Ungaria, era interesata (conform datelor SSI si Sigurantei) si in ceea ce priveste evidenta si organizarea ungurilor dinRomania, acestea subordonandu-se aceluiasi scop: REVIZIONISMUL. In Transilvania si Banat, ele erau aduse la indeplinire de emisari de la Budapesta, ajutati de catre agentii Legatiei ungare de la Bucuresti. Din anul 1939, Legatia a extins la ordinul Budapestei, aceste masuri si asupra ungurilor din Bucuresti si din celelalte regiuni ale tarii (probabil ca nu vroiau sa se piarda “vigoarea, puterea si unitatea” marii natiuni maghiare!!!).
Pentru a nu atrage atentia Serviciilor romanesti (nu stiau bietii de ei ca acestea erau deja “atente”!), executarea acestor actiuni a fost incredintata preotilor si invatatorilor (astazi, Tokes, tot din randul preotimii provine. Mare “slujitor” al Domnului, este panglicarul asta! Pai mare, cum nu, avand din partea statului ungar, asa-zisul –Premiu pentru Fidelitate, obtinut in 1999). Se dorea sa se creeze impresia falsa ca ar fi vorba despre niste simple si inofensive activitati misionare sau culturale. “Enigma” a fost rapid dezlegata de catre Siguranta, aceasta afland prin agentura proprie (precum cea condusa de catre preotul maghiar, GL –un om deosebit care vorbea la perfectie limba romana, erudit si pasionat de Istoria Romanilor. A disparut in anii prigoanei sovietice, ca multi agenti de valoare ai vechilor organe de informatii romanesti, neavand nici macar dreptul la o cruce…Dumnezeu sa-i odihneasca acolo unde se afla, fiindca acesti oameni chiar merita, facandu-si cum au stiut si au putut mai bine, DATORIA fata de TARA si NEAM. CINSTE LOR!), ceea ce se ascundea in spatele pretinselor activitati misionare sau culturale. Pentru a ne edifica asupra misionarilor si culturalizarii, iata ce scria intr-un raport, preotul GL: “Am venit in Bucuresti ca preot de rit reformat al tineretului. Chiar din primele zile mi s-a cerut sa ma ocup de o noua problema: organizarea comunitatii ungare din nordul Bucurestiului, unde, pana atunci, nu se desfasurase nici un fel de activitate “misionara”.
Initial, aceasta activitate a constat in intocmirea unei evidente a tuturor familiilor formate din maghiari, fie ele chiar si mixte. Dupa ce am inscris pe lista peste 50 de familii, am inchiriat o sala mare unde am inceput “serviciul divin”. La prima slujba religioasa au participat numai cinci persoane, dar cu timpul, au venit mai multi, asa ca, in general, numarul participantilor la serviciul religios era de cel putin 40-50 de persoane. Bineanteles, membrii din personalul Legatiei participau de fiecare data la “slujbe”, cerandu-mi permanent o evidenta clara, cu nume si adrese, a credinciosilor participanti, din partea de nord a Bucurestiului.”
In continuare, autorul raportului infatiseaza dificultatile pe care le intampina cu cei 60 de copiii de cult reformat, care aveau obligatia scolara de a frecventa cursurile duminicale. Astfel, pentru a determina pe cat mai multi copiii sa participle la cursurile duminicale erau antrenate si alte persoane. Astfel, au intrat in actiune 26 de asa-zisi “invatatori tineri” (lista cu numele si ocupatia lor adevarata, a fost furnizata prompt Sigurantei, dar oare, indoctrinarea bietilor copiii cu idei revizioniste, era cumva o forma de educare si civilizare!?). Acesti “invatatori”, erau insa meseriasi sau comercianti, care din dispozitia Legatiei isi sacrificau duminica de la orele 9 la 13, desfasurand o activitate “patriotica” (multi nici nu stiau ce fac de fapt, crezand ca participa la mentinerea obiceiurilor, limbii si traditiilor maghiare –deci, cu alte cuvinte, erau robotei utili pentru revizionismul ungar, manipulati de catre agentii Legatiei de la Bucuresti. Si astazi, exista semnale ca in bisericile maghiare din Har-Cov, au loc “slujbe speciale”, unde se evoca trecutul glorios al maghiarimii, inoculandu-se de catre preotii tineri, in general, ideile autonomiste si cele ale apartenentei “istorice” la Ungaria Mare. Probabil, ca este vorba de culturalizare, absolut inofensiva statului roman. Culturalizare, model hungarist, depasit si anacronic astazi, in context european. Dar, cuvintele pot face mai mult rau decat armele!).
