*publicat initial pe 3 noiembrie 2017 – Ziua Vânătorilor de Munte
Autor:
Locotenent-colonel Nicolae Uszkai – Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa“, Brașov.
Acţiunile militare în areal montan reprezintă una dintre cele mai periculoase şi dificile tipuri de acţiuni militare în condiţiile în care structurile militare nu trebuie să facă faţă doar luptei cu inamicul, ci şi climatului extrem aferent acestui areal, precum şi terenului foarte dificil.Structurile militare specializate acţiunilor în teren muntos reprezintă un fenomen de dată relativ recentă din punct de vedere istoric. Istoria Europei a subliniat, cu pregnanţă, nevoia de a putea duce acţiuni de luptă în zone montane înalte. Ca urmare, în Europa există structuri de acest tip, tradiţional asociate mediului muntos. În acest context, putem spune că Gebirgsjäger-ii din Germania, Alpini din Italia şi Chasseurs Alpins din Franţa au reprezentat, încă de la formarea lor, entităţi distincte ca natură structurală şi acţională. Similar, trupele româneşti de munte, Vânătorii de munte au apărut în structura forţelor terestre româneşti ca o necesitate operaţională începând cu Primul Război Mondial. Naşterea vânătorilor de munte în armata română s-a făcut cu întârziere faţă de alte puteri militare europene, mai ales dacă ţinem seamă de faptul că o importantă porţiune de graniţă a României acelor timpuri era reprezentată de lanţul carpatin. Paradoxal, armata română avea, în august 1916, 16 baterii de munte, dar nu avea trupe de vânători de munte, astfel că acestea au fost date ca întărire, pe divizioane sau baterii, diviziilor sau detaşamentelor tactice constituite în campania anului 1916.
Şi totuşi, încă nu fuseseră create trupele de vânători de munte, deşi necesităţile o cereau demult. Ar fi fost suficient, poate, ca responsabilii militari români ai acelor vremuri să profite mai mult de cei doi ani de neutralitate şi să analizeze atent desfăşurarea luptelor de până atunci, sesizând necesitatea unor astfel de trupe pentru graniţa cu viitorul adversar.
Trupele de vânători de munte ale armatei române au fost înfiinţate la 3 noiembrie 1916, în timpul Primului Război Mondial, şi au reprezentat, încă de la începuturi, o specialitate de elită a infanteriei româneşti. Trupele de vânători de munte au fost, dintotdeauna, o forţă foarte bine pregătită şi, începând cu toamna anului 1916, luptătorii din aceste trupe s-au dovedit foarte eficienţi şi capabili în a-şi îndeplini misiunea de apărare a ţării atât în timpul Primului, cât şi în cel de-al Doilea Război Mondial. Prin curajul, priceperea şi puterea de sacrificiu au demonstrat că sunt capabili de a asigura securitatea poporului român prin îndeplinirea la standarde înalte a misiunilor pentru care au fost destinaţi.
În timpul Primului Război Mondial a luat fiinţă Corpul Vânătorilor de Munte, constituindu-se într-o unitate puternică, organizată pe trei batalioane de vânători de munte, fiecare dintre acestea având în organică trei companii de vânători de munte (cu o încadrare în personal de 1 980 de militari) şi care a acţionat ca o adevărată unitate, cu caracter independent, împotriva trupelor germane şi austro-ungare, pentru prima dată, în campania anului 1917. Ulterior, pe timpul campaniei din 1918, Corpul Vânătorilor de Munte a fost cunoscut, transformându-se, sub numele de Batalionul de Vânători de Munte. Chiar dacă acesta se numea batalion, avea în organică nu mai puţin de 4 000 de militari ce constituiau o forţă specializată de elită la acea vreme. Pe timpul campaniilor din 1919 din Transilvania şi Ungaria, denumirea a fost modificată în Regimentul de Vânători de Munte. În perioada interbelică, trupele de vânători de munte româneşti au fost organizate, iniţial, pe două divizii, având în organică doar câteva brigăzi cu specializarea pregătirii pe acţiunile militare specifice arealului montan.
