Dupa dobandirea dreptului de reinarmare de catre Ungaria, s-a trecut in ritm alert la reorganizarea si dezvoltarea armatei, cu sprijin masiv din partea Germaniei si Italiei. Ca urmare a masurilor intreprinse, in numai patru ani, efectivele armatei ungare au crescut de la 30000 de oameni (in 1938) la 1630000 de oameni (la 1 martie 1943), din care 570000 erau relativ bine instruiti, iar restul avand o pregatire militara redusa.
Ca baza legala pentru sporirea efectivelor mobilizabile, prin Legea pentru apararea nationala din martie 1939, s-a introdus obligativitatea serviciului militar cu stagiu activ de 3 ani, precum si obligativitatea serviciului premilitar incepand de la 12 ani; pentru instructia militara ce se facuse in mod camuflat pana in 1938, si apoi pentru instructia postmilitara, s-a infiintat –dupa cum vom vedea- asociatia Tiraliorilor. Obligativitatea serviciului militar in caz de razboi a fost extinsa pentru barbati, de la 14 la 70 de ani, iar pentru femei, de la 18 la 45 de ani. Pe aceasta baza legala, conform informatiilor detinute de catre Biroul 2, si prin incorporari si concentrari succesive, efectivele instruite au sporit an de an, astfel ca in anul 1943, ele depasisera 1500000 de oameni.
Paralel cu sporirea efectivelor, armata a fost inzestrata cu armament si material de razboi, in mare parte de provenienta germana si italiana, iar pentru aceasta s-au facut eforturi considerabile din punct de vedere financiar. Conform informatiilor detinute de Serviciile romanesti, in loc de 600 milioane pengo (moneda ungara de atunci), fond prevazut in programul de reanarmare ce a fost intocmit in anul 1938, in cei patru ani care au urmat s-au cheltuit peste patru miliarde si jumatate de pengo (circa 135 miliarde de lei, la paritatea si valoarea leului de atunci) peste prevederile bugetelor ordinare. Iata si cifrele concrete detinute de catre Biroul 2 din MStM al Armatei Romane:
-1940: 394056666 pengo =11821699000 lei;
-1941: 451500000 pengo =13545000000 lei;
-1942: 664703000 pengo =19941000000 lei;
-1943: 952906000 pengo =28587180000 lei.
Mare parte din aceste, deloc nesemnificative, erau destinate masurilor speciale menite sa creeze conditii favorabile pentru eventualele operatiuni militare contra Romaniei. Interesant este faptul ca aceste sume au crescut de la an la an, dar si mai interesant este faptul ca Serviciile romanesti erau la curent cu “interesul” deosebit acordat Romaniei, fiindca Ungaria nu s-a limitat doar la atat!
Astfel, pe frontul antisovietic au fost trimise numai trupe din vestul Ungariei, mentinandu-se pe loc cele dislocate catre frontiera Romaniei Si asta, n-a fost deloc o intamplare! Au facut acelasi lucru si inainte de Decembrie 1989, fiindca Securitatea romana avea informatii valoroase in acest sens. Iata cateva dintre aceste “Sinteze informative”: “In Ungaria, sunt de retinut aplicatiile batalioanelor de cercetare-diversiune din organica corpurilor de armata care au executat pregatire specifica ducerii actiunilor de lupta in spatele trupelor inamice, respectiv Corpului 1 si 3 Armata intre 16-18.12.1989, actiuni finalizate cu executarea unui mars incheiat in raioanele situate la 15-20 km de frontiera Romaniei. Aceleasi unitati au executat, in lunile martie-iunie, prin rotatie, o pregatire speciala la baza de instruire in teren muntos de la Rezi (12 km nord de Keszthely)”. Si Directia Operatii din Armata Romana avea informatii certe (provenite inclusiv si de la celebra Armata a 4-a din Transilvania, ce dupa Revolutie a fost numita de catre “binevoitori unguri” –armata de ocupatie!!!), care relevau urmatoarele: “Va transmit declaratia presedintelui interimar al Ungariei, Mathias Suros, facuta la manifestarile de la Budapesta, care afirma –Cu sufletul impacat, putem ajuta