Viaţa la bord: HMAS Onslow

Vorbim deseori despre nave de orice fel dar am senzaţia că mulţi dintre voi nu au văzut una în realitate, cu atât mai puţin n-au fost vreodată la bordul unei nave. Am insistat întotdeauna pe calităţile nautice ale navelor, mai ales pe ale celor de război pentru că, alături de alte caracteristici, sunt foarte importante. Nu-mi ascund preferinţa pentru aşa-zisele nave de luptă „sub-înarmate” pentru simplul motiv că viaţa la bordul unei nave nu se compară nici pe departe cu viaţa pe uscat sau în aer. Cei care aţi navigat ştiţi foarte bine la ce mă refer, cei care nu aţi navigat, sper să vă faceţi o idee.

În acest scop, pornim azi o mini-serie educativă despre cum arată viaţa la bordul navelor de luptă, de azi sau de ieri. Iar recenta tragedie a submarinului argentinian m-a determinat să încep cu cele mai claustrofobice dintre ele, submarinele diesel-electrice. Exemplul de astăzi este submarinul HMAS „Onslow”, un submarin ce poate fi vizitat la Muzeul Marinei din Sidney.

Dar să vedem cine a fost HMAS „Onslow”. Unul dintre cele şase submarine australiene ale clasei „Oberon”, „Onslow” a intrat în Marina Regală a Australiei în 22 Decembrie 1969, fiind retras în 29 Martie 1999. Designul foarte reuşit, precum şi silenţiozitatea de excepţie a acestor submarine, a condus la menţinerea lor îndelungată în serviciu.

Nava pe care o vedeţi în poza de mai sus are 90 de metri lungime, o lăţime de 8,1 m şi un pescaj de 5,5 m când este la suprafaţă. Deplasamentul maxim la suprafaţă este de 2,030 tone ajungând la 2,410 tone când nava intră în imersiune.

Sistemul de propulsie cu doi arbori port-elice este diesel-electric, alcătuit din două motoare electrice English Electric şi două generatoare diesel supra-alimentate, V16, Admiralty Standard Range, motoare pe care le puteţi admira în poza de mai jos.

Sistemul de propulsie asigura submarinului o viteză de 12 Nd la suprafaţă şi aproximativ 17 Nd în imersiune, autonomia fiind de 9,000 Mm la 12 Nd. Adâncimea la care se puteau scufunda era de 200 m.

La data retragerii din flota activă, „Onslow” avea un echipaj de 60 de oameni, la care se puteau adăuga 16 elevi. O fi mult, o fi puţin? Păi hai să vedem cam cum arătau spaţiile de „locuit”.

Toate aceste spaţii de locuit sunt intinse pe toată lungimea „utilă” a navei, deci nu în prova unde sunt tuburile lans-torpilă şi torpilele de rezervă sau înspre pupa unde începe sala maşinilor.

Ofiţerii beneficiau de ceva mai mult spaţiu de „locuit”.

Un alt dormitor de „lux”, beneficiază de televizor! 🙂

Evident, toţi cei 60 de marinari trebuie să fie şi hrăniţi, pentru că misiunile puteau fi destul de lungi. Mai jos, „bucătăria”, nu-mi vine decât galley acum în minte… Oricum, un alt exemplu de utilizare cât mai eficientă a spaţiului.

WC-urile şi duşurile nu le-am pozat… Nu vă gândiţi la ceva spectaculos, apa este în general limitată la bordul navelor.

Dar să trecem la camera de comandă a submarinului. Dimensiunile ei sunt… cel mai probabil cam cât bucătăria unora dintre noi, fiind probabil unul dintre spaţiile cele mai „largi” ale navei.

Submarinul a fost dotat iniţial cu şase tuburi lans-torpilă de 53 cm prin care se puteau lansa torpile sau mine. Dotat iniţial cu torpile britanice Mark 8, acestea au fost ulterior înlocuite cu torpile Mark 23. În urma modernizărilor din 1982 – 1984, submarinele clasei au fost primele submarine cu propulsie diesel-electrică care puteau lansa rachete anti-navă, UGM-84 Harpoon iar torpilele britanice au fost înlocuite cu cele americane Mark 48, ghidate prin fir. În 1996, încărcătura standard a lui „Onslow” consta într-un mix de 20 de torpile Mark 48 Mod 4 şi rachete anti-navă UGM-84 Harpoon. Torpilele puteau fi înlocuite cu mine marine tip Mark 5 Stonefish.

Iniţial, „Onslow” a avut două tuburi lans-torpilă şi în pupa, destinate asigurării unei primiri „călduroase” submarinelor urmăritoare, însă apariţia torpilelor ghidate prin fir a făcut ca aceste tuburi să devină inutile astfel încât, cu ocazia modernizării din 1982 – 1984, ele au fost eliminate.

Impresionantă putere de foc, nu-i aşa? La asta adăugăm şi capacitatea de a „opera” scafandri de luptă…

Mai jos, alte câteva posturi la bordul navei.

 

Cam toată nava este organizată de-a lungul unui culoar, cabinele, sălile, diferitele compartimente fiind separate prin pereţi etanşi, aşa cum se vede mai jos. În timpul luptei tambuchiurile care separă diferitele compartimente ale navei sunt închise. Foarte util în cazul în care un compartiment este lovit şi se inundă sau este incendiat. Foarte prost pentru moral însă…

Toate pozele de mai sus sunt făcute de subsemnatul, cea de mai jos este preluată de pe Wikipedia şi ni-l înfăţişează pe „Onslow” întorcându-se de la un exerciţiu RIMPAC.

Cu excepţia submarinelor cu propulsie nucleară, cele diesel-electrice nu se prezintă cu mult mai diferit nici în zilele noastre, chiar dacă tehnologia a evoluat foarte mult de la data la care „Onslow” a fost proiectat şi lansat la apă. Automatizarea a facilitat reducerea echipajului însă nu vă gândiţi că din garsoniere, submarinele diesel-electrice de azi au devenit brusc apartamente cu patru camere. Rămân în continuare nişte spaţii extrem de claustrofobice în care marinarii trăiesc şi luptă în misiuni de până la 30 de zile sau chiar mai mult.

Iată şi un tur la bordul navei, prezentat de un fost comandant, unde aveţi şi un etalon, omul cu pricina, dar şi nişte săgeţi în colţul din stânga sus de unde puteţi vedea cum arată diversele compartimente ale navei:

Şi, ca să încheiem, mai jos aveţi o poză cu un Kilo, un submarin mai scurt, dar mai „lat”, cu un deplasament similar lui „Onslow”:

 

Sper ca acest articol să vă fie util în a vă face o idee despre ce înseamnă „traiul” la bordul unui submarin diesel-electric de dimensiuni medii.

Nicolae Hariuc

Surse: Wikipedia