Preotul GL, se “plangea” Legatiei maghiare din Bucuresti ca n-are o sala care sa fie destinata muncii cu tineretul. Ca urmare, grija Legatiei a fost de a construi o “Casa a tineretului”, incepand colectarea de fonduri in acest sens (pana la data informarii, reusisera sa stranga suma de 12000 de lei, care a fost data preotului GL. Acesta insa “a stiut” ce sa faca cu acesti bani, lucrarile fiind amanate si iar amanate, din motive lesne de inteles. Asa era “jocul”, iar desfasurarea lui, era atent monitorizata de catre Siguranta dar si SSI –pe linie externa, fiindca o parte din fonduri veneau de la Buda. Despre aceste fonduri destinate inclusiv DEZMEMBRARII ROMANIEI, vom vorbi pe larg! SSI si Siguranta, nu s-au sfiit sa faca “disparute” mare parte din aceste fonduri, cu atat mai mult cu cat luau de la…inamic. Bravo lor!).
“Culturalizarea” nu se facea la intamplare, totul desfasurandu-se dupa un program strict, pe care Siguranta il cunostea foarte bine. Existau in Bucuresti, patru grupe de tineret, fiecare grupa avea programul ei propriu. In fiecare luna se organiza o conferinta pentru toate cele patru grupe. Cu aceasta ocazie, tinerii primeau “acelasi crez in diferite probleme importante”. Fiecare grupa se intrunea de doua ori pe saptamana. Una dintre intruniri era consacrata “religiei”, iar cealalta “autoinstruirii”. Scopul declarat al acestor activitati in randul tineretului era de a organiza o asociatie sportiva de gimnastica si a determina tineretul sa faca sport. Scopul nedeclarat era de a instrui tineretul in spiritul ideilor revizionismului maghiar.
Intr-un studiu din iulie 1940, efectuat in comun de catre toate Serviciile romanesti (SSI, Biroul 2 si Siguranta. Buni analisti aveau aceste Servicii, foarte buni!), pe baza informatiilor detinute, se concluziona ca, actiunea de organizare a populatiei ungare si de potentare a spiritului revizionist in toate straturile populatiei ungare din Romania, era dirijata de guvernul maghiar prin asa-numitul “Guvern al Ardealului”, al carui sef era subsecretarul de stat, Pataky Kalman (desi oficial, acesta nu exista, agentii SSI au reusit sa afle, TOTUL despre acest asa-zis “guvern”!). Toate ministerele aveau oficii speciale care erau subordonate acestui “guvern” acoperit ca o sectie de propaganda pe langa Presedintia Consiliului de Ministri. Pataky, era secondat de secretarul general Pap Jozef, fost prefect de Cluj si de Sulyok Stokinger Istvan, fost deputat in parlamentul roman, emigrat in Ungaria de unde conducea propaganda antiromaneasca prin nenumarate publicatii. Colabora intens cu acest “guvern”, si baronul Aczel Ede, despre care am vorbit intr-un articol anterior. O jigodie patentata, acest baronas!
Activitatea in randurile tineretului ungar dinRomania, a continuat si dupa Dictatul de la Viena (la fel si supravegherea Serviciilor romanesti!). Asa, de pilda, pe la jumatatea anului 1941, Nagy Laszlo, ministrul ungur la Bucuresti, a dat dispozitii conducatorilor comunitatii ungurilor dinRomania, sa accelereze organizarea tineretului, considerand rezultatele de pana atunci “nesatisfacatoare”. Sic!
Asa cum mentionam mai sus, sa aruncam o privire asupra finantarii de catre Budapesta a activitatii de dezmembrare a Romaniei, mentionand faptul ca fondurile alocate erau imense, nefacandu-se nicio economie cand venea vorba de atingerea telurilor revizioniste.