ardelenii care doresc autonomia. Autoritatile maghiare sprijina ca Ardealul sa devina regiune autonoma” (hai sictir, nu zau!). Prea seamana totul cu actiunile din anii *40, fiindca coincidente nu sunt nicicum! Mai departe, acel agent mentioneaza fapte care oricum nu mai au nevoie de niciun comentariu: “Ungaria actioneaza in scopul destabilizarii situatiei interne intaranoastra; cu prioritate in Transilvania (cand n-a fost asta o prioritate pentru EI?). Conducerea ungara mai actioneaza pentru internationalizarea problemei Transilvaniei, simultan cu provocarea unor demonstratii ale populatiei de origine maghiara din Transilvania (cam suna cunoscut astazi prin Har-Cov, nu-i asa?). Ungaria mai are intentia de a provoca incidente la granite, care ar putea degenera in conflict militar (se vede ca-i manca rau s-o ia pe carca din partea Armatei a 4-a care-i monitoriza indeaproape prin cercetasii proprii si nu numai!). Acest scenariu, Ungaria il are in vedere sa-l realizeze cu stirea URSS si cu sprijinul Austriei si Germaniei Federale” (ca sa vezi! Parca scenariul din anii *40 se repeta, sau este doar o simpla “coincidenta”? Exclus, dar ca si-n anii *40 singuri nu erau in stare sa miste nimic, dar si daca ar fi miscat, vai de mama lor!). Dar sa revenim la miscarile ungare din anii *40!
Totalul fortelor ramase intarase cifra la 20 de mari unitati din care 14 se gaseau la est deTisa. S-au construit fortificatii puternice la frontiera dinspre Moldova si Bucovina pe care o considerau definitiva, in timp ce pe frontiera de sud, din partea ocupata a Transilvaniei, nu s-au efectuat decat lucrari usoare de fortificatii deoarece aceasta frontiera era considerata provizorie, ei sperand sa anexeze intreaga Transilvaniei cu sprijin german. Ca urmare a acestei “dorinte”, inspre frontierele romane s-au depozitat importante cantitati de material de razboi si s-a completat reteaua de sosele si cai ferate cu noi linii de interes militar. S-au organizat numeroase formatiuni paramilitare in scopul instruirii si inarmarii populatiei ungare. De asemenea, s-au organizat bande teroriste cu ramificatii si pe teritoriul Romaniei, avand misiunea de a sustine armata regulata dupa invazie (vom vorbi pe larg despre acestea si “reusitele” lor, fiindca “cainii de paza” ai Romaniei nu dormeau pe atunci, aici intrand puternic in actiune si Siguranta –tizul mai vechi al SRI-ului de astazi!).
Satele romanesti din nordul Transilvaniei au fost depopulate de barbati valizi prin: incorporarea lor in corpul expeditionar sau in unitati de munca din Ungaria, condamnarea la inchisoare sub diverse pretexte ori prin determinarea lor sa se refugieze in Romania pentru a scapa de prigoana. Puse in legatura cu activitatea politica, diplomatica si propagandistica a regimului hortist, aceste masuri speciale, conform informatiilor Serviciilor romanesti, de la frontiera Romaniei, tradau intentiile agresive ale Budapestei. Aceasta urmarea sa ocupe prin surprindere sudul Transilvaniei si Banatul si sa puna marile puteri in fata unui fapt implinit…
Chiar si activitatea stabilimentelor militare precum: Institutul Tehnic Militar, Muzeul Militar si Institutul Geografic Militar, era subordonata in intregime realizarii acestui scop, asa cum a aflat SSI al Romaniei!!! De exemplu, primele fonduri cu care s-a inceput propaganda iredentista au fost create de principele Windischgratz cu ajutorul francilor francezi falsificati in Institutul Geografic Militar ungar (unde-i “cinstea” si “onoarea” honveda, cu care erau indoctrinati soldatii unguri!?), cu personalul si utilajul acestui institute si cu consimtamantul tacit al primului ministru, Bethlen Istvan. De asemenea, hartile Ungariei tiparite la acest institute purtau titlul “Ungaria ciuntita”. Ca sa vezi, saracatara!!!