La data de 1 iulie 1923, a luat fiinţă noul Corp al Vânătorilor de Munte, odată cu apariţia Diviziilor 1 şi 2 Munte, mari unităţi ce au fost înfiinţate ca o nevoie specifică în orientarea pregătirii pe ducerea acţiunilor militareîn terenul muntos-împădurit din Carpaţi. Astfel, după diverse transformări structurale în timp, generate de diverse opinii şi iniţiative, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, Corpul Vânătorilor de Munte avea în organică 4 brigăzi (de la 1 la 4), compuse din 12 Grupuri de vânători de munte (1-12), fiecare Grup având în organica sa câte 2 batalioane. Au existat, astfel, în perioada interbelică, în total, 24 de batalioane (1-24), dintre care primele 16 erau unităţi active, operaţionale, foarte bine pregătite şi dotate, iar celelalte 8 (17-24) erau proiectate structural şi formate după mobilizarea generală, fiind mai puţin eficiente calitativ din punctul de vedere strict al pregătirii specifice de munte. În acest context, o brigadă de vânători de munte era organizată pe următoarele elemente principale: 6 batalioane de vânători de munte, un Grup de Artilerie de Munte (1 la 2 divizioane de tunuri de munte calibru 75 mm sau 76 mm şi un divizion de obuziere de munte calibru 100 mm), precum şi un batalion de pionieri de munte.
Un batalion de vânători de munte era organizat pe 3 companii de vânători de munte, fiecare companie având trei plutoane a câte trei grupe de vânători de munte. Batalionul mai avea în organică o companie de armament greu ce era structurată pe 3 plutoane mitraliere şi un pluton aruncătoare. La fel precum cavaleria românească, trupele de vânători de munte aveau o pregătire şi un grad de eficienţă cu mult mai ridicate decât infanteria. La nivelul batalioanelor de vânători de munte exista, prin concepţie şi instruire, un grad de iniţiativă în pregătire şi independenţă în acţiune cu mult mai pronunţat decât la alte unităţi. Acestea erau, totodată, proiectate şi adaptate acţiunii eficiente în areal montan, dar lipsa de suficientă artilerie le făcea mai vulnerabile în teren şes. La nivelul Corpului de Munte mai existau, ca unităţi de sprijin logistic, un batalion îmbarcat, un „tren batalionar“ şi o companie spital de campanie.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Corpul de Munte era compus din Brigăzile 1, 2 şi 4 Mixte Munte, iar Brigada 3 Mixtă Munte era staţionată pe frontiera cu Ungaria. Începând cu 3 iulie 1941, Corpul de Munte şi-a început acţiunile sale militare din cel de-al Doilea Război Mondial participând la eliberarea Bucovinei şi Basarabiei, teritoriile româneşti răpite de Uniunea Sovietică drept urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov din anul 1940. După forţarea Prutului, împreună cu trupele germane aliate, brigăzile de vânători de munte au dus lupte grele şi sângeroase pe teritoriul actual al Moldovei, ajungând, la un moment dat, până pe ţărmul nordic al Mării de Azov. La finele campaniei anului 1941, Brigada 2 Vânători de Munte a fost redislocată în ţară pentru refacere, în timp ce Brigăzile 1 şi 4 au rămas să lupte în Crimeea.
Începând cu 15 martie 1942, brigăzile de vânători de munte şi cele de cavalerie au fost transformate în divizii. Această măsură a fost luată de factorul politico-militar pentru a reliefa mai bine contribuţia românească la efortul de război antisovietic. Ulterior, în iulie 1942, Diviziile 2 şi 3 Munte au fost redislocate pe noile linii ale frontului în campaniile din zona Caucazului şi Kubanului, ajungând, prin lupte, până la sudul Munţilor Caucaz, la Elbrus, Groznîi şi Vladikavcaz.Trupele de vânători de munte, fiind percepute ca trupe foarte eficiente, au luat parte, pe Frontul de Est, la cele mai grele bătălii, inclusiv la cele pentru Sevastopol şi Stalingrad, acolo unde performanţele lor le-au reliefat şi mai bine reputaţia. În fapt, toţi comandanţii lor de la brigadă în sus au fost medaliaţi cu cele mai înalte decoraţii româneşti şi germane, Ordinul Mihai Viteazul şi Ordinul Cavaler al Crucii de Fier. După multe alte grele bătălii de pe Frontul de Est, pe timpul campaniilor din anii 1943 şi 1944, în august 1944, România a rupt alianţa politico-militară cu Germania şi s-a alăturat Coaliţiei Naţiunilor Unite, cu toate forţele sale, împotriva trupelor germane şi ungare, începând, astfel, campania de eliberare a Transilvaniei de Nord, teritoriu românesc pierdut prin Diktatul de la Viena, din 1940. La 30 august 1944, Diviziile de Munte au început luptele cu trupele germano-ungare, eliberând teritoriul românesc şi continuând luptele pe teritoriul Ungariei, iar ulterior, pe teritoriul Cehoslovaciei, în masivii muntoşi Javorina şi Tatra. Diviziile de Munte au încheiat participarea la cel de-al Doilea Război Mondial lângă Praga, la data de 12 mai 1945.
Cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat cu preţul vieţii a multor mii de soldaţi din trupele de vânători de munte. După re-dislocarea pe teritoriul naţional, Diviziile de Munte au trecut la structura de pace în garnizoanele în care au fost dislocate. Dar, istoria lor a luat o turnură nedorită. Pentru că vânătorii de munte au fost foarte eficienţi în luptele purtate împotriva sovieticilor, fapt pentru care aceştia i-au poreclit „diavolii verzi“, ocupanţii sovietici au forţat noua conducere comunistă a Republicii Populare Române să desfiinţeze, pas cu pas, trupele de vânători de munte. Aşa s-a ajuns ca, la 14 aprilie 1961, să fie desfiinţată ultima mare unitate din forţele armate române, Brigada 2 Vânători de Munte, desfiinţare ce a reprezentat sfârşitul primei părţi a istoriei acestor trupe.
După circa trei ani de la desfiinţarea abuzivă, datorită schimbărilor de ordin politic, Marea Adunare Naţională, organul legislativ al României de la acea vreme, a decis ca, începând cu 14 octombrie 1964, să reînfiinţeze trupele de vânători de munte, iar acest lucru s-a întâmplat prin reînfiinţarea Brigăzii 2 Vânători de Munte, brigadă care este azi una dintre unităţile reprezentative ale Forţelor Terestre ale Armatei României. Între anii 1964 şi 1990, evoluţia trupelor de vânători de munte s-a focalizat pe pregătirea specifică ducerii acţiunilor militare în teren muntos-împădurit şi pe proiecţia lor structurală tot mai pregnantă, ajungându-se ca numărul brigăzilor de vânători de munte să fie de şase în prima parte a anilor ’90.
Primele nuclee de vânători de munte după reînfiinţare au gravitat prin Brigada 2 Vânători de Munte în jurul oraşului Braşov; ulterior, acestea s-au extins prin Brigada 4 Vânători de Munte pe lanţul Carpaţilor Meridionali în anul 1969, în nordul României prin Brigada 1 Vânători de Munte în anul 1977: pe Munţii Apuseni în 1982 prin Brigada 5 Vânători de Munte, în zona Petroşanilor în 1990 prin Brigada 7 Vânători de Munte şi, în final, în Carpaţii Orientali în 1991 prin Brigada 61 Vânători de Munte. Apogeul dezvoltării acestor trupe a fost atins în anul 1991, când armata română dispunea de şase mari unităţi de vânători de munte, totalizând 15 batalioane şi 6 divizioane de artilerie de munte, o forţă demnă de luat în considerare:
– Brigada 2 Vânători de Munte, 1964, la Braşov;
– Brigada 4 Vânători de Munte, 1969, la Curtea de Argeş;
– Brigada 1 Vânători de Munte, 1969, la Bistriţa;
– Brigada 5 Vânători de Munte, 1983, la Alba-Iulia;
– Brigada 7 Vânători de Munte, 1990, la Petroşani;
– Brigada 61 Vânători de Munte, 1991, la Miercurea-Ciuc.
Ulterior, în perioada 1997-2006, s-au desfiinţat, succesiv, Brigada 7 Vânători de Munte, Brigada 1 Vânători de Munte, Brigada 4 Vânători de Munte, Brigada 5 Vânători de Munte, o parte dintre unităţile acestora fiind resubordonate celor două brigăzi rămase sau altor mari unităţi din Forţele Terestre. Actualmente, există în structura Forţelor Terestre ale Armatei României două brigăzi de vânători de munte, una subordonată Diviziei 2 Infanterie „GETICA“ (Brigada 2 Vânători de Munte „SARMIZEGETUSA“) şi una subordonată Diviziei 4 Infanterie „GEMINA“ (Brigada 61 Vânători de Munte „GENERAL VIRGIL BĂDULESCU“).
