Unirea este sau nu viabila?!

Dezvoltată, ideea sună așa: „România n-are nevoie de o regiune cu aproape 40% populație rusofonă, care ar face din problema minorităților o piatră de moară, după ce problema maghiară a fost oarecum depășită”. Cât adevăr ascunde această teorie?

Conform datelor oficiale prezentate de Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, la referendumul din 2014 populaţia acestei ţări era de 3.555.159 locuitori. Nu au fost încă date publicităţii datele referitoare la naţionalităţile de bază însă, conform rezultatelor precedentului referendum (2004), doar 8,4% dintre cetăţenii Republicii Moldova s-au declarat ca fiind de naţionalitate ucraineană, 5,9% – ruși, 4,4% –  găgăuzi, 1,9% – bulgari și 1% – alte naţionalităţi.  78,5% din cetăţenii Republicii Moldova s-au declarat moldoveni, iar 2,2% – români (n.r. – conform unor date preliminare, această cifră a crescut, în 2014, la 23,2%), ceea ce ne arată că procentul etnic românesc este de 80,7%.

Prin comparaţie, la recensământul efectuat în România în 2011, 88,9% dintre cetăţeni s-au declarat români,  6,5% – etnici maghiari, 3,3% – romi, 50.900 de persoane – ucraineni, 36.000 – germani, 27.700 – turci, 23.500 – ruşi (lipoveni) şi 20.300 – tătari.

Populaţia de etnie maghiară înregistrată la recensământul din 2011 în România a fost de 1.227.600 persoane. Ȋn Republica Moldova trăiesc 201.218 cetăţeni de etnie rusă și 282.406 de ucraineni. Ȋnsumaţi, sunt de trei ori mai puţini decât numărul etnicilor maghiari de la noi.

MITUL 2: „Nu toţi cei care se declară moldoveni sunt și români”

Este o teorie promovată de rusofili și de cei care nesocotesc istoria. „Moldovenii sunt români! Noi, rușii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români!”, a declarat recent Vladimir Jirinovski, într-un interviu acordat unei televiziuni ruse.

Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, este cunoscut ca fiind un naționalist excentric. Declarația sa recentă contrazice „teoria moldovenismului”, promovată de filorușii și rusofonii care au tot încercat, vreme îndelungată, îndoctrinarea populației din Basarabia și alterarea coeziunii culturale, lingvistice și spirituale dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului, scrie timpul.md.

Mitul promovat de rusofili este demontat chiar unul dintre idolii lor, de însuși Jirinovski.

Altfel spus, „România n-are nevoie de o regiune cu un conflict înghețat în interiorul granițelor sale, adică de Transnistria”.

Este adevărat, în Republica Moldova există un conflict îngheţat, vechi de peste două decenii, însă această stare de fapt nu reprezintă un obstacol de netrecut în calea regăsirii unităţii naţionale româneşti. Regimul separatist de la Tiraspol nu se bucură de niciun fel de recunoaştere internaţională, nici măcar din partea Federaţiei Ruse, stat care îl protejează şi îi asigură existenţa.

Platforma Unionistă ACȚIUNEA 2012, o coaliție de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă care susțin unirea Republicii Moldova cu România, militează pentru Unirea celor două state româneşti în graniţele lor actuale, recunoscute internaţional. „Internalizarea conflictului transnistrean între frontierele statului român unificat nu reprezintă un fapt fără precedent. În Uniunea Europeană există exemplul Ciprului, ţară care a fost acceptată în Uniune, deşi găzduieşte încă din 1973 un conflict îngheţat, iar trupe ale unei ţări nemembră UE sunt prezente pe teritoriul acesteia, împotriva voinţei sale. Prin urmare, ca şi în cazul Ciprului, Acţiunea 2012 este de acord că România va trebui să continue negocierile în vederea găsirii unei soluţii paşnice pentru rezolvarea conflictului existent”, se precizează pe site-ul actiunea2012.ro.

Platforma Unionistă ACȚIUNEA 2012 consideră că e nevoie ca România, până la rezolvarea problemei Transnistriei, să stabilească „o linie de demarcaţie atent securizată cu dotări de nivel european la limita de vest a zonei controlate de separatişti. Aici se vor afla atât punctele de trecere a frontierei Uniunii Europene, cât şi birourile serviciilor puse la dispoziţia locuitorilor din localităţile supuse autorităţilor din Tiraspol.”

La rândul său, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, susţine că în această perioadă „ne găsim în faţa unei ferestre de oportunitate, în care inclusiv mult invocata problemă a Transnistriei poate fi soluţionată mai uşor decât se crede, aceasta putând fi parte a unui acord mai cuprinzător ce vizează Ucraina”.