Celelalte ministere si unitati de stat ori unitati particulare, erau obligate sa-si exercite atributiile in conditii care sa asigure infaptuirea telurilor iredentismului hortist. Un accent deosebit se punea pe activitatea de propaganda ce trebuia desfasurata in exterior prin intermediul unora dintre aceste unitati (seamana cumva cu ceea ce fac Tokes si organizatiile maghiare astazi, pe la Bruxelles ori aiurea? Coincidenta, bineanteles, ce altceva!). De exemplu, institutiile de invatamant desfasurau in exterior (asa cum a stabilit SSI) o vie propaganda iredentista prin lectoratele ungare de pe langa Universitatile din New York, Londra, Sofia, Helsinki, Lille, Amsterdam, Nijonvegen, Utrecht, Berlin, Viena, Leipzig, Roma, Genova, Torino, Bologna, Florenta, Milano, Pavia, Neapole, Padova, Venetia si Trieste, precum si prin colegiile si institutele ungare din New York, Sofia, Paris, Nisa, Berlin, Viena, Roma, Milano, Stockholm si Ankara (dar ma intreb, santajul UDMR cu invatamantul “matern” este ceva legitim si necesar? Ciudat ca limba romana nu pare a fi obligatorie pentru ei, dar cea maghiara, da!). La acestea se adaugau cursurile de vara (cele ale Universitatii de Vara si a Taberei Studentesti ”Balvanyos” de la Baile Tusnad, reprezinta oare altceva? Cum sa nu, v-a mai indoiti! Aici, premierul “statului vecin si prieten” ,Viktor Orban, sustine public „rolul stabilizator” al Ungariei in Europa Centrala si de Est, dandu-ne lectii de “regionalism maghiar” -hai sictir javra, cu regionalismul tau cu tot!) ce functionau pe langa Universitatile dinDebrecen,SzegedsiPecs, in care erau formati propagandisti straini, devotati “cauzei ungare”. La cursurile pe care le audiau, strainii erau indusi in eroare asupra adevaratelor stari de lucruri, prin teoriile false si mistificarile istorice rostite de la catedra. Schema organizatiilor iredentiste speciale, stabilita de catre SSI, Biroul 2 si Siguranta, era urmatoarea: Comitetul pentru Apararea Natiunii, compus la randul sau din “Ordinul Vitejilor” (te apuca si rasul!), Uniunea Fostilor Combatanti (aici intrau si cei care in 1919 au avut “onoarea” de a primi vizita Armatei Romane), Federatia Organizatiilor pentru Apararea Natiunii (care avea in subordine: asociatii politice speciale, precum: Liga revizionista, Steagul tarii, Uniunea femeilor ungare, Uniunea mondiala a ungurilor –ca de, erau doar o “mare nazione”, Asociatia barbatilor ardeleni, Uniunea aradana, Uniunea studentilor de la universitatile si scolile superioare ungare, Federatia nationala a studentilor unguri; dar si formatiuni paramilitare, precum: Garda in zdrente, Vanatorii turanici, Organizatia de zece, Uniunea asociatiilor camaraderesti “Turul”, Asociatia generala a tiraliorilor unguri, Asociatia “Divizia Secuiasca” – astazi denumirea de “Garda Secuiasca” parca seamana, precum si Divizia secuiasca de frontiera). Despre toate aceste “comitete si comitii”, Serviciile romanesti cunosteau TOTUL! Pentru asa ceva insa a fost nevoie de o munca titanica, ceea ce ne demonstreaza inca odata, INALTUL LOR PROFESIONALISM, asa cum vom vedea dealtfel, in randurile ce urmeaza. Cei care au facut asta, agentii serviciilor secrete romanesti merita intregul nostru RESPECT. BRAVO, CINSTE LOR!