În principiu, Brigada 2 Vânători de Munte este destinată să participe la misiuni NATO şi în afara teritoriului naţional, în timp ce Brigada 61 Vânători de Munte are misiuni specifice, în principal, pentru apărarea teritoriului naţional. Ambele brigăzi îşi focalizează pregătirea structurilor şi militarilor din organică într-o largă paletă de operaţii militare, de la operaţii specifice luptei la operaţii de stabilitate, dar, avându-se în vedere specificul lor structural, amândouă rămân destinate executării acţiunilor militare în teren muntos-împădurit, în teren dificil, în condiţii grele de timp şi anotimp.
Pentru a sublinia experienţa bogată a trupelor româneşti de vânători de munte, trebuie spus că, în ultimii 50 de ani, Brigada 2 Vânători de Munte şi, în ultimii ani şi Brigada 61 Vânători de Munte, au primit vizita a peste 800 de delegaţii guvernamentale şi militare străine de pe întreg mapamondul precum şi a unor structuri militare străine cu care s-au instruit, delegaţii care au remarcat înaltele deprinderi specifice şi profesionalismul apărătorilor crestelor carpatine.
După anul 1995, începând cu programele din cadrul Parteneriatului pentru Pace, structuri din Brigada 2 Vânători de Munte „SARMIZEGETUSA“ (la nivel de state majore de unităţi, companii şi plutoane) s-au pregătit în comun cu militari din state membre ale NATO şi non-NATO (Forţele Speciale ale SUA, Brigada 3 Comando din Marea Britanie, Forţe Speciale din Olanda, paraşutiştii-comando din Belgia, Forţe Speciale din Grecia, Forţe Speciale din Iordania şi alte structuri din multe alte state). De asemenea, o fructuoasă colaborare a fost dezvoltată, de-a lungul anilor, cu Alpini din Italia şi cu Chasseurs Alpins din Franţa în numeroase exerciţii de instruire în comun la nivel de personal de stat major şi la nivel de subunităţi luptătoare. Actualmente, o brigadă de vânători de munte din Forţele Terestre ale Armatei României are în organica sa 3 batalioane de vânători de munte ca structuri de manevră, 1 batalion de artilerie de munte, 1 batalion de apărare antiaeriană, 1 batalion de sprijin logistic, precum şi subunităţi de brigadă: Companie Comunicaţii şi Informatică, Companie Geniu, Companie Apărare CBRN, Companie Cercetare şi Companie Sprijin. Pentru a multiplica şi îmbunătăţi caspabilităţile specifice în operaţii, mai ales în cele sub comandă NATO, brigada de vânători de munte poate primi, ca elemente ataşate, elemente HUMINT, IMINT, PSYOPS şi CIMIC precum şi facilităţi medicale tip ROL 2 .În ultimii ani, la majoritatea exerciţiilor desfăşurate de vânătorii de munte, cooperarea cu aviaţia, elicopterele şi forţele pentru operaţii speciale au constituit un loc comun, constituindu-se ca un demers firesc.
Trupele de vânători de munte sunt proiectate astăzi pentru a putea acţiona în condiţii de climă extreme, în condiţii dificile de timp şi anotimp şi în condiţii dificile de teren puternic frământat, să escaladeze tactic culmi şi vârfuri dificile, pentru a putea fi foarte buni trăgători cu toate categoriile de armament din dotare şi foarte buni la acţiunile militare în areal montan, precum şi la marşurile pe distanţe lungi în acest areal.
Militarii din trupele de vânători de munte obişnuiesc a spune despre ei înşişi că sunt „specialişti în arta improvizaţiei“. Au fost şi sunt capabili să folosească în sprijin caii, la nevoie, în areal montan, să participe la operaţii de luptă sau de stabilitate în afara teritoriului naţional, la misiuni de asistenţă umanitară ori la misiuni de căutare-salvare în mediul montan înalt. Vânătorilor de munte români s-ar putea să le lipsească multe dintre echipamentele şi logistica disponibile altor armate din state membre ale NATO dar trebuie spus că ei ştiu să treacă peste aceste posibile dezavantaje prin întrebuinţarea vechilor însă mereu actualelor şi eficientelor metode şi deprinderi de supravieţuire în orice mediu, precum şi printr-o instruire dură, aşa cum este şi mediul în care acţionează.
