Unchi-meu ofiteru’ visase sa se faca inginer. Era la liceul „Aron Pumnul” si mai scotea un ban meditand la mateoftica p’un coleg, fiu de colonel. Si nitel inainte de bac au o discutie in 3, cei 2 baieti si colonelul. Colonelul:
– Un baiat destept azi merge la scoala de ofiteri, o termina si dupa un an intra la facultatea tehnica pe care o doreste. Si nu va fi un prapadit de student ci va fi sublocotenet cu solda de sublocotenent!
– Si fiul dumnevoastra?
– Pai merge la scoala de marina!
– Atunci merg si eu!
– Ntz, ca sunt decat 5 locuri. Eu am aranjat c’un contraamiral, aghiotantul printului Nicolae (fratele lu’ Carol II si inspectoru’ Marinei Regale) a mai aranjat 2, restu’…?!
Asa ca unchiu’ s-a dus la scoala de ofiteri de artilerie si a fost al treilea din promotie. Tinerii sublocotenenti erau repartizati intr-un mod care va fi copiat de facultatile din timpu socialismului: intra primul adica cu cea mai buna nota, se uita pe lista si alegea. Ultimul ramanea cu ce ramanea… Acu’ va dati seama ca daca erai al treilea intrebai pe primii doi si-ti faceai linistit planu’… Si unchiu alesese Sibiul – daca nu ma-nsel. Da’ o loaza – unu mai al treilea din coada ii zice:
– Mai Mircea, stai potolit ca ala-i locu’ meu!
– Fii serios, ca pina sa ajungi tu la comisie…
Si intra unchi-miu la comisie. Si citeste lista de sus in jos. O mai citeste odata, si-ncodata. O citeste si de jos in sus, si de la stanga la dreapta, si de la dreapta la stanga, si pe 2 diagonale da’ postul cautat nexam!
– Hai domu’ subloconetent hotaraste-te!
– Sadagura!!
– Dom’le n-are rost sa te superi pe viata si sa faci pe nebunu! (Nu stiu de ce Sadagura nu avea o reputatie prea buna, ca oricum arata mai bine decat Topraisaru’n ’70! si de obicei aici ajungeau loazele, asa ca onor comitzia credea ca unchiu’ face demonstratie ostila)
– Pai stati asa sa va raportez: familia e din Noua Sulita, de langa Sadagura iar secretaru’ de pretura din Sadagura e frate-miu (asta era taica-miu)
Si peste 2 zile se intalneste cu ala de-i zisese ca nu prinde Sibiul. Tu unde?!
– Pai aici , ti-am zis!
– Ce naiba ca nu era pe lista?
– Mai Mircea da tu nu stii cine e sor-mea?
– Secretara si dactilografa generalului!
– Pai vezi?!
Simplu, surioara omisese sa dactilografieze postu’ ravnit de fratior!!! Si cum secretarele si pe-atunci riscau sa intretina relatii neprincipiale cu superiorii, iar ofiterii profitau din plin ca nu erau loctiitori politici nu era cazul sa faci nazuri (ca nefiind loctiitori politici ofiterii se distingeau prin 3 naravuri: femei, bautatura si pocher! stiu ce zic ca majoritatea batranilor cu care am avut de-a face erau fosti ofiteri burjui).
A da… era sa uit. Dupa terminarea scolii de ofiteri unchiul a avut o ultima vacanta si I s-a dat un purcoi de bani pentru echipament (numa saua, hamul si coburii faceau 12.000 lei cand salariul unui invatator era de 3000 si al unui functinar simplu doar 800). Si-a pus banii de echipament bine si cu restul s-a dus la mare… Pe atunci era o singura statiune, Carmen Silva (dupa pseudonimul reginei Elisabeta, sotia lui Carol I, devenita apoi Vasile Roaita si azi Eforie Sud). Si in Carmen Silva doar un singur hotel – Cazino – si vile. Unchiul s-a dus la hotel… A vrut camera cu vedere la mare. Apoi a fost intrebat daca nu doreste sa plateasca in avans si mesele. A zis da si s-a rusinat sa zica da ceva mai ieftin nu aveti? Si a fost intrebat daca nu vrea o gustare pe la 11 (niste icre, masline, mezelicuri, o tuica – votca inca nu “prinsese” – un pahar de sifon… (si a facut greseala sa zica da – oricum avea doar 23 ani si prea putina experienta de viata).