Comitetul pentru Apararea Natiunii, a fost creat in anul 1942 cu scopul de a coordona activitatea organizatiilor speciale cu caracter paramilitar, terorist, diversionist, de spionaj, de subminare si de sabotaj, ce formau a treia si cea mai agresiva categorie de organe executive iredentiste (astazi, cand lucrurile par a merge in aceeasi directie, nu pot decat sa strig: UNDE ESTI TU, TEPES-DOAMNE!). Conducerea acestor organizatii era incredintata unor generali pensionari sau pensionati de forma, ori chiar activi care detineau si importante functii politice si administrative. Numarul celor care faceau parte din organizatiile incorporate in “Comitetul pentru Apararea Natiunii” n-a putut fi stabilit cu certitudine de catre SSI, deoarece, una si aceeasi persoana putea sa faca parte din mai multe asociatii patriotice, culturale sau paramilitare. Totusi, cu aproximatie, SSI-ul stabilise numarul acestora, la cam un milion de membrii!
Insa, daca numarul lor n-a putut fi apreciat cu certitudine, conducerea si misiunile, au fost aflate cu exactitate de catre SSI! Acest “Comitet pentru Apararea Natiunii”, ajutat de un stat-major (ce interesant!), avea ca presedinte pe Igmandy-Hegyessy Geza, general de divizie de garda, pensioner, director al Ordinului Vitejilor (sa mori de ras!). Membrii comitetului erau: general de divizie pensionar vitez (membrii ordinului purtau titlul onorific de “vitez” inaintea numelui. Titlul de “vitez” se mostenea de barbatul prim nascut din prima generatie. Odata cu obtinerea titlului primeau si o recompensa materiala. La primirea in cadrele ordinului, candidatii erau sever selectionati pentru a impiedica patrunderea elementelor indezirabile din punct de vedere al intereselor nationalist-iredentiste.Cam seamana a organizatie oculta, nu credeti?) –Takach-Tolvay Joszef, deputat al judetului Jasz; Nagys Kun-Szolnok, presedintele comisiei parlamentare pentru afaceri externe, presedintele comisiei de 36 a Parlamentului, consilier intim al regentului Horthy, presedintele Uniunii fostilor combatanti; generalul de brigada pensionar, vitez –Magasshazy Laszlo, deputat al judetului Fejer, membru al comisiei parlamentare pentru apararea nationala, membru al comisiei de 36 a Parlamentului, sef de stat major al Ordinului Vitejilor, presedintele Federatiei organizatiilor pentru apararea natiunii. Acest comitet coordona si dirija activitatea organizatiilor iredentiste speciale in conformitate cu dispozitiile mixte de la Sectiunea a II-a din Presedintia Consiliului de Ministrii si de la Ministerul Propagandei. La randul sau, Comitetul pentru Apararea Natiunii, transmitea Presedintiei Consiliului de Ministrii, Sectiunea a II-a, informatiile obtinute de la organele in subordine si facea sugestii asupra activitatii viitoare a tuturor organelor iredentiste.
Comitetul pentru Apararea Natiunii (conform datelor detinute de catre SSI si Biroul 2), avea in subordine directa trei organizatii speciale si anume: Ordinul Vitejilor, Uniunea Fostilor Combatanti si Federatia Organizatiilor pentru Apararea Natiunii. Datorita rolului lor in actiunile anti-romanesti, s-au “bucurat” de atentia “grijulie” a Serviciilor romanesti, si vom vedea asta in randurile ce urmeaza!
Ordinul Vitejilor, a fost instituit imediat dupa WW I in scopul de a cultiva traditiile razboinice (ca ungurii sunt “mari razboinici” si astazi, nici nu mai incape vorba. Drept marturie a vitejiei stau “maretele lor fapte” din A-stan!), prin consacrarea meritelor castigate pe campul de lupta. Sic!
