Romania Military

Vom avea in curand un Heinkel 114 bine conservat?

„Scafandrii militari execută, în această perioadă, lucrări de pregătire a operaţiunii de ridicare la suprafaţa apei a unui hidroavion prăbuşit în lacul Siutghiol, probabil în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

 

 (foto: wp.scn.ru )

Lucrările pregătitoare ranfluării au început la sfârşitul lunii septembrie, prin decolmatarea mâlului şi a obiectelor care acoperă epava şi prin cercetarea subacvatică în vederea depistării existenţei elementelor de muniţie, explozibili şi a rămăşiţelor umane. Având în vedere vizibilitatea foarte redusă a apei lacului, aproximativ 20-30 cm, activitatea se desfăşoară anevoios, anunţă MApN.

După terminarea operaţiunii de ranfluare, hidroavionul va fi reconstituit de către specialişti şi introdus în circuitul muzeal naţional. Activitatea scafandrilor militari face parte din programul de instruire pentru scufundări în zone lagunare şi reprezintă o premieră pentru scafandrii Forţelor Navale.

Hidroavionul stă pe fundul apei din al doilea razboi mondial a fost găsit de o echipa de piloti si scafandrii. Nimeni nu stie cum a ajuns aparatul de zbor acolo in urma cu 70 ani, dar exploratorii sunt hotarati sa-l scoata la suprafata si, in acest fel, sa aduca informatii noi despre istoria recenta a Constantei, scria in luna iulie TvLitoral.ro. Pasionati de istorie, trei piloti ajutati de cativa scafandrii au cercetat lacul Siutghiol pornind de la o veche legenda. Istoricii spun ca in lacul de langa Mamaia sunt scufundate 3 avioane aproape intacte. Se credea ca unul dintre acestea ar fi un aparat de zbor italian. Entuziastii au vrut sa faca din epava un loc de scufundari, dar pentru ca vizibilitatea nu este buna, avionul ar putea fi adus la suprafata. Cercetarile au aratat ca avionul este de fapt unul german, probabil doborit de aviatia ruseasca.

Hidroavioane Heinkel 114 au fost cumparate de Marina Regala Romana in al doilea razboi mondial, iar epava este una deosebit de valoroasa. Producatorul german a fabricat in timpul razboiului sub 100 de exemplare, iar, in acest moment, nici un muzeu de specialitate din lume nu detine o astfel de aeronava.”

 http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=f0OfTflC-LM

Sursa (extras Ziua Veche)

 

RomaniaMilitary

HE114 era prevazut ca hidroavion de recunoastere lansabil prin catapultare de pe navele de suprafata ale Kriegsmarine. Romania a cumparat 3 loturi cu motorizari diferite, primele doua sub indicativul He 114 B-2 (sursa aici):

In final s-a ajuns la 24 de aparate operate de Romania, ultimele 8 fiind pastrate in serviciu pana la 1 mai 1960.

Hidroavioanele romanesti au operat alaturi de cele germane impotriva vaselor de lupta sovietice din zona Marii Negre.

 

Hidroavion german Arado 196, care a operat probabil sub cocarde bulgaresti alaturi de He 114 romanesti in zona Marii Negre

La initierea cautarilor in lacul Siutghiol, era de asteptat sa se gaseasca un hidroavion italian, probabil Savoia-Marchetti.

 

Sper ca legenda celor 3 avioane sa se confirme si in curand sa se dea de urma celorlalte 2 aparate scufundate in lacul Siutghiol. Cine stie ce surprize vom avea… Poate vom gasi in curand si o epava bine conservata a unui IAR-80, care desi a fost produs in Romania, nu a putut fi conservat in macar un singur exemplar care sa aminteasca urmasilor de performantele cercetatorilor si constructorilor aeronautici romani in preajma celei de-a doua conflagratii mondiale. Avioanele au fost casate in plina perioada sovietica cand rusii au demontat si transferat in URSS majoritatea industriei romanesti, Avioane Brasov nefacand exceptie. Cu furie demolatoare s-a incercat stergerea a orice ar fi amintit romanilor de perioada de dinaintea comunismului. Un episod comparabil, dar de aceasta data pura initiativa romaneasca,  a fost scoaterea din serviciu si casarea tuturor aparatelor IAR-93, un alt simbol al aviatiei romanesti.

 La observatiile unor cititori subliniez, pentru acuratete istorica, faptul ca avioanele IAR-80 au fost casate in 1955,  in acelasi an cu cererea si cu 3 ani inaintea retragerii fortelor sovietice din Romania, insa cred ca se poate spune ca Romania era inca, in linii mari, sub sfera de influenta sovietica. Se pare ca realitatea confirma ca soarta IAR-80 a fost pecetluita tot de noi, de romani.

Este demn de mentionat efortul domnului Dan Antoniu, referinta in domeniul aeronautic romanesc si in special la capitolul IAR-80, care incearca in prezent constructia unei replici zburatoare a IAR-80 pornind de la desenele originale. Dar despre toate acestea cu o alta ocazie.

 

Cu stima,

Marius Zgureanu

Exit mobile version