Si de unde se gandea ca va sta la mare vreo 2 luni… banii i-au ajuns o saptamana!!! Oricum prin anii “80 ii cam trecuse oftica si zicea ca pana la urma a fost o saptamana boier: sa te uiti spre plaja si cand vezi chelneru’ defiland cu tava sa incepi sa inoti spre mal si chelneru’ sa se joace de-a statuia vreo 15 minute pana cand ajungi la sezlong. Oricum scump… altii mai avuti se fereau sa plateasca atata… Asa ca dupa o saptamana a fost silit sa se intoarca acasa unde s-a “distrat” bine facand conditie fizica la camp (si peste ceva timp facea haz de unii soldati din aceiasi Sadagura: “Ba Grigore esti la fel de incet si la tun si la sapa !!!).
Unchiul asta n-a mai ajuns inginer. Ca atunci cand a vrut sa mearga la Politehnica:
– Domnule sublocotenent nu citesti ziarele? Nu ai radio?! Nu stii ca in Europa incepe razboiul? Avem mai multa nevoie de artileristi decat de ingineri!
Si peste 3-4 luni urma ultimatu’ lu’ Stalin.
Sublocotenetu’ Bizonu’ s-a oferit voluntar sa mearga la punctul de observatie avansat sa dirijeze tragerea unitatii. A plecat repejor cu 2 soldati transmisonisti care carau telefonu si bobinele cu fir (in anii aia radio ranita nu aveau decat americanii). A inceput barajul de artlierie si i-a prins la mare fix. Un soldat a fost ucis unchiul i-a luat bobina si tunde-o la punctul de observatie. Mi se pare ca si al doilea transmisonist a fost ucis.
A intrat in punctul de observatie, a apucat sa urle ceva gen Morgen! (mai erau 2 ofiteri germani) si a trantit telefonu’ incepand sa dirijeze tragerea. Nemtii l-au pansat, ca el habar nu avea ca fusese ranit! I s-a sugerat ca fiind ranit sa fie inlocuit. Unchiul a refuzat (zicea ca oricum cel mai inteligent era sa stea acolo decat sa mai treaca prin ciocanu de foc!) …iar nemtii au fost impresionati au facut raport. Lent colonelul dorea si el decoratii (comandantul ia decoratii si daca are multi subordonati decorati) a facut si el un raport ultralaudativ de era sa lesine nevasta si soacra cand au vazut in nu stiu ce ziar titlu cam in genul eroul sublocotenent Bizonu’ (si era sa lesine si unchiul cand a gasit ziarul respectiv prin “50 cand cumnat-su Traian a fost nitel arestat pe motiv de apartenenta la tineretul taranist)…. Oricum mult timp dupa asta nu a mai fost subloctenent…
Bateria a fost trimisa in refacere la Cahul. Si domnul locotenet (la exceptional) Bizonu’ da nas in nas cu un fost coleg, evreu. Ce-i ba cu tine aici? Domnule locotenet sa traiti! Ba de cand ….-ti ma domnesti pe mine?! Pai Bizoane uite ca am fost trimisi in ghetoul de aici si da raportu si cine mai e cati mai sunt. Poti sa-mi scoti o echipa de munca (cazarma era intr-o stare proasta). DA! Si uite asa se facu echipa de lucru si pe baza permiselor iesea in oras mai bine de juma’ din ghetou. Da un majur de jandarmi a gasit de cuviinta sa numere cati au voie si cati nu. Si e anuntat unchi-miu. Si acum dadu plontoneru’ de belea, asta-i tinuta? (unchiul ca la reglement si cu decoratii pe piept si ala burtos cu uniforma cam mica si descheiata). Cand auzi plontoneru’ ala si de front si eroism dadu-n balba si a inceput sa ocoleasca cu mare grija ghetoul!
