Romania Military

Yak 130 în sfârșit în Siria

168504880

O sursă din interiorul companiei ruse Rosoboronexport, citată de către cotidianul rus Kommersant, a declarat luni că Moscova va livra – până la sfârșitul acestui an – primul lot de avioane de antrenament Yak-130 către Siria, din totalul celor 36 contractate.

Conform sursei citate programul livrărilor ar fi de 9 Yak-uri în 2014, 12 aparate în 2015 și restul de 15 Yak-130 în 2016. Contractul pentru cele 36 de avioane de antrenament și atac la sol a fost semnat de cele două țări încă din 2011, iar în iunie anul trecut Damascul a efectuat și prima plată în valoare de 100 milioane de dolari.

Conform celor de la Ria Novosti, toate cele 36 de aeronave sunt gata de livrare, așteptându-se doar o decizie politică pentru instalarea motoarelor și a avionicii necesare. Yak-130 este un avion de antrenament cu două locuri dar care are și capacități extinse pentru atacul la sol și vânătoare ușoară, aparatul putând decola cu o sarcină utilă de până la 3 tone, iar din motive care țin de chimia conflictului sirian am certitudinea că Yak-ul va debuta acolo în misiuni de tip CAS.

Oricum este cel mai frumos avion din clasa lui…

 

 GeorgeGMT

 

 

 

Exit mobile version