La summit-ul NATO din septembrie 2014, liderii aliați au decis să acorde sprijin, consiliere și asistență Moldovei. Conform unui comunicat de presă emis recent de Ministerul Apărării de la Chișinău, „circa 800 de militari din Republica Moldova, SUA, Polonia, Georgia şi România participă, în perioada 12-25 iulie a.c., la exerciţiul multinaţional «Efort comun 2015». În manevrele militare sunt implicaţi aproximativ 800 de militari din Moldova, SUA, Polonia, Georgia și România”. Evenimentul are loc la centrul de instruire militară al Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova” din municipiul Bălţi.

Ca și când noi am fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţe, al vieţii fără de moarte și al guvernării fără de corupţie, unii dintre români invocă ca argument anti-unionist problemele existente acum în Republica Moldova. „România n-are nevoie de o regiune cu o corupție endemică și o oligarhie mult mai apropiate de modelul din Asia centrală decât de Europa”, susţine teoria.

De fapt, după unificarea celor două state, regulile, legile și justiția din România se vor extinde și peste Prut. Cu alte cuvinte, sistemul nostru imunitar anticorupţie, dezvoltat îndeosebi în ultima vreme, poate învinge microbul existent în Republica Moldova.

Pe de altă parte, problemele ce există astăzi dincolo dincolo de Prut sunt considerate de unii drept o oportunitate. „Instabilitatea din Moldova ar putea fi o ocazie pentru România”, este titlul unui raport dat publicităţii, la 17 iulie a.c., de agenția americană de analiză strategică Stratfor. „De-a lungul anilor, atât Rusia, cât și Uniunea Europeană au încercat să-și extindă sferele de influență în Moldova, prin sprijinirea partidelor politice sau a mișcărilor sociale. Asemenea Ucrainei, Moldova a optat în ultimii ani pentru relații mai strânse cu UE, semnând în 2014 un acord de asociere și de liber schimb cu statele din blocul comunitar”, relatează agenția Startfor.

„Aspiraţiile Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană au suferit o lovitură majoră recent, când premierul pro-european Chiril Gaburici a demisionat. Moldova era deja într-o criză economică majoră. Căderea Guvernului Gaburici a condus la oprirea programelor economice ale Băncii Mondiale şi FMI. În plus, UE a anunţat, la 7 iulie a.c., suspendarea finanţării pentru Republica Moldova până la formarea noului guvern. Partidele proeuropene au anunţat intenţia de a forma un nou guvern până la sfârşitul lunii iulie, dar disensiunile profunde persistă”, informează Stratfor, care subliniază că situaţia de acum „este în interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul Ucrainei. Semnificativa prezenţă militară rusă în regiunea separatistă Transnistria şi în zone proruse precum Găgăuzia conferă Rusiei o importantă pârghie de influenţă asupra Chişinăului. Cu toate acestea, criza politică din Republica Moldova – în special dificultăţile financiare din ce în ce mai mari ale ţării – ar putea fi o oportunitate pentru România, de a scoate această ţară din sfera de influenţă a Rusiei”, se subliniază în raportul agenției americane Stratfor.

Dezvoltată, ideea sună așa: „România n-are nevoie de o regiune cu o economie mai mult decât problematică, care ar duce PIB-ul în jos, anulând și puținul recuperat în ultimii ani față de media UE”

Dimpotrivă, susţine dr.ec. Cătălin Ghinăraru, secretar știinţific la Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii și Protecţiei Sociale. „Revenirea Basarabiei la patria mamă este și o poartă deschisă pentru România spre Est, spre pieţele din Est. Acum, România se chinuie să se uite înspre Est. Ori, acesta este un lucru important, să ne uităm către pieţele din Est, pentru că ele sunt viitorul. Basarabia ar putea fi platforma noastră către spaţiul de răsărit, care este o piaţă imensă și un oportunitate de dezvoltare”, declară dr. ec. Cătălin Ghinăraru.

Un studiu realizat recent de „Fundația Universitară a Mării Negre” arată că „singura cale prin care România sau Republica Moldova pot avea creștere economică de peste 5% este viitoarea Unire”. Ȋn caz contrar, nu se prefigurează vreo schimbare în dinamica actuală, pentru niciuna din cele două ţări..