Pentru a sublinia experienţa dobândită de trupele de vânători de munte în misiunile din afara teritoriului statului român, trebuie spus că militarii din Brigada 2 Vânători de Munte, în cea mai mare parte, dar şi militari din Brigada 61 Vânători de Munte au participat, de-a lungul anilor, într-o paletă de misiuni în afara teritoriului statului român, în Angola, Somalia, Kossovo, Bosnia, Irak şi Afganistan. Dacă în misiunile din Angola, Somalia şi Bosnia, în timpul anilor ’90, militarii din unităţile de vânători de munte au participat la misiuni la nivel de pluton sau la nivel de personal încadrat în alte structuri militare româneşti, în perioada septembrie 2005-martie 2007 un detaşament de nivel companie de vânători de munte din Batalioanele 21 Vânători de Munte „GENERAL LEONARD MOCIULSCHI” şi 33 Vânători de Munte „POSADA” a participat prin rotaţie, câte şase luni, în prima misiune, în zona Al Basrah, în teatrul de operaţii din Irak, sub mandat ONU (Misiunea UNAMI). Vânătorii de munte români şi-au dovedit calităţile de a acţiona rapid şi eficient în orice tip de mediu de acţiune specific acestui teatru de operaţii. Principala misiune a companiei de vânători de munte a fost de a asigura securitatea în aria lor de responsabilitate prin patrulări pe rutele principale, puncte de control, escorte VIP, escorte convoaie, paza unor locaţii importante ale misiunii ONU din Irak. Tot în perioada 2005-2007, un alt detaşament tip companie de vânători de munte din Batalionul 30 Vânători de Munte „DRAGOSLAVELE“ a participat la o altă misiune de stabilitate, de această dată în zona Gorazdevac din teatrul de operaţii din Kossovo, în cadrul misiunii ROFND. Principala misiune a companiei de vânători de munte în Kossovo a fost de a asigura securitatea în aria lor de responsabilitate prin parcurgerea întregii panoplii de misiuni specifice operaţiilor în sprijinul păcii.
Începând cu anul 2007, batalioanele de vânători de munte ale Brigăzii 2 Vânători de Munte „SARMIZEGETUSA“ au fost dislocate în misiuni în afara teritoriului statului român în teatrul de operaţii din Afganistan, prin rotiri secvenţiale şi succesive. Între anii 2007 şi 2010, această brigadă şi-a rotit în acest teatru de operaţii toate cele trei batalioane de manevră.
În provincia Zabul, la frontiera cu Pakistanul, batalioanele de vânători de munte ale Brigăzii 2 Vânători de Munte au acţionat în scopul asigurării securităţii şi stabilităţii în zona de responsabilitate, împreună cu aliaţii americani dislocaţi în această provincie. În linii mari, batalioanele au avut misiunea de a asigura securitatea zonei şi libertatea de mişcare pe principala autostradă ce face legătura între Kandahar şi Kabul şi în zonele adiacente acesteia, precum şi de a asigura stabilitatea în provincia Zabul prin patrulări de prezenţă şi alte tipuri de acţiune între bazele principale şi bazele de operare înaintată, ca şi prin acţiuni specifice misiunilor tip post-conflict în ceea ce priveşte reconstrucţia şi dezvoltarea. Militarii din aceste batalioane au avut de făcut faţă unor numeroase şi periculoase situaţii specifice acestui teatru de operaţii dificil şi complex, dar au reuşit să demonstreze că sunt foarte bine pregătiţi pentru a acţiona, chiar dacă, din păcate, au avut şi câteva pierderi (căzuţi la datorie şi răniţi în misiune). În penultima prezenţă în acest teatru de operaţii, brigada a dislocat, tot în provincia Zabul, începând cu luna iunie a anului 2012, două batalioane de manevră şi un element de comandă în cadrul operaţional al unei brigăzi americane, cu subordonare către RC-South. Trebuie menţionat că structuri de tip companie şi detaşamente tip OMLT au fost asigurate şi prin participarea cu militari din Brigada 61 Vânători de Munte începând cu anul 2009 în teatrul de operaţii din Afganistan. Finalmente, în cursul anului 2015, Batalionul 33 Vânători de Munte „POSADA” a participat la misiunea de protecţie a forţei în Afganistan, în Kandahar în cadrul misiunii „Resolute Support”, ca parte integrantă a Task Force NO SLACK-POSADA.
După toate aceste misiuni externe prezentate pe scurt, personalul de stat major, precum şi cel din batalioanele de vânători de munte au acumulat o puternică şi bogată experienţă operaţională şi, astfel, prin aceste lecţii identificate şi învăţate, militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „SARMIZEGETUSA“ precum şi cei din din Brigada 61 Vânători de Munte „GENERAL VIRGIL BĂDULESCU“ sunt capabili să execute misiuni în medii diverse la înalte standarde.