Aceasta activitate era sustinuta cu bani proveniti atat din fondurile puse la dispozitia legatiei ungare de la Bucuresti de catre guvernul ungar, cat si din fondurile constituite prin contributia obligatorie a majoritatii maghiarilor (fie ei cetateni romani, maghiari ori din diaspora), de la care erau colectate sume banesti destinate atat inarmarii Ungariei, cat si finantarii actiunii subversive in Romania.
Dintr-un raport informativ al Sigurantei, datat mai 1939, rezulta ca, in urma instructiunilor primite de la Budapesta, legatia a reorganizat actiunea de colectare dispunand ca sumele alocate acestui scop sa fie depuse la sediile Bancii maghiare din Oradea, Brasov si Timisoara. Si pentru a stimula populatia maghiara, insuficient receptiva la apelurile Budapestei, sa contribuie la formarea fondului de inarmare a Ungariei, functionarii legatiei s-au angajat sa doneze lunar, pentru acest fond, salariul pe doua zile, pe o durata nedeterminata.
Nemultumirea autoritatilor ungare de la Budapesta fata de lipsa de solicitudine a ungurilor din Romania s-a exteriorizat prin suprimarea a numeroase subventii acordate prin legatie diferitelor societati si institutii maghiare. Mare parte din fonduri, nu mai puteau fi gasite…nicicum, Legatia de la Bucuresti nestiind ce s-a intamplat cu acesti bani, si mai ales, unde au ajuns ei. Sic!
In luna august 1939 s-a aflat de catre Siguranta, ca se lanseaza noi liste de subscriptie, care circulau clandestine, pentru colectarea fondului destinat inarmarii Ungariei. Se aprecia ca preotii reformati din Bucuresti (mari slujitori ai intereselor Ungariei, reformatii astia. Ca si Tokes&Co, dealtfel!), Nagy Toges Ernest si Szigethy Bela, ar fi contribuit cu cate 10000 de lei fiecare, la constituirea acestui fond.
In luna aprilie 1940, la legatie a avut loc o consfatuire intre ministrul Bardossy Laszlo si preotii Nagy Toges Ernest, Horvath Alexandru si Lorincz Geza (si bineanteles, agentii Sigurantei, care nu puteau lipsi de la marea consfatuire!), toti din Bucuresti, cu care ocazie s-au stabilit modalitatile de colectare a noi fonduri de care legatia avea absoluta nevoie pentru a putea face fata cheltuielilor efectuate cu propaganda revizionista si intretinerea serviciilor speciale ale acesteia. S-a hotarat ca preotii si invatatorii sa intensifice operatiile de colectare sub forma camuflata de “cotizatii” culturale si bisericesti, urmand sa se ceara si concursul Comunitatii nationale a ungurilor din Romania, cu care, eventual, trebuia sa se imparta sumele.
In luna mai 1940, contele Banffy Miklos, a dat un ordin circular prin care a dispus ca toti ungurii care furnizau materiale statului roman sa subscrie din beneficiul realizat o anumita cota pentru “Fondul Maghiar” (Magyar a Magyarert). Rezultatele insa n-au fost pe masura asteptarilor jigodiilor revizioniste, deoarece cainii de paza ai Romaniei si-au facut treaba, sumele stranse diminuandu-se de la luna la luna.
Spre exemplu, cuantumul sumelor colectate in perioada februarie-martie 1940 pentru acest fond, conform informarii trimise la Budapesta de catre consulatele maghiare din Transilvania, era mai redus decat cel al sumelor colectate in aceeasi perioada a anului 1939. Daca in februarie-martie 1939 fusese colectata suma de 800000 de lei, in aceeasi perioada a anului 1940 se stransesera abia 300000 de lei. Deci, cu alte cuvinte, UN ESEC RASUNATOR al javrelor revizioniste!
In capitolul urmator, ne vom ocupa de actiunile defetiste si defaimatoare la adresa Romaniei, precum si de provocarile la care erau supusi frecvent granicerii romani, organizate si desfasurate bineanteles, de catre “civilizatorii” unguri!
WW