ZB 530
Exercitiu tip “what-if”: cum ar fi aratat dotarea cu armament usor a Romaniei postbelice daca, printr-o minune, s-ar fi evitat sovietizarea si in directia asta?
Asa cum am aratat deja aici, nu e nevoie de a imagina un scenariu finlandez, chiar si unii membrii ai Tratatului de la Varsovia reusind sa se eschiveze de la adoptarea echipamentului standard rusesc.
Care ar fi fost alternativa la familia AK / RPK / PKM avuta de Romania, stiindu-se faptul ca industria locala de profil, desi prinsese ceva avant in timpul razboiului, nu era totusi la acelasi nivel cu cea a Cehoslovaciei si, din cauza izolarii politice, e greu de crezut ca s-ar fi putut obtine licente din Vest?
Un bun punct de plecare ar fi fost o arma cu potential in mare parte risipit, produsa la Cugir dupa licenta cehoslovaca, ZB-30.
Pusca-mitraliera (sau LMG cum ar fi clasificata acum) provenea din modelul de baza ZB vz. 26, ce s-a bucurat de mult succes la export, printre cei mai cunoscuti si entuziasti utilizatori fiind britancii, care au produs-o intr-o varianta modificata, numita BREN (BRno-ENfield).
Bren e un exemplu important pentru a realiza cat de logeviv si adaptabil a fost mecanismul de baza al vz. 26, englezii mentinand-o in serviciu, cu modificari, mult dupa incheierea razboiului. Ultima participare certa la un conflict a fost scurtul Razboi al Malvinelor, retragerea efectiva din dotare a Bren facandu-se, dupa unele informatii, abia la sfarsitul primului razboi din Golf.
In privinta ZB vz. 26/ZB-30 se poate spune ca a fost o arma judicios proiectata, solida, care si-a facut datoria cu brio peste tot unde a fost folosita.
Punctele slabe veneau din constructia tipica perioadei anilor ’20-’30, care necesita o uzinare laborioasa si scumpa, destul de nepotrivita perioadei din timpul razboiului, accentul schimbandu-se in acel moment pe arme ieftine, produse in cantitati mari.
Nu numai industria romaneasca a avut aceasta problema, inclusiv britanicii incercand sa simplifice proiectul, renuntand totusi sa introduca varianta “de criza” in dotare.
BSA Besal, Bren-ul de criza
Ca o paranteza, romanii s-au lovit de aceeasi problema si cu pistolul-mitraliera Orita, o arma cu o tehnologie de fabricatie necesitand operatiuni complexe si scumpe, tipice SMG-urilor de dinainte de razboi. Fata de britanici, care au rezolvat problema de la radacina producand Sten, exemplul suprem de simplitate al SMG-urilor din timpul razboiului, romanii nu au parut ca au vreo intentie de a se alinia cerintelor productiei de razboi. Rezultatul a fost un numar insuficient de pm-uri Orita produse si o dotare precare la acest capitol a trupelor romane.
Ca orice mecanism construit cu tolerante foarte mici, si ZB-30 era relativ sensibil la praf dar, cu intretinerea corespunzatoare, avea o fiabilitate exemplara de unde si durata de viata operationala foarte lunga, cel putin cea a corespondentului britanic.
Au existat unele tentative, foarte putin cunoscute, de modificare a versiunii romanesti ZB-30pentru a realiza o familie de arme usoare, inclusiv o arma de asalt (pistol automat sau mitraliera, conform propunerii inaintate Maresalului Antonescu de catre inventator), planurile ramanand cel mai probabil la stadiul de propunere pe hartie, ca multe alte initiative de acest gen din Romania anilor ’40.
Ideea transformarii mitralierei usoare intr-o arma de asalt a fost totusi pusa in practica de cehi, care dupa razboi au realizat prototipul ZB530, intrat intr-o competitie (specificatiile initiale cereau munitia 7,62x45mm) castigata intr-un final (dupa schimbarea cerintelor ca urmare a standardizarii calibrului 7,62x39mm sovietic) de mai cunoscutul Vz. 58.
De remarcat ca proiectul castigator, Vz. 58, folosea un principiu de functionare asemanator, cehii bazandu-se in continuare pe tehnologia cu care aveau cea mai mare experienta.
Merita mentionat ca si StG-44, una din cele mai influente arme ale razboiului, folosea un sistem daca nu inspirat, atunci similar cu al Vz. 26. Germanii probabil ar nega vehement orice legatura dar motive de a-i suspecta exista.
Inchizator si port-inchizator Bren
Aceleasi componente la StG44
Retrospectiv, se poate spune ca principiul sistemului de inchidere al vz. 26, perfect adaptat pentru mitraliere, nu s-a dovedit cel mai potrivit armelor de asalt, mai ales in cazul in care se opta pentru constructia corpului din tabla ambutisata, care asigura o rezistenta mai scazuta.
Desi a fost folosit in diverse variante de o intreaga generatie, din care mai fac parte, pe langa STG44 si Vz. 58 deja amintite si mai vechiul SKS sau modernul FN FAL, a pierdut in final batalia cu ceea ce este astazi acceptat drept standard, sistemele derivate din AR-18 sau AK.
O conversie romaneasca a ZB-30 la o arma de asalt ar fi fost deci intr-o companie buna si ar fi reprezentat ceva mult superior dotarii din timpul razboiului. Alta paranteza: romanii au folosit un numar mic de StG-44, cel mai probabil de captura.
Ca mitraliera usoara, cariera Bren a continuat in perioada de dupa razboi cu trecerea la calibrul NATO 7,62x51mm (Bren L4), fiind astfel echivalentul britanic al RPK. A disparut ca tip prin adoptarea GPMG-ului si a mitralierelor usoare de 5,56mm.
Bren L4 7,62x51mm NATO
Britanicii au avut chiar intentia de a transforma Bren intr-o GPMG prin conversia la alimentare cu banda. Au existat cateva tentative in acest sens si unul dintre proiecte (X11) a fost finalist al competitiei, pierzand insa “la mustata” in fata FN MAG, cele doua arme fiind considerate foarte apropiate ca performante.
Bren GPMG X11E2
O alta versiune Bren GPMG, X16E4
Daca X11 ar fi fost adoptat, ar fi reprezentat omologul PK/PKM-ului sovietic.
Ideea folosirii ZB-30 ca baza pentru o intreaga familie de arme s-a dovedit astfel a fi viabila, mecanica tolerand modificarile.
Evident, nimic din toate astea nu s-a intamplat in Romania, dupa o traiectorie curioasa (Mosin-Nagant si SKS) ajungandu-se la productia de AK si derivatele sale.