17 iulie, aeroportul Otopeni. Ministrul Britanic de Externe, William Hague, a aterizat neanuntat la Bucuresti si, impotriva tuturor uzantelor diplomatice, L-A CHEMAT pe Primul Ministru Victor Ponta la ordine, de parca nu ar fi fost premierul unui stat membru UE si NATO, ci dictatorul unei mici republici africane!
Ciudat este insa faptul ca Ponta s-a dus val-vartej, desi cel care-l chemase ii era inferior diplomatic vorbind. Lasad la o parte coloana vertebrala pe care Ponta o are sau nu, este de retinut un singur fapt: ministrul de externe britanic a facut o vizita fulger la Bucuresti. Nu a discutat cu Ponta, nu a negociat cu Ponta, ci se pare a vorbit doar el, punandu-i in vedere anumite lucruri. Bla-bla-ul eliberat de ambasada britanica drept comunicat de presa, referitor le discutile dintre cei doi, este doar o perdea de fum!
Nu se oprea William Hague, pe Otopeni sa-i stranga mana lui Ponta si sa-l intrebe de sanatatea Curtii Constitutionale. Din punct de vedere al codului diplomatic, oprirea britanicului a reprezentat un semnal de alarma foarte important transmis de Londra. Iar daca credeti ca Marea Britanie este Franta cea cu gura mare, aduceti-va aminte ca atunci cand Franta, prin gura presedintelui sau Jacques Chirac, a dat cu pumnul in masa pentru admiterea Romaniei in NATO, la Madrid…nu l-a bagat nimeni in seama, insa cand premierul britanic, Tony Blair, in 1999, de la tribuna Parlamentului, a spus ca Romania va incepe negocierile de aderare la UE…exact asta s-a intamplat!
Iar pentru cine a uitat putem reaminti, ca in 1999 aderarea Romaniei la UE era, in intreaga Europa, doar o gluma buna. Dar englezii au cuvant, si au un cuvant greu, care chiar trebuie luat in seama foarte serios.
13 august 2012. Asistentul pe probleme europene si asiatice al Secretarului American de Stat, vine in Romania. Scurt si fara prea mare fast, se intalneste cu presedintele Basescu, cu interimarul Antonescu, are discutii cu Ministerul de Externe, dar foarte ciudat, si cu Ministerul Apararii. Ce are a face Ministerul American de Externe cu MApN-ul?!
Iar americanul declara: ”Evident, e mai important ce fac oamenii decât ce spun. Dar tot ceea ce pot să sper, după aceste întâlniri, este că ei conştientizează importanţa acestor lucruri şi că vor respecta aceste principii”, asta apropos de desele schimbari de pozitia ale Bucurestiului in ultimele saptamani, si mai spune: ”E un test. De aceea sunt aici (…) Vrem să ajutăm România să treacă acest test. Nu este în interesul României să pice acest test“.
Daca la aceste doua vizite, extrem de serioase, adaugam si scandalul foarte mare facut de Germania, scandal aflat la limita diplomatiei, mai aveau un pic si ne injurau de mama, iar daca pe langa toate acestea, adaugam simpatia declarata a Ministrului Roman de Externe pentru Vladimir Putin, basca zvonurile foarte persistente ale cresterii influentei Moscovei asupra actualei puteri de la Bucuresti, putem deduce ca scandalul din ultima vreme, fara precedent in istoria UE, a oricarui alt stat membru, este privit cu maxima seriozitate la Londra si Washington, capitalele pe care Basescu le-a pus pe noua axa a politicii externe romanesti inca de la primul mandat.
Adica una este sa vocifereze Franta si alta ca William Hague sa vina brusc la Bucuresti, una este vocea Germaniei si alta vocea adjunctului Secretarului de Stat American.
Peste tot acest razboi, din ce in ca mai disperat, din partea actualei puteri, s-a suprapus si chelalaiala colonelui de paie, presedinte al unei asociatii a militarilor in rezerva, pensionari adica, chelalait cu puternice accente pro-USL.