Ca multe alte entităţi militare de pe mapamond, trupele româneşti de vânători de munte au destule provocări cărora să le facă faţă, dar, aproape întotdeauna, vânătorii de munte reuşesc să găsească modalităţile de a le depăşi cu succes. Aceasta, poate pentru că aceştia sunt pregătiţi să supravieţuiască şi să lupte având un grad mai mare de independenţă în acţiune, în areal montan dificil, cu focalizare pe îndeplinirea întocmai a misiunilor primite.
Vânătorii de munte sunt, prin ceea ce reprezintă acţiunile lor, o parte a elitei Armatei României. Este de menţionat faptul că ei, vânătorii de munte, nu se denumesc pe ei înşişi ca fiind o elită şi nu acceptă uşor acest titlu. Una dintre autoaprecierile lor se poate rezuma aşa: „Nu ne spunem şi nu suntem forţe de elită dar ne place când ni se mai spune aşa“.
Trebuie spus, în finalul acestei foarte scurte „călătorii” în drumul istori al vânătorilor de munte români că Brigada 2 Vânători de Munte a atins un avansat stadiu operaţional şi de experienţă operaţională implicită, fiind parte a pachetului de forţe destinat să execute misiuni sub comandă NATO. Toate unităţile şi subunităţile sale au parcurs un amănunţit program de certificare NATO, proces care s-a definitivat, în primă etapă, la finele anului 2007 şi s-a continuat, din trei în trei ani, conform prevederilor de evaluare operaţională CREVAL. Ultima evaluare operaţională de acest tip a avut loc în cea de-a doua decadă a lunii octombrie 2015, atunci când întreaga brigadă a fost evaluată operaţional în areal montan, în prezenţa reprezentanţilor de cel mai înalt nivel ai comandamentului Corpului de Reacţie Rapidă al NATO de la Salonic, Grecia.
Rolul şi evoluţia trupelor de vânători de munte din armata română trebuie privit în contextul în care modalităţile de acţiune pentru organizarea securităţii naţionale a României sunt stabilite în funcţie de interesele ţării, de resurse, de evoluţia proceselor economice şi politico – militare, precum şi de potenţialii factori de risc. Chiar dacă acum, vânătorii de munte sunt mai puţini ca număr şi structuri, nu înseamnă că rolul lor s-a redus ca importanţă, ci dimpotrivă. Sarcina apărării ţării cu specificul luptei în arealul montan, concomitent cu respectarea angajamentelor internaţionale, devine acum mai complexă pentru unităţile şi marile unităţi de vânători de munte., necesitând un grad de profesionalizare mai accentuat, cerinţă a contextului politico – militar actual şi de perspectivă.
Generaţiile de astăzi ai familiei vânătorilor de munte se pleacă cu respect în faţa mormintelor vânătorilor de munte ce-şi dorm somnul de veci, în Bucovina, Câmpia Ucrainei, Stepa Nogai, în Caucaz, Taman, Crimeea, în munţii Apuseni, Bukk, Matra, Javorina, Lucenec şi, mai recent în faţa mormintelor celor căzuţi la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan. Se cuvine să ne închinăm în faţa mormintelor acestora şi măcar cu o floare, cu un cuvânt şi momente ca acesta de azi să-i aducem în memoria generaţiilor de astăzi şi de mâine ai vânătorilor de munte.
Nu putem încheia această călătorie în istoria a ceea ce reprezintă vânătorii de munte români fără a spune că acestora le place să creadă despre ei că reprezintă poate cea mai dură şi mai experimentată specialitate militară, instrucţia lor fiind severă, viaţa lor fiind aspră, iar misiunile lor complexe. Acum, la ceas aniversar, mai mult ca oricând, vânătorii de munte români, sunt mândri că au contribuit şi contribuie, atât prin pregătirea lor zilnică specifică şi prin participarea la misiunile în teatrele de operaţii din afara teritoriului statului român la creşterea prestigiului Armatei României atît pe plan intern cât şi pe plan internaţional.
La mulţi ani tuturor vânătorilor de munte, activi şi rezervişti, oriunde s-ar afla!…
Text integral: http://smg.mapn.ro/gmr/Ultimul_nr/uszkai-p.152-160.pdf