Demonstratorul XB-1 si aeronava finala
Aduce a F-5 Tiger, insa este vorba de un concept civil finantat doar din fonduri private, al carui prim demonstrator, denumit XB-1 Baby Boom, ar trebui sa isi ia zborul inainte de sfarsitul acestui an. Demonstratorul companiei Centennial/ Boom Technology, prezentat in noiembrie 2016 pe aeroportul din Denver, va folosi ca si banc de teste scara 1:3 pentru o aeronava supersonica de pasageri de dimensiuni mai mari.
Aeronava biloc de teste XB-1, cu o lungime de 20,73m, o anvergura de 5,18m si o masa maxima la decolare de 6124kg este construita la nivel de structura din fibra de carbon compozita si va fi impins pana la viteze de Mach 2,2 de catre 3 motoare General Electric J85-21 turbofan de 15,6kN fiecare (aceleasi cu ale T-38 Talon) amplasate doua sub aripi si unul la baza derivei verticale, cu carenaje de priza de aer in partea frontala. Diferenta majora fata de Talon, este ca daca primul putea folosi postcombustia si trebuia sa poata executa si manevre de lupta, XB-1 este optimizat pentru zborul supersonic in linie dreapta fara a folosi postcombustie, adica supercroaziera.
Formele conceptelor, alaturi de comenzile de zbor si avionica au fost definite dupa peste 1000 de teste de tunel aerodinamic simulat. La conceptie a lucrat o mica echipa de experti care include ingineri de aeronautica si propulsie de la NASA, SpaceX, Pratt & Whitney, Lockheed Martin, Boeing, si filiala Northrop Grumman, Scaled Composite.
Autonomia de zbor prevazuta pentru XB-1 este de 1850km, dar la aeronava de pasageri finala aceasta va fi de cateva ori mai mare, obiectivul fiind de a inlocui cu succes Concorde (la mai bine de un deceniu de la pensionarea sa), la un cost mult inferior. Primul zbor al prototipului XB-1 este asteptat pana la sfarsitul lui 2017, testele de zbor subsonic urmand a fi efectuate la Denver iar cele supersonice la baza aeriana Edwards, in colaborare cu Virgin Galactic.
Aeronava de pasageri desemnata ca tinta finala a programului prin 2023, va avea o anvergura de 18,29m, o lungime a fuselajului de 51,82m, putand acomoda 2 piloti, 4 membri ai echipajului si 45-55 pasageri deserviti de 2 grupuri sanitare. Distanta de zbor ar trebui sa ajunga la 8330km iar altitudinea maxima spre 18000m. Exista perspective pentru o prima comanda locala de 10 aeronave chiar din partea Virgin Galactic, alte 15 putand fi livrate unui operator european, comenzile totalizand 2 mld.$. Se estimeaza ca aproximativ 500 de rute aeriene ar putea fi deservite de o astfel de aeronava supersonica.
Pe langa mostenirea lasata pe piata civila descrisa mai sus, F-5/T-38 se pare ca au si un urmas militar – Northrop Grumman Model 400 (da, acelasi constructor ca si F-5) pentru competitia TX, ulterior retras din cursa:
Familia F-5/T38 – F20 – N400NT
Si sa continuam cu cateva mici anunturi de pe segmentul militar al fighter-trainer-elor compacte…
Ucrainenii se lauda cu 2 programe de dezvoltare care sa foloseasca motoarele Ivchenko-Progress ale Motor Sich :
– primul pentru un avion de antrenament si atac usor, de fapt acel L-15 chinezesc déjà echipat cu motoare ucrainene, care trebuia produs sub licenta.
– iar al doilea, denumit LBL (adica Legkiy Boiviy Litak /“Lightweight Combat Aircraft”) un bimotor echipat cu motoarele AI-322F (tractiune 41.19 kN,uscat/ 82.2 kN postcombustie, FADEC si o masa de 560 kg), concept ale carui linii amintesc de ceva intre MIG-29 si L-15, avionica putand fi atat vestica cat si ucraineana, la alegere. Avionul va putea cara pana la 3 tone de munitii, atinge o viteza maxima de doar 1040km/h, un plafon de 14km si o raza de actiune de 780km(a se vedea si studiul de aici).
Dupa cum se vedea mai sus, sunt luate in calcul doua geometrii ale aripii, ultima fiind in sageata inversata, similara cu SU-47 Berkut sau mai noul trainer SR-10, tot rusesc.
