În contabilitatea firmelor care se ocupă cu producţia şi plasarea armamentului, cifrele strălucesc şi ignoră criza în care se zbate cea mai mare parte a planetei.
Între 2007 şi 2011, cifra de afaceri în lumea comercianţilor de arme a crescut cu 24 de procente, după cum reiese din raportul publicat luni de institutul de cercetare a păcii, SIPRI, din Stockholm. Germania stă deasupra de această medie, cu un plus de 34% acumulat în perioada vizată.
De fapt, Germania ocupă, în prezent, poziţia a treia în lume, interesul pentru tehnologia militară germană (în special submarine şi tancuri) fiind devansat doar de cel pentru ofertele Statelor Unite şi Rusiei. Potrivit Deutsche Welle, principalii beneficiari ai exporturilor federale sunt partenerii europeni – dar şi naţiuni din Asia şi bazinul Oceanului Pacific.
Conform unui bilanţ estimativ emis de Naţiunile Unite, de la începutul, în urmă cu un an, al protestelor din Siria au fost înregistrate circa 8000 de victime. O bună parte dintre acestea au suferit de pe urma arsenalului pus Damascului la dispoziţie de către Rusia. Regimul al-Assad şi-a procurat de la Moscova mai bine de trei sferturi din întreaga tehnică militară achiziţionată în ultimii cinci ani, restul venind din Belarus (17%) şi Iran (5%).
Ignorând apelurile comunităţii internaţionale, cele trei state au permis Siriei o creştere a importurilor de arme cu 580 la sută. Potrivit argumentului Moscovei – care nu doar că s-a opus unui embargou internaţional dar a şi suplimentat stocul de arme livrate sirienilor -, Damascul ar avea nevoie să facă faţă “ameninţărilor externe”. În realitate, tancurile, avioanele de luptă şi rachetele ruseşti importate de sirieni sunt îndreptate împotriva unor inamici interni ai regimului. “Chiar şi sistemele de radar sunt folosite pentru a supraveghea mişcările demonstranţilor“, explică Pieter Wezeman, expert în Orientul Mijlociu la SIPRI.
În urmă cu un an, Rusia susţinea rezoluţia ONU referitoare la interdicţia de survol a Libiei; NATO a interpretat într-o notă mult mai largă acel document, intervenind aerian în beneficiul adversarilor regimului Gaddafi (un regim care dispunea, la acea dată, de arme pe care şi le procurase din Marea Britanie şi Franţa). Un asemenea scenariu pare Moscova a dori să evite, de data aceasta, comentează Wezeman.
Primăvara arabă a demonstrat că armele livrate unor guverne cândva partenere se pot oricând întoarce împotriva civililor din respectivele ţări. Libia a fost un exemplu elocvent, anterior se văzuse asta şi în Bahrein, în Egipt sau Tunisia.
Dar experienţele trăite nu sunt în măsură să schimbe mersul lucrurilor. Egiptul, se arată în raportul SIPRI, primeşte pe mai departe tehnică militară – 125 de tancuri americane M-1A1 se află pe lista de cumpărături a regimului de la Cairo; aceasta, după ce printre tancurile scoase în Piaţa Tahrir, în primăvara trecută, s-au aflat şi maşini de război fabricate în Germania.
În Algeria şi Arabia Saudită nu a izbucnit, încă, revolta populară; dar guvernele de acolo continuă să fie alimentate cu arme. La Alger se achiziţionează tehnologie germană, de exemplu. Iar Arabia Saudită a semnat recent cel mai mare contract din ultimii doi ani, remarcă SIPRI: 84 de avioane de luptă noi şi 70 modernizate pentru care şeicii plătesc Statelor Unite 29 de miliarde de dolari; raportul nu include referiri la posibilul transfer a peste 200 de tancuri Leopard-2, semnat în secret de autorităţile de la Berlin vara trecută şi care, odată dezvăluit, a încins spiritele în spaţiul public federal.
Din nefericire, este de părere Mark Bromley, de la departamentul care se ocupă de analiza exporturilor de armament în cadrul SIPRI, legislaţia europeană impune, la tranzacţiile militare, obţinerea de informaţii despre scopul utilizării arsenalului achiziţionat. “Uniunea Europeană nu se întreabă la ce ar putea fi folosit. Germania este parcă mai prudentă decât partenerii săi”, adaugă Bromley, mai ales atunci când e vorba despre Orientul Mijlociu: “În gândirea germană se strecoară mereu o întrebare legată de implicaţiile pentru Israel ale unui eventual export”.
Si aici am mai putea adauga:
-India cu mega-contractul pentru Rafale, estimat undeva intre 11 si 20 de miliarde de euro
-inarmarea Chinei, adevarat in mare parte din productia interna, dar vorbim totusi de sume uriase
Iar pana la urma totul este normal. Actuala perioada de criza, nu este una obisnuita, nu avem de a face cu simpla resetare economica a pietelor, o simpla reasezare a capitalului, ci cel mai probabil, avem in fata prima iesire pe scena, in lumina reflectoarelor, a ceea ce numim cu totii: GLOBALIZARE!
Acest efect, devenit acum un scop in sine, poate fi privit si comparat, ca amplitudine a schimbarii, cu caderea Imperiului Roman de Apus. Probabil ca de peste 1500 de ani Europa si intreaga omenire, nu au ami cunoscut o schimbare atat de fundamentala. Problema nostra, fiind in interior, este ca nu vedem imaginea de ansamblu.
Ca si cum am fi in interiorul unui val tsunami, la noi totul pare dezirabil, dar pentru cei de pe tarm vine prapadul. Foamete in Africa, la un nivel nemaivazut din anii „70, scaderea dramatica a fondurilor destinate ajutorarii tarilor sarace, presiunuile enorme puse pe guverne, de reducere a beneficiilor sociale in proprile tari, cresterea saraciei in tarile bogate, si toate acestea cuplate cu modificari in structura balantei puterii mondiale.
Asistam de fapt la o imensa revolutie, la o reasezare dureroasa a polilor puterii in lume, la o migrare fara precedent a capitalului si unor industrii intregi. Iar in acest context prea putini stiu catre ce ne indreptam, sau daca exista un scop, o destinatie finala…
Lumea veche trage sa moara, iar cea noua nu stim cum va arata. O demolare aproape totala a vechii lumii, economice si sociale, o miscare seismica de mare amplitudine, o noua Revolutie Franceza, la fel de sangeroasa si la fel de drastica, doar ca in locul ghilotinei acum se folosesc banii.
In locul armatelor invadatoare avem acum datoriile suverane, cele care gatuiesc si inrobesc natiunile, iar in locul Iacobinilor vine FMI-ul si bancile private, care, la fel ca mai celebrii lor inaintasi, taie in carne vie.
Asadar, ca in acest context unii care se simt mai vulnerabili, baga multi bani in armament, nu ar trebui sa ne mire. La ce le-o trebui insa?! Pentru ca istoria ne invata ca in fata unei furtuni care vine din interiorul respectivei tari/societati, gradul de dotare a armatei este cu totul neimportant.
Posibilele probleme, in cazul Arabiei Saudite, nu vin de la un inamic extern, acolo SUA se ocupa sa nu fie cazul, ci din politica interna. Ori la ce ar folosi F-15 sa comabata demonstrantii, sau coruptia din sanul propriei puteri?!
Cum sta Romania in acest context global, intr-un viitor articol focusat pe situatia noastra. Dar pana una alta se pare ca in 2012, pentru prima oara din 1989, Romania va devenii exportator net de produse agricole…Un lucru in sfarsit bun!