ARMA TERMOBARICĂ. Centrul de Cercetare Chimică, NBC şi Ecologică

FORŢELE TERESTRE

 

 

Începând cu ultimele două decenii ale secolului trecut, în literatura de specialitate dar şi în relatările despre conflictele din Vietnam, Afganistan, Cecenia sau Golful Persic, au fost vehiculate tot mai frecvent noţiuni precum muniţie cu exploziv combustibil – aer (fuel air explosive, FAE) sau muniţie termobarică.

Dat fiind că, deşi prin mecanisme diferite, efectul distructiv al acestor două categorii noi de armament îl constituie suprapresiunea generată de o undă de şoc, considerăm că termenul de „armă termobarică” este cel mai cuprinzător.

 

Ce spun experţii occidentali?

Revue Internationale du Defence:

– „FAE revoluţionează lupta clasică”;

– „Mijloacele FAE – o lovitură pentru infanteria debarcată”;

– „Forţele blindate de tancuri pot descoperi că zonele urbane sunt căi ideale de atac deoarece mijloacele FAE anulează total importanţa clădirilor ca fortificaţii pentru infanterie”;

– „…NATO nu poate şi nu trebuie să ignore potenţialul mijloacelor FAE”.

Louis Lavoie – „Explozivi volumetrici. Armament şi efecte”, Military Technology:

– „Armele FAE, cu impulsul lor relativ lung şi suprapresiunile de ordinul zecilor de bari, corespund cel mai bine <<ţintelor moi>>, ca avioane la sol, clădiri, depozite, camioane, antene radar şi personal. Nu trebuie omisă posibilitatea distrugerii structurilor moi de pe tehnica blindată, tancurile şi transportoarele blindate putând fi uşor scoase din luptă prin distrugerea antenelor sau a rezervoarelor suplimentare”;

– „Rapoarte cu privire la întrebuinţarea de către sovietici a mijloacelor FAE în Afganistan au reînviat interesul cercurilor militare ale SUA faţă de armamentul FAE”;

– „Un studiu efectuat de International Institute for Strategic Studies sugerează că viitoarele lupte se vor duce mult mai probabil acolo unde ţintele blindate vor fi rare, însă ţintele „moi” vor reprezenta majoritatea”.

Defense News:

– „La începutul acestui an, infanteriştii marini din Afganistan au trimis o cerere urgentă către conducerea marinei militare pentru a le pune la dispoziţie o armă care ar putea să cureţe forţele inamice din galeriile ce străbat dealurile afgane. Ca răspuns, oficialii din statul major de la Quantico au dat temă cercetătorilor de la centrul de armament naval de suprafaţă de la Indian Head să înceapă lucrul la un nou cap de luptă care ar trebui să combine o uriaşă minge de foc cu o suprapresiune datorată undei de şoc”;

– „Dacă arunci o lovitură termobarică într-o încăpere, toţi cei dinăuntru vor muri” – Randy Gangle, director Center for Emerging Threats and Opportunities.

Ce trebuie ştiut?

Având în vedere experienţa colectivului din Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare NBC şi Ecologie, care din anul 1983 a putut să controleze fenomenul de detonaţie a amestecurilor de substanţă combustibilă şi aer în atmosferă liberă, iar la începutul anilor ’90, prin cele trei prototipuri de cercetare funcţionale (mina săritoare, bomba de aviaţie de 100 Kgf şi lansatorul portabil de grenade termobarice calibrul 99 mm) plasa România între primele patru ţări din lume din punct de vedere al realizărilor în domeniu, ne permitem să punem lucrurile la punct, după cum urmează:

Muniţia cu exploziv combustibil-aer presupune o substanţă combustibilă, de regulă lichidă, din clasa hidrocarburilor şi două încărcături de exploziv convenţional. La funcţionarea primei încărcături, substanţa combustibilă este împrăştiată în atmosferă, sub forma unui nor de aerosoli sau vapori. Funcţionarea celei de-a doua încărcături, după un timp bine determinat, produce iniţierea detonaţiei norului de amestec de substanţă combustibilă şi aer, care se comportă precum un exploziv.

Muniţia termobarică presupune o substanţă combustibilă şi o singură încărcătură de exploziv pentru diseminare. În acest caz, la împrăştierea substanţei combustibile, amestecul cu aerul se inflamează şi arde sub acţiunea unui număr foarte mare de centri de iniţiere, reprezentaţi de mici particule metalice incandescente. Se generează astfel o cantitate mare de energie într-un timp foarte scurt, ceea ce produce o undă de şoc şi suprapresiune, ca şi în cazul detonaţiei.

Comparaţiile neselective între muniţia clasică şi cea termobarică sunt incorecte: efectul distructiv se realizează în primul caz, cu preponderenţă, prin schije, iar în celălalt prin unda de şoc (suprapresiune). Muniţia termobarică poate fi foarte eficientă în situaţii în care muniţia clasică brizantă este practic inofensivă şi viceversa.