SR-10
Sincer ma intreb daca asta nu are cumva legatura si cu parcul de MIG-29 existent in dotarea ucrainenilor, care ar dori sa le schimbe motoarele rusesti cu unele autohtone, si cu vizitele facute inclusiv la noi pentru a inspecta MIG-29 stocate. Explicatia ar putea fi ca noul proiect va modifica o platforma MIG-29 existenta iar o parte insemnata din proiect se va putea aplica si ca si kit de modernizare la MIG-29 existente (in fine, e o speculatie a mea).
Schema motorului AI-322
Iar daca tot mentionam motorul AI-322F, o ruda a acestuia, AI-222-28F, era specificat si in intentia de colaborare pentru trainerul Grot 2 polonez, in timp ce «stramosul » AI-222-25F era instalat pe trainerul Hongdu Aviation L-15. Daca punem datele acestea cap la cap, de fapt ar insemna ca ucrainenii nu ar mai produce L-15 ci un hibrid propriu, mai apropiat de MIG-29 si probabil vor incerca sa-si repuna in uz parcul de MIG-29 decimat nu atat de razboiul din Donbas (cele din Crimeea capturate de rusi au fost returnate Ucrainei), cat de lipsa pieselor de schimb in special pentru motoare. Ungurii au si ei in stoc 24 de aeronave MIG-29 (si 21 de motoare de rezerva), o parte fiind trecute prin revizie, pe care au incercat sa le vanda in 2013 la un prêt de plecare de 41 mil.$ (cam 2 mil. $/aparat), iar moldovenii par sa mai aibe 6 aparate care au fost si ele trecute prin revizie la ucraineni, ca sa nu-i mai mentionam pe bulgari, slovaci sau sarbi care inca au aparate active. Deci cel putin teoretic, ar exista o mica piata pentru o modernizare ucraineana care sa inlocuiasca chiar veriga slaba, motorul, cu unul mai modern si mai fiabil, care ar reduce si costurile de exploatare.
Si ca si ultima stire, tot pe zona trainerelor militare, iata ca si Taiwan a anuntat pe 7 februarie ca doreste sa construiasca, implicand National Chung-Shan Institute of Science and Technology (CSIST) in colaborare cu AIDC (Aerospace Industrial Development Corporation), un nou avion de antrenament si atac usor « XT-5 Blue Magpie », refolosind experienta si o parte din componentele AIDC IDF fighter/F-CK-1.
XT-5 Blue Magpie
Contractul, vizand 66 de aparate si valorand 2,2 mlD. $, a fost semnat in prezenta presedintelui taiwanez intre Gen. Shen Yi-ming si presedintele CSIST, Chang Guan-chung, prototipul fiind planificat pentru 2019 iar productia de serie pentru 2020-2028.
Taiwanezii doresc sa inlocuiasca flota de F-5E/F invechite si cea de aeronave de scoala AT-3A si initial au evaluat oferta de aeronave existente, care ar putea fi construite local sub licenta, ajungand chiar sa semneze un memorandum de 2,1mil.$ in 2014 cu Alenia/Finmecanica pentru constructia locala a 66 de aeronave M-346 Master echipate cu motoare Honeywell F124 aflate déjà in productie in Taiwan de catre AIDC.
Tot conceptul taiwanez XAT-15… in alte culori, in 2015
Desi italienii de la Leonardo au redus pretul cu 25%, pana la urma taiwanezii s-au hotarat sa-si sprijine cercetarea aeronautica autohtona, care se cam subtiase in ultimii 30 de ani, dupa crearea F-CK-1 Ching-Kuo majoritatea colectivului de atunci fie pensionandu-se fie reorientandu-se, iar specialistii tineri cautandu-si de lucru in strainatate sau pentru companii straine.
Marius Zgureanu
Surse:
https://stailker.dreamwidth.org/2313.html
http://www.janes.com/article/68801/ukraine-announces-plans-to-develop-new-fighter
http://www.altair.com.pl/news/view?news_id=21570
http://www.altair.com.pl/news/view?news_id=20877
http://www.popularmechanics.com/flight/a23892/boom-demonstrator-jet-commercial-supersonic-flight/
http://www.ainonline.com/aviation-news/defense/2017-02-16/taiwan-confirms-indigenous-jet-trainer-development