Cum isi permite acest Dogaru sa implice fosti ofiteri si subofiteri ai Armatei intr-o disputa politica?! Si daca o face, o face pe degeaba?! Oricum senzatia lasata de acest Dogaru, un istoric serios de altfel, este cu totul si cu totul dezagreabila.
Faptul ca in razboiul dintre Basescu si troica Antonescu-Ponta-Voiculescu, sunt implicate si influente mult mai mari, cred ca apare destul de clar la reluari, adica atunci cand le revezi la rece. Faptul ca actuala putere este pur si simplu turbata sa obtina puterea si este gata sa faca absolut orice, dovedeste ca stapanul lor, nu se afla la Bucuresti, iar interesele in acest joc sunt foarte mari.
Odata cu izbucnirea scandalului de la Bucuresti , Moscova si-a reactivat si papitoii din Moldova, iar la Balti au inceput violentele. Cum puterea Moscovei in Basarabia fusese destul de dur lovita de servicile secrete romanesti, cum Voronin a fost scos la pensie,…anticipat, cum primaria Chisinaului au pierdut-o desi sondajele il dadeau ca favorit pe omul lor, este foarte clar ca lupta pe viata si pe moarte dintre serviciile noastre speciale si cele rusesti, in Basarabia, s-a extins acum in Romania. Cum cea mai buna aparare este atacul, Rusia loveste cu tot ce are direct in Bucuresti, incercand, la fel ca in 1989, sa preia puterea prin comunistii generatiei a treia, puii celor din generatia lui Iliescu, Roman si Brucan, a celor care au venit in “45 pe tancurile sovietice.
Daca a incasat-o in Basarabia, incearca acum sa loveasca direct puterea de la Bucuresti ridicandu-si la lupta catelusii, iar dupa cat de disperati sunt si dupa cum se misca in ultimele zile, precum niste zombie, nauci, schimbandu-si parerile si ideeile la fiecare cateva ore, ba incaierandu-se si intre ei, se pare ca dupa un inceput foarte promitator, vor muri, pana la urma doar tinere sperante.
S-ar parea ca partida de la Bucuresti a fost pierduta de Moscova si acolitii ei. Sa vedem daca in acest joc dur se vor lua prizonierii…Eu nu cred.
Luptele se duc in surdina si departe de lumina zilei, dar cateodata, mai vedem si la suprafata cateva zvacniri, pentru ca acest razboi nu este intre USL si Basescu, ci este intre cei care au sfartecat Romania, si slugile lor comuniste, Iliescu, Nastase, Roman, Geulu Voican-Voiculescu, celalat Voiculesu si puii lor, Ponta, Antonescu, si acei romani care refuza ca ordinele sa mai vina de la Moscova.
Stiu ca multi dintre voi nu sunt de acord sa primim ordine de la nimeni, numai ca pentru asta am avea nevoie de o clasa politica cu adevarat desteapta, si cum asa ceva nu se intrevede, prefer una aplecata mai mult spre Londra si Washington, dacat catre Paris si Moscova.
Cum se va termina acest razboi civil politic?! Sunt sigur ca se va termina urat. Nu cred ca se vor lua prizonieri de aceasta data…
Iar Moscova ar trebui sa fie atenta! Ne-a prins pe picior gresit, si-a reactivat pentru ultima oara restul de slugoi, insa istoria ar trebui s-o invete, sau macar sa-i aduca aminte, ca serviciile secrete romanesti nu au ramas datoare nici macar pe vremea cand eram comunisti, iar bunicii lor, cei din SS( Siguranta Statului) i-au vanat si ucis cu mult simt de raspundere pe comunisti si slugile lor cominterniste.
Mai apoi, dupa 1963-1965, URSS si KGB au luat-o de “n ” ori rau de tot de la DSS-ul romanesc…In decembrie 1989 cautau ca disperatii dosarele…stiau ei care dosare, iar din sutele da masini LADA cu cate patru “turisti” tineri si atletici, putine au mai parasit Romania, cu tot haosul care domnea!