Erau membri de drept ai ordinului toti acei care posedau decoratia de argint clasa 1 sau mai mare, in timpul WW I, la care s-au adaugat si acei care au primit decoratii ulterior, inclusiv in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Capetenia ordinului era insasi regentul Miklos Horthy, avand ca loctiitor pe generalul de corp de armata pensionar, vitez Hellbronth Antal. Ordinul isi avea sediul central in Budapesta, Palatul Regal, avand la conducere un stat major organizat pe noua sectii specializate si avea rolul de a mentine disciplina “national-morala” si a cultiva virtutile ostasesti. Organizatia avea si un organ de propaganda numit “Grupul Zrinyi”, ce-l avea drept simbol pe militarul scriitor, Zrinyi Miklos, ce publica cu predilectie brosuri si colectii de cantece indreptate fatis impotriva ROMANIEI MARI (ca i-a durut si ii doare in continuare UNIREA, nici nu ne mai indoim. Sic, si degetul aratator!), prin organul periodic de propaganda numit “Magyar Katona Ujsag” (ceva de genul “Marea Ungarie Militara” –conform traducerii Google. MARE, taica, intr-adevar!). Prin improprietarirea membrilor ordinului cu asa-zisele “loturi vitejesti” (sa mori de ras!) colonizau cu unguri regiunile anexate. Paralel se proceda la ungarizarea numelui locuitorilor de alta nationalitate, aceasta fiind o conditie esentiala a dobandirii calitatii de membru. Asta au facut si in Transilvania, iar SSI aprecia numarul acestora la 50000 de membrii!
Uniunea Fostilor Combatanti, grupa in cadrul ei pe toti cetatenii maghiari care facusera parte din armata ungara si armata austro-ungara (saracii, inca viseaza si astazi la vremurile cand faceau parte din defunctul imperiu austro-ungar –clipa lor de glorie eterna!), din “Armata Nationala” a lui Miklos Horthy si din asa-zisele “trupe libere” din 1919-1920 (printre acestea se numarau si ramasite ale celor facute zob de catre Armata Romana, venita in “vizita de lucru” la Budapesta). In organizatie erau admisi numai acei fosti combatanti care in timpul Republicii Sovietice Ungare din 1919, avusesera o comportare “demna” (ar trebui sa ne pupe si astazi “undeva”, pentru faptul ca n-au ajuns inca de pe atunci, comunisti!). Sic!
Programul uniunii prevedea, conform informatiilor culese de catre SSI, urmatoarele: mentinerea si cultivarea spiritului ostasesc maghiar; mentinerea camaraderiei intre fostii combatanti si mentinerea ordinii interne; RECONSTITUIREA UNGARIEI MARI in vechile frontiere si refacerea vechiului imperiu austro-ungar; evitarea repetarii evenimentelor din 1919 (n-au prea avut succes, fiindca Armata Romana a mai facut o “vizita” la Budapesta, participand la eliberarea capitalei). Numarul membrilor acestei organizatii a fost stabilit de catre SSI, in anul 1940, la circa 300000 de oameni! Sediul central se gasea la Budapesta, iar organul de propaganda era saptamanalul “Magyar Front” –al carui patron era, Miklos Horthy. Presedinte activ era contele Takach-Tolvay Jozsef, general de divizie pensionar care era si membru in Comitetul pentru Apararea Natiunii. Copresedinti erau: Ullein-Revitzky Antal (care avea si calitatea de sef la Sectiunii a II-a de pe langa Presedintia Consiliului de Ministrii si pe aceea de director al presei din Ministerul de Externe) si Bobory Gyorgy, consilier secret intim al regentului si fost subsecretar de stat. Vicepresedinte activ era Kertesz Elemer, prim consilier guvernamental, redactor responsabil al saptamanalului “Magyar Front”, alaturi de: vitez Golanthay-Glok Tivadar, general de brigada pensionar; vitez Toth Andras, avocat si deputat guvernamental, membru al numeroaselor organe economice de stat; Konoszey Gyula, mare proprietar, prim pretor, pensionar; vitez Martcskonyi Imre, prim consilier guvernamental, deputat guvernamental; secretar general era Lazar Emil, editor al revistei “Magyar Front”. Acesti “aparatori ai natiunii”, conform datelor Serviciilor romanesti, s-au facut cunoscuti prin activitatea lor, inca din primele zile ale ocuparii nordului Transilvaniei de catre armata maghiara, precum si in ianuarie 1942, cu ocazia reprimarii “revoltei” sarbilor din Bacica. Membrii acestei organizatii, alaturi de “Garda Zdrentarosilor” –despre ea si celelalte organizatii de “binefacere” maghiare, vom vorbi in capitolul urmator –au fost cei mai activi urmaritori si executori ai victimelor “epuratiei”, inclusiv romani, a caror singura vina era faptul ca erau…romani!
WW