Mai tineti domniile-voastre minte ca s-a mai scris aici pe site despre faptul ca experienta de razboi real conteaza enorm pentru companiile constructoare de armament. Adica, sintagma cum ca o anumita arma “are experienta de lupta” este o tampenie, din punctul de vedere al armei in sine, dar are logica atunci cand te referi la cei care o construiesc si mai apoi o tot modernizeaza de-a lungul existentei sale operationale.
Iar experienta de front conteaza enorm pentru inginerii care au proiectat arma din foarte multe puncte de vedere.
Si cu cat gradul de complexitate al sistemului de armament este mai ridicat cu atat aceasta experienta conteaza mai mult.
Cum se comporta in conditii reale, la diferite temperaturi, cum reactioneaza la contramasurile inamicului (acolo unde este cazul), cum se manifesta uzura, cum se comporta arma in cazul utilizarii intensive, cateodata dincolo de parametrii proiectati, cum rezista la uzura, la depozitare, la utilizarea in conditii grele de front etc.
Toate acestea nu pot fi testate pe deplin in conditii de pace la nivelul de stres operational care se atinge pe linia frontului si de aici incolo un fabricant ale carui sisteme de arme chiar au fost la razboi are un avantaj enorm fata de alt producator ale carui sisteme de armament au vazut dor poligoane, teorii din pix si au castigat doar din experienta de la televizor.
Si am vazut acest lucru in Ucraina, acolo unde s-au intalnit cam toti marii productori de armament, atat cei din tarile membre NATO cat si cei din Rusia.
PzH 2000 a avut probleme de fiabilitate atunci cand ucrainenii au tras peste 100 de proiectile pe zi, pur si simplu obuzierul german nu era proiectat sa faca acest lucru, dar intre timp lucrurile s-au ameliorat, experienta frontului a facut ca obuzierului german sa-i creasca fiabilitatea chiar in conditii foarte grele si intense de utilizare, iar artileristii ucraineni au invatat sa-l foloseasca mai eficient. N-a fost singurul sistem de armament cu un grad mare de complexitate care a generat probleme.
Aflam acum din Le Figaro ca si obuzierele franceze Caesar au exact aceleasi probleme de fiabilitate in linia frontului. In fapt, nu fiabilitatea da dureri de cap ci folosirea intensiva, dincolo de limita sa tehnica.
Cotidianul francez scrie ca 16 din cele 18 obuziere auto-propulsate au intampinat necazuri. Daca in cazul PzH 2000 problemele cele mai frecvente si suparatoare au venit de la sistemul de control al focului si sistemul automat de incarcare, in cazul Caesar, uzura tevilor este principala problema, dar se pare ca mai sunt si altele. Acest lucru se datoreza folosirii intensive in lupta de catre ucraineni. Nu stim inca daca vorbim despre o uzura prematura.
Caesar este un obuzier auto-propulsat, pe sasiu de camion 6×6 sau 8×8, 155mm/52 de calibre si spre deosebire de omologiul sau german, piesa de artilerie franceza a fost implicata in cateva conflicte de la intrare sa in dotare in 2008, doar ca nu au fost nici pe departe conflicte la intesitatea celui din Ucraina.
Francezii l-au folosit prin Africa, in timp ce frontul ucrainean are cam toate caracteristicile unui razboi de mare intensitate cu o forta militara bine dotata, macar la nivelul de gurilor de foc.
Caesar poate atinge o raza maxima de 50km daca foloseste proiectile-racheta.
Revenind la linia frontului, ucrainenii trag mult mai multe obuze decat maximul recomandat de producator, iar un exemplu in acest sens este un obuzier tractat american M777, caruia a trebuit sa-i fie inlocuita teava de patru ori in rastimp de doar cateva luni. Aici putem aduce in discutie numarul de lovituri per teava, ceea ce ofera astazi producatorii este maximul ce poate fi obtinut cu actuala tehnologie, sau s-a mers pe ideea ca teava sa reziste la un anumit numar de lovituri, o medie sa spunem, care sa faca pretul competitiv?
Ei bine, cu aceasta ocazie se invata lucruri importante, atat din punct de vedere tactic cat si al ingineriei care a stat in spatele acestor sisteme complexe de arme. Lucruri extrem de utile care vor duce la imbunatatirea performantelor cat si la dezvoltarea viitoarelor sisteme de arme.
Pentru ca razboiul real este una, restul sunt doar sperante, calcule pe hartie, promisiuni.
Si in cazul particular al artileriei grele nu putem sa nu observam ca munitia si tevile sunt la fel de consumabile si daca nu le fabrici la tine in tara, sau nu ai un stoc sanatos (mai ales in caul tevilor de tun) degeaba ai artilerie, pentru ca ramai fara ea in cateva luni.
GeorgeGMT