Mana lunga a Securitatii Nationale le-a tras cate un glont in cap si unul in piept…Multe autovehicule LADA au fost gasite pe margine drumului cu toti patru ocupanti reci si ochii sticlosi…Nici AVO maghiar nu a scapat mai bine. Si ei tot cu pamant romanesc in gura au sfarsit.De aceea zic, Romania asa mica si napastuita cum este ea, a mancat coliva a doua imperii ruse deja, o vom manca si pe a treia.
Suntem atacati, am fost luati prin surprindere poate, tradati fiind de sus, dar am inceput sa ripostam, iar sangele a inceput sa sara pe pereti. Vom afla poate peste multi ani despre cat de crunta a fost inclestarea in aceste zile, pentru ca a fost.
Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu il apar pe Basescu, este si el tot un nenorocit, insa macar nu este vandut Moscovei, si a incercat sa orienteze tara catre Vest, a incercat si a si reusit ceva in Moldova, ori astia, de sunt acum, au reusit sa faca praf totul in doar cateva saptamani.
Iar interesul american in Romania este foarte vizibil. Uitati-va pe harta: Romania este singura tara in care SUA poate avea incredere, prin intermediul careia pot avea acces la Marea Neagra. Romania este unica poarta a Occidentului spre Marea Naegra, iar acest lucru merita aparat. Iar englezii si americanii exact asta fac acum.
Si ar trebui spus un lucru. Istoria servicilor secrete romanesti cu KGB si cu predecesoarele sale, este extrem de veche si este presarata cu mult sange, iar cine crede ca se poate apropia, se poate preda Moscovei fara sa-si puna in cap aceste servicii, este foarte prost. Iar odata ce ti le-ai pus in cap…ar fi bine sa te uiti foarte des in spate, in sens foarte figurativ, of course!
Bineinteles nu am nimic personal cu rusii, cu poporul rus, ba dimpotriva imi sunt mai simpaticii decat francezii cei snobi, care inca nu au aflat ca nu mai sunt mare imperiu, sau decat britanicii, politicosi, dar reci. Rusia, ca orice tara serioasa, iar Rusia este o tara foarte serioasa, isi urmareste interesul national, nu este vina lor ca noi suntem slabi si condusi de astfel de caricaturi de politiceni.
Principalul interes la Rusiei in Romania este de facto similar cu cel al SUA: pozitia geostrategica extrem de importanta a Bucurestiului la Marea Neagra. Cand Basescu a spus “Marea Neagra lac rusesc”, a exprimt in cateva cuvinte toata miza jocului! Rusii nu vor ca SUA sa aiba acces prea mult la aceasta zona, exploziv de importanta in urmatorii ani si vor sa-si pastreze hegemonia economica asupra resurselor riverane Marii Negre, dar mai ales a oportunitatilor de tranzit prina aceasta zona.
Pentru mai mult de 100 de ani, nimeni nu provocat Rusia la Marea Neagra, iar acum cand batalia pentru resurse si pentru traseele de transport ale acestora, s-a acutizat, pozitia Romaniei a devenit vitala. Insa trebuie sa vedem clar un lucru: daca Romania este vitala pentru interesele americane aici, ca fiind practic singura tara disponibila pentru americanii fara probleme, Rusia s-ar putea multumi si cu o pozitie neutra din partea Bucurestiului.
Pentru Moscova Romania devine foarte interesanta daca si numai daca, prin intermediul Bucurestiului, SUA isi cresc influenta in zona. Rusia se descurca foarte bine fara Romania, America insa nu! Asadar rusii dorec de fapt o blocare a accesului SUA spre M.Neagra si nu neaaparat o raliere a noastra la Maica Rusie.
Si s-ar putea ca o parte foarte importanta a slabiciunii Romaniei, economic si militar, sa vina tocmai din acest conflict extrem de dur, insa in mod sigur are baza slabiciune interna, generata de proasta conducere si de luptele perpetuee intre adeptii Moscovei, linia veche post-comunista, si generatia mai noua, sau cei cu vederi pro-americane, iar cum in Romania se afla exact in mijlocul unui astfel de razboi pentru influenta.
Americanii vor sa ramana aici si sa creasca, Rusia ii vrea cat mai departe de resursele si rutele de transport din Marea Neagra.
GeorgeGMT