ca nici macar Stalin n-ar mai fi putut sa tina in frau milioanele de oameni nemultumiti. Practic, ar fi putut insemna sfarsitul Uniunii Sovietice, cu 50 de ani mai devreme decat a avut loc in realitate.
Insa Hitler pare sa nu realizeze ca are oportinutatea de a aplica o lovitura mortala URSS-ului. Decoland de la bazele situate in jurul orasului Voroshilovsk (acum Stavropol) si intre raurile Kuma si Terek, bombardierele germane de tipul Junkers Ju-88 si Heinkel He-111 au o raza suficienta sa atinga Baku, zburand in linie dreapta. O campanie intensa de bombardamant de o luna de zile ar fi putut sa transforme Baku intr-o zona parjolita de incendii.
Cu toate ca in august 1942 Luftflotte 4 (Flota a 4-a) nu dispunea decat de 143 de bombardiere medii operationale, ele ar fi avut o forta suficienta sa asigure o lovitura decisiva zonelor petroliere. In caz de nevoie, Hitler putea sa ordone transferul unor aparate suplimentare provenite din Luftwaffenkommando Ost (Comandamentul Fortelor Aeriene Estice), aflat in zona Moscovei.
In orice caz, bombardierele germane erau net superioare apratetelor de tip Wellesley si Blenheim, prevazute initial de englezi sa execute operatiunea Pike impotriva campurilor petroliere din Baku.
Un alt avantaj il reprezenta faptul ca, in august 1942, aviatia sovietica avea un numar redus de aparate in regiune Baku, iar acestea erau in mare parte modele invechite. Opozitia lor nu ar fi impiedicat efectuarea bombardamentelor gemane, in cazul in care ar fi avut loc.
Desigur, ca orice alt centru industrial, Baku era aparat si de baterii antiaeriene, dotate cu proiectoare si baraje formate din baloane. Toate aceaste mijloace de aparare ar fi produs, fara indoiala, pagube oricarei forta atacatoare, dar nu ar fi avut capacitatea sa previna distrugerea zonei industriale din Baku. Nici defensiva germana, bazata pe formidabilele flak-uri de 88 mm, nu a putut opri bombardamentele aliate asupra Germaniei, in ciuda faptului ca a produs pagube considerabile formatiunilor inamice.
Hitler, insa, este preocupat de capturarea Stalingradului si inca mai spera ca va putea captura si exploata campurile petroliere din Groznîi si Baku. Fliegerkorps VIII si Fliegerkorps IV, cele doua corpuri aeriene din Luftflotte 4, au in primul rand misiunea sa ajute inaintarea Armatei a 6-a si sa transforme Stalingradul in ruine. Bombardamentele masive distug orasul, insa punctele de rezistenta sovietice continua sa existe, fapt care duce la ordonarea unor noi bombardamente, in mare parte inutile.
Aparatele detinute de Fliegerkorps IV fie sunt “imprumutate” celuilalt corp aerian pentru as indeplini misiunile deasupra Stalingradului, fie sunt alocate unor misiuni tactice de mica importanta. Nici unul nu mai este folosit in scopuri strategice. Iar Hitler pare sa acorde o importanta exagerata unui oras care poarta numele rivalului sau – Stalin. Stalingradul pare sa devina o chestiune de orgoliu personal pentru cei doi dictatori.
Un pic prea tarziu
In octombrie 1942, Hitler realizeaza importanta startegica a camapurilor petroliere ramase in posesia sovieticilor si ordona sa fie atacate de catre Luftflotte Fliegerkorps IV, aflat sub comanda lui von Richthofen. Daca tot nu poate captura petrolul sovietic, macar sa impiedice folosirea lui se catre inamic.
Pe 10 si pe 12 octombrie, Richthofen trimite aproape toate bombardierele disponibile (in jur de 129 aparate operationale) sa atace Groznîi. Efectele sunt impresionante: incendii masive izbucnesc din rezervoarele si conductele distruse, iar fumul se ridica peste 5000 m altitudine.
In 22 octomrie, Hitler ordona, in sfarsit, sa fie atacate si tintele din Baku, cu toate fortele disponibile. Cu toate acestea, prioritatea lui ramane in continuare bombardarea Stalingradului.
Insa este mult prea tarziu. Luftflotte nu mai dispune de baze operationale suficient de apropiate ca sa permita aparatelor germane sa atinga Baku. Pistele existente au fost deja avariate de catre aviatia sovietica, care a primit intariri puternice intre timp.
Spre deosebire de Statele Unite, Germania nu dispune de o flota de bombardiere strategice cu raza lunga de actiune, precum B-17 “Flying Fortress”si B-24 Liberator. Aparatele germane sunt mult mai modeste ca incarcatura si nu pot strabate distante la fel de mari.
Deasemenea, flota aeriana este deja suprasolicitata in vederea atacarii masivelor forte sovietice care se pregatesc sa incercuiasca Stalingradul. Richthofen nu mai dispune de nici un aparat in plus care sa poat fi indreptat catre zonele producatoare de petrol. Ordinul lui Hitler nu poate fi executat.
Daca Hitler ar fi dat ordinul cu o doua luni mai devreme, la inceputul lui august 1942, ar fi avut o fereastra de oportunitate perfecta ca sa aplice o lovitura mortala Goliatului sovietic. Faptul ca a considerat Stalingradul mai important decat campurile petroliere, mai mult din pura ambitie personala, nu a dus decat la risipirea unor importante forte militare asupra unei tinte cu o valoare redusa din punct de vedere strategic.
Capturand Maikop si bombardand Groznîi, germanii au produs oarecare pagube industriei petroliere sovietice, insa aceste obiective nu insumeaza decat 10% din productia de petrol a URSS-ului. Procentul este prea redus ca sa produca un efect devastator in economia comunista.
Din data de 4 noiembrie 1942, toate operatiunile ofensive germane din Caucazul de Sud inceteaza. Operatiunea Fall Blau se incheie fara sa-si fi atins obiectivele principale. Urmeaza batalia de la Stalingrad, una dintre cele mai sangeroase confruntari din istorie, in care ambele parti combatante au pierdut peste un milion de oameni. Victoria, insa, apartine soivieticilor, dupa ce reusesc sa incercuiasca si sa distuga intraga Armata a 6-a, ramasa sa lupte in oras “pana la ulimul om si ultimul cartus”, asa cum sunase ordinul lui Hitler.
De aici incolo nu urmeaza decat un sir de infrangeri pentru Wehrmacht , care nu se vor termina decat prin caderea Berlinului in 1945.
Ar fi fost alta soarta Europei daca Hitler ar fi dat un anumit ordin in august 1942? Poate…
ASAR
Bibliografie:
Histoire du petrole, Réné Sédillot
How Hitler Could Have Won World War II, Alexander Bevin
Stopped at Stalingrad: The Luftwaffe and Hitler’s Defeat in the East 1942-1943, Joel Hayward
Too Little, Too Late: An Analysis of Hitler’s Failure in August 1942 to Damage Soviet Oil Production, Joel Hayward
Stalingrad 1942, Peter D. Antill
World War II: A Student Encyclopedia, Spencer C. Tucker