 

Este adevărat că…

… nu există la ora actuală şi nici nu va exista un mijloc de protecţie la acţiunea muniţiei termobarice, noţiunea de protecţie circulară fiind o aberaţie din punct de vedere tehnic;

… datorită zonei mari de acţiune prin undă de şoc, muniţia termobarică (cu preponderenţă, cea de capacitate mare) necesită condiţii mai puţin severe de precizie la ţintă;

… pentru lupta în oraş, muniţia termobarică este superioară muniţiei clasice de gabarit similar, deoarece la funcţionarea în spaţii închise suprapresiunea rezultată la funcţionare se amplifică prin compuneri succesive datorate reflexiilor, pe de o parte, iar pe de alta, norul de amestec combustibil – aer acţionează şi „după colţ”;

… în cazul mijloacelor de foarte mare capacitate, precum bomba MOAB („mother of all bombs”), de 9.5 tone, se poate afirma că arma termobarică este „arma nucleară a săracului”;

…  dacă deţii tehnologia de realizare, arma termobarică este, de regulă, ieftină şi relativ simplă;

… arma termobarică poate realiza în zona ţintei suprapresiuni în frontul undei de şoc de ordinul zecilor de bari, în condiţiile în care, pentru distrugerea unei clădiri din cărămidă este suficient 1 bar, pentru spargerea geamurilor şi a timpanelor sunt suficienţi 0.2 bari şi, poate surprinzător, pentru efect letal asupra personalului, cel puţin 4 bari.

 

Este poveste că…

… arma termobarică este de până la cinci ori mai puternică, în echivalent TNT, decât muniţia clasică de masă echivalentă, întrucât se compară mere cu pere, adică efectul de suprapresiune cu efectul de schijă;

… explozivul clasic poate fi înlocuit cu încărcătură termobarică în orice tip de muniţie, deoarece muniţia termobarică presupune anvelope relativ subţiri, care să permită diseminarea combustibilului sub formă de „nor”.

 

Ce au străinii?

Posesoare certe de muniţie FAE şi termobarică sunt la ora actuală state ca SUA, Rusia, Canada, Israel, China, India, Bulgaria şi Serbia. În funcţie de doctrină, predomină armamentul ofensiv sau cel destinat, cu preponderenţă, luptei de apărare.

SUA deţin şi au utilizat în Vietnam, în cele două conflicte din Golf şi în Afganistan bombe de aviaţie (CBU-55B, BLU -82, „daisy cutter”, BLU 118 B), rachete aer-sol şi aer-aer cu cap de luptă FAE şi un sistem de creare culoare prin câmpurile de mine CAT–FAE.

Rusia are o panoplie completă de muniţie FAE şi termobarică şi a utilizat astfel de armament mai întâi în Afganistan şi apoi în Cecenia: bomba de aviaţie ODAB – 500; lansator portabil de grenade termobarice cal. 93 mm RPO-A „Schmel” (muniţie în lansator din PAFS tip container nerecuperabil); Sistem multiplu de rachete (12 lovituri) cal. 300 mm „Smerch” (raza de acţiune – 70 km; masa – 800 kg; încărcătură de luptă FAE – 100 kg; diametru nor – 25 m); lansator de proiectile reactive cal. 220 mm „Uragan”; lovitură termobarică TBG -7V pentru aruncătorul de grenade AG-7.

China deţine un lansator de grenade termobarice cal. 80 mm PF – 97, cu o singură utilizare.

Bulgaria produce o lovitură termobarică pentru aruncătorul de grenade AG-7.

Serbia a oferit spre vânzare în anii `90 o mină săritoare combustibil – aer „UDAR-FAE”, de 32 litri capacitate.

Canada deţine sistemul „FALCON” pentru deminare cu încărcături FAE alungite.

 

Cum stăm noi?

Pe parcursul a 20 de ani, dintre care mulţi cu finanţare insuficientă ca şi anul acesta, un colectiv din Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare NBC şi Ecologie, în baza unui program SSID de înzestrare a categoriilor de forţe, coordonat de Statul Major General, denumit iniţial „Flamingo – 4” şi ulterior „Chihlimbarul”, a adus în diferite stadii de asimilare următoarele produse din categoria armamentului termobaric:

– mina săritoare cu exploziv combustibil-aer „MISECA” (Produs C21) – prototip industrial omologat cu UPS Dragomireşti;

– lansator portabil de grenade termobarice cal. 99 mm „LAPGECA-99” – prototip de cercetare avizat;

– lansator portabil de grenade termobarice cal. 95 mm „LAPGECA-95” (similar cu RPO-A rusesc) – model experimental avizat;

– bomba de aviaţie de 100 kgf „BAECA-100” – model experimental avizat pentru componenta de luptă;

– grenadă termobarică cal. 105 mm pentru aruncătorul de grenade AG-7 – prototip industrial omologat cu S.C. „Carfil” Braşov.

 

Ce e de făcut?

Cel puţin în cadrul NATO, cu precădere în lupta împotriva terorismului, trupele române dislocate în afara graniţelor vor fi nevoite până la urmă să utilizeze arma termobarică.

Rămâne de văzut dacă cei care iau decizii vor continua să prefere achiziţionarea din afară sau vor apela la produse autohtone, participând pe de o parte, la resuscitarea industriei de armament şi a cercetării ştiinţifice militare, iar pe de alta, la recâştigarea poziţiei pierdute de exportator de tehnică militară.

Apreciem că ar fi oportună şi benefică realizarea produselor aflate în stadii avansate de asimilare şi o analiză atentă a ofertei noastre care ar putea cuprinde în plus, printre altele: o lovitură termobarică cal. 130 mm pentru sistemul „SEBAV”, echiparea cu încărcătură termobarică a proiectilului reactiv „LAROM” cal. 160 mm şi a proiectilului reactiv 122 mm, un sistem de deminare cu încărcătură FAE tip catapultă ş.a.

 

BULETIN DE TEORIE MILITARĂ EDITAT DE

STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE

Cu ajutorul lui Sorin Romescu