Cand se-ntoarse din Cehia maiorul (la exceptional) Bizonu’ fu trimis prin zona Harcov. Divizionul avea unde sa se instaleze, ramanea problema incartiruirii cadrelor. La prefectura prefectul nem tudom, vicele’ cateva cuvinte romanesti (unchiu: franceza, germana, ceva rusa, ucraineana si idis- Cernauti deh – da nema* ungureste) si pina la urma reuseste sa –i comunice maiorului ca incartiruirea cadrelor se rezolva intr-o comuna de romani la 20 km! Cearta si aia 2 nimic. Se infurie maioru’ iese si da un ordin. In 20 de minute o sectie (2 piese) e adusa in piata pusa in pozitie de tragere si se deschide antetrenul (adica unde se tineau proiectilele). Anunt in 30 minute ori incartiruirea ori bombardez prefectura! Si in 10 minute (deh nu te pui cu ala venit de pe front cocosat de decoratii!) prefectul incepea sa “tudom’ si subprefectu’ vorbea fluent romana si locuinte se gaseau! (si pe unchi-meu l-au prostit securistii?! Auz?)
Asta-mi aduce aminte de Nicusor, cumnatul ofiterului. Era ofiter – de spate – si intrasera tot in zona Hargita-Covasna. Si le vine o idee idioata, sa bea lapte. Dupa care le vine rau. Noroc ca era un soldat care avea alergie la lapte si prefera taria asa ca era teafar si a putut aduce un doctor cu baioneta-n spate si promisiunea ca il omoara daca nu-i salveaza camarazii. Spalaturi stomacale, etc si scapa. Ala de preparase laptele cu soricioaica disparut. Peste ceva timp si 100 km la vest Nicusor da nas in nas cu vanzatoru’ de lapte. Ala cade in genunchi, cere iertare ca are copii, ca nu el e de vina ci asa a fost invatat sa-i urasca pe romani etc si Nicusor il iarta. Adica nici macar nu-l da pe mana politiei militare.
Si tot unchi-meu : in 46 vine-n Bucale. Si-si cauta casa. Dintai in Domenii sau Cotroceni: chiria era cat solda pe o luna a unui maior comandant de divizion!!! Asa e pentru aia care cred ca profesorii stateau prin cartierele astea.
* Ah uitai si nema e in ucraineana. Ca-n cantecul de retragere al Wermachtului „nema iaetz, nema kurka/dasvidanie hazeaica” si care se termina cu nicevo ni panimaiu –adica : nu-i nici ou/nu-i nici gaina/la revedere gazda!) si terminarea strofei era si nimic n-am inteles! Da … hazeaica e de fapt proprietareasa casei in care locuiesti (chirie, incartiruire). Asta parca e din amintirile unui corespondent britanic, aparute prin 70-72 sau asa ceva.
–––––––––––––––––––––––––––
Si experanta de rezbel a lu babacu:
––––––––––––––––––
Taica-meu crez ca era cel mai a-tehnic comandant de piesa – obuzier usor 100-105 mm – din toate armatele din Europa! Participarea sa la razboiul de eliberare a Basarabiei si Bucovinei de Nord s-a cam petrecut asa. Prima oara comandantul de obuzier caporal TR Bizonu’ a fost remarcat de comandantul de divizon: ba caprar da’ ce meserie ai ma!? (babacu era cumplit de atehnic! Si-n plus fusesera facuti unii TR cu scoala de meserii). Notar sa traiti! Ha! Dom’le asa un nepriceput cand avem nevoie de oameni sa traga cu tunu! Dupa ceva timp : caporal Bizonu’ daca esti notar poate te pricepi sa-mi tii hartiile ca habar n-ai ce aia un tun! Ma rog cand se indreptau spre Odesa a fost „inaintat” la cancelaria unui general. Peste ceva timp, dupa cucerirea Odesei a fost descaltat de bocancii lu’ statu’. Generalu’ care-l facuse ceva gen sef cancelarie regreta lasarea la vatra a tatalui meu: dom’le pacat ca pleci ca natarai sa traga cu tunu’ am destui!!
––––––––––––––––––––––––-
Sa ne intelegem tatal meu era patriot, puternic, curajos si cam bataus. INSA ATEHNIC! Nu schimba nici siguranta cand se ardea. Prima data cand am schimbat-o la 15 ani era sa faca infarct de groaza ca puteam sa ma electrocutez!! Si nici eu nu sunt cel mai priceput sau cel mai indemnatic.
Asa ca pana la urma armia l-a folosit la ce era bun: administratie! A condus practic un judet si inca bine. Ordine , cinste, amabiliate INSA unii au ajuns in puscarie si altii pe front fiindca erau incorecti.
Ghita Bizonu