Raportul dat publicităţii la 17 iulie a.c. de agenția americană de analiză strategică Stratfor susţine același lucru: „criza politică din Moldova – și în special dificultățile financiare crescute ale țării – ar putea oferi, de asemenea, o oportunitate pentru România. (…) Chiar dacă, la nivel declarativ, liderii politici români nu susțin reunificarea, Bucureștiul rămâne un susținător cheie al legăturilor mai strânse cu Chișinăul, în contextul Uniunii Europene. (…) Înainte de întâlnirea ce avut loc la 8 iulie a.c. între Klaus Iohannis și Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova, o delegație de la Banca Națională a România a efectuat o vizită mai puțin mediatizată, dar potenţial semnificativă pentru Moldova. Scopul oficial al vizitei a fost lansarea unui proiect de înfrățire sprijinit de UE, ce vizează consolidarea capacității băncii centrale din Republica Moldova în domeniile de reglementare și supraveghere. Proiectul a primit 1,2 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru a oferi asistență tehnică în Moldova și va fi implementat de către Banca Națională a Moldovei și un consorțiu ce cuprinde Banca Națională a României și Banca Centrală din Olanda. Acest proiect vine într-un moment cheie pentru economia Moldovei, aflată sub impactul dispariției, la începutul acestui an, a peste 1 miliard dolari – echivalentul a peste 12,5 % din PIB-ul țării – de la trei din cele mai mari bănci din Moldova, dar și a scandalului de corupție ce a urmat.

Știind că băncile străine nu vor intra, cel mai probabil, în Republica Moldova într-un moment în care 80% din băncile din ţară se află în programe de supraveghere, România e într-o poziție bună pentru a asista această ţară, având în vedere apropierea de Moldova, dar și existenţa unui interes strategic de a scoate Chișinăul de pe orbită Moscovei. În plus, pentru ca sectorul bancar român să împartă expertiza sa cu sectorul din Moldova, Bucureștiul ar putea facilita investițiile românești în Moldova.”

Conform raportului Stratfor, „Bucureștiul e conștient că se confruntă cu obstacole în consolidarea influenței sale la Chișinău. Timp de mulți ani, Rusia a fost cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova, dar restricțiile comerciale din motive politice au scăzut exporturile moldovenești în Rusia, iar exporturile către Uniunea Europeană și în special către România au crescut. În 2014, Moldova a exportat 18 % din produsele sale în România, față de 11% în Rusia, iar exporturile de fructe din Moldova în Uniunea Europeană – majoritatea spre România – au crescut cu mai mult de 60% în primele șase luni ale anului 2015. Cu toate acestea, Moscova păstreze o prezență puternică în sectorul financiar din Moldova. Aproximativ 70 % din sectorul bancar al Moldovei este controlat de capitalul rusesc, iar președintele celei mai mari bănci din Moldova, Moldindconbank, trăiește în Rusia și are legături politice acolo. Dar marile bănci, precum Moldindconbank, au ajuns sub un control mai mare și au contribuit la creșterea problemelor politice în Republica Moldova, ca urmare a crizei economice. Prin urmare, creșterea slăbiciunilor financiare ale Republicii Moldova și capacitatea României, dar și dorința ei de a ajuta la atenuarea unora dintre problemele economice ar putea face ca acest subiect să devină unul de mare interes pentru ambele părţi, în viitor.”

„Desigur, vor exista probleme tehnice”, mărturisește dr. ec. Cătălin Ghinăraru, secretar știinţific la Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii și Protecţiei Sociale. „Avem două monede, va trebuie făcută o tranziţie la o singură monedă naţională. Dar în 1918 (n.r. – anul Marii Uniri) existau în circulţie 4-5 monede, nu este un proces anevoios.”

Ȋn ceea ce privește armonizarea sistemelor de protecţie socială din cele două state, ea poate fi ceva mai dificilă, pentru că nu se poate realiza imediat. „Sistemele sunt asemănătoare, dar nu sunt identice, în România și în Republica Moldova. Dar, din experienţa noastră românească, recalcularea pensiilor din Moldova, de pildă, se poate face într-un an, doi.”

Pensia medie în Republica Moldova este de 82 USD, în vreme ce în România ea se ridică la 211 USD. Pe o durată de 12 luni, de pildă, aducerea pensiilor la aceleași standarde ar presupune niște costuri suplimentare de circa 1 miliard USD.

Statul german a cheltuit pentru reunificare 1.600 miliarde USD (paritate 2000), companiile germane au avut o creștere a cifrei de afaceri de 4.900 miliarde de USD (aceeași paritate). Creșterea de PIB asociată creșterii importanței și vizibilității noii republici federale este estimată de către analiștii CIA la cel puțin 150 miliarde USD anual (paritate 2000), din 1990 până în 2010.

În Republica Coreea există un minister al reunificării, care dezvoltă o metodologie foarte riguroasă de calcul al costului asociat reunificării țării. Estimarea cea mai exactă prevede un cost al reunificării de 2.000 miliarde USD în următorii 30 ani, dar se estimează și un plus de PIB de 500 miliarde USD, anual, ca medie pe următorii 20 ani, ceea ce ar conduce la poziţionarea Coreei în primele 10 economii ale lumii.

„Costurile reunificării se raportează întotdeauna la mărimea PIB-ului, pentru că ele sunt asociate reducerii diferențelor de performanță economică. Modelul cel mai adecvat și mai apropriat probabilei reunificări a celor două state românești este cel german (1990). Dacă unirea s-ar produce mâine, urmând metodologia coreeană sau faptele petrecute în Germania, am avea un cost de aproximativ jumătate de PIB actual (adică 90 miliarde USD) pentru următorii 20 ani, cost care ar reduce decalajul de PIB/locuitor de la 4 la 1 până la 1 la 1,5 (înapoi în 1990)”, relevă un studiu realizat de Fundația Universitară a Mării Negre.

„Din acestă sumă, 20% (18 miliarde USD) ar fi investiții private, deci statul român ar trebui să cheltuie cam 70 miliarde USD, adică 3,5 miliarde USD în medie pe an. Ceea ce reprezintă o treime din cheltuielile actuale cu investițiile. Drept comparație, cheltuielile cu investițiile s-au redus în 2013 față de 2012 cu 16%. Este insuportabil? Costul reunificării pare mare, dar, privit în contextul economiei unei națiuni, el este suportabil”, se precizează în concluziile studiului.

Mai mult, economiștii au stabilit că „efectul nevăzut al reunificării ar consta în  creșterea cu 10% anual al PIB-ului, ca efect al creșterii cifrei de afaceri a companiilor românești (adică, în 8 ani, ne-am dubla PIB-ul actual), dar și în creșterea însemnătății geopolitice a țării, care ar aduce un plus, în medie, de încă 5 până la 10% din PIB anual. Beneficiile reîntregirii sunt net mai mari decât costurile: în cazul României și Republicii Moldova, evoluția în următorii 25 de ani se comprima în doar 15 (un plus de eficiență de 40%).”

Luând în calcul aceste date, reunificarea este practic un proces care s-ar finanța singur.

Există, și printre unioniști, voci care împărtășesc această teorie, dar și sceptici care o contrazic. „Cred că viitorul este al unui singur stat în UE, și nu a două state europene, România și Republica Moldova. Dacă vrem să respirăm acolo, și nu să stăm deasupra apei, precum Grecia și Cipru, trebuie să fim acolo împreună, nu separat”, atrage atenţia dr. ec. Cătălin Ghinăraru, secretar știinţific la Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii și Protecţiei Sociale.

„Ȋn spaţiul Uniunii Europene este o concurenţă mare, fiecare stat își apără propriul interes. Dacă am fi două state, niciodată nu ne-am putea armoniza interesele. Așa cum se întâmplă acum între Grecia și Cipru sau între Cehia și Slovenia. Dacă am fi un singur stat, am avea o mai mare putere de negociere acolo, pentru toţi românii. Ceea ce ar fi un lucru important pentru noi, ca naţiune”, subliniază dr. ec. Cătălin Ghinăraru.

La rândul său, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, consideră că „Unirea nu se face peste noapte, ci se face în pași. «Unirea se poate face în interiorul Uniunii Europene», se spune la București. Nu neglijaţi acest lucru. Acest demers se poate realiza mult mai bine, dacă facem parte din aceeași familie. (…) Ce nu înţeleg politicienii de la Bucureşti şi mai ales cei de la Chişinău este faptul că opunerea externă nu este atât de mare, îndrăznesc să vă spun, inclusiv din partea Federaţiei Ruse, credeţi-mă! Sigur, e greu, trebuie însă să ai oameni de stat pentru asta care să convingă, să ştie să joace, să explice şi să dea garanţiile necesare. Vorbesc de opunere politică de cancelarie, nu vorbesc de opunerea în ce vă priveşte pe voi (n.r. – tinerii basarabeni care susţin reîntregirea ţării), unde va fi opunere cap-coadă. Politicienii se tem de Unire, se tem de ea prea devreme, se tem prea devreme şi de ruşi, de occidentali, dar cu oameni consecvenţi şi încăpăţânaţi, în stradă şi în cancelarii, se poate”, susţine fostul ministru de Externe al României.

Iar dacă se poate, istoria ne